1,872 matches
-
gând să fac asta. „Nu, nu...“, s-a opus Petru. Ieșise din scoică, ședea pe covoraș cu picioarele strânse sub el ca un derviș în fața coșului cu șerpi, nu îi depășea nici cu un milimetru marginile. Lumina gălbuie a becului sclipea pe ceața ochilor săi. „Nu, nu... Să nu se sperie... Tu nu știi cât de ușor se sperie...“ Mi-am amintit că văzusem odată un om care mângâia un porc, dar îmi era milă de Petru. Aș fi sărit ca
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mâna din strânsoarea maternă, încălțase ghetele cu patine și ieșise din casă. Când se trezise, maică-sa o găsise patinând adormită pe gheața din curte, numai în cămășuță. Ai fi zis că plutea, că zbura prin gerul tăios, pe sub pomii sclipind de chiciură. După noaptea aceea, și-a mai pus de multe ori, trează fiind, ghetele cu patine, dar n-a mai izbutit să facă măcar un pas cu ele... Mă cuprinsese neliniștea. La o asemenea fază a lunii ar fi
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care îi vâra în buzunarul redingotei cum ai vârî creionul sau cutia de chibrituri. Ca să nu scape râma de pe ac, o plesnea mai întâi între palme, o amețea. M-am așezat în spatele Lui, pe o rădăcină. Deasupra, printre crengile sălciilor, sclipea cerul. După un timp, El m-a simțit și s-a întors spre mine. M-a întrebat dacă n-aș vrea să-mi cânte. Lăsase undița pe apă. I-am spus că da, și-a luat vioara și arcușul, se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
nas, fără să i-l atingă. În plus, purta la panglica pălăriei un mic pămătuf ornamental (cum poartă vânătorii) făcut din hârtie de ziar tăiată iscusit cu foarfeca. De câte ori omul acela întorcea capul, culoarea funerară a nasului său de argint sclipea stins, ca o lumină de candelă deasupra unui mort, stârnind în cei din preajmă, odată cu mediocra satisfacție că ei sunt normali, o intensă melancolie. Când a dat cu ochii de mine, omul mi-a zâmbit blând și m-a salutat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu ea, amintindu-și zâmbetul ei ironic din acea dimineață, oribilă pentru el . între Radu și Ramona se legase acea prietenie tacită, plină de tandrețe și iubire. După ce Radu se mai liniști o sărută pe Ramona pe a cărui obraz sclipea o lacrimă. -Iubito , nu mă interesează nimeni în afară de tine! Până acum iubirea mi-a fost străină, datorită ție acum o cunosc în toată splendoarea ei. -Și eu te iubesc, Radu! într-un moment când Ramona lipsi pentru puțin timp din
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mângâi tandru, părul blond și gura; Cu mâini de neguri, trupul să-ți cuprind Când gândurile fi-vor călătoare, Luceafărul pe gene să-ți aprind În dimineți de vis scăpărătoare; Și ochii tăi, din nou să-i cuceresc, Când vor sclipi în raza mea de dor, Să mă-nfior, atunci când îi privesc, Să mă frământ, atunci când îi ador; S-aud că-mi spui, șoptit, că mă iubești, Ca să visez și să-ți mai scriu un vers, Să retrăim o viață ca-n
A? VREA... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83745_a_85070]
-
mai avea alte virtuți geometrice, decât ovalul circumferinței, care sugera ceva ce refuză să se consolideze. Încolo, nimic! Nicanor, se îndreptă de șale și își șterse, încurcat, cuțitul de pantalonii săi noi, gest de prisos, fiindcă pe lama de oțel, sclipind albastru, între tulburi simțăminte, nu se zărea nici umbră de rouă trandafirie. Îmbulzeala începu să se distanțeze concentric de cele două calote inutile de pe năsălia de răchită, risipindu-se în fanteziste comentarii. Criticile autorităților de partid și de stat, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
colț de Rai!... Privi la strălucirea de ansamblu a turometrului, observă cum, pe măsura diminuării vitezei, se modifică nuanța de culoare oranj a ecranului, semnaliză schimbarea direcției, mutând comanda din punctul median, încetini foarte lin până la oprirea completă a vehiculului sclipind de atâtea lumini roșii laterale. Presă, o dată, scurt, pe comanda B, pentru deblocarea deschiderilor autocarului și, după aprinderea plafonierelor și deplierea oglinzilor retrovizoare exterioare, ordonă apăsat, cu aceeași voce profesională: Doamnelor și domnilor, program de voie, please! Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
