3,089 matches
-
suporte mizeriile. Asta e ceea ce ar trebui să facă pentru el. Îndură până nu mai poate. El continuă. Încep să cred ce zic prietenii mei despre tine. Vii dintr-un loc mic. Încerc să cresc o floare dintr-o sămânță seacă. În acest punct, furia ei crește. Impactul o îneacă. Tu ești iubitul meu, zice ea, arătând cu degetul spre el, cu lacrimile șiroindu-i. Pot să îndur zvonuri malițioase, bârfe jignitoare și critici răutăcioase. Pot să suport cerul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
odată c-ai părăsit-o pe Deborah pentru mine, fiindcă eu eram așa de incitantă. Ce s-a schimbat între timp? — Nu s-a schimbat nimic. Atâta doar că, după o vreme, ceea ce era incitant a devenit familiar. Lacrimile Juliei secaseră și femeia s-a simțit, din nou, cuprinsă de un val de furie. — În permanență în căutarea prăzii, nu, James? a spus ea cu amărăciune. Nu știam că ești unul dintre tipii ăia banali, care întotdeauna au senzația că iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Ofițerul îndepărtă cu un gest brusc mâna care încă îl mai ținea și, scoțând pistolul din tocul ce-i atârna de centiron, își continuă drumul spre cel mai mare cort. Dispăru înăuntru și după un minut se auzi o detunătură seacă și amară. Ieși apoi afară și făcu un semn spre doi soldați, ce alergară după el. Când reapărură, îl târau după ei pe bătrânul care își clătina capul și plângea molcom, ca și cum s-ar fi deșteptat dintr-un lung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pe viață și pe moarte. Fusese provocat pe față și avea să ucidă pe față. Căută pământ tare sub picioare, trase aer, scoase un țipăt și se năpusti înainte, spre pieptul dușmanului său, care eschivă vârful spadei cu o lovitură seacă și dură. Din nou calmi, se mai priviră o dată. Gacel își învârti tabuka de parcă ar fi fost o măciucă și lovi ca o morișcă, de sus în jos. Orice novice în ale scrimei ar fi profitat de greșeala sa ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de soare și un nisip foarte gros, aproape pietriș, pe care vântul nu izbutea să-l ridice decât atunci când sufla nebun, în timpul marilor furtuni. Gacel știa că nu avea să găsească în drumul său nici un tufiș, nici o grara, nici măcar albia seacă a unui vechi râu, atât de numeroase când străbăteai hamada, și că doar surpătura produsă de vreo salină cu margini prăpăstioase ar fi putut întrerupe monotonia unui peisaj unde un călăreț era la fel de vizibil ca un steag roșu fluturând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în ce țară suntem. — în cât timp ați ajuns la râu? Negrul căzu pe gânduri, încercând să-și amintească. Până la urmă spuse, fără să pară foarte convins: — O lună, plescăi din limbă, încercând să alunge niște gânduri neplăcute. Venise seceta, secaseră puțurile și a trebuit să facem un ocol mare ca să evităm Tikdabra. Când eram copil, puteai găsi puțuri bune și savane cu multe zile înainte de-a ajunge la râu. Acum, nisipurile amenință malurile, puțurile au secat și dispar ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
neplăcute. Venise seceta, secaseră puțurile și a trebuit să facem un ocol mare ca să evităm Tikdabra. Când eram copil, puteai găsi puțuri bune și savane cu multe zile înainte de-a ajunge la râu. Acum, nisipurile amenință malurile, puțurile au secat și dispar ultimele urme de iarbă. Câmpiile unde înainte pășteau animalele poporului peuls nu mai folosesc acum nici cămilelor celor mai înfometate, iar din oazele populate unde te puteai odihni n-a mai rămas nici amintirea - plescăi din nou din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mintea ta. La douăzeci și doi de ani ai lui, n-o fi avut nici el prea multă minte, măcar c-o fi avut el niște socoteli, dacă abia peste trei ani a catadicsit să se cunune cu tine. Îți secase sufletul așteptând, Mirelo, ai răsuflat ușurată să te vezi măritată. Cât de proastă, deh, te-ncurcaseși cu dracu’. Curvar de nu se poate Ticuță, și tu geloasă și ambițioasă să-i faci viața grea cu scandaluri, când ajungea acasă noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
