4,056 matches
-
sculptură, arhitectură, până la „splendorile aurifulgente” ale Bizanțului, la Michelangelo, Bernini, secolul al XVIII-lea francez, Spania lui El Greco și a Escorialului, iar de aici, la prelungirile canonului baroc în secolul al XIX-lea (autorul operează fine analogii și disocieri de romantism) și zorii secolului al XX-lea (D’Annunzio). Cu Vedere dinspre Eyub (1986), interesul istoricului literar se deplasează spre memorialistica de călătorie. Editorul lui Nicolae Iorga (cel din Istoria românilor prin călători) este el însuși un împătimit al însemnărilor de
ANGHELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
univers preromantic și cu atât mai puțin de o etapă preromantică. Ceea ce se observă sunt doar elemente, ce apar firesc la început sub forma sentimentalismului, coexistând cu un clasicism de structură (al folclorului, de exemplu) și apoi, foarte curând, cu romantismul. După preambulul teoretic, prima parte a cărții se constituie ca o privire de ansamblu asupra culturii și literaturii române de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În partea a doua, se efectuează o adevărată operație de depistare a particularităților preromantice ale
ANGHELESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285371_a_286700]
-
scriu Émile Faguet, Léon Seché, Hippolyte Buffenoir, Alfred Jeanroy, Jules Feller, Mario Roques, Alphonse Bayot, Marcel Montandon, Gustav Weigand ș.a. De formație sorbonardă, pozitivistă, istoristă, autorul își dezvoltă teoria privilegiind instanța emițătoare - în acest caz, literatura franceză -, ceea ce face din romantismul românesc un fenomen de import. Cu excese și erori, se urmăresc etapele influenței franceze la noi, începând cu epoca fanariotă. Dacă eșafodajul teoretic nu e deloc ireproșabil, segmente ale cercetării se dovedesc, de multe ori, remarcabile. Destule identificări de izvoare
APOSTOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285407_a_286736]
-
dandy. Fără a uita Însă că Lady Morgan deține prioritatea folosirii cuvântului, luându-i-o Înainte lui Byron cu un an. De ce Îl tot pomenim Însă pe Lord Byron atunci când vine vorba despre Începuturile dandysmului „istoric”? Pentru că nu numai forța romantismului din opera sa iradiază În Europa, ci și modelul viu al tânărului care tulbură saloanele Londrei cu un stil aparte, asemănător și totuși diferit de al lui Brummell. Despre „stagiul de dandy” al poetului s-a scris mult. Am reținut
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
intensă de a fi unici, de a se Împotrivi cu ostentație unei lumi banale, conformiste (a se citi: liberalism, individualism etc. etc.). Ce altceva Își programau să fie les Jeunes-France, cu alte cuvinte, tinerii artiști parizieni Însuflețiți deopotrivă de un romantism revoluționar și de ideile liberale? La vedere, bărbi stufoase, plete rebele (dușmane de moarte ale capetelor pleșuve de academicieni „bătrâni și clasici”), jiletca roșie a lui Théophile Gautier strălucind pe baricadele lui Hernani Împotriva „anticilor”. Iar În adânc, spiritul rebel
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
1833. Frenezie a unei vieți boeme, trăită prin toți porii, tulburând liniștea străzilor Vaugirard sau Rocherouart, idealism byronian, vis al Republicii Literelor. Tuturor acestora li s-a spus les Frénétiques. Nu atât o școală, cât o tendință În sânul aceluiași romantism franțuzesc. Un byronism supralicitat, un hiper-romantism. O dorință nestrămutată de a fi altfel, unici, refuzând o societate care, la rândul ei, Îi refuză. Au fost numiți „dandy În zdrențe”, o contradicție În termeni, câtă vreme una dintre marile mize ale
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
modelat de „specificul local”, și că dandy-i scriitori, artiști, ofițeri sau pur și simplu oameni de lume Împânzesc cafenele, saloane, cluburi, după model englezesc și francez, așa cum o făceau și pe vremea vârstei de aur a dandysmului, În plin romantism, la mijloc de veac. Așa cum o vor face și după 1900, până să izbucnească primul război mondial. Studii impresionante prin anvergură și documentare Îi consacră măcar câteva pagini dandysmului vienez sau celui din Imperiul Austro-Ungar1. Sunt puse astfel În circulație
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
nici să Înoate, nici să urce pe-un cal, În timp ce eu sunt un mare Înotător și un călăreț destul de bun; și pe deasupra mai joc și crichet”1. Oricât ar părea de ciudat pentru cei obișnuiți cu locurile comune despre Byron (romantism, spirit revoluționar, Înflăcărare, eroism), „viața și opera” acestuia datorează Îndeajuns de mult dandysmului pentru a-l așeza În deschiderea paradei noastre. Spiritul rebel, de contestatar impenitent, Îl animă Încă din adolescență. Suita de eroi ai poemelor sale Îi poartă, sublimate
