KorAP: Find »[drukola/base=secui & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...63 >

1,554 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

județului Trei Scaune și cel de pe teritoriul județelor Odorhei, Mureș și Turda (Ciuc). Secuii au o origine etnică complexă, cabară în special. Pe măsura extinderii regatului ungar spre răsărit, odată cu ultima treime a secolului al XI-lea, primul grup de secui a fost așezat în sudul Transilvaniei, într-o regiune locuită de o populație românească. În urma colonizării unor grupuri de sași, în sudul Transilvaniei, acești secui au fost mutați apoi, după mijlocul secolului al XII-lea, în colțul de sud-est al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
regatului ungar spre răsărit, odată cu ultima treime a secolului al XI-lea, primul grup de secui a fost așezat în sudul Transilvaniei, într-o regiune locuită de o populație românească. În urma colonizării unor grupuri de sași, în sudul Transilvaniei, acești secui au fost mutați apoi, după mijlocul secolului al XII-lea, în colțul de sud-est al Transilvaniei. Al doilea grup de secui s-a deplasat din părțile Bihorului spre versantul apusean al Carpaților Orientali, de unde s-au răspândit apoi în Gurghiu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvaniei, într-o regiune locuită de o populație românească. În urma colonizării unor grupuri de sași, în sudul Transilvaniei, acești secui au fost mutați apoi, după mijlocul secolului al XII-lea, în colțul de sud-est al Transilvaniei. Al doilea grup de secui s-a deplasat din părțile Bihorului spre versantul apusean al Carpaților Orientali, de unde s-au răspândit apoi în Gurghiu, Harghita și Ciuc. În această regiune sunt atestați, la mijlocul secolului al XIII-lea, români și secui care s-au opus mongolilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvaniei. Al doilea grup de secui s-a deplasat din părțile Bihorului spre versantul apusean al Carpaților Orientali, de unde s-au răspândit apoi în Gurghiu, Harghita și Ciuc. În această regiune sunt atestați, la mijlocul secolului al XIII-lea, români și secui care s-au opus mongolilor, când au încercat să treacă prin pasurile Carpaților în Transilvania. La începuturile organizării lor pe teritoriul Transilvaniei, secuii au avut două feluri de structuri sociale ce au coexistat pe durata câtorva secole: organizarea veche, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în Gurghiu, Harghita și Ciuc. În această regiune sunt atestați, la mijlocul secolului al XIII-lea, români și secui care s-au opus mongolilor, când au încercat să treacă prin pasurile Carpaților în Transilvania. La începuturile organizării lor pe teritoriul Transilvaniei, secuii au avut două feluri de structuri sociale ce au coexistat pe durata câtorva secole: organizarea veche, în triburi și neamuri ("genera"), împărțite pe "ramuri" și organizarea mai nouă, teritorială, evoluată, după care ținuturile lor erau împărțite în scaune, în cursul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
structuri sociale ce au coexistat pe durata câtorva secole: organizarea veche, în triburi și neamuri ("genera"), împărțite pe "ramuri" și organizarea mai nouă, teritorială, evoluată, după care ținuturile lor erau împărțite în scaune, în cursul secolului al XIII-lea. Organizarea secuilor a purtat amprenta puternică a rostului militar grăniceresc, pentru care au fost așezați de regele Ungariei în răsăritul Transilvaniei. Acest teritoriu era împărțit în unități administrative, judiciare și militare, numite "scaune" (sedes)-în secolele XIII-XIV, provenite din alte denumiri precum

