1,724 matches
-
de bucurie și frumusețe. îmi pare rău că nu am timp să-l vizitez mai bine, mai mult, dar asta este: sunt pelerin acum, în trecere, surprinzând doar crâmpeie de viață și frumusețe, trăind mereu cu febra drumului, purtându-mi rucsacul, alinându-mi durerile din tălpile și mușchii picioarelor, dar mulțumindu-i mereu lui Dumnezeu pentru această favoare de care cred că mulți s-ar bucura să aibă parte. San Martin del Camino, 6 august A durat mai mult de o
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
iese în zorii zilei și în primele ore ale dimineții îndreptându- se mereu spre apus, spre Santiago, pentru ca apoi spre amiază să înceapă a intra în localitate următorul corp de armată, următorul convoi al celorlalți călători însemnați cu scoica de pe rucsac sau de pe haine, care, și ei, vin mereu dinspre răsărit și se vor îndrepta mâine spre apus. Este o „procesiune” zilnică, pe care localnicii o văd și o admiră cu respect, de la naștere, și îi va însoți până la mormânt. Impresionantă
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
trupul, când ajungi la un han, prima dorință este aceea de a te întinde pe pat și să stai așa, liniștit, până îți mai scad durerile picioarelor. Apoi, încet, te gândești că trebuie să manânci ceva, fie că ai în rucsac sau să ieși în localitate la un magazin, la un bar sau la un restaurant. O bere rece, o înghețată sau un pahar cu vin devin un deliciu. Și i-am observat pe pelerini cât de destinși și mulțumiți sunt
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
trimițându-l în abisuri nevăzute iar raze roșietic-gălbui încep să înveșmânteze tot orizontul. Frumusețea acestor momente pe vârful muntelui nu poate fi cuprinsă în cuvinte, ci doar privită, admirată, contopindu-ți privirea în ea. în lumina răsăritului de soare Cu rucsacul în spate, scandând regulat măsura mersului cu bastonul, înaintez de acum în lumina dimineții. Pare un fel de lumină pascală, din biserică, în noaptea învierii, când se cântă preconiul pascal, vestirea solemnă a învierii Domnului. întreaga natură începe să cânte
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
un magazin cu pâine proaspătă, atunci scoasă din cuptorul cu lemne. Mirosul plăcut, specific îl simți încă de departe. Și după miros m-am lăsat condus înauntru, savurând o pâine cu jumătate de litru de lapte ce-l aveam în rucsac. Din cătunul La Faba îmi continui drumul spre vârful muntelui O’Cebreiro. Ajung după câțiva km într- un alt cătun și crezând că am ajuns la destinație, mă cazez într-un han nou, din piatră, cu etaj și mansardă. Abia
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
de toate culorile, de pe toată fața pământului. Văd grupuri de italieni - vorbăreți, ce poartă cu ei și drapelul național. Ai impresia că ai intrat într-un corp de armată sui generis, fără arme, ci doar cu un baston și un rucsac pe spate. Cu cât mă apropii mai mult de Santiago, cu atât bucuria interioară crește, mă inundă. Cânt mereu, fluier, salut pe toți, mă simt ca în al nouălea cer. Tot drumul de până acum mi se pare un vis
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
nouălea cer. Tot drumul de până acum mi se pare un vis de o clipă, nu-mi mai amintesc de nici o durere. Bucuria interioară a anesteziat picioarele mele mai bine decât voltarenul. Din urmă mă ajunge un tânăr cu un rucsac mare, colorat, suplu ca un atlet de cursă lungă, cu pielea bronzată. îl recunosc, căci l-am mai văzut zilele trecute. Mă fascinează mersul lui, mai alert decât ritmul general al pelerinilor. Fără să reflectez prea mult, mă iau după
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
din aceeași localitate pînă la Viena înseamnă o zi lungă de vară de mers tot cu mașina, și am putea să lungim exemplele la nesfârșit. Pe camino, nu te poartă nici o mașină, ci îți porți singur trupul, în plus și rucsacul de pe spate, cu modesta viteză de 4 sau 5 km/h. Poți să atingi și 6, dacă ești mai rezistent și mai zvelt. Iar aceasta, alături de oboseală, soarele dogorâtor, sete, foame sau dureri și răni fizice, reprezintă o dificultate în
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
