1,693 matches
-
lui Manuel al II-lea, și-a afirmat dreptul de a fi regentă până când Constantin, cel mai mare dintre fii săi supraviețuitori, avea să ajungă la Constantinopol. Constantin fusese întotdeauna favoritul ei și fusese întotdeauna mândru să-i poarte numele sârbesc de familie, Dragaș ori Dragases, la fel de bine ca numele de Paleologul, al tatălui său. Toma a acceptat cu dragă inimă hotărârea împărătesei, iar Dimitrie a fost redus la tăcere. Amândoi i s-au alăturat ca să-l proclame pe Constantin noul
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Biserica putea obiecta pe temeiul înrudirii și consangvinității lor; Maria era deja văduvă; era înaintată în vârstă și putea avea dificultăți în nașterea unui copil. Prima obiecție a socotit-o nejustificată, întrucât chiar mama lui Constantin era din aceeași stirpe sârbească; era mai probabil ca Biserica să sprijine căsătoria împăratului cu prințesa sârboaică decât cu o prințesă din Trapezunt, de vreme ce despotul Gheorghe Brancovici era unul dintre cei mai cucernici binefăcători ai Bisericii, ai mănăstirilor și așezămintelor de caritate. Pentru a contracara
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Constantin a fost încântat când a primit scrisoarea și raportul lui Sphrantzes, la sfârșitul lui mai 1451. Începuse să creadă că sluga sa, credincioasă îndeobște, tăia frunze la câini în timpul acestei călătorii. Familia lui Constantin era deja înrudită cu casa sârbească Brancovici, pentru că nepoata împăratului, Elena, fiica fratelui său Toma, se căsătorise, în 1446, cu Lazăr, fiul lui Gheorghe și fratele Mariei. Constantin a trimis imediat un sol în Serbia ca să înfățișeze planul lui Gheorghe Brancovici și soției sale, Irina. I-
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
s-a mai auzit nimic despre această chestiune. Încă o dată, planurile lui Constantin erau depășite de evenimente. La 23 martie 1450 moare și mama lui Constantin, împărăteasa văduvă Elena Paleologhina. Constantin era singurul dintre cei 6 fii care adoptase numele sârbesc de familie al Elenei-Dragaș. Sphrantzes avusese dreptate în privința noului sultan otoman Mehmed al II-lea. Era mult mai periculos decât părea. Avea doar 19 ani când i-a urmat tatălui său, în februarie 1451, și, pentru un timp, și-a
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
articole în limba română cu titlul "Crăișori din sălașul meu". În 1940 a început să culeagă povești populare, zicale și povestiri germane din Gărâna, Caraș-Severin ("Wolfsberg") și Văliug, Caraș-Severin ("Franzdorf"), din 1942 extinzându-și cercetările la folclorul românesc, cașovar și sârbesc din Banat. A cules peste 1.000 de texte (povestiri, basme, balade ș.a.) în călătoriile sale în zeci de localități, de la informatori români, germani, slovaci, crașoveni, sârbi, italieni. Alexander Tietz a fost căsătorit de două ori, dar nu a avut
Alexander Tietz () [Corola-website/Science/309294_a_310623]
-
fără pas, Din pristolul de la Romă să dau calului ovăs..." b) «...căci începuseră a roi numeroase cete ce călăreți româno-cumani împrejurul mandrei rezidente a împăraților...» (HF, I, 81); «...o campanie de răzbunare pustiitoare și asemenea revărsării de nouri asupra craiului sârbesc Ștefan...» ("ibid"., 288); «ei revărsară o ploaie de săgeți asupra năvălitorilor, le omorâră caii...» ("ibid"., 137); «...o adevarată ploaie de pietre se revarsă asupra năvălitorilor...» ("ibid"., 116); "Călăreții împlu câmpul și roiesc după un semn și în caii lor sălbatici
Câmpul Cerbului () [Corola-website/Science/310397_a_311726]
-
