7,992 matches
-
Închei -, În vara anului 324, la Opis, pe fluviul Tigru, se consumă unul dintre episoadele cele mai... cum să spun?, mai obscure și mai interpretabile din biografia eroului. El anunță demobilizarea contingentelor de militari macedoneni deveniți inapți pentru război (vârstnici, răniți...), ceea ce este interpretat de ostași drept renunțare ingrată la serviciile lor, În condițiile În care Alexandru pare a se baza tot mai mult pe zecile de mii de iranieni recrutați și integrați (cu reticențe și dificultăți, dar integrați) În falangă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
44 FRAȚII STĂNCIULESCU Văzând puținele lucruri scoase de cei doi călugări din traistă, frații Stănciulescu ridicară a mirare din sprâncene. — Nestor! - strigă unul din ei. Calul înălță deștept capul așteptând poruncă. Omul fluieră într-un chip ciudat, ca o mierlă rănită. Calul se uită la stăpân, se uită la călugări și din nou la stăpân. — Hai, hai, lasă vorba! - spuse omul și mai fluieră o dată. Calul lăsă capul supus, își întinse botul spre tulpina mărului pădureț, se dezlegă și cu frâul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se întâmplaseră! Mai ales ziua aceea de toamnă târzie, când ți-era mai mare dragul să-l privești... Oare cum îl chema? Iacek? Pierre? Nu, nu Pierre, Pierre fusese ofițerul rănit la naiba să-l ia, că numai se prefăcuse rănit, s-o impresioneze, n-avea nimic... ba parcă avea ceva, n-avea o mână, și-o pierduse în luptele cu turcii, sau cu hughenoții, mereu se băteau ofițerii ăștia cu cineva și ea trebuia să stea acasă să-i aștepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-l strivește cu mașina când îi iese în drum. Cum puteți spune așa ceva? se scandaliză Amed Habaja. — Uite că pot! Câți oameni au murit de când a început raliul african? Știți câți? — Cu totul, vreo patruzeci de participanți și asistenți. — Și răniți? — Nu știu. Sute... Poate mii. Asta e imposibil de calculat. — Înțelegeți ce vă spun? Patruzeci de morți și sute sau chiar mii de răniți pentru nimic - Gacel dădu din cap în semn de dezaprobare și adăugă: Cred că e momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fără să se miște, până când se asigură că nu se zărea nimeni și că tovarășii lui, cel din stânga și cel din dreapta, se apropiau acoperindu-i spatele. Abia atunci se hotărî să străbată fără grabă mica distanță ce-l despărțea de rănitul care nu înceta să se vaite și să scâncească. Când se află la numai o aruncătură de piatră, numărul doi strigă: — Stați liniștit! Am venit să vă salvăm, dar vă avertizez că vă văd și că la cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
doar să-l reanimeze pe italian, care, după câteva minute, deschise ochii și-i privi perplex. Ce s-a întâmplat? fură primele lui cuvinte. — Asta vreau să știu și eu... - spuse printre dinți Serafian, supărat. Colegul meu a aprins lanterna? Rănitul negă cu convingere: — Nici măcar n-am reușit să-l văd - spuse. — Cum se explică atunci că l-au nimerit la asemenea distanță? Împușcătura trebuie să fi venit dinspre stâncile acelea. — N-am cum să știu. Mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
asta mă îngrijorează... - observă Gacel. Mă îngrijorează faptul că această execuție este o dovadă că sunt dispuși să meargă până la capăt și că vin cu intenții rele. La ce te poți aștepta de la cineva care lichidează cu sânge rece un rănit? — Mă tem că nu putem spera nimic... - șopti abia auzit Sayah cel mic. Din câte-mi amintesc, noi a trebuit să ne descurcăm singuri întotdeauna și se pare că ăsta continuă să fie destinul nostru: deci n-avem de ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
său. — Aici ai dreptate... — Și...? — Mi-a venit o idee... - Targui-ul zâmbi ușor, în timp ce făcea cu ochiul ștrengărește. Nu omorâm pe nimeni. Atunci, cum le venim de hac? — Rănindu-i. Un mort n-are nevoie de apă, dar un rănit are. Și uneori chiar de mai multă decât un om sănătos. — Asta-i adevărat - recunoscu Suleiman, uimit de șiretenia răutăcioasă de care dădea dovadă fratele său. Dar dacă îi vor lichida chiar ei, cum au făcut cu băiatul ăla? — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