jos ceașca pe care o ținea, delicat, în mână, și s-a apropiat de masa lor. Era îmbrăcat foarte îngrijit. — Takamori, ți-l prezint pe domnul Ōkuma, care lucrează cu mine-n birou. Este nepotul baronului Ōkuma. Ochelarii fără rame sclipeau în lumina cafenelei. — Deci dumneavoastră sunteți Takamori. Tomoe mi-a vorbit deseori despre dumneavoastră. Vorbea politicos, ca o femeie. — Și dânsul este... Tomoe ezită o clipă. Gaston Bonaparte. A venit din Franța și stă la noi. Când auzi cuvântul „Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca al nostru, să avem oaspeți care nu-și văd de treburile lor. I-a înapoiat lui Gaston, cam anevoie, cei opt sute de yeni. — Chizuko, dă afară și potaia! Nu se poate dormi din pricina ei. Tușește tot timpul. Stelele mai sclipeau încă. Bătrânul câine nu s-a dezlipit de umbra lungă a lui Gaston. Gaston a întâlnit în cale și alte hoteluri deschise - Kuroyurisō, Koonkaku, Aoba - dar nu a mai avut curajul să intre în vreunul. Atâtea hoteluri în Tokyo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
batistă albă, a scuipat în ea și și-a șters încet gura. Gaston auzi de undeva bătăile unui ceas: era ora unsprezece și patruzeci și cinci de minute. Bătăile ceasului s-au stins peste acoperișurile întunecate ale clădirilor și cerul sclipea de valuri mici de stele. — Ce cauți aici, la taraba lui? — Nu am unde să stau... sensei drăguț cu mine... Am dormit la sensei. — Deci un vagabond! De cât timp stai la el? Gaston i-a răspuns că a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
supărător pentru ochi. După ce s-a despărțit de fratele ei, Tomoe a traversat la intersecția Hibiya și s-a îndreptat spre hotelul Nikkatsu. Deși plouase dimineață, cerul era acum senin și trotuarele umede reflectau razele strălucitoare ale soarelui. Ferestrele clădirilor sclipeau. Străini și japonezi, cu documente și serviete în mâini, se îndreptau spre serviciu. Un taxi se opri, scăpă de pasager și luă altul în loc. Începea o nouă zi... plină, ca toate celelalte. Tomoe trebuia să se întâlnească cu Ōkuma la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
via Hong Kong, și care iau legătura cu astfel de grupuri ca să mai câștige și ele un ban în plus. Cu cât îi dădea Endō mai multe explicații, cu atât grăsunul, sceptic la început, manifesta tot mai mult interes și îi sclipeau ochii de poftă. — E în afara oricărei primejdii? Se poate conta pe ele în cazul în care sunt descoperite de poliție? întrebă Kanai, ștergându-și fruntea. — Se ocupă domnul Sade de problema aceasta. Abia atunci observă omulețul clătinarea disperată a capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în întuneric. Domnea o liniște deplină. Takamori știa că se gândește la Napoleon, așa că a evitat cu dibăcie să aducă vorba. — Sunt foarte frumoase stelele, nu-i așa, Gaston? — Da. — Îți place să le privești, nu? — Da. Puzderii de stele sclipeau puternic pe cerul întunecat. Takamori nu mai cunoscuse altă ființă omenească atât de naturală și pură cum era Gaston. La fel cum stelele se străduiau să lumineze cerul noaptea, tot așa și acest străin își dădea toată silința să aducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Nu l-a auzit niciodată vorbind de Fujisan, de gheișe, sau de puncte de interes turistic. Venise să facă un reportaj despre Japonia? Dar pe fața lui adormită nu se putea citi nici o scânteie din inteligența care ar trebui să sclipească în ochii unui ziarist. Nici urmă... nici măcar cât un vârf de ac. — De ce, Gaston? insistă ea. De ce-ai venit în Japonia? Gaston bolborosi ceva. Clipea din ochi ca o vacă și fălcile i se mișcau încontinuu. Nici un răspuns măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Kagoshima, unde locuiau bunicii, dar acum călătoreau pentru prima oară spre nord. Pe cerul albastru se vedeau câțiva nori ca de vată. Un vânt ușor unduia crengile copacilor. Frunzele adiate de vânt aveau o strălucire argintie. Până și munții Nasu sclipeau în razele soarelui. — Tomoe, aici începe prefectura Tōhoku, spuse Takamori. Intrăm în zona de nord. — Vezi să nu scapi înghețată pe pantaloni. — Ce bine că am plecat din Tokyo. Orașul acela contractează inimile. Oamenii devin irascibili, ca tine. Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
