2,703 matches
-
păreri pozitive despre reverie, admite că satisfacția pe care ea o aduce poate „să se amestece cu decepția”. Opinia lui Bachelard (1960), „mare visător de cuvinte”, după cum spune el însuși, este cu totul diferită. Deși admite că una dintre funcțiile reveriei este de a-l elibera pe subiectul care visează de greutățile vieții, el îi recunoaște o valoare intrinsecă: „Omul reveriei se scaldă în fericirea de a visa lumea, se scaldă în bunăstarea unei lumi fericite”. Gândindu-se probabil la acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Bachelard (1960), „mare visător de cuvinte”, după cum spune el însuși, este cu totul diferită. Deși admite că una dintre funcțiile reveriei este de a-l elibera pe subiectul care visează de greutățile vieții, el îi recunoaște o valoare intrinsecă: „Omul reveriei se scaldă în fericirea de a visa lumea, se scaldă în bunăstarea unei lumi fericite”. Gândindu-se probabil la acest tip de reverie, Lagache (1963a/1984) o consideră o dimensiune esențială a sufletului omenesc și afirmă că, fără viață imaginară
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a-l elibera pe subiectul care visează de greutățile vieții, el îi recunoaște o valoare intrinsecă: „Omul reveriei se scaldă în fericirea de a visa lumea, se scaldă în bunăstarea unei lumi fericite”. Gândindu-se probabil la acest tip de reverie, Lagache (1963a/1984) o consideră o dimensiune esențială a sufletului omenesc și afirmă că, fără viață imaginară, omul ar rămâne, ca și animalul, înglodat în prezent și în lucruri. Există, spune Bachelard (1960), o posibilitate de a lărgi și adânci
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Lagache (1963a/1984) o consideră o dimensiune esențială a sufletului omenesc și afirmă că, fără viață imaginară, omul ar rămâne, ca și animalul, înglodat în prezent și în lucruri. Există, spune Bachelard (1960), o posibilitate de a lărgi și adânci reveria, și anume lectura, întrucât „cărțile ne sunt adevărați maeștri de visare”. Imaginile noastre sărăcăcioase sunt prin ea îmbogățite, iar noi ne depășim reveriile egocentrice. Lectura poeziilor trezește în noi „o stare de nouă copilărie”, fiind întru totul adevărat că „reveria
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înglodat în prezent și în lucruri. Există, spune Bachelard (1960), o posibilitate de a lărgi și adânci reveria, și anume lectura, întrucât „cărțile ne sunt adevărați maeștri de visare”. Imaginile noastre sărăcăcioase sunt prin ea îmbogățite, iar noi ne depășim reveriile egocentrice. Lectura poeziilor trezește în noi „o stare de nouă copilărie”, fiind întru totul adevărat că „reveria unuia declanșează reveria celuilalt”. Există „familii de visători ale căror reverii se consolidează unele pe altele... Și, în acest fel, marii poeți ne
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reveria, și anume lectura, întrucât „cărțile ne sunt adevărați maeștri de visare”. Imaginile noastre sărăcăcioase sunt prin ea îmbogățite, iar noi ne depășim reveriile egocentrice. Lectura poeziilor trezește în noi „o stare de nouă copilărie”, fiind întru totul adevărat că „reveria unuia declanșează reveria celuilalt”. Există „familii de visători ale căror reverii se consolidează unele pe altele... Și, în acest fel, marii poeți ne învață să visăm”. Freud (1908c/1985) adaugă o nuanță acestor constatări: creatorul literar ne permite să ne
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lectura, întrucât „cărțile ne sunt adevărați maeștri de visare”. Imaginile noastre sărăcăcioase sunt prin ea îmbogățite, iar noi ne depășim reveriile egocentrice. Lectura poeziilor trezește în noi „o stare de nouă copilărie”, fiind întru totul adevărat că „reveria unuia declanșează reveria celuilalt”. Există „familii de visători ale căror reverii se consolidează unele pe altele... Și, în acest fel, marii poeți ne învață să visăm”. Freud (1908c/1985) adaugă o nuanță acestor constatări: creatorul literar ne permite să ne dedăm fără sentimente
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
visare”. Imaginile noastre sărăcăcioase sunt prin ea îmbogățite, iar noi ne depășim reveriile egocentrice. Lectura poeziilor trezește în noi „o stare de nouă copilărie”, fiind întru totul adevărat că „reveria unuia declanșează reveria celuilalt”. Există „familii de visători ale căror reverii se consolidează unele pe altele... Și, în acest fel, marii poeți ne învață să visăm”. Freud (1908c/1985) adaugă o nuanță acestor constatări: creatorul literar ne permite să ne dedăm fără sentimente de culpabilitate propriilor noastre reverii. Iată așadar una
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