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Baudelaire este de a fi dat neliniștii o rezonanță mai justă despuind-o de formulele stagnante... Noutatea constă În a fi prezentat aspirația ca o «tensiune a forțelor spirituale», și nu ca o disoluție... În sfârșit, Baudelaire se deosebește de romantism prin faptul că el transformă neliniștea În principiu operator”. Astfel, devenirea psihică la el nu poate fi decât rezultatul unei neîncetate lupte cu sine. A se stingheri, a se constrânge pentru a fi Întotdeauna În cel mai Înalt grad de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
acestei firi ironice decât Înregimentarea În ceea ce s-a numit „estetismul de gheață” al școlii franceze. Wilde poate fi orice altceva, dar nu prizonierul formulei definitive, al normei necruțătoare - adică al Încremenirii. În fapt, evoluția sa dinspre clasicismul greco-latin spre romantismul târziu, resimțit atât de puternic În poezie, spre „parnasianismul” ironic din teatru, până la modernismul acut din confesiunile epistolare ce culminează cu De profundis descurajează, cu argumente solide, o astfel de ipoteză. Dar ceea ce-l derutează până la totala confuzie pe cititorul
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
doilea - coerența Între intenție și realizare - e, În egală măsură, unul ce-i pune sub semnul Întrebării preeminența estetică. Asemenea unor așchii virulente, câteva propoziții ale prefeței tind să tragă de roman Înapoi, racordându-l unei poetici indefinite, amestec de romantism, realism și estetism eclectic, cu pretenție de doctrină morală, În cadrul căruia frumusețea nivelează cu o forță irezistibilă disparitățile existenței. „Amoralismul” lui Wilde, ca și cel al Întregii generații „decadente”, nu e decât jocul grațios, ușor iresponsabil, al artistului care se
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Wilde respinge orice formă de artă incapabilă să-și ducă până la ultimele consecințe premisele: „Aversiunea secolului al nouăsprezecelea față de Realism este furia lui Caliban care Își vede chipul În oglindă”, pe de o parte, și „Aversiunea secolului al nouăsprezecelea față de Romantism este furia lui Caliban care nu-și vede chipul În oglindă”, pe de alta, trasează cei doi poli Între care Wilde Încearcă să-și plasese propriul discurs estetic și, eventual, literar. Aș sublinia, În aceste propoziții, cuvântul „furie”, Împotriva căruia
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
lucru. Nici măcar atunci când acel lucru e adevărat pentru că - nu-i așa?- „până și lucrurile care sunt adevărate pot fi demonstrate”! Mai importantă e totuși sublinierea diferenței dintre moralitate și morbiditate. Nici pe de-a-ntregul realist, nici cu totul sedus de romantismul „negru”, ilustrat de William Blake, dar și, parțial, de „neomedievaliștii” Swinburne și Tennyson, Wilde Încearcă să stabilească un loc privilegiat pentru artist - adică pentru sine: „Nici un artist nu e vreodată morbid. Artistul poate exprima orice”. Orice nu are aici valoare
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Prima a fost aceea de a fi substituit admirației pe care orice spirit nobil ar trebui să i-o consacre lui Baudelaire, celui mai mare poet al secolului al XIX-lea, singurului poet intelectual și clasic, În opoziție deschisă cu romantismul, sentimentele pe care le poate inspira un poet doar satanic și decadent, În mod fatal menite să oscileze Între admirația cea mai Înflăcărată și iritare, și să creeze În jurul realității geniale a lui Baudelaire o legendă ce o Întunecă și
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
poemul Somnul celei moarte, ascultați măcar o dată Laus Noctis 4. Este cel mai bun argument pe care l-am păstrat pentru aceste ultime rânduri. Albert Camustc "Albert Camus" Dandysmul*tc "Dandysmul*" Dar n-a trecut Încă vremea oamenilor de litere. Romantismul, cu revolta lui luciferică, nu va sluji cu adevărat decât aventurile imaginației. Ca și Sade, el se va despărți de revolta antică prin preferința acordată răului și individului. Punând accentul pe forța de sfidare și de refuz, revolta, În acest
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Poittevin, se rostogolesc oamenii „fremătând de turbare și Îndrăgindu-și crimele”, pentru a-l blestema aici pe Creator. Frenetica beție și, la limită, frumoasa crimă consumă atunci Într-o clipă Întregul sens al unei vieți. Fără a propovădui propriu-zis crima, romantismul se consacră ilustrării unei profunde mișcări de revendicare printr-o serie de imagini convenționale: figura celui certat cu legea, a bunului ocnaș, a tâlharului generos. Melodrama Însângerată și romanul negru triumfă. O dată cu Pixérécout și prin cele mai mici eforturi, sunt
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
mici eforturi, sunt scoase din adâncuri aceste pofte Îngrozitoare ale sufletului pe care alții și le vor satisface În lagărele de exterminare. Fără Îndoială, aceste opere sunt și o sfidare la adresa societății timpului. Dar, În izvorul său cel mai viu, romantismul sfidează În primul rând legea morală și divină. Iată de ce figura sa cea mai autentică nu este, Întâi de toate, revoluționarul, ci, În mod logic, dandy-ul. În mod logic, pentru că această perseverare În satanism nu se poate justifica decât
