1,812 matches
-
știe ce se-ntâmplase cu toți banii. Nu-i avea și niște tipi trimiși de agenții de pariuri veneau prin apartamentul meu. L-au luat pe Geordie. Când s-a-ntors a doua zi, făcea pipi cu sânge. Se cutremură, cu ochii sclipindu-i. Dar Geordie avea un plan. Zicea că e cineva care caută ceva special. Ceva pe care putea el pune mâna. Logan se aplecă Înainte din scaunul său. Asta zisese și Miller. Că era cineva care căuta „viețuitoare“. — Iar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
vină altcineva după ea. — Deci tu și frate-tău aveați de gând să vindeți o fată de patru ani unui ticălos bolnav? Amenințarea din vocea lui Insch nu era prea bine camuflată. Obrajii cei dolofani se coloraseră, iar ochii Îi sclipeau ca diamantele negre. — Eu n-am avut nici un amestec. El a fost de de vină! Mereu era el... Insch se Încruntă, dar nu mai spuse nimic. — Nu vorbea engleză, așa că a-nvățat-o el să zică niște chestii. Știți voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din urmă răbdarea. Își trânti pumnul pe masă, făcând să danseze teancurile de hârtie, și vru să știe ce mama naibii credea Logan că face? Un copil lipsea și el nu putea decât să se joace jocuri tâmpite? Fața Îi sclipea roșie ca sfecla, cu scuipatul sărindu-i arcuit În luminile fluorescente ale camerei de anchetă, atacând prima țintă care i se oferise de la dispariția copilului MacCreath. — Ăăăă..., spuse Watson când Insch făcu o pauză ca să respire. Inspectorul Îi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
numele de Simon Rennie Ticălosul coborâră În zăpadă. Pentru procuror, fuseseră suficiente trei minute ca să aprobe un mandat de arestare pentru Martin Strichen. — Așa, zise Insch, uitându-se la casă. Era singura de pe stradă care nu avea pom de Crăciun sclipind vesel la fereastra din față. Watson și Rennie, voi mergeți prin spate. Nu intră nimeni, nu iese nimeni. Dați un semn când ați ajuns acolo. Își ridică telefonul mobil. Noi o luăm prin față. Contingentul În uniformă o porni prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Telefonul din buzunarul inspectorului bâzâi discret. Watson și Rennie erau pe poziții. Numărul 25 avea o ușă În față care nu mai văzuse un strat de vopsea de ani buni. Cojeala albastră lăsa la vedere lemnul cenușiu umflat de dedesubt, sclipind Înghețat. O pereche de panouri de geam cu model erau montate În ea, lăsând la iveală un hol Întunecat. Insch Încercă soneria. După treizeci de secunde, sună din nou. Apoi a treia oară. — Gata! Gata! Ai naibii răbdare! Vocea venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cenușie a Buckburn-ului era ascunsă de dealul abrupt de la cariere. Într-o zi bună, când morile de hârtie nu emanau nori cumulus de aburi cu miros dubios, coastele dealurilor, terenurile agricole și pădurile de pe celălalt mal al lui River Don sclipeau ca smaraldele. Un adăpost bucolic, izolat de zumzăitul traficului de pe drumul cu două benzi de mai jos. Dar nimic din toatea astea nu se putea vedea la momentul acela. Furtuna de zăpadă se transformase În viscol și, În dreptul ferestrei celei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
telefonul, Îl ținu o clipă la ureche, ascultându-l pe Logan care cerea să afle cine-l suna pe mobil. Apoi, calm, apăsă butonul roșu și Încheie convorbirea. Foarfeca ieși la iveală din sertarul de sus, de sub ceainic, iar lama sclipea În lumina rece de deasupra. Zâmbi În jos, către Jackie. Harșt, harșt, harșt. E timpul să o facem cum trebuie. Logan privi telefonul din mâna sa și Înjură. De parcă n-avea destule pe cap, mai trebuia să-și facă griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
se zvârcolea și lovea, urlând cât Îl țineau plămânii. Strichen aruncă valiza ca să-l prindă mai bine, dar Jamie Îi alunecă din mâini și căzu În zăpadă. Logan se repezi Înainte. Strichen scoase un cuțit. Logan se opri brusc. Lama sclipea În noaptea Întunecată și ceva se strânse În jurul intestinelor lui Logan. Nu mă duc la-nchisoare! Martin Începuse să țipe, cu ochii fugindu-i de la Logan la cordonul de polițiști care se apropia și-napoi. Neobservat, Jamie McCreath se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Drept În jos. Apa neagră Îi Înghiți țipătul. De cealaltă parte a găurii, Jamie se târî Înainte și privi În jos, În Întunericul de cerneală. Martin nu mai ieși. 39 Logan stătea În zăpada care cădea delicat, privind luminile ambulanțelor sclipind În depărtare. O luaseră pe Watson: contuzii, hipotermie, câtva vânătăi urâte și vreo două coaste fisurate. Urma să i se facă un vaccin antitetanos pentru mușcături. Nu era cazul să-și facă griji, așa spusese medicul de pe ambulanță. Nu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de lumină. Am pășit mai aproape, dincolo de poartă, parcă abia îndrăznind să mă aflu în preajma sferelor de raze neastâmpărate care scânteiau în orice direcție. Era însă un privilegiu și un miracol să am parte de încrederea necondiționată a vieții pure, sclipind atât de aproape, în multitudinea de aripi care nu se speriau de mine, dimpotrivă, se adunau în jurul meu iradiind entuziasm... Însuflețitoarea s-a înălțat spre soare într-un vârtej de valuri transparente și s-a topit undeva în seninul cerului
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
un arc sclipitor ca un curcubeu. De pe culmea dealului, m-am lansat în zbor, întinzându-mi aripile și plutind în sus, mai sus... În mijlocul lanului de grâu, floarea soarelui privea zâmbind cu coroana iluminată de razele ce inundau câmpul văratic, sclipind strălucitoare și senină ca un mic soare într-un ocean auriu... Izvorul vieții Am continuat să merg înspre soare, urcând crestele munților unde părea să nu mai fi ajuns nimeni... dincolo de vârfurile amestecate printre nori albi, pufoși, se zărea în
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
că nu era o destinație, ci o nouă altă direcție, o continuare a drumului... în fața mea nu era un adăpost, ci doar ceva ce se asemăna cu o construcție... era, de fapt, un pod uriaș, un arc peste norii albi, sclipind în mii și mii de scânteieri iridiscente... m-am oprit la începutul treptelor care duceau în sus pe podul arcuit, interminabil, ca o scară ce se pierdea undeva în înălțimi... m-am întrebat dacă aveam forța să mai urc și
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
o clipă doar. De fapt, n-a trecut nici un moment măcar. Deschide ochii. Am deschis ochii încet, și prin lumina incertă am început să întrezăresc conturul scării și al balustradei podului de care aproape uitasem că era acolo. În fața mea sclipea ceva ca un vârtej de raze care prindeau culori și intensitate pe măsură ce priveam mai mult. Îi simțeam răsuflarea ca o căldură ce ajungea la mine din depărtări înghețate, dezmorțindu-mi gândurile. Ai deschis ochii, mi-a spus vocea și mi
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
steaua dinainte? Am crezut că erai stea... acum ești de fapt altceva?... Însuflețești viața?... Eu pot fi orice... Unde-s îngerașii tăi? Îngerașii vor fi imediat de partea ta, mi-a explicat ea arătându-mi o multitudine de sfere zbârnâitoare sclipind deasupra noastră, în sus, peste pod. Ei se află mereu în jurul tău, fără să se arate însă de pe acum. E neapărat necesar să știi că te așteaptă dincolo de pod. Noi vrem să urci treptele și să ne găsești mereu aproape de
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
nu există indicatoare aici. Însă întotdeauna apare un semn, un indiciu, o idee... În clipa următoare, prin cadrul luminos al unei uși din apropiere s-au văzut niște scântei, ca o coadă de cometă. Însă a dispărut imediat, așa cum apăruse, sclipind fulgerător și incandescent, într-o secundă. Am sărit în picioare. Ai văzut? Am văzut ceva. O sclipire trecătoare. Eu știu ce era! m-am entuziasmat și am alergat până în fața ușii pe unde se văzuseră trecând scânteile, ca o secundă
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
de calcar se găsea un mic îngeraș de marmură, care părea să amintească de mesagerul iubirii, pentru că ținea într-o mînă un arc cu săgeți. În cealaltă mână avea o stropitoare, prin care țâșneau șiroaie de apă în lumina soarelui, sclipind și adunându-se în jurul postamentului. Odată cu apa, susurau și legendele, poveștile, istoriile, basmele... împrăștiindu-se în sus, pretutindeni, de jur împrejur, învăluind piața și alunecând pe străzi, spre orice direcție, prin oraș, aparent la întâmplare și fără opreliști, pe lângă clădiri
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
la un moment dat, după câteva clipe ce păreau eterne, am auzit o întrebare: Ce aștepți? Nu știam dacă vorbise apa fântânii sau îngerașul de marmură... Am ridicat privirea, însă soarele mă împiedica să văd clar de unde venea vocea. Stropii sclipeau, undele foșneau vălurite... marmura nu se mișcase din loc. Ce pot aștepta aici? am întrebat aiurea. Ori trecutul, ori viitorul..., a venit răspunsul, la fel de învăluit de șoaptele poveștilor. Am de ales?... E drept că în general nu prea poți alege
