2,161 matches
-
scriitorului ardelean care înzestrat cu virtuți de bun cunoscător și psiholog al naturii umane, în special feminine, va reuși să ofere literaturii române "întâia sa adevărata capodoperă: Budulea Taichii", "capodopera nuvelisticii sale: Moara cu noroc", "întâia capodoperă a genului (n.a. romanesc) la noi: Mara". Regăsim, așadar, la început de secol XXI aceeași dispunere adversativă a considerațiilor critice despre creația slaviciană ca în anii '20. Istoria a ales să păstreze extremele (cazul Pompiliu Constantinescu /cazul Scarlat Struțeanu) doar în arhiva sa de
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
și hotărât negativ. Un alt personaj al lui Slavici ce pare construit după tipare naturaliste e succesorul lui Pupăză în linie narativă, Bandi din romanul Mara. E surprinzător faptul că toți criticii literari care s-au oprit asupra acestei capodopere romanești nu au făcut nicio observație legată de veridicitatea acestui erou al subteranei, ci notațiile lor au vizat finalul operei acuzând latura profund etică și vădit tendențioasă a acestuia 128. Eticheta de scriitor ardelean supus convenționalismului didacticist și etic, pusă cu
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
Vinovatul fără vină nu reprezintă subiectul preferat al nuvelisticii scriitorului, el va deveni eroul predilect al romanului indiferent de momentul în care a fost scris. Preferința pentru personajele tragice și spațiul mai mare manevră pe care i-l oferă textul romanesc îl determină pe scriitor să spere în realizarea unei construcții grandioase imposibil de înfăptuit fără "învingători învinși". Aceștia sunt fie eroi ai unei istorii legendare, precum conducătorul Bodea sau preotul Manea, fie intelectuali puși în situația de a-și atinge
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
clandestine asociații muncitorești, carboneria, "societăți" republicane mereu renăscute sfîrșește prin a crea o rețea atît de deasă și de puternică, încît istoricul faptelor politice, ca și acela al faptelor sociale, se comportă ezitant. Nu întîmplător, pe de altă parte, imaginația romanescă acordă, în paralel, o importanță atît de mare grupurilor de indivizi intransigenți, legați între ei prin jurăminte și prin secrete, care acționează din umbră și care, pentru gloria lor, în folosul lor, sau pentru triumful unei cauze, visează să supună
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
încîntă-toarele poduri germane și landele scoțiene i-au alungat pe Plutarh și pe eroii săi. Odată cu apariția primului romantism, o anumită emoție și tAndréțe, efuziunile și plînsul au venit, pe de altă parte, să învăluie cu un surplus de gingășie romanescă evocarea unui trecut dispărut. Rămîne același elan care a cîntat "virtuțile antice sublime ce au cinstit secolele pe care noi Ie numim barbare". Fericit timp al cavalerilor, epocă ce nu va fi uitată niciodată, strigă ducele de Richelieu în exil
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
mitologia Vîrstei de aur tinde întotdeauna sau aproape întotdeauna să construiască modelul unei comunități închise, unificate într-o caldă intimitate protectoare. Dacă, pe de altă parte, admitem că episodul Clarens din Noua Eloiză trebuie în mod esențial înțeles ca transpunere romanescă, ca transcriere în planul ficțiunii, al idealului comunitar din Contractul social, textul lui Rousseau este întru totul semnificativ. "Loc al înțelegerii și unirii", "azil al încrederii și prieteniei", domeniul din Clarens în care o femeie tînără, soțul și fostul ei
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
să spunem mai mult decît Rétif, Proudhon sau Péguy. Apropierea e de asemenea obligatorie dacă ținem seama de datele pe care le vom aduna din recentul și foarte inteligentul studiu de sociologie, consacrat așa-numitului de către autoarea Rose-Marie Lagrave, "sat romanesc 63". "La ce sat poate visa o societate într-un anumit moment al istoriei sale?" se întreabă doamna Lagrave pornind de la analiza conținutului a șaptezeci și șapte de lucrări despre textul romanesc, publicate în Franța între 1950 și 1960 și
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
consacrat așa-numitului de către autoarea Rose-Marie Lagrave, "sat romanesc 63". "La ce sat poate visa o societate într-un anumit moment al istoriei sale?" se întreabă doamna Lagrave pornind de la analiza conținutului a șaptezeci și șapte de lucrări despre textul romanesc, publicate în Franța între 1950 și 1960 și consacrate vieții țărănești. Se va observa nu numai cît de mult tabloul satului arhetipal, descris de doamna Lagrave, se apropie de un model stabilit în secolul Luminilor, ci și cît de mult
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
librărie de care s-au bucurat în ultimii ani memoriile sau mărturiile ce se referă la aceeași perioadă de la sfîrșitul secolului al XlX-lea sau începutul secolului al XX-lea, conținînd același fel de amintiri, susțin afirmația. Concluziile din Satul romanesc confirmă lucrurile: privirea aruncată spre trecut pare a fi cu atît mai insistentă, mai încărcată de emoție, cu atît mai pasională, cu cît se îndreaptă spre moduri de viață dispărute sau pe cale de dispariție. Prezentă întotdeauna în arierplanul imaginarului colectiv