cele mai scăzute din țară, salariul mediu al unui lucrător la cei doi mari angajatori (Delphi și Zoppas) fiind de circa 700 lei pe lună. În centrul orașului se găsește Castelul Nakó, construit în anul 1864 de Contele Nacu, Biserica Sârbească „Adormirea Maicii Domnului” (1783-1787) și Școala de Agricultură. La circa 10 km nord-est de Sânnicolau Mare se găsesc ruinele mănăstirii cisterciene de la Igriș. Consiliul Local al orașului Sânnicolau Mare este compus din 17 consilieri, împărțiți astfel: Orașul Sânnicolau Mare este
Sânnicolau Mare () [Corola-website/Science/297047_a_298376]
-
metal devine ca marfă pentru comerț se fac în uzinele din Oravița, unde asociațiunile își duc minereurile lor" . Se vorbea despre pustiirea turcească din 1737-1739, când în urma unui război cu turcii, prin pacea de la Belgrad din 1739, Austria pierde Banatul Sârbesc și Banatul Craiovei. Populațiunea fu apucată de groază și mulți coloniști aduși o luară la fugă, iar întreprinderile industriale începute sub Mercy începură a stagna și a se dizolva" . Nu trebuie să se înțeleagă că prin colonizările făcute în Banat
Oravița () [Corola-website/Science/297035_a_298364]
-
a reușit, precum și cele ale Yemenului și Vietnamului, dar și cele, mult mai numeroase, care au dat greș: Austria cu Germania în 1918, Coreea, țările arabe între ele, statele polineziene între ele, Cipru cu Grecia, Macedonia slavă cu Bulgaria, țările sârbești după prăbușirea Iugoslaviei, Kosovo cu Albania, Bielorusia cu Rusia după prăbușirea URSS, Osetia de Nord cu cea de Sud, Senegalul cu Gambia apoi cu Mali, Malaezia cu Indonezia, ș.a. În cele mai multe din aceste cazuri, forțele centrifuge au fost mai puternice
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
rămas independent până în 1918, când a devenit parte a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, viitoarea Iugoslavie. Că în general muntenegrenii se considerau sârbi reiese și din legea muntenegreană a învățământului din 1911, conform căreia era obligatoriu învățământul primar în școli sârbești de stat sau private, și printre materiile principale era istoria sârbilor și limba sârbă. În general, lingviștii din afara spațiului ex-iugoslav, neimplicați emoțional în problema, fac o distincție netă între punctul de vedere sociolingvistic și cel lingvistic propriu-zis. De exemplu Paul-Louis
Limba muntenegreană () [Corola-website/Science/305074_a_306403]
-
în trei grupuri: de sud-est, de nord-vest și al celor din partea muntenegreană a Sandžakului. Standardul muntenegrean are nu numai trăsături comune cu toate celelalte trei standarde, ci și unele comune numai cu cel croat, și altele comune numai cu cel sârbesc. Standardul limbii muntenegrene conține majoritatea trăsăturilor fonologice din standardele celorlalte limbi din diasistem (vezi Limba croată și Limba sârbă). Pe lângă acestea normează pronunțarea (i)jekaviană, care este standard și în croată, precum și câteva trăsături proprii numai muntenegrenei. Este normata o
Limba muntenegreană () [Corola-website/Science/305074_a_306403]
-
cel muntenegrean normează grupul ije (pronunțat în două silabe) și în alte cuvinte decât cele în care este normat în croată. Exemple: Căderea consoanei /l/ la sfarsitul formei de nominativ singular a substantivelor masculine după /o/ este comună cu standardul sârbesc: "șo" ( "șo", "sol") „sare”. În unele graiuri, grupul vocalic "ao", prezent, de exemplu, la sfârșitul formei de masculin singular a participiului activ al verbelor, se reduce la "a", iar în alte graiuri la "o": "reka șam", respectiv "reko șam" vs.