impresia că socotiți cât ne datorați, Higaki-san, spuse chelnerița ironic, în timp ce-i punea dinainte farfuria plină cu oden. Takamori zâmbi stânjenit și privi afară, prin fereastra crăpată. Se lăsase noaptea. Probabil va fi vreme bună și mâine. Puzderie de stele sclipeau deasupra acoperișurilor înguste ale barurilor ce se întindeau de-a lungul străzii. Și-a amintit fără să vrea de seara în care a stat cu Gaston la fereastra lor de la etaj și au privit stelele. „Gaston a dispărut“, își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bata din dantelă neagră. Nu-mi dă atenție. - Acum vreo două sute de ani, tot îți puneau creștinii adevărați cărbuni sub tălpi, îți băteau ace sub unghii și te serveau cu niște oțet... - Cucută nu mi-ar fi dat, nu? îi sclipesc ochii. - Nici un strop pe bot! Meritai? - Ar fi suflat în jar, ar fi făcut vânt credincioșii cu cetina de brad? Ar fi dănțuit de bucurie cumetrele că aia care sigur are ochi rău e pusă la frigare? Oare de-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se părea că ierburile nu se potriveau constituției mele fizice. În plus, muzica berberilor nu era glumă, o chestie simplă pentru turiști; chiar se puseseră pe un festival În toată regula care a durat vreo zece ore, până În zori. Stele sclipeau frumos pe cer, dar era foarte frig. Un grup de berberi tineri și frumoși o Înconjurase pe Reiko. În viața mea n-am fost atât de obosit ca atunci. Ne-am Întors la hotel. De fapt, nici nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
au murit. De la hubloul Îngust al avionului Concorde am putut să văd ziua și noaptea. Timp vreo două ore după ce am decolat de pe aeroportul JFK, În jumătatea de jos a câmpului meu vizual se Întrezărea, prin spărtura norilor, oceanul ce sclipea sub razele argintii ale soarelui. Apoi, În direcția spre care ne Îndreptam, cerul a Început să se umbrească treptat, ca o pată gri pe un perete alb, care devenea din ce În ce mai mare. Când mi-am dat seama că aceste degradeuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
duci acasă o vreme? îi spuse, împungând-o cu un plici. Îi înrăutățești și mai mult starea de spirit. Kulfi îi făcu blândă cu ochiul fiulu său, dar gândurile ei erau departe. O maimuță, se gândi ea, iar ochii-i sclipiră ca niște mici lacuri în care se răsfrânge soarele. O maimuță. Oare cum va găti maimuța cea fascinantă? În ultima zi a lunii aprilie... Oare să o coacă în tandoor? Să o înăbușe și să o facă tocăniță? Să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
poliției era încă înfășurat confortabil în pătura sa. Visau banchete magnifice, polonice și linguri atât de mari că era nevoie de batalioane de bucătari ca să le care printre cețurile groase de aburi până la ceaune care fierbeau pe foc, bolboroseau și sclipeau... Un bușel, un dram, o pintă, mormăia Kulfi în somn. O baniță, un hău, o bute, un gram, o tonă. Santal, roibă, cassia, rădăcină de iris. Devenise neliniștită. Nucă galică, baton de scorțișoară, nucșoară. Siminichie, fenicul, ouă de prepeliță, ouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Pentru câteva clipe mă gândisem că... am în față un mare geniu autodoborât... - Stai liniștit! și-mi arătă într-un sertar un dispozitiv cilindric ascuns într-un morman de șurubelnițe și cutii de vaselină. ANTILUMEA! și ochii îi prinseră a sclipi într-un joc debil jucăuș. - Așa se cheamă... chestia? - Nuu!... Acolo duce! E un transportor individual de rezonanță leptică... Ca de obicei, nu l-am mai ascultat. L-am atins. - Antilumea!... Vid? Antimaterie? Lume inversată? - Nu! Nu-i așa simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
în propriul său birou. Discipolul trebuia să aibă alți agenți în acest sistem planetar. Se uită prudent în jur. Se găsea într-un parc slab luminat. De pe o înălțime invizibilă, dincolo de un boschet, se prăbușea o cascadă. Pânza de apă sclipea în lumina plăpândă. Silueta Discipolului se decupa în parte pe cascadă, dar corpul său fără formă părea să se topească în umbra mai întunecată. Tăcerea se prelungea și Janasen se muta de pe un picior pe altul. Știa că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
ai spus atunci nimic. Dar, când mi-am coborât privirea, un deget mic mi-a arătat nemărginirea. F1: Un strop de-argint a lunecat și, cu paloarea-i siderală, pe cerul negru a-nsemnat un fir subțire de beteală... B2: Sclipind departe, prin frunziș, o stea smerită și albastră sta singuratică, pieziș, deasupra noastră. Și ca un spin, cu raza-i rece și subțire mi-a strecurat un gând străin în visul meu de fericire. Zicea: F2 (ușor reverberat): "Sub cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]