visători ale căror reverii se consolidează unele pe altele... Și, în acest fel, marii poeți ne învață să visăm”. Freud (1908c/1985) adaugă o nuanță acestor constatări: creatorul literar ne permite să ne dedăm fără sentimente de culpabilitate propriilor noastre reverii. Iată așadar una dintre sursele plăcerii cititorului. Istorictc "Istoric" Omul a visat dintotdeauna. În Biblie, cu mai multe secole înaintea lui Iisus Hristos, autorul Pildelor îl ia în derâdere pe visătorul inveterat: „Cel ce umblă după deșertăciuni este om lipsit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe visătorul inveterat: „Cel ce umblă după deșertăciuni este om lipsit de minte”. Ne vom limita deci, în legătură cu această conduită pe cât de veche, pe atât de răspândită, să-i cităm pe câțiva dintre autorii care au studiat în mod special reveria. Breuer și Freud (1895/1965) remarcă la pacientele isterice existența unor reverii diurne pe seama cărora pune apariția unei stări hipnoide. Cam în aceeași perioadă, Janet (1898/1990) face o descriere amănunțită, pitorească și colorată a „frumoaselor închipuiri care ne fac
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
minte”. Ne vom limita deci, în legătură cu această conduită pe cât de veche, pe atât de răspândită, să-i cităm pe câțiva dintre autorii care au studiat în mod special reveria. Breuer și Freud (1895/1965) remarcă la pacientele isterice existența unor reverii diurne pe seama cărora pune apariția unei stări hipnoide. Cam în aceeași perioadă, Janet (1898/1990) face o descriere amănunțită, pitorească și colorată a „frumoaselor închipuiri care ne fac să uităm plata realitate și ne dau curajul de a ne strădui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pitorească și colorată a „frumoaselor închipuiri care ne fac să uităm plata realitate și ne dau curajul de a ne strădui să o transformăm”. Fără a-l include în rândul mecanismelor de apărare, Freud se interesează adesea de refugiul în reverie, mai cu seamă în articolele sale „Romanul familial al nevrozaților” (1909/1974), „Creatorul literar și fantezia” (1908c/1985), „Formularea celor două principii din cursul evenimentelor psihice” (1911/1984) și „Nevroză și psihoză” (1924a/1974). A. Freud (1936/1993) nu include
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
seamă în articolele sale „Romanul familial al nevrozaților” (1909/1974), „Creatorul literar și fantezia” (1908c/1985), „Formularea celor două principii din cursul evenimentelor psihice” (1911/1984) și „Nevroză și psihoză” (1924a/1974). A. Freud (1936/1993) nu include refugiul în reverie în prima sa listă a mecanismelor de apărare, dar o cuprinde în a doua, sub numele de „fantasme grație cărora situația reală este transformată în contrariu”. Ea consacră un capitol al lucrării sale negării prin fantasmă la copil. În cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
contrariu”. Ea consacră un capitol al lucrării sale negării prin fantasmă la copil. În cartea lui Sandler (1985/1989), aceeași apărare este studiată sub numele de refuz în fantezie. Lagache (1962/1984, 1963a și b/1984) a analizat în detaliu reveria, pe care a numit-o fantezie. Winnicott (1971/1975) îi subliniază importanța atunci când studiază spațiul tranzițional. Să îl adăugăm pe Bachelard, care a făcut din reverie tema a numeroase lucrări, dintre care nu vom cita aici decât Poetica reveriei (1960
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refuz în fantezie. Lagache (1962/1984, 1963a și b/1984) a analizat în detaliu reveria, pe care a numit-o fantezie. Winnicott (1971/1975) îi subliniază importanța atunci când studiază spațiul tranzițional. Să îl adăugăm pe Bachelard, care a făcut din reverie tema a numeroase lucrări, dintre care nu vom cita aici decât Poetica reveriei (1960). În DSM-IV (1994/1996), refugiul în reverie figurează printre mecanismele caracterizate printr-o importantă distorsiune a imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt (în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
detaliu reveria, pe care a numit-o fantezie. Winnicott (1971/1975) îi subliniază importanța atunci când studiază spațiul tranzițional. Să îl adăugăm pe Bachelard, care a făcut din reverie tema a numeroase lucrări, dintre care nu vom cita aici decât Poetica reveriei (1960). În DSM-IV (1994/1996), refugiul în reverie figurează printre mecanismele caracterizate printr-o importantă distorsiune a imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt (în acest grup mai figurează identificarea proiectivă și clivajul imaginii de sine sau a imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Winnicott (1971/1975) îi subliniază importanța atunci când studiază spațiul tranzițional. Să îl adăugăm pe Bachelard, care a făcut din reverie tema a numeroase lucrări, dintre care nu vom cita aici decât Poetica reveriei (1960). În DSM-IV (1994/1996), refugiul în reverie figurează printre mecanismele caracterizate printr-o importantă distorsiune a imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt (în acest grup mai figurează identificarea proiectivă și clivajul imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt). Exempletc " Exemple" Freud (1908c/1985) insistă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