Limba muntenegreană () [Corola-website/Science/305074_a_306403]
-
fost părăsite, ca mai târziu oamenii să se reîntoarcă. În cadrul cercetărilor arheologice întreprinse în contextul efectuării perieghezei s-au descoperit în raza actualei localități 3 așezări cu vestigii arheologice datând din perioada secolelor XV-XVIII. Dintr-o copie de pe un ispisoc sârbesc, datat cu anul 1528, aflăm despre satele din zona Cheilor Ișnovățului și anume: satul din sus de capul Cheilor (care este la sud-estul localității actuale unde se îngustează albia râului Ișnovăț) și satul de jos din capul Cheilor Ișnovățului, că
Ialoveni () [Corola-website/Science/305087_a_306416]
-
acel de mai sus zis satu ce se cheamă Beliciu...” La 20 august 1588, cînd Petru Vodă dăruiește Zavodinele lui Andrei Hatmanul, e pomenit ca punct de hotar Beliciul, stăpînit de vatag. S-a mai păstrat un zapis în limba sârbească, din care aflăm, că în 1600 Ionașcu Barboșel din Biliceni a vândut a cincea parte din moșia s. Dereneu drept 66 taleri lui Nicoară logofătul. La 31 martie 1615 Dilea din Biliceni vinde un loc de prisacă la Dereneu lui
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
localități este cunoscută cu numele de "Clisura Dunării" (în limba sârbă: "Банатска Клисура" ("Banațka Klisura"). Cei mai mulți sârbi din România sunt creștini ortodocși ținând de Eparhia ortodoxă sârbă a Timișoarei, în timp ce sârbii din Svinița sunt adepți ai ritului ortodox vechi. Populația sârbească din România a fost mai numeroasă în trecut. Deși cei mai mulți sârbi locuiau în regiunea Banatului, mai existau comunități sârbești și în regiunea județului Arad, cunoscută în limba sârbă ca "Pomorišje", dar și în alte localități ale Principatului Transilvaniei, bărbații servind
Sârbii din România () [Corola-website/Science/306071_a_307400]
-
sunt creștini ortodocși ținând de Eparhia ortodoxă sârbă a Timișoarei, în timp ce sârbii din Svinița sunt adepți ai ritului ortodox vechi. Populația sârbească din România a fost mai numeroasă în trecut. Deși cei mai mulți sârbi locuiau în regiunea Banatului, mai existau comunități sârbești și în regiunea județului Arad, cunoscută în limba sârbă ca "Pomorišje", dar și în alte localități ale Principatului Transilvaniei, bărbații servind ca soldați ai principilor Transilvaniei. La începutul secolului al XVIII-lea, orașul Timișoara avea 600-700 de locuitori, din care
Sârbii din România () [Corola-website/Science/306071_a_307400]
-
Transilvaniei, bărbații servind ca soldați ai principilor Transilvaniei. La începutul secolului al XVIII-lea, orașul Timișoara avea 600-700 de locuitori, din care 446 erau sârbi, 144 evrei și 35 armeni. În 1720, populația orașului Arad cuprindea 177 familii românești, 162 sârbești și 35 maghiare. După ce secțiunea frontierei militare Tisa - Mureș a fost desființată, foarte mulți sârbi din Pomorišje au părăsit regiunea și au emigrat în Imperiul Rus (în principal în Nova Serbia și Slavo-Serbia) în 1752. După semnarea Tratatului de la Versailles
Sârbii din România () [Corola-website/Science/306071_a_307400]
-
au fost atestate documetar ca fiind formate din ""seimeni" sârbi" în timpul unei revolte a lor din 1655, iar din timpul domniei lui Matei Basarab există mărturii ale sosirii în țară a unui mare grup de refugiați sârbi. Listă a mânăstirilor sârbești din România: Carașovenii reprezintă o populație vorbitoare a dialectul torlakian al limbii sârbe, locuitori ai județului Caraș-Severin, unde constituie majoritatea populație din localitățile Carașova (84,60%) și Lupac (93,38%). Originile carașovenilor sunt considerate a fi cursul superior al râului
Sârbii din România () [Corola-website/Science/306071_a_307400]
-