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
de "stînga": "omul, înrădăcinat în pămîntul său, se sprijină pe tradiție, în timp ce omul din industrie și, mai ales, nomadul care se conturează în el nu văd inițierea decît în vestigiile misterioase ale trecutului său îndepărtat etc." 63. Rose-Marie Lagrave, Satul romanesc, "Actes du Sud", Paris, 1980. 64. Vezi J. Laplanche și J.-B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, P.U.F., Paris, 1967, articolul Regresiunea. Vezi și Michel Neyraut, Despre nostalgie, "Inconștientul. Revistă de psihanaliză", nr. l, ian.-mar. 1967, p. 60 sq
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
Cristea, în vederea preluării funcției de director al SCA Suceava. Țin să-i adresez cu această ocazie, profunde sentimente de mulțumire și respect pentru încrederea acordată. Dar iată că retras la pensie din anul 1996, rolul său pe “scena” cercetării agricole romanești nu s-a terminat. În prezent dr. ing. Mihai Cristea, la această venerabilă vârstă, își impresionează colaboratorii și cunoscuții prin tinerețea spirituală, dorința de căutare a noului, soluții originale în problematica cercetării științifice, prin scrierea și publicarea în continuare de
In honorem dr. ing. Mihai Cristea - membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gh. Ionescu Şişeşti" by Dumitru Bodea, Silvia Străjeru, Marius Murariu () [Corola-publishinghouse/Science/1221_a_2384]
-
semnificative, cele mai intense, aș deveni poate și eu un «adevărat romancier». Dar [...] eu nu sunt «inspirat» decât când văd un lucru pentru întâia oară. Tot ce e chibzuit, filtrat, revizuit, mi se pare artificial.” (Mircea Eliade, Jurnal) 5 Creația romanescă - parte esențială a operei lui Mircea Eliade În Jurnalul său, Mircea Eliade scria la un moment dat, în timp ce lucra la Noaptea de Sânziene, câteva fraze care ar putea înlocui orice alt comentariu despre ,,cum” sunt scrise romanele sale: ,,M-am
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
evoluției despre care vorbeam, atât cronologic, cât și din punctul de vedere al valorii. Este vorba despre Întoarcerea din rai (1934), Nuntă în cer (1938) și Noaptea de Sânziene (1955), opere în care Mircea Eliade ,,exersează” modalități diferite ale tehnicii romanești. Deși nu șia făcut niciodată o preocupare din a-și crea un ,,stil” propriu (în sensul clasic al cuvântului), autorul a revenit mereu asupra textelor sale tocmai pentru a le simplifica tot mai mult, pentru a da conținutului ideatic o
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
este, în opinia noastră, o etapă necesară în înțelegerea întregii opere literare a unui scriitor care este, după C. Noica, ,,unul dintre acei autori care nu pot fi citiți decât în întregime” Întoarcerea din rai - monologul ca modalitate de construcție romanescă După răsunătorul succes obținut cu Maitreyi în vara anului 1933, Mircea Eliade publică în 1934 romanul Întoarcerea din rai, variantă definitivă a unui manuscris mai vechi redactat în timp ce autorul se afla la Calcutta și intitulat inițial Victorii, apoi Petru și
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
și motive de natură spirituală, printr-o nouă viziune asupra personajului feminin, dar mai ales prin abilitatea cu care scriitorul alternează planurile temporale, opera pe care o va termina în 1954 și care va fi punctul culminant al creației sale romanești, Noaptea de Sânziene. Noaptea de Sânziene - expansiunea epicii ca metodă de experimentare a romanului total Început în 1949 și terminat după aproape cinci ani, romanul Noaptea de Sânziene reprezintă nu numai încununarea strălucită a unei munci chinuitoare și îndelungate, ci
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
expansiunea epicii ca metodă de experimentare a romanului total Început în 1949 și terminat după aproape cinci ani, romanul Noaptea de Sânziene reprezintă nu numai încununarea strălucită a unei munci chinuitoare și îndelungate, ci și punctul culminant al unei opere romanești scrise de-a lungul unei vieți, simbol al maturității scriitorului Mircea Eliade. Reper de maximă importanță în încercarea de a schița un traseu evolutiv în interiorul universului creator eliadian, cartea marchează totodată ultima tentativă romanescă a scriitorului. Valoarea incontestabilă a romanului
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
și punctul culminant al unei opere romanești scrise de-a lungul unei vieți, simbol al maturității scriitorului Mircea Eliade. Reper de maximă importanță în încercarea de a schița un traseu evolutiv în interiorul universului creator eliadian, cartea marchează totodată ultima tentativă romanescă a scriitorului. Valoarea incontestabilă a romanului stă mai ales, în intenția, admirabil pusă în practică de Eliade, de sintetiza, în cele peste șapte sute de pagini, temele esențiale ale întregii sale literaturi. Experimentarea unei noi metode epice vine să completeze această