printr-o importantă distorsiune a imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt (în acest grup mai figurează identificarea proiectivă și clivajul imaginii de sine sau a imaginii despre celălalt). Exempletc " Exemple" Freud (1908c/1985) insistă asupra universalității și similitudinii reveriilor noastre, fie ele ambițioase, erotice (acestea din urmă mai frecvente la femei) sau, de multe ori, un amestec al ambelor categorii. Janet (1898/1990) dă câteva astfel de exemple: „Unul visează că va câștiga milioane, altul că va conduce o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de dragoste”. Fiecare din noi poate să se inspire din propriul „teatru privat” (termen utilizat de Breuer) sau să se raporteze la propria-i copilărie spre a găsi exemple similare. Ne vom mărgini la citarea a două alte tipuri de reverie studiate: tovarășul imaginar și romanul familial. De asemenea, vor fi reproduse reverii ale lui Zorn (1977/1979), pe care le interpretează el însuși. A. Freud s-a consacrat cu pasiune temei tovarășului imaginar, care, în experiența clinică pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
privat” (termen utilizat de Breuer) sau să se raporteze la propria-i copilărie spre a găsi exemple similare. Ne vom mărgini la citarea a două alte tipuri de reverie studiate: tovarășul imaginar și romanul familial. De asemenea, vor fi reproduse reverii ale lui Zorn (1977/1979), pe care le interpretează el însuși. A. Freud s-a consacrat cu pasiune temei tovarășului imaginar, care, în experiența clinică pe care o avea în privința copiilor, era adesea un animal- leu îmblânzit sau un câine
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Moravagine, care se presupunea că-l însoțește zi și noapte în timpul războiului. „Era al meu, eram al lui”, scrie Cendrars (citat de Amado și Costes). Mai târziu, Moravagine devine eroul romanului cu același nume. Asistăm astfel la alunecarea refugiului în reverie spre sublimare. Aragon și Marie Noël ne trimit și ei cu gândul la un dublu. Tovarășul imaginar - care va fi numit în acest caz tovarăș tardiv - reapare în reveriile anumitor persoane în vârstă. El îndeplinește, spune Péruchon (1992), „aceleași funcții
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
eroul romanului cu același nume. Asistăm astfel la alunecarea refugiului în reverie spre sublimare. Aragon și Marie Noël ne trimit și ei cu gândul la un dublu. Tovarășul imaginar - care va fi numit în acest caz tovarăș tardiv - reapare în reveriile anumitor persoane în vârstă. El îndeplinește, spune Péruchon (1992), „aceleași funcții de protecție și de liniștire” ca la copil. Adesea, la persoana în vârstă nu va fi vorba despre un personaj fictiv, ci de o persoană dragă readusă la viață
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reali a dispărut. Tatăl imaginar prestigios nu este decât imaginea celui în care copilul a crezut odinioară și „expresia regretului de a vedea că acele vremuri fericite s-au dus” (1909/1974). Iată, în sfârșit, relatate de el însuși, două reverii ale lui Zorn (1977/1979), care-și exprimă într-o autobiografie resentimentele față de părinți și față de educația tipică pentru mediul său social. „M-am jucat mult, odinioară, cu ideea de a-mi ucide mama și, de asemenea, am visat adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
află moștenirea mea de familie în forma sa vizibilă, din care doar o mică parte constă în mii și mii de franci, restul compunându-se mai ales din mii și mii de angoase, necazuri și deznădejdi.” Apoi, numeroase exemple de reverii colective se exprimă în basme. Basmele te fac să visezi, propunându-ți istorii „gata făcute” ce reiau motivele cele mai răspândite ale reveriei diurne. Astfel, fiecare poate găsi aici ceva ce corespunde problemei sale actuale. Cei cărora le este rușine
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
compunându-se mai ales din mii și mii de angoase, necazuri și deznădejdi.” Apoi, numeroase exemple de reverii colective se exprimă în basme. Basmele te fac să visezi, propunându-ți istorii „gata făcute” ce reiau motivele cele mai răspândite ale reveriei diurne. Astfel, fiecare poate găsi aici ceva ce corespunde problemei sale actuale. Cei cărora le este rușine de reveriile lor își dau seama că temele acestora sunt comune tuturor, ba mai mult, că ele au valoare, de vreme ce sunt povestite și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]