regională în dialectul štokavian. Graiurile "torlački" și graiurile bulgare de vest, care se aseamănă cu ele, au făcut, până la o epocă relativ recentă, obiectul unor dispute de fapt extralingvistice între lingviști sârbi și bulgari, primii considerând toate aceste graiuri pur sârbești, iar ceilalți afirmând despre ele că sunt pur bulgărești. În realitate este vorba de un continuum dialectal, aceste graiuri fiind de tranziție între cele două limbi. 2. Există și o diviziune supradialectală după modul în care a evoluat sunetul "ĕ
Diasistemul slav de centru-sud () [Corola-website/Science/306100_a_307429]
-
limba rusă. Karadžić a impus ideea că limba literară trebuie să fie apropiată de limba vorbită, să fie înțeleasă de toți vorbitorii. Cu scopul de a pune în fața scriitorilor modele de limbă, a cules multe creații literare folclorice, nu numai sârbești, ci și croate și bosniace, sprijinindu-se și pe scrierile deja apărute în limba poporului, de exemplu cele ale lui Gavrilo Venclović. S-a inspirat și din literatura croată, precum și din dicționare croate. Ca bază a limbii stardard, Karadžić a
Vuk Stefanović Karadžić () [Corola-website/Science/306125_a_307454]
-
Sărcia (în , în , în , altă variantă în ) este o localitate în Districtul Banatul Central, Voivodina, Serbia. Satul Sutjeska se află în Banatul Sârbesc, în comuna Sečanj la vreo 18 km de frontiera cu România, pe drumul regional Zrenjanin-Vrsac, la 24 km. de Zrenjanin. Sărcia nu are o dată cunoscută pentru întemeiere, dar s-au găsit urme din epoca romană (S.Borovzky, Tor.vm, p.
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
Încă în anii 20 ai secolului trecut la Sărcia s-au putut viziona și filme. Actuala clădire a școlii este ridicată în anul 1928, ca apoi în 1978 să se mai adauge câteva încăperi. Din 1957 școala românească și cea sârbească se unifică. În sat a trăit și Erne Marok, care a fost parlamentar al Austro-Ungariei și al Iugoslaviei, a scris mai multe cărți, iar în 1911 a construit o centrală electrică (prima centrală electrică sătească din Banat). Ca să scrieu câte ceva
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
vină nemți. În Sărcia română, nemții se colonizează în 1801. Feliks Milleker nu a ilucidat ideea de ce, din anul 1924, Sărcia română este Sărcia nouă. Sărcia (Sutjeska) a fost și este o localitate mixtă, situată în zona centrală a Banatului sârbesc, pe șoseaua asfaltată Zrenjanin-Vârșeț la 25 de km. de Zrenjanin. Cândva aici au trăit români și germani iar acum români și sârbi. După Feliks Milleker, în anul 1333 este amintită localitatea Sărcia (Zaruca), care aparținea comitatului (denumire maghiară a timpului
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
satului Sărcia. Volumul despre care este vorba, cuprinde 62 de schițe umoristice scrise, după relatarea autorului, pe parcursul anilor 1960 și până în zilele noastre. Multe dintre ele au fost tipărite în publicațiile românești de la noi din țară dar și în cele sârbești. Tot după spusele autorului, dânsul nu a dorit să devină publicist fiindcă s-a ocupt cu avocatura „o îndeletnicire mai cinstită și bănoasă“. Avocat fiind, materialul petru scris i-a fost în față. Atunci, cum să nu răspundă vocației? S-
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
două case nu se știe exact. Este amintit anul 1928 doar se crede că provin de prin anii când a fost zidită biserica. După Primul Război Mondial, în anul 1920, școlile confesionale românești „au trebuit să se confrunte cu șovinismul sârbesc de stat, care le-a căutat să cedeze școlile și învâțământul confesional, statului”. (Ieromon Ștefan Lupșici) Parohienii sărcieni, sprijiniți de preotul Gherasim Andru, s-au opus cedării din care cauză școlile confesionale din Sărcia au fost, cu decret regal, închise
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]