1,949 matches
-
mai amintească de scopurile lui, să se poarte în sfârșit astfel, până când meritul lui va izbucni singur și indiscutabil peste câțiva ani. Urî în clipa aceea cu pasiune pe toți colegii lui, care i se părură bestiali și fără nici o sclipire G. Călinescu de inteligență în ochi, și plecă acasă, evitând orice însoțire, mizantrop până în măduva oaselor. Acasă masa nu era gata. Fiind cald afară, Felix se dădu jos în curte și începu să se plimbe. Iarba răsărise mai peste tot
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că n-avea nevoie de salvatori, dar îl privea pe Felix matern, îngrijorîndu-se de studiile și reputația lui, acordîndu-i favoruri din caritate. Raportul acesta era insuportabil, cu atât mai mult, cu cât, în ochii fetei, Felix credea că zărește o sclipire de ironie. Râdea oare Georgeta în sine de naivitatea lui Felix, care o privea ca pe o sfântă, sau, dimpotrivă, era mai onestă decât își închipuia, și atunci ea observa cu maliție orientările lui în lumea femeilor? Felix simțea, mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de tir și, G. Călinescu obosit, găsi cu cale să intre înăuntru. Câteva babe dădeau acatiste și se închinau lung pe la icoane, sărutîndu-le zgomotos. Un dascăl moțăia într-o strană, scoțând pe nas litanii fără sfârșit. Moș Costache, fascinat de sclipirea altarului și de îngînatul cântărețului, se simți pătruns de evlavii și începu să se închine larg, cu mâna dreaptă, în vreme ce cu stânga își pipăia locul banilor. Se gândi că Dumnezeu nu se putea să nu-l vază pe el, care
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mi-au creat chiar impresia posteriorului tău ciuruit de coșuri, Fiorosule. Însă au părut exact ca niște țânci cărora educatoarea le-a împărțit o poezie foarte lungă. Strofele recitate de dânșii semănau între ele până la greață. Nici o dezvăluire mediumnică. Nici o sclipire de individualitate. Din toată șandramaua aceea amorfă s-au distins totuși două exemplare mai fistichii. Primul dintre ele, un individ delicat, subțirel, oacheș, taciturn, păpușesc, cu mișcări țăcănitoare și nevrotice de figurină mecanică, în poemele căruia toate zgârciurile, bubele, marile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cât unghia, un taximetrist mătăhălos, un lungan numai os, lipit de propriu său trenci imens, tuns scurt, albit, cu alură de înotător și un personaj străveziu, chel, supt, cu ochelari imenși și mutră de Mircea Eliade, descărcîndu-și în toate direcțiile sclipirile de fachir. Și prin toracele căruia, IF-ului i se năzări că întrevede siluetele țigăncilor de afară, ce-și continuau comerțul ilegal cu blugi și țigări Kent, în noapte, pe latura dinspre Hanul lui Manuc a Cafenelei. IF-ul comandă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nou furtuna! Începe să se întrezărească plaja galben-aurie, din întunecimea mării o șuviță subțire de lumină străbate întunericul la orizont. Încă puțin și va răsări soarele dar ei pleacă acasă cu pași obosiți. Rochița colorată n-o mai recunoaște în sclipirea zorilor însă ei nu-i pasă, îl consideră un sacrificiu minor. Sunt atât de multe scări până sus! Contează fiecare pas. Când au coborât considerau că nu se vor mai întoarce vreodată! Amăgitor de unde atâta voință că vor fi mai
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
noi, aia mică, de, că nu vezi dumneata, parcă-i un gîndac! Procopie râsese, aruncîndu-i o privire în treacăt, și fata se roșise toată, sfeclă. Inima-i bătea sub rochie, să iasă afară. Îi văzuse dinții albi și puternici și sclipirea binevoitoare a ochilor. De atunci se scula în fiecare dimineață mai devreme și îl pândea de la fereastră, să plece. El lăsa ușa descuiată și Veta intra cu sfială în odaia în care mai atârna un fum verde de țigară scumpă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rodnic decât în împărtășirea blândă și rațională din viață. Avem destule vine prin care să urce adevărurile, destule vine în care plouă, ninge, bate vântul, apun și răsar sori. Și-n sângele nostru nu cad stele spre a-și recăpăta sclipirea? Nu-i loc sub soare ca să mă rețină și nici umbră să mă adăpostească, fiindcă spațiul devine vaporos în avântul rătăcitor și-n fuga nesățioasă. Ca să rămâi undeva, ca să-ți ai "locul" tău în lume, trebuie să fi împlinit miracolul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fii toți? Ceea ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există. Pe când în durere, ființa atinge un paroxism existențial - în afara firii. Intensitatea suferinței este un neant mai efectiv decât existența. Doamne, de-aș putea sfărâma aștrii, ca sclipirea lor să nu mă mai împiedice să mor în tine! Și oasele mele afla-vor odihnă în lumina ta? Arată-ți întunecimile, scoboară-ți nopțile ca-n ele să-mi așez țărâna spaimelor și carnea defunctă de nădejdi! Sicriu făr-de-nceput