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
două sute de pagini ca să ajungă în inima operei.” Situând Noaptea de Sânziene în descendența celorlalte două romane deja analizate (Întoarcerea din rai și Nuntă în cer), în ideea de a găsi punctele cheie ale unei evoluții în timp a tehnicii romanești a lui Eliade, nu putem să trecem cu vederea deosebirea cantitativă a materiei epice a celor trei opere. Dacă în Întoarcerea din rai aveam de-a face cu un conținut narativ complicat (personaje numeroase, evenimente multiple aduse simultan în planul
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
o oferă intervenția naratorului. Există totuși un anumit echilibru în compoziția romanului, în ceea ce privește raportul dintre ambiguitatea discursului (generată atât de complexitatea temelor, cât și de complicarea narativă) și intenția autorului de a oferi cititorului o sinteză a întregii sale creații romanești. Găsim pe tot parcursul textului elemente care conturează o întreagă izotopie a aparenței și a posibilului. Folosirea frecventă a condiționalului optativ(,,sar putea întâmpla”; ,,ar putea fi”) și a verbului ,, a crede” (în general orice frază legată de conținutul mistic
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
al unei piese de teatru a făcut obiectul numeroaselor reflecții în epoca clasică: este vorba explicit despre problema gestionării unei astfel de eterogenități (de această problemă ne vom ocupa în capitolul 7). Pentru ceea ce înseamnă inserția secvențelor descriptive în narațiunile romanești, sunt utilizate sintagmele introductive-tip și clauzulele la fel de stereotipe (pentru o analiză detaliată vezi Hamon, 1981; Adam și Petitjean, 1989). Celălalt tip de structură secvențială eterogenă nu corespunde inserției (mai mult sau mai puțin marcată) unei secvențe (mai mult sau
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
apară mai degrabă în forma unei structuri complete și ierarhizate de schimburi verbale, compuse din replici care se înlănțuiesc în funcție de un mod specific de organizare; dialogul scris, dimpotrivă, este mai degrabă fragmentar. Astfel de schimburi sunt foarte frecvente în literatura romanescă: Cum trecea prin Vassonville, zări pe marginea unui șanț un băiat stînd pe iarbă. Sunteți doctorul? Întrebă băiatul. Și cînd auzi răspunsul lui Charles, își luă saboții în mînă și începu să alerge înaintea lui. Pe drum, din tot ce
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Jean Barois de Roger Martin du Gard și cele 500 de pagini de întrebări și de răspunsuri din l'Inquisitoire de Robert Pinget. Așa cum subliniază Nathalie Sarraute, astfel de cazuri izolate au legătură mai mult cu teatrul, decât cu genul romanesc. La celălalt pol se află încercarea proustiană, mai aproape de genul romanesc; intervenind în dialoguri și recurgând la analiză, aceasta aduce în fața cititorilor "ceea ce de fapt ei ar fi îndreptățiți să aștepte de la un scriitor: o lărgire a experienței, dar nu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
pagini de întrebări și de răspunsuri din l'Inquisitoire de Robert Pinget. Așa cum subliniază Nathalie Sarraute, astfel de cazuri izolate au legătură mai mult cu teatrul, decât cu genul romanesc. La celălalt pol se află încercarea proustiană, mai aproape de genul romanesc; intervenind în dialoguri și recurgând la analiză, aceasta aduce în fața cititorilor "ceea ce de fapt ei ar fi îndreptățiți să aștepte de la un scriitor: o lărgire a experienței, dar nu ne referim aici la întindere (aceasta poate fi oferită mai temeinic
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
urmă, într-adevăr, în măsura în care postulează o separare dintre timpul narat și timpul narațiunii, lasă în suspans timpul dramatic și rupe firul acțiunii" (1969: 152). În aceeași măsură în care descrierea poate să reprezinte un obstacol pentru progresia narativă, în genul romanesc, caracterul monologal al povestirii vine să rupă ritmul înlănțuirilor dintre replici. Această lege a economiei este în întregime justificată de respingerea de către clasici a oricărui caracter eterogen și de căutare constantă a unei unități discursive: dialogul. Am putut deja observa
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
dramatice realități de mileniu III. Unul dintre experimente vizează o capodoperă a literaturii universale: eamlet (1603), tragedia lui tilliam Shakespeare (1564-1616). Invitația este incitantă. Ni se sugerează să o „privim” ca pe un roman. Nimic exagerat, având în vedere că romanescul preia din drama antică, printre altele, două elemente-cheie: prologul și epilogul. Dar pentru a reuși să înțelegem simbolistica acestei tragedii, merită a cunoaște cumva chiar istoria lui eamlet, așa cum a fost ea oglindidă, în prealabil, de Saxo Grammaticus (c.1150-1220
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]