pelerinul și omul interior din tine este pus la grea încercare. Itinerarul vieții tale spre Dumnezeu și spre tine însuți devine mai greu decât drumul fizic spre Santiago; ți se naște dorința de a fi din nou pe el, cu rucsacul în spate. Ce vei face? Angajamentele și solicitările cotidiene te cheamă în altă parte. Vei reuși să trăiești din lumina, pacea și iubirea primite pe camino? Vei reuși să transformi viața ta într-un camino interior? Cred că este posibil
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
a presiunii exercitate de om asupra mediului. Numai că omul reduce astfel doar presiunea asupra mediului citadin, deja antropizat, supus exclusiv legilor sale, deci smuls naturii. Iar În mediul natural, spre care evadează, omul nu duce cu sine doar un rucsac cu de-ale gurii și o foaie de cort, ci cară În rucsac - eufemistic vor- bind - toate facilitățile citadine cu care s’a obișnuit: șoseaua, benzinăria, buticul, cârciuma, hotelul, lada de gunoi; adică antropizează, chiar dacă În mai mică măsură, și
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
presiunea asupra mediului citadin, deja antropizat, supus exclusiv legilor sale, deci smuls naturii. Iar În mediul natural, spre care evadează, omul nu duce cu sine doar un rucsac cu de-ale gurii și o foaie de cort, ci cară În rucsac - eufemistic vor- bind - toate facilitățile citadine cu care s’a obișnuit: șoseaua, benzinăria, buticul, cârciuma, hotelul, lada de gunoi; adică antropizează, chiar dacă În mai mică măsură, și acel mediu natural, cândva sălbatic, neobținând visata evadare din citadin, ci doar schimbarea
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cabanei cu același nume, cabana Arpaș, cum am și pomenit mai devreme, din păcate acum fiind închisă. Îmi aduc aminte că am urcat pe vremea liceului la Cabana Podragu, într-o vară târzie, eram 5 persoane în grup, iar în rucsacuri aveam 5 sticle de vodcă, băutură foarte periculoasă pe munte. Eu am gustat din alcool doar puțin și am plecat înainte, ajungând la cabana Podragu pe la ora 17, apoi au ajuns alte două persoane pe la ora 19, iar când mi-
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
Moldoveanu, situat la 2543 m. Am urcat și eu pe Moldoveanu și am întâlnit acolo un grup de radioamatori ce vorbeau cu altă echipă similară, care era pe litoral. (Asta era înainte de 1989). Oamenii se plângeau că au pierdut un rucsac care s-a rostogolit la vale pe pantele abrupte ale vârfului Moldoveanu, astfel că au pierdut echipamente și hrană deosebit de importante pentru cineva care stă în cort pe cel mai înalt vârf de munte din România. Dar să mă întorc
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
erau din Constanța și era pentru prima oară când urcau munții Făgăraș. Când au auzit că noi urcaserăm în acea dimineață din orașul Victoria și ne pregăteam să coborâm înapoi spre casă, de admirație pentru noi, Domnul a scos din rucsac o palincă de caise, foarte bună și ne-a servit cu câte un păhărel, spunându-i soției sale că așa ar vrea să fie și el.... Dar anii au trecut și acuma nu mai pot să urc pe munți, doar
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
mână geanta sa de elev în care înghesuise ceva de-ale gurii, un prosop, un săpun, două perechi de ciorapi și un schimb de lenjerie de corp. La marginea orașului, lângă spital, s-a întâlnit cu Stan. El avea un rucsac de pânză, mai încăpător și mai bogat: pe lângă pistolul cel grozav, mai deținea briceag, lanternă, o busolă, plus o carte de Jules Verne, plus pâine și o bucată de slănină afumată și una de salam uscat. Până-n pădurea Galimea, unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acea noapte. Am admirat școala, o școala frumoasă, pereții claselor împodobiți cu toți clasici noștri, ai culturii românești. înainte de a ajunge la școală a trecut pe lângă noi o căruță cu câțiva tineri care, văzându-ne că purtăm stegulețe tricolor la rucsacurile pe care le aveam în spate, strigau după noi să înghițim stegulețele și alte cuvinte ce nu merită a fi reproduse. A fost un gest de provocare și noi nu am răspuns în nici un fel. Directorul școlii ne lăsase deschis
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
și soția lui, care stăteau cu cortul pe marginea lacului, aproape Înghețaseră. Ne-am dus să bem un mate cu acest cuplu stoic, care trăia de ceva vreme pe lîngă lacuri doar cu cortul și cu ce-și aduseseră În rucsacuri. Ne-am simțit rușinați În fața lor. Am pornit din nou la drum, pe lîngă lacurile foarte diferite Între ele, Înconjurate, toate, de păduri străvechi, al căror miros de sălbăticie ne dezmierda nările. Dar, În mod curios, priveliștea unui lac Înconjurat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