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care răsar marile transfigurări. Este necesară o astfel de beție neagră pentru a înțelege de ce ai vrea cât mai apropiat sfârșitul unei asemenea lumi. Nu beția luminoasă din extaz, unde viziuni paradiziace te cuceresc într-o încîntare de splendori și sclipiri și unde te înalți într-o sferă de puritate în care vitalul se sublimează în imaterial, ci o torturare nebună, periculoasă și ruinătoare a vitalului, caracterizează această beție neagră în care moartea apare în seducția groaznică a ochilor de șarpe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pustiu și din grote nu se pot aduce mesaje pentru viață. Nu condamnă viața toate religiile plecate din pustiuri? Și nu este în iluminările și transfigurările marilor singuratici o viziune apocaliptică de sfârșit și prăbușire, iar nu o aureolă de sclipiri și triumfuri? Singurătatea melancolicilor are o semnificație mult mai puțin adâncă; ea are uneori chiar un caracter estetic. Nu se vorbește de o melancolie dulce, de o melancolie voluptuoasă? Dar însăși atitudinea melancolică, prin pasivitatea și considerarea în perspectivă, nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
subiectivității. Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silinței și al efortului n-are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligenței sânt sterile și neinteresante. Mă încîntă îngrozitor elanul barbar și spontan al inspirației, curgerea bogată a stărilor sufletești, sclipirea și palpitația intimă, lirismul esențial și paroxismul vieții spirituale, care fac din inspirație singura realitate valabilă în ordinea condițiilor de creație. Asupra tristeții Dacă melancolia este o stare de reverie, difuză și vagă, ce nu atinge niciodată o adâncime și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tot, exaltată între speranța nimicului și disperarea totului, crescută în parfumuri și otrăvuri, arsă de iubire și de ură, nimicită de lumini și de umbre. Simbolul meu este moartea luminii și flacăra morții. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaște în fulger și în trăsnet. Și întunericul însuși nu arde el în mine? Lirismul absolut Aș vrea să izbucnesc într-o explozie radicală cu tot ce am în mine, cu toată energia și cu toate conținuturile, să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pornirilor demonice din viață, ale tendințelor ei negative. Transcenderea negativității este o notă esențială a sentimentului grațios al vieții. Nu este de mirare pentru ce, într-un astfel de sentiment, viața apare mai luminoasă, mai învăluită în raze și în sclipiri. Căci, depășind negativitatea și demonicul pe calea unei armonii de forme și a unei ușurințe pline de ondulații, atinge o stare de armonie plăcută mai repede decât pe căile complicate ale credinței, unde armonia rezultă după contradicții și frământări complexe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de mare, dacă n-a cunoscut obsesia complicată și ciudată a prizonieratului simultan sau succesiv în forțele luminii sau ale întunericului. Stările extatice amestecă umbrele cu scânteile, care joacă într-un dans bizar în întuneric, combină într-o viziune dramatică sclipiri instantanee cu un mister de umbre fugitive, alcătuiește o adevărată scară de nuanțe între lumină și întuneric. Dar nu această desfășurare este impresionantă, ci faptul că ești dominat, ești cuprins și obsedat de ele. Culmea extazului o atingi în senzația
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o absolutizare în așa măsură. Frecvența stărilor extatice, în Orient și mistica tuturor veacurilor, este de natură a verifica presupunerea noastră. Nimeni nu găsește un absolut în afară, ci numai înăuntru. Or, extazul, acest paroxism al interiorității, nu revelează decât sclipiri și umbre interioare. Față de culoarea acestora, ziua și noaptea își pierd orice expresivitate, orice farmec deosebit. Stările extatice ating o astfel de esențialitate, încît accesul lor în zone profunde de existență produce o impresie de orbire și halucinație metafizică. Extazul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