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
proiecta un roman filosofic, Robespierre și Iisus Christos, nu se duce niciodată la culcare fără a profera, pentru propria Îmbărbătare, câteva fervente blesteme. Revolta se Îmbracă În doliu și se face admirată pe scenă. Mult mai mult decât cultul individului, romantismul inaugurează cultul personajului. Atunci el este logic. Nemaisperând În principiu sau În unitatea divină, Înverșunată Împotriva unui destin vrăjmaș și Încăpățânată În a menține tot ce se mai poate menține dintr-o lume sortită pieirii, revolta romantică vrea să găsească
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
toți au știut să vorbească despre durere este pentru că, În disperarea că n-o vor depăși vreodată altfel decât prin ușuratice parodii, ei simțeau, În mod instinctiv, că ea rămâne singura lor scuză și adevărata lor noblețe. De aceea, moștenirea romantismului nu este preluată de Hugo, pair al Franței, ci de Baudelaire și Lacenaire, poeți ai crimei. „Totul În lumea asta miroase a crimă, spune Baudelaire, ziarele, zidurile și chipul omului”. Dar atunci, această crimă, lege a lumii, să aibă măcar
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
a făcut din el cel mai mare poet al timpului său, e alta. Baudelaire nu poate fi evocat aici decât În măsura În care el a fost teoreticianul cel mai profund al dandysmului și a oferit formulări definitive uneia dintre concluziile revoltei romantice. Romantismul demonstrează, Într-adevăr, că revolta are o strânsă legătură cu dandysmul; una dintre direcții este a părea. În formele sale convenționale, dandysmul mărturisește nostalgia unei morale. El nu e decât o onoare coborâtă la nivelul de chestiune de onoare. Dar
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
nu e decât o onoare coborâtă la nivelul de chestiune de onoare. Dar el inaugurează, totodată, o estetică ce domnește Încă În lumea noastră, aceea a unor creaturi solitare, rivali Înverșunați ai unui Dumnezeu pe care Îl condamnă. Începând cu romantismul, misiunea artistului nu va mai fi doar aceea de a crea o lume sau de a slăvi frumusețea În sine, ci și aceea de a defini o atitudine. Artistul devine atunci model, el se propune ca exemplu: arta este morala
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
O dată cu el Începe era directorilor de conștiință. Când dandy-i nu se sinucid sau nu Înnebunesc, ei fac carieră și pozează pentru posteritate. Chiar atunci când ei strigă, precum Vigny, că vor să tacă, tăcerea lor este răsunătoare. Dar, În sânul romantismului Însuși, sterilitatea acestei atitudini apare la câțiva revoltați care Întruchipează atunci un tip de tranziție Între excentricul (sau Extraordinarul) și aventurierii noștri revoluționari. Între nepotul lui Rameau și „cuceritorii” secolului XX, Byron și Shelley se bat deja, deși În mod
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
prefață de Al. Piru. Călinescu, Matei, Cinci fețe ale modernității, București, Editura Univers, 1995, traducere de Tatiana Pătrulescu și Radu Țurcanu, postfață de Mircea Martin. Chiara, Pietro, Vita di Gabrielle D’Annunzio, Milano, Arnoldo Mondadori Editore, 1978. Cornea, Paul, Originile romantismului românesc, București, Editura Minerva, 1972. Cotruș, Ovidiu, Opera lui Mateiu I. Caragiale, București, Editura Minerva, 1977. Crăciun, Alexandra, Narcisismul și problemele reflectării, București, Editura Paideia, 2002. Dandies and dandyism, Paris, M. Coudeyre, s.d., revistă publicată În 1962 de Compania aeriană
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
scrisului, ca sistem de fixare a unei variante și, ulterior, de comparare și rafinare a variantelor existente. În procesul de făurire a cataloagelor de mitologii, „specialiștii” (fie ei mitografi antici, precum Dionysos din Halicarnas, poeți sau savanți mânați de elanurile romantismului, precum John Macpherson, Herder, frații Grimm, Atanasie Marienescu sau Nicolae Densusianu, fie cercetători erudiți sau popularizatori ai cercetării științifice) au depus eforturi substanțiale pentru crearea unui corpus omogen, articulat, semnificativ În ansamblul său. În acest proces de construcție, ei au
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
remarque catégorique qui sépare le discours lyrique, par să fonction et șes caractéristiques, de tout autre discours, littéraire ou non-littéraire : " Leș tropes șont donc rapprochés des pôles de la poésie et de la prose, tout en étant situés dans une histoire littéraire : "romantisme" et "symbolisme" pour la métaphore-poésie ; "réalisme" pour la métonymie-prose. Jakobson en vient à opposer ces deux pôles de façon radicale "370, observe Antonio Rodriguez. La présence des figures représente donc l'un des secrets du langage poétique qui lui confèrent
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]