spunea că în felul ăsta nu se mai poate. Ori cu ea, ori cu nevastă-sa... Ba uite că se putea. Vechile obișnuințe, Mirelo, care încă se învechesc și devin tot mai nesigure pe harul lor. Te macină și te seacă, și ea tot s-ar mai fi bătut cu pumnul în piept în fața lui Velicu că cine mai e ca ea, o femeie liberă și așa mai departe, căreia nu-i pasă și nu depinde, păi, cum dracu’, iar fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Milică, vai de mintea lui... Cum îl vedea aplecat, asudând peste gărdulețul rigolei să descurce lanțul, abia își stăpânea pornirea să-i tragă un șut. Așa. ca de bine te-am găsit, Milică, fi-ți-ar mintea și căpățâna aia seacă, da, cu toată puterea, să-l proiecteze cu capul în vitrina băcăniei, în belșugul de mezeluri-brânzeturi-băuturi. Nu se putu abține și chiar o făcu. Reținut însă, cu grijă să nu-l dezechilibreze. Gestul și intenția contează totuși mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
le-ar fi urmat exemplul după aceea, n-ar fi apărut maphia ca să exploateze o afacere care pur și simplu n-ar fi existat, Teoretic așa este, cu toate că, după cum știm, ei știu foarte bine să scoată apă și din piatră seacă și apoi s-o vândă mai scump, oricum tot nu văd care e ideea dumneavoastră, E simplu, domnule ministru, Să dea domnul să fie, Pe scurt, să oprim fluxul ofertei, Și cum s-ar putea face asta, Convingând familiile, În numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
care mi le enumeră cel care ni s-a întâmplat nouă mi se pare cel mai mare și mai zguduitor, doar din când în când mai aud în mine un zumzet ușor, liniștit, asemenea curgerii acestui râu pe cale de a seca, dar poate că acesta nu este un miracol, poate că fusese încă de la început o înșelăciune. Dar cei care nu cred în miracole, îl întreb eu, cum își explică aceste fenomene, au și alte explicații? El spune, sigur că există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
umerașe, apoi îmi amintesc deranjată de ziua de naștere care se apropia, la sfârșitul lunii ea va împlini zece ani, sper să îi scrie sau să o sune să o felicite, dar din gâtul meu nu iese decât o tuse seacă, nu este problema mea, este problema lor. Ai zis ceva, întreabă el, iar eu șoptesc, nimic, să ai drum bun, îi mângâi în grabă obrazul, un parfum ușor de praf răzbate dinspre el, de deșert pârjolit și singuratic, își îmbrățișează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea spune, asta mă face să râd, și arată spre casa noastră frumos aranjată, spre baloanele umflate, gata să explodeze, către farfuriile cu gustări și colțurile pline de muzică, dar hohotele ei de râs se transformă deja într-o tuse seacă, ca un lătrat, îi întind un pahar cu apă, o ajut să bea, pentru că îi tremură mâinile, zâmbește, nu mă simt bine, vreau să mă întind pe pat. O conduc în tăcere spre pat, îi culc picioarele și mâinile printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
era cuprins de mici spasme. A băut toată apa aceea sălcie din sticlă. — Mai doriți? l-am întrebat. Deoarece încerca să spună ceva, mi-am apropiat urechea de gura lui. — E suficient, a zis el cu o voce slabă și seacă, parcă mai slabă și mai seacă decât înainte. — N-ați vrea să mâncați un pic? Cred că vă e foame. A înclinat puțin capul și atunci eu am procedat la fel ca Midori - i-am ridicat patul și am început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
băut toată apa aceea sălcie din sticlă. — Mai doriți? l-am întrebat. Deoarece încerca să spună ceva, mi-am apropiat urechea de gura lui. — E suficient, a zis el cu o voce slabă și seacă, parcă mai slabă și mai seacă decât înainte. — N-ați vrea să mâncați un pic? Cred că vă e foame. A înclinat puțin capul și atunci eu am procedat la fel ca Midori - i-am ridicat patul și am început să-l hrănesc, alternând pasta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îngropată în pieptul meu. Ce vrei să-ți spun? — Orice. Ceva care să-mi facă plăcere. — Ești foarte drăguță. — Rostește-mi și numele. Midori. — Ești foarte drăguță, Midori, m-am corectat eu. — Cât de drăguță? — Munții se prăbușesc și oceanele seacă în prezența ta. Midori și-a ridicat capul și m-a privit. — Ai un dar nemaipomenit de a-ți alege cuvintele. — Mi se înmoaie inima când te aud vorbind așa, am zis eu, râzând. — Spune-mi ceva și mai drăguț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și altele În mine. Numai că atunci nu prea eram În formă. Înțelegi, nu-mi venea să cred că le pierdusem. Nu chiar pe toate. — Și ce-ai făcut? — Nimic, practic. Am stat Întins o vreme. — Ai plîns? — Nu. Eram secat pe dinăuntru, ca și casa plină de praf. Tu n-ai fost disperată niciodată? — Ba da, sigur. CÎnd eram În Londra. Numai că eu puteam să plîng. — Îmi pare rău, fata mea. M-am prins cu treaba asta și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