am ajuns la locul exact, că am trecut de el și că eram deja cu spatele. Trebuie să fi plănuit totul foarte bine. — Lepădăturile dracului - exclamă armeanul. Și partea proastă nu e că ne-au lăsat un mort și un rănit. Partea proastă e că ne-au luat un binoclu de noapte, ceea ce înseamnă că știu să-l folosească. — Probabil că asta căutau. — Tu crezi? — Eu nu mai cred nimic... - se grăbi să răspundă interlocutorul său. Dar nu încape îndoială că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
puțin grav. La început îl surprinse faptul că dușmanii lor, care demonstraseră că țintesc grozav de bine, greșiră de astă dată câteva ținte ce păreau destul de ușor de nimerit, dar apoi scoase o înjurătură, când își dădu seama că fiecare rănit ce sângera din abundență sau avea febră consuma mai multă apă decât dacă ar fi murit. — Mizerabili! Când se lumină de ziuă, descoperiră, de asemenea, că stârvurile ce atrăseseră atenția vulturilor, hienelor și șacalilor nu erau ale prizonierilor în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-i amenința. În chestia asta, acum e momentul să arătăm că avem sânge în noi. — Eu știu foarte bine când trebuie să arăt că am sânge în mine - răspunse interlocutorul său, în timp ce arăta cu un gest amplu spre grupul de răniți întinși pe jos în peșteră. Mă mândresc cu asta, pentru că altfel m-aș fi lăsat de meserie - dar știu că niște oameni care sângerează și cărora peste două ore le va curge sudoarea șiroaie se vor deshidrata foarte repede. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Mendoza. — În meseria noastră nu putem avea suflet de filozof. Ba se presupune chiar că nici măcar nu putem avea suflet, dar asta nu înseamnă că suntem proști. - Sud-africanul aprinse fără grabă o țigară, în timp ce mai aruncă o privire grupului de răniți care-l asculta în tăcere, și conchise, pe tonul lui cumpătat dintotdeauna: Și continui să fiu convins că a muri pentru această „cauză nobilă“ e una dintre cele mai mari prostii pe care le poate comite cineva. — Cu asta sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ieșire, spunând cu oarece umor: Sper cel puțin să aibă idee ce înseamnă un steag alb și să nu-mi zboare creierii înainte de a deschide gura... Ieși afară sub violentul soare al dimineții, fluturând improvizatul steag, și imediat unul dintre răniți îl întrebă pe armean: — Crezi că or să-l asculte? Nu știu - replică celălalt. Singurul lucru pe care-l știu e că acum trebuie să stăm liniștiți și tăcuți, ca să nu ne consumăm energia, pentru că, la urma urmei, aici energia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
se așeză pe o piatră, își ascunse câteva clipe fața în mâini, își aranjă cu degetele părul murdar și, în cele din urmă, încuviință dând din cap: — De acord! - spuse. Mă ofer prizonier. — Nu tu te oferi! - i-o trânti rănitul. Noi te predăm împotriva voinței tale, și pot să jur că n-o să plâng dacă o să-ți taie beregata. — Nici eu dacă o să mori într-o baltă de sânge. — Să nu continuăm povestea asta cu atacuri personale...! - interveni încă o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
spuse. Singurul lucru pe care-l doresc e ca de fiecare dată când vei privi această cicatrice să-ți amintești cât de mult rău ai făcut și să te gândești la consecințele faptelor tale... - Șterse hangerul de sânge pe pantalonul rănitului și-l băgă din nou în teacă, spunând: În ceea ce mă privește, totul s-a încheiat... - Privi spre bărbatul cu țipătoarea cămașă roz și zise în încheiere: Transmite-i salutări din partea mea lui Pino Ferrara și spune-i că regret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
A găsit această cale indirectă ca să-i transmită disprețul, ștergerea ei definitivă din memoria lor, totala ei anulare. A folosit chiar pluralul „din partea noastră“. Cu acordul lui? Nu cred. O autoritate care mă sperie, indiferent dacă vine din revendicarea pasiunii rănite sau din orgoliu. De ce a ținut cu orice preț să-i pomenească numele? Cum să interpretez acest cod? Vrea să-i citesc sau să nu-i citesc scrisoarea? Nu știu ce să fac. țMint. SÎnt prinsă Într-o convenție. N-am Încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să rămînă În nenorocirea ei pentru ca R. B. să-și poată scrie opera.“ „Am spart toate oglinzile, ecranul televizorului, vazele de cristal, Ca să-mi ucid narcisismul. Unde e bătrînul Freud să rîdă de mine“. Funia salvamontistului era prea scurtă și rănitul a trebuit să mai aștepte o zi și o noapte În prăpastie. Aci auzea glasuri, aci foșnete și rostogoliri de pietre, lătrături ascuțite de cîine sau de pasăre. Cum să mai distingi speranța de spaimă, lipite cum sînt una de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