stîrnea mila gazdelor noastre. PÎnă la un punct, fuseserăm niște cavaleri ai șoselelor; aparținuserăm acelei durabile „aristocrații a hoinarilor“ și avuseserăm chiar și cărți de vizită cu titlurile noastre impresionante și ireproșabile. PÎnă acum. Acum eram doar doi autostopiști cu rucsacuri În spate, cu salopetele noastre În care se Îmbibase tot jegul străzilor - eram doar umbrele aristocraților care fuseserăm. Camionul ne lăsase la marginea de sus a orașului, la intrare, și, cu pași stinși, ne-am tîrÎt bagajele pe străzi, pe sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Chuquicamata. CÎtă vreme ne-am aflat sub privirile locuitorilor din oraș, am avut un ritm incredibil de atletic, dar mai tîrziu, În solitudinea vastă a Anzilor golași, căldura aspră a soarelui care ne ardea cefele și greutatea prost distribuită a rucsacurilor ne-au readus la realitate. Nu eram prea siguri pînă În ce punct acțiunea noastră era „eroică“, așa cum o descrisese un polițist, dar Începeam să bănuim, pe baza unor motive Întemeiate, că adjectivul definitoriu era mai degrabă „stupidă“. După ce am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
poporului, cherchelindu-se binișor. Bețivanii ne-au luat cu ei pînă la cea mai apropiată gară. Aici am Întîlnit un grup de muncitori care se antrenau pentru un meci de fotbal cu o echipă rivală. Alberto și-a scos din rucsac o pereche de pantofi sport și a Început să se dea-n spectacol. Rezultatul a fost de mare efect: iată-ne Înscriși pentru meciul din duminica următoare, iar Între timp aveam casă, masă și transport spre Iquique. După două zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
și ușurința cu care Își umflă mușchii ori de cîte ori interesele lor economice par amenințate. TARATA, EL MUNDO NUEVO Tarata - lumea cea nouă Nu ne separau decît cîțiva metri de postul Gărzii Civile care marca intrarea În oraș, dar rucsacurile deja ni se păreau de o sută de ori mai grele decît erau de fapt. Soarele era arzător, dar, ca de obicei, noi eram Înfofoliți În mult prea multe haine decît ar fi fost normal la orele acelea, iar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
noastră cu valențe multiple se afla rezerva de porumb "dintele calului", așa, ca la vreo două banițe. Mircea a pregătit patru săculeți sau trăistuțe pe care le-a prevăzut cu sfori, încât puteau fi luate pe umeri, la spate, precum rucsacurile. Apoi a luat o crăticioară drept unitate de măsură și a pus în fiecare desagă aceeași cantitate de boabe. A legat cu sfoară gurile trăistuțelor și ne-a ajutat fiecăruia să ni le fixăm pe spate. Gata. Puteam pleca. Îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Mircea cu sudoarea șiroind pe frunte. Să ne odihnim puțin; stați și voi. Ne-am așezat pe pojghița de gheață umăr la umăr, să ne mai tragem sufletul, stând cu picioarele vârâte în zăpadă până la genunchi. Ne-am dat jos rucsacurile improvizate și am răsuflat mai ușurați, privind la statul gros și denivelat de zăpadă ce se întindea departe, pe suprafața câmpului pustiu. Leu solidar cu noi a lut loc în fața noastră, sprijinindu-se pe partea dorsală, și, cu ochii lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Buhara. Unul dintre proprietari a venit către mine mergând legănat și mi-a spus: "Ascultă, aici noi muncim, vindem covoare, nu citim. Doar în biblioteci se citește. Ascunde cartea. Alungă clienții." M-am conformat, am băgat cartea la loc în rucsac și m-am întins pe covor. Lucrurile intraseră în normalitate. Imperium: vechi cuvânt roman care semnifica puterea de a te face respectat de aliați și de inamici deopotrivă, prin amenințarea cu moartea și puterea de a duce la îndeplinire această
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
mizer pe foi de cort și să așteptăm vizita comandantului de unitate. Plouă mărunt, este frig, umed, curtea unității seamănă cu un talcioc din piața Obor. Comandantul tocmai chestionează un răcan de ce nu are "necesarul" de ață de cusut în rucsac, pentru că în timp de război, dacă ni se rup nasturii de la cămașă, trebuie să fim pregătiți să-i coasem chiar și sub focul inamic etc. etc. După circa o oră de pantomimă la ordin, intrăm direct în bucătărie să ne
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]