KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...119 >

2,974 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

lor ascuțite exprima limpede pentru cei din casă declarația de război. De la miazăzi de Rokkaku, de la miazănoapte de Nishikikoji, de la apus de Aburakoji, cele patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din proprie inițiativă, fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea care urmă dincolo de poartă însemna că urgența era raportată la templul principal și imediat avea să se dezlănțuie o goană a oamenilor spre posturile de apărare. Războinicii care se îmbulzeau în spate începuseră să-și piardă răbdarea la gândul de a trebui să folosească o stratagemă pentru a traversa acel biet șănțuleț și se apucară să împingă liniile din fața lor. — Atacați! Atacați! Ce mai așteptăm? — Luați zidurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sus scoteau strigăte de luptă. Apoi, în mod vădit intenționat, trupurile și mai îndepărtate începură să împingă și ele. Alți oameni se rostogoliră în șanț. Cât ai clipi, o porțiune a șanțului se umplu cu luptători plini de noroi. Un războinic tânăr călcă peste masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Un războinic tânăr călcă peste masa de ființe omenești și sări spre baza zidului cu acoperiș. Altul îi urmă exemplul. — Trecem peste ei! Urlând și împungând cu lăncile, oamenii traversară și, în curând, ajunseră să se agațe de acoperișul zidului. Războinicii învălmășiți în fundul șanțului se zbăteau și se îmbrânceau ca peștii încercând să sară dintr-un iaz. Ostașii de deasupra călcau în picioare spinările, umerii și capetele propriilor lor tovarăși. Unul după altul, aceștia erau sacrificați jalnic pentru oribila goană prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
oaspeți. Acolo, însă, îi întâmpină un zumzet de săgeți ca un vânt șuierător de pe terasa largă a templului principal și dinspre balustrada vilei de oaspeți. Distanța era avantajoasă pentru trasul cu arcul, dar multe dintre săgeți nu-i nimeriră pe războinicii care înaintau, înfigându-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
apropie de curte. Dar, întrucât forțele dușmane păreau gata să cucerească intrarea coridorului cu pod care ducea în curte, toată garda, care consta din mai puțin de douăzeci de oameni, formă un singur pluton și se repezi spre interior. Astfel, războinicii clanului Akechi care se urcaseră pe pod ajunseră blocați din ambele părți. Înjunghiate și tăiate, trupurile lor cădeau unele peste altele. Când oamenii din templul exterior văzură că Nobunaga era încă nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui vasal și o luă la goană pe coridor, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un luptător al clanului Akechi își încordă micul arc în umbra unui brad negru chinezesc. Săgeata îl lovi pe Nobunaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
prezent mânuiau și ei săbiile, luptând vitejește, cot la cot cu pajul. Și, cu toate că inamicii îi disprețuiau pe acei trei adversari slab înarmați, un grup de samurai nu putea păși pe podeaua de lemn din cauza lor. — De ce durează atâta? Un războinic care părea să fie comandantul privi înăntru, luă un tăciune dintr-un cuptor și îl aruncă spre fețele celor trei oameni. Apoi, mai azvârli un tăciune în cămară și altul spre tavan. — Înăuntru! — Înăuntru trebuie să fie! Ținta lor era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să se fi răspândit până sub acoperiș și interiorul templului trosnea. Chiar și părțile din piele și metal ale armurilor frigeau la atingere. Într-o clipă, singurele forme omenești care se mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor. Dintre oamenii dinăuntru, care încă se mai țineau pe poziții, unii tușeau înecați de fum, pe când alții erau acoperiți cu cenușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vasal lui Hideyoshi, spunându-i că nu avea să-și unească forțele cu un rebel. Triumfător, Hideyoshi sublinie față de cei doi generali că acea loialitate nu reprezenta numai tendința firească a lumii, ci și un mare principiu moral al clasei războinicilor. În sfârșit, după ce discutară diverse subiecte, atât Sebei cât și Ukon îi predară oficial lui Hideyoshi pe ostaticii aduși cu ei, drept garanții de bună credință. Hideyoshi refuză, râzând: — Nu va fi necesar. Vă cunosc bine pe amândoi. Trimiteți-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
zguduiau tot muntele. Foarte repede, coastele muntelui se umplură cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor intrau într-un spațiu de dincolo de viață și moarte. Acest lucru era valabil atât pentru ostașii lui Hori, cât și pentru cei din clanul Akechi. Situația din vârful muntelui era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
inamicul le răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
comanda lui Hori Kyutaro atacă năprasnic, dinspre stânga. Dengo avu senzația că soldații inamici erupseseră de-a dreptul din pământ. Nu mai avea cale de retragere, își dădu Dengo seama pe loc, dar nici timp pentru a-și reface formația. Războinicii lui Hori îi izolară oamenii iute ca vântul și începură să-i încercuiască. Stindardul lui Nobutaka părea să fluture tot mai aproape de Dengo. Chiar în acel moment, un batalion de cinci sute de oameni, inclusiv fiul lui Dengo și fratele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