așa că, odată coborât de pe soclu, nu a ocolit nici viii, nici morții, nici măcelăria rivală de peste drum. Între timp, Benjamin cosea. Apoi a sosit preotul, împreună cu paracliserul, pe care eu nu-l cunoscusem până atunci, și un bărbat cu sufletul rănit și o mitralieră, pe care nu-l cunoștea nimeni. Ne-a făcut o propunere surprinzătoare. Cum că, pentru o sumă modică, domnul acela înarmat ne poate trece granița oriunde, dar acceptă și obiecte de valoare. Benjamin s-a oprit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
București, bombardat de armata germană și de ruși, cimitirul catolic unde părinții se ascundeau într-un cavou plin de lume, toate imaginile astea au renăscut fulgerător în realitatea prezentului, în același fel cu mirosul de sânge amestecat cu țipătul celor răniți, căzând sub ploaia de gloanțe. La fel de neașteptat ca împușcăturile a răsărit un om din verdele pădurii, transformat acum în roșul și auriul toamnei. Purta o pușcă modernă în mâna dreaptă și cu stânga ținea de ceafă un animal împușcat. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe care le conținea, încât Mircea își dori să fi murit în clipa când își băgase din greșeală cuțitul în braț. Vroia să fie mort, nicicând născut, deja îngropat, iar remarcile celorlalți copiii îi înroșiră obrazul de rușine instantaneu, așa rănit cum era. - Ai dreptate, Elefterie... șopti el din rărunchi, țintuind cerul. - Eu mă joc, domnule Cârpenișteanu! strigă copilul deznădăjduit, crezând că marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău de el. Îi prinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
marele scriitor va muri, lucru pe care nu-l dorea, căci îi părea rău de el. Îi prinse în mâini capul căzut. - Mă joc, pentru că literatura e încă o joacă pentru mine, domnule Cârpenișteanu! O joacă de copii! - Dumnezeule... făcu rănitul. Asta mi-a scăpat din vedere. După ce că scrii bine, mai scrii și în joacă... Ochii lui Cârpenișteanu aproape că se dădeau peste cap. Era atât de slăbit, încât părea că poate muri în orice clipă. - Bănuiesc că eu am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Deosebit de timid, acesta vorbi cu voce pițigăiată de fată și declară că va interpreta un cântecel pentru mama sa. Cântecul care urmă, de o frumusețe stranie, îngrozitor de trist, împietri asistența. Elvețianul mierluia și guița cu mult suflet despre o căprioară rănită și apoi înșelată la alimentară, despre turiștii care aruncă gunoaie în munții săi și apoi, meschini și invidioși în fața măreției naturii, rup dintr-o mușcătură capacul de la veceu și se dau cu el pe pârtie. Ionescu fu atât de impresionat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
dintr-odată vocea lui Euripide răcnind atât de puternic, încât aproape că îmi sparse timpanele. L-am privit cu milă, fără să înțeleg cum de mai putea trăi mistuit de o asemenea ură. Răcnetele și zbieretele sale de animal groaznic rănit și suferind erau fără egal în panoplia ororii, pentru că erau absolut nefirești. - Ucideți-i pe ticăloooooși, își mai vărsă el teribila ură încă o dată, râzând și plângând în același timp. În acea clipă am simțit o durere cum nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de ea s-o sărut, când dădaca apăru din coridor cu felul doi și închise ușa cu un picior, balansându-se periculos pe celălalt. Atunci nu știu de ce și pentru cine am tras cu pumnul în farfurie și, cu mâna rănită și cu pantalonii murdari de supă, încredințat de propria-mi dreptate, întărită vag de spaima dădacei, m-am dus în camera mea, după ce am tras o înjurătură urâtă. Nu mult după scena aceasta, mama s-a îmbrăcat, a plecat undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ticăloșilor, ce-au avut cu nemții!? În sfârșit, după încă o lună, un coș apărut pe nas mă preocupa, mă emoționa, dacă nu mai mult, în orice caz mai sincer decât războiul mondial. În cuvintele război, victorie, înfrângere, uciși, prizonieri, răniți, în aceste cuvinte triste, care în primele zile aveau atâta viață încât tremurau ca niște carași în palme, sângele cu care fuseseră scrise se uscase. Uscându-se, acest sânge devenise o simplă cerneală tipografică. Cuvintele respective îmi apăreau ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]