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
mării, acolo unde ajungea apa poveștilor, de unde veneam chiar eu sau unde oricum aveam intenția să ajung... inevitabil sau universal valabil... Laguna Argintie La rădăcinile arborelui universal se află un fel de apă care se strecoară prin firele ramurilor și sclipește însuflețind viața în întregul arbore. Această apă a vieții seamănă cu o lumină arginitie care se revarsă de la izvorul inițial... și se întinde spre orizontul infinit. În drumurile mele, am constatat că, oriunde aș fi, oriîncotro aș merge, ajung la
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
clipe, sau chiar întârzie la suprafața apei, cu silueta lucitoare și ochii devenind o sursă intensă de incandescență. Cine sunt aceste sirene care apar și dispar, de ce se aseamănă atât de mult cu apa argintie și de ce întotdeauna prezența lor sclipește câteva momente apoi se ascund dincolo de valurile misterioase, nu m-am lămurit încă, dar în univers multe lucruri rămân misterioase și acesta e un adevăr al valorii lor inexplicabile. Mam oprit de multe ori pe câte o stâncă, privind în
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
mi se schimba și apa vălurită acoperea deja imaginea ceasului care aluneca încet în adânc, îndepărtându-se. Era o sirenă care ieșise la suprafață. De ce nu? Poate-l găsesc dacă mă scufund imediat, i-am răspuns, însă ochii ei au sclipit intens, cu o siguranță incontestabilă. Ceasul tău nu mai este acolo unde l-ai văzut. S-a integrat în apă... Dar poate e pe covorul lagunei. Sirena a început să râdă. Nu mai auzisem o ființă din aceea râzând, iar
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
stropii mi-au sărit pe față. Am încercat să-mi șterg argintul de pe obraz cu mâna, însă n-am reușit decât să mă mânjesc mai mult. Până la urmă m-am șters cu mâneca, în timp ce ea râdea, sărind peste valuri și sclipind ca o imagine ce se îndepărta într-un vârtej de spumă, agitând valurile, ca un miraj instabil și amețitor. De ce râzi? am strigat după ea, tocmai când era să dispară. Și unde te grăbești? Știam că nici o sirenă nu rămânea
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
văd Libertatea cu coroana ei, sau vestitoarea îngerilor, sau steaua răsăritului, aprinzându-se câte o secundă, cu vreun val... mi se părea că văd la orizont arborele imens universal, sau chiar cadranul ceasului meu, cu acele învârtindu-se în viteză, sclipind de prin apele argintii... Adevărul etern Hotărându-mă să aflu unde dispăruse ceasul meu, sau sperând să găsesc altul nou, mi-am propus să ajung dincolo, în partea cealaltă a lagunei. Mergând pe malul stâncos, am ajuns la ruinele unei
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
întreba pe preot: „Și unde te duci?“ În schimb, Zaleucos, bătrânul preceptor dispărut cine știe cum, care avea mintea plină de cuvintele filosofilor din vechime, îi spusese într-o zi: „Ideea de divinitate nu poate fi pricepută prin raționamente. Înțelegerea esenței sale sclipește în suflet ca un fulger...“ Așa avea să scrie și Plutarchus, o sută de ani mai târziu. „De fapt, gândi Împăratul, noi nu știm de unde ne-a venit moartea, nici de unde vine viața. Nimeni nu poate să spună că știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lume mai multă, Întind nara să prind mireasma părului sărat al unei adolescente Încă adormite sau pe acela iute, senzual, ce vine dinspre o doamnă trecută de treizeci, ce-și leagănă corpul copt În văzul lupilor tineri, ai căror ochi sclipesc de foame sexuală. Țigănci, țărani, florărese, borfași, vânzătoare de semințe, studente, eleve, doamne, curve cu respect, mă simt În elementul meu, fluturându-mi pulpanele mantalei Închipuite și amușinând aerul precum Faust pe urmele Margaretei. Deodată, clopotele de la Mitropolie explodează Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la fel de ușor ca și alte dăți despre care ne vorbește literatura. Ies din literatură ca să respir puțin miros de tei și, brusc, mă afund În aceleași coclauri ale lecturilor fără să mai fac deosebirea dintre real și text. Ce puternic sclipeau ochii acelei vânzătoare de flori! (azi) Îmbătrânesc. De la o vreme, nu mă mai prind naiv În jocul privirilor. Nu mă mai interesează ce spun ochii unei colege ce mă fixează insistent. Îmi este indiferent. Când eram adolescent, nu trăiam decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]