lui Mitsuhide - aproape jumătate din cea inamică - și de terenul dezavantajos pe care lupta, nu era o înfrângere pe care lumea s-o ia în râs. Luna zilei a treisprezecea din Luna a Șasea era încețoșată de nori subțiri. Un războinic sau doi călăreau separat înainte, pe când alții îi urmau, la mică distanță. Treisprezece călăreți mergeau în grupuri risipite, de la nord de Râul Yodo, spre Fushimi. Când, în sfârșit, intrară pe o cărare întunecoasă, în adâncurile munților, Mitsuhide se răsuci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Ikeda Shonyu. Hideyoshi, însă, ajungând puțin mai târziu, nu le spuse absolut nimic acelor oameni. În timp ce trecea printre ei, în palanchin, părea chiar să-i privească de sus. Sebei era un om de o ferocitate fără egal, chiar și în mijlocul războinicilor înăspriți, și este foarte posibil să fi fost ofensat de comportamentul lui Hideyoshi. Își drese glasul destul de tare, încât să se facă auzit. Hideyoshi aruncă o privire din palanchin și trecu mai departe, cu o remarcă fugară: — Bună treabă, Sebei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Nobutaka încă mai este la Azuchi. Când ieși pe poarta castelului, Hideyoshi văzu șase sau șapte sute de oameni aliniați, așteptându-l. Luptaseră în bătălii succesive, la Yamazaki și Sakamoto, și nu avuseseră timp să se odihnească nici chiar la Azuchi. Războinicii sosiseră abia în acea dimineață și aveau chipurile încă obosite și pline de noroi. Hideyoshi spuse: Dacă vin cu mine cincizeci de călăreți, vor fi de ajuns. O spusese abia după ce călăreții cu torțe porniseră în fruntea procesiunii. Prin urmare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
apus de lacul Biwa, zona din miazănoapte era controlată de clanuri dușmane, iar ce se petrecea pe drumul spre Mino era neclar. Nu aveau nici o altă soluție, așadar, decât să fugă spre Muntele Ibuki. Când clanul ei era victorios, soția războinicului era cuprinsă de fericire. Dar, odată ce soțul ei pierdea - sau erau alungați din castelul lui, ca fugari - sărmana soție simțea, probabil, o nefericire pe care nu și-o putea imagina nici un bărbat care lucra la câmp sau care își vindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
vârstă și rang, ca să-l salute pe Hideyoshi. Chipuri de bătrâni ca și de tineri, dintre care mulți săteni, priveau dintre copaci. Aveau ochii măriți de curiozitate să vadă ce avea să se întâmple în continuare. După scurt timp, doi războinici care alergaseră înaintea celorlalți ajunseră la poartă, pentru a anunța că Domnia Sa și suita aveau să sosească în curând. Când terminară să-i dea raportul lui Nene, se alăturară în capătul șirului de oameni și toți cei prezenți tăcură. Pe când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și bunicii lor erau și ei acolo. Hideyoshi îi zâmbi fiecăruia în parte, pe când mergea spre treptele de piatră ale porții. — Ei, ei. Văd că toată lumea o duce bine. Sunt ușurat. După aceea, se întoarse spre stânga, unde stăteau tăcuți războinicii clanului său. Ridică puțin glasul: — M-am întors. Cunosc greutățile pe care le-ați suferit în absența mea. A trebuit să munciți din greu. Luptătorii aliniați se plecară adânc. Sub poarta templului, în capul scării, așteptau să-l salute vasalii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
singuri. — Nene. — Da? — Presupun că, și de data asta, ai trecut printr-o mulțime de greutăți. Însă, chiar și rezolvându-le pe toate celelalte, ai ocrotit-o bine pe mama mea. Și pentru mine, asta era singura grijă. Soția unui războinic este gata întotdeauna pentru asemenea dificultăți, așa că nu mi s-a părut chiar atât de rău. — Serios? Atunci ai înțeles că nimic nu mă mulțumește mai mult decât să privesc în jur și să văd că ai lăsat toate greutățile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
urmă. Când văd că soțul meu s-a întors teafăr acasă, înțeleg perfect ce vrei să spui. A doua zi, se întoarseră la Nagahama. Soarele de dimineață se reflecta pe ceața albă. Urmând Râul Azusa, drumul se îngusta treptat, iar războinicii descălecară, ducându-și caii de căpăstru. Pe la jumătatea călătoriei, se întâlniră cu unul dintre ofițerii de stat major din Nagahama, care venise să le raporteze situația războiului. — Scrisoarea dumneavoastră cu privire la pedepsirea clanului Akechi a fost trimisă și la celelalte clanuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
de data asta și Seniorul Ieyasu a fost cam nedumerit. Desigur, nu e decât o consecință indirectă, dar reiese că nevoia de a-l opri pe Ieyasu a dispersat puterea militară a lui Mitsuhide. Cât de întristați trebuie să fie războinicii clanului Tokugawa pentru că au fost nevoiți să se întoarcă acasă fără luptă! Și astfel, în ziua a douăzeci și cincea a lunii, imediat după ce-și aduse mama, în siguranță, la Nagahama, Hideyoshi plecă spre Mino. În Mino fusese agitație dar, de îndată ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
a fi foarte impresionanți. Takigawa Kazumasu, de exemplu, avea o ținută maiestuoasă, despre care nimeni n-ar fi tăgăduit că aparținea unui general de prim rang. Niwa Nagahide avea o simplitate elegantă și, cu începutul său de chelie, părea un războinic dârz. Gamo Ujisato era cel mai tânăr, dar, cu genealogia sa respectabilă și noblețea lui de caracter, avea un puternic simț moral. Ca demnitate și stăpânire de sine, Ikeda Shonyu era și mai puțin impunător decât Hideyoshi, dar, din ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi, care tocmai primise chemarea lui Hideyoshi, îl ajunse, în fugă, din urmă. Aici sunt, la ordinele dumneavoastră! îl ocoli el, îngenunchind în fața lui. Kumohachi era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi ușor înfrânt nici chiar de oameni mai tineri, iar Hideyoshi observă că venise echipat deja cu armura. — Ei, nu e o problemă în care să fie nevoie de armuri. Aș dori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]