margini? Decât, fenomenul curios al iubirii este de a deplasa din centrul conștiinței sexualitatea, deși iubirea fără sexualitate nu se poate concepe. Ființa iubită crește atunci în tine purificată și obsedantă, cu un nimb de transcendență și intimitate simultan, în sclipirile și reflexele căruia sexualitatea devine periferică, dacă nu în mod real și efectiv, în tot cazul subiectiv și imaginativ. Iubire spirituală între sexe nu există, ci numai o transfigurare organică, prin care persoana iubită se fixează în tine, evoluând în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sexuale, care n-ar fi mai puțin absolută decât celelalte morți, ci ar avea avantajul de a te arunca în nimic în mijlocul suspinelor de voluptate. De ce să pierdem astfel de căi, de ce să neglijăm astfel de prilejuri? Trebuie numai o sclipire de amarnică luciditate în culmea uitării sexuale, pentru ca moartea sexuală să nu mai apară o iluzie sau o fantezie deviată. Dacă oamenii vor ajunge vreodată la o stare în care să nu mai poată suporta monotonia, platitudinea și vulgaritatea existenței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și-a muiat sufletul în visurile cele {EminescuOpVII 179} mai dragi, pentru ca în urmă, căzut. pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în ceri. Repedea îmflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor lui semnala o inimă din cele nebune, un caracter pasionat. Talia sa subțire, fină, și mâna sa albă cu degete lungi și aristocrate sămăna cu toate astea a avea o putere de fier. Toată espresiunea în sine era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să le elimine. Pe scurt, plebee, smintite ori criminale, mulțimile au trecut drept resturi, maladii ale ordinii sociale existente. Ele nu au nici realitate și nici nu prezintă vreun interes prin ele însele. II Ideea îndrăzneață a lui Le Bon, sclipirea lui de geniu a fost gestul de a-ntoarce spatele acestui punct de vedere. El respinge toate cele trei răspunsuri la întrebarea care e mereu pe buzele tuturor: ce este o mulțime? Raționamentul lui e simplu și direct. Caracterul specific
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
să caute o viață inconștientă, asemănătoare propriei vieți, procurîndu-și sentimentul de a fi legat de masă. Și psihologii au zăbovit îndelung asupra acestor fapte fundamentale și caracteristice mulțimilor. Le Bon, zăbovind asupra lor, a avut o a doua intuiție sau sclipire de geniu, cu un efect considerabil asupra științei și politicii. El apreciază că modificările psihice ale unui individ încorporat într-un grup sînt analoage, în toate privințele, celor suferite într-o stare de hipnoză. Stările colective sînt analoage stărilor hipnotice
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Fanatismul se comunică prin contagiune maselor, cu o uimitoare ușurință. Încrederea de nezdruncinat în sine inflamează încrederea fără margini a celorlalți. Și ei ajung să își spună: "El știe încotro se îndreaptă, deci vom merge și noi unde știe el". Sclipirea tranșantă a vorbelor sale neclintite îi învăluie irezistibil. Cînd vorbește în limbajul puterii, iluminat de soarele credinței, toți auditorii sînt subjugați. "Omul religios nu se gîndește decît la sine" scria Nietzsche. Iar în "sine", este inclusă ideea. Contrastul dintre conducător
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
chiar fiind ateu. Fiecare națiune și-a făurit una de acest gen. Și tocmai în calitatea lor de religii profane, diverse reviziuni socialiste au exaltat și ridicat masele oprimate din lume și o fac în continuare. Acțiunea lor implică acea "sclipire de nebunie a credinței" descrisă de Zola în Germinal. Ele au o dogmă, textele sacre cărora li se dă ascultare, eroi avînd calitatea de sfinți. În plus, o astfel de religie răspunde în mod strict la anumite necesități psihice nevoia
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
al acelor moriști din focurile de artificii, care, menținîndu-se ca punct de sprijin al mecanismului pus În funcțiune, e Înecat treptat În explozia rotitoare, cu tendințe centrifugale, a scînteilor aruncate În jur, pentru a lumina, Într-un feeric joc de sclipiri și umbre, un spațiu din ce În ce mai larg. Iar ceea ce contează, În fond, e tocmai (sau numai) spectacolul acestei izbucniri. „Înțelesul” nu mai trebuie căutat În coerența mai mult sau mai puțin rigidă a „ideii” sau a evenimentului ca referent precis, interpretat
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
americane, behaviorismul (behavior = „comportament”), predominantă din anii ’20 până în anii ’60, totul poate fi învățat. Cuvântul inteligență fusese, de altfel, respins, pentru că evoca o capacitate înnăscută, fiind înlocuit cu noțiunea de rezolvare a problemelor. Nu rezolvăm o problemă printr-o sclipire de geniu, ci învățăm să o soluționăm. Dulgherul nu reușește din prima o șarpantă complexă, la fel cum unei croitorese nu-i ies costumele elegante de la prima încercare. Această opinie, că inteligența provine din deprinderi complexe, revine în actualitate odată cu
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]