din curte, ultimii masculi Taubergheri cloncăneau: la groapă cu hoașca! uite ce-a putut să facă, s-a atins de averea noastră, grijania ei de ramolită. În casa din mijloc ne-am instalat ca într-o baie turcească. Maică-mea seca patru litri de vin pelin pe zi și se otrăvea cu țigări chinezești, de alea cu doi cai cambrați pe pachet. Noaptea deschidea ferestrele și vorbea până la ziuă cu bunică-sa, venită pe străzi lăturalnice din cimitir. Dimineața, când mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cețoasă și zburlită ca o țeastă de nebun. De-acuma speranța i se transformase într-o bucurie mocnită. Aproape că râdea cu nasul înfipt printre bulgări. Îl ucidea însă setea. Gâtul i se uscase până în stomac. Fumul înțepător al luptei secase orice picătură de rouă. Încă puțin și avea să crape ca un pește la o palmă de baltă. Aerul cenușiu devenise și el un deșert fără glas. Mierlele se îngropaseră speriate la rădăcina dimineții. Îi crăpa timpanul. Îi crăpa naibii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
telefonice, în care mă blestemase și mă înjurase ca la ușa cortului. M-am oprit în fața ușii cu numărul 312. Era un hotel vechi, cu coridoare înguste și camere înalte, răcoroase. Am ciocănit. - Ce naiba vrei? mi-a strigat o voce seacă. - Sunt eu, Piti! - Care eu? păru să se dezghețe o clipă vocea. - Eu, Leo, am venit de la București să te văd. Ușa s-a deschis larg și Sabina s-a retras în interiorul camerei, indiferentă. Era teribil de slabă, capul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în mine, știam că nici acolo situația nu era chiar așa roz, deviam discuția: spuneați că aveți cea mai luxoasă ediție a Divinei Comedii, una cu ilustrații fabuloase? Râma ne-a lăsat chiar în fața blocului ei. O construcție mai puțin seacă decât celelalte. Apartamentul era mare și cu decorații incerte - un simpatic cuib de parveniți. Mi-a cedat camera din fund - dormitorul în care crescuse ea, unde decupase cu foarfeca hainele de piele ale maică-sii, unde fusese dezvirginată a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
la destinație. Și a sosit momentul să ne despărțim... Sigur că da! se destinde și se însenineză Poetul. Știam eu! Știam! Știam foarte bine că pe-aici, pe-aici trebuie să se afle! Să fie! De ani și ani, îmi seacă și-mi frământă sufletul! Mă macină! Mă tulbură! Mă cheamă! Mă rănește! Iată-l! Orașul dimineților liniștite! Orașul reveriilor! Orașul fermecat! Orașul interzis! Orașul meu: L-am văzut răsărind din obeliscuri, l-am atins și l-am respirat, pentru prima
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
amoraș din porțelan. Ca un putto! De jur-împrejur, în plină lumină solară, cu surâsuri fericite, senine, împăcate, pe figuri, se adună pașnic ceata de prieteni. Miroase a ierburi amare, de leac, a izvor și a praf de cremene de te seacă la suflet! Am senzația crudă și firească de a-i ști pe toți, de a-i cunoaște pe fiecare, în amănunțime, de când lumea. Pe Dănuț Poetul, pe Frate, pe Iulică Apostatul, pe Vali Buletin, pe Lucică... Două namile simpatice, Marele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de oțel, până la o adevărată suferință care te cuprinde. Lumea sufletului meu e vis, e speranță, e atotcuprinzătoare. Ce se vrea oare sufletul meu? Se vrea un alt univers, unde totul e precum își dorește, unde lacrimile de jale au secat? Sufletul meu e o altă lume, o lume în care numai eu trăiesc. Este singura lume unde trăiesc din plin, bucurându-mă de orice rază de soare, de fiecare zâmbet și de fiecare frunză a primăverii. O lume în care
Lumea sufletului meu. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]