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de mineri la Cojocna, Turda și Remetea. Colonizarea sașilor s-a încheiat pe la 1300, când ei s-au mai stabilit în alte 40 de localități dintre cele două Târnave. Sașii au fost a treia populație importantă numeric, după unguri și secui, așezată în Transilvania. La venirea lor, sașii s-au stabilit în zone pe care coroana ungară le considera domenii regale sau în comitate existente. În teritoriile cedate lor, sașii au aflat pe români, foloseau pădurile împreună cu ei, acolo unde existau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românii din regiune aveau o cetate la Breaza. 47 În paralel cu autonomiile teritoriale ale nobilimii ungare din Transilvania, constituite în comitate, grupate în "universitas nobilium" și reprezentate în congregația voievodatului, s-au dezvoltat autonomiile coloniștilor aduși aici, sași și secui. Începuturile autonomiei săsești datează încă din a doua jumătate a secolului al XII-lea, la scurt timp după colonizarea lor pe scară largă în sudul și răsăritul Transilvaniei. Evoluția sașilor spre autonomie s-a manifestat în organizarea bisericească și cea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
corp privilegiat cu prerogative politice, în 1291, și participa alături de alte stări privilegiate la congregația ținută la Alba Iulia, în prezența regelui Andrei III. În 1298, are loc o nouă congregație a regatului, la Pesta, cu toți nobilii unguri, cu secuii, sașii și cumanii. Astfel, la sfârșitul secolului al XIII-lea, comunitatea săsească (universitas saxonum), cf. textului diplomei Andreanum și teritoriului propriu din sudul Transilvaniei, își fixase locul în sistemul de guvernare al Transilvaniei, ca stare privilegiată și factor politic în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
plus, cavalerii erau scutiți de prezența monetarilor (a schimbătorilor de bani, DIR C, I, p. 154). La rândul său, episcopul Transilvaniei a acordat cavalerilor dreptul de a percepe de la locuitorii Țării Bârsei dijmele bisericești, în afară de cele datorate de unguri și secui care s-ar așeza acolo (Ibidem, p.157-158). Acest privilegiu, reflectând drepturi la dijme ce nu proveneau nici de la secui și nici de la unguri, reprezintă încă un argument pentru existența populației românești în Țara Bârsei, care era obligată la plata

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvaniei a acordat cavalerilor dreptul de a percepe de la locuitorii Țării Bârsei dijmele bisericești, în afară de cele datorate de unguri și secui care s-ar așeza acolo (Ibidem, p.157-158). Acest privilegiu, reflectând drepturi la dijme ce nu proveneau nici de la secui și nici de la unguri, reprezintă încă un argument pentru existența populației românești în Țara Bârsei, care era obligată la plata unor dări.50 Dar nu a trecut mult timp și un conflict a izbucnit între regele Ungariei și Ordinul teuton

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
să aibă câte șase nave pe Olt și Mureș, cu care să transporte sare în tot regatul Ungariei, iar pentru aprovizionarea lor cu sare li s-au dăruit ocne îndestulătoare, fiind scutiți de orice vamă la trecerea lor prin "țara secuilor sau a românilor" (per Siculorum terram aut Blachorum). În sfârșit, le erau lăsați oamenii ce locuiau în teritoriile dăruite, pentru slujba lor, locuitori care erau folosiți "pentru slujba și folosul lor" de către cavaleri, asigurându-le cele necesare vieții (Ibidem, p.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
I. Moga, Contribuțiuni la istoria colonizărilor din Transilvania, în AIIN 9, 1943-1944, p. 448-476; P. P. Panaitescu, op. cit., p. 244-247. 44. Ș. Papacostea, op. cit., p.158-160; P. P. Panaitescu, op. cit, p. 235-236; G. Bako, Evoluția socială și economică a secuilor în sec. XIII-XIV, în Studii și articole de istorie, 1957, p. 143-160. 45. Istoria Românilor, vol. III, p. 415-418. 46. Ibidem, p. 418-421; Th. Nagler, Așezarea sașilor în Transilvania, studii, București, 1981. 47. Ibidem, p. 421-423. 48. Ș. Papacostea, op. cit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vest, în Panonia, și au intrat în armatele regilor arpadieni ca mercenari.4 Pecenegii au fost semnalați și în Transilvania, în prima jumătate a secolului al XIII-lea -un act din 1250, îi amintește pe pecenegi alături de sași, români și secui în oastea comitelui Ioachim de Sibiu venită în sprijinul țarului Asan Borilă de la Vidin. În "bula de aur" a sașilor (Andreanum) din 1224, între privilegiile acordate coloniștilor germani se afla și dreptul de a folosi "pădurea românilor și pecenegilor" (silva

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Wolhynia, în anul 1106. Cete chazare au însoțit pe pecenegi în regiunile dunărene, în a doua jumătate a secolului al XI-lea. Anterior, kabarii, trib desprins din confederația chazară, au participat alături de maghiari la cucerirea Panoniei, ei fiind considerați strămoșii secuilor. Revenind la chazari, anumite antroponime și toponime medievale din Moldova derivă de la numele chazarilor (un antroponim, Kozar, într-un document din 1443 și toponimele Cozarăuți pe Răut, lângă Dubăsari, și Cozareuți, într-un document din secolul al XV-lea). În

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apus, Teleorman, o altă denumire fiind Caracal. De la pecenegii aflați în Carpații dintre Transilvania și Moldova descinde, crede Iorga, o întreagă populație, aflată pe clina răsăriteană a muntelui, și anume ceangăii, din zona Bacău, este o diferență între ei și secui.23 La sfârșitul secolului al XI-lea, cumanii îți împlântau hoarda în șesul muntean, ca să ajungă apoi la o conviețuire cu locuitorii vechi (autohtoni), care devin asociații lor militari, primind de la acești stăpâni ("domni") și așezăminte fundamentale, în care vor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
distrusă. Ajunse în teritoriile de la curbura Carpaților, oștile mongole s-au divizat, un corp s-a îndreptat spre Țara Bârsei, prin pasul Oituz, calea de legătură între Moldova și Transilvania. Straja pasurilor de munte era asigurată aici de români și secui ("Ollaci et Siculi"), care au fost înfrânți de năvălitori. După ce au ajuns în Țara Bârsei, mongolii au reușit să înfrângă armata voievodului Transilvaniei, care a căzut pe câmpul de luptă, apoi au înaintat prin sudul regiunii spre vest, în direcția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la Țara Oltului și Basarab ban, dar Panaitescu crede că mențiunea nu privește teritoriile românești, ci Polonia și Lituania. Despre implicarea românilor în luptele cu tătarii, un cronicar al vremii, Marino Sanudo cel Bătrân spune: "după retragerea tătarilor, ...olahii și secuii au închis pasurile munților, ca să nu mai poată trece din nou". La rândul ei, cronica veche rusă consemnează că, după înfrângerea ungurilor, tătarii s-au luptat cu românii: "Tătarii au izgonit pe unguri la Dunăre și s-au războit și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asupra statului de la Târnovo a sporit considerabil, iar slăbirea și apoi subordonarea Cumaniei apusene, adică a Munteniei și sud-vestului Moldovei, regatului ungar, a accentuat și mai mult această presiune. Între 1211-1213, o oaste a regatului ungar alcătuită din sași, români, secui și pecenegi a înaintat în direcția Vidinului, în sprijinul lui Asan Borilă, convertit la alianța cu puterile catolice. În urma presiunii și schimbării orientării politice, țarul bulgar încheia pacea și alianța cu statul latin. Și urmașul său, Ioan Asan II, va

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 1247, 1254, 1261, 1263. De fapt este vorba despre distrugeri mai vechi ale campaniei lui Batu, doar în 1285, tătarii năvălesc "a doua oară" în regiunile ungare. Trebuie spus că pădurile ce acopereau Carpații răsăriteni și lupta românilor, sașilor, secuilor, care apărau trecătorile munților, îi descurajau pe mongoli, oameni ai stepei, să năvălească în Ungaria. Prima acțiune militară amplă spre Europa centrală, după marea invazie din 1241-1242, a avut loc în 1259, când armata emirului Burundai a invadat Polonia, străbătând

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
haliciană și l-a silit pe cneazul Lev Danilovici să-i părăsească pe mongoli și să se întoarcă în Halici. Mongolii au suferit pierderi mari la retragerea din Transilvania, în zona trecătorilor carpatice, unde au fost loviți de sași și secui-un document din 1289 arată că secuii din Arieș au distrus un corp de armată mongol. Expediția mongolă din 1285 a fost de mai mică amploare, iar victimele și distrugerile au fost mai mici decât în 1241, iar, pe de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Lev Danilovici să-i părăsească pe mongoli și să se întoarcă în Halici. Mongolii au suferit pierderi mari la retragerea din Transilvania, în zona trecătorilor carpatice, unde au fost loviți de sași și secui-un document din 1289 arată că secuii din Arieș au distrus un corp de armată mongol. Expediția mongolă din 1285 a fost de mai mică amploare, iar victimele și distrugerile au fost mai mici decât în 1241, iar, pe de altă parte, fortificațiile din Ungaria, Transilvania și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sau meșteșugărești, și alte grupuri etnice s-au stabilit aici. Pe lângă o colonizare spontană, a existat și una dirijată, din inițiativa vârfurilor societății locale. Odată cu elementele românești din Transilvania (Maramureș), în Moldova s-au stabilit, în grupuri mici, sași, unguri, secui, eventual. Cele mai vechi informații datează din 1234 și se referă la așezarea populației germane (Theutonici) și ungare (Ungari) în sud-vestul Moldovei și nord-estul Munteniei. Anterior, după 1211, au avut loc infiltrări ale cavalerilor teutoni dincolo de curbura Carpaților, dar acestea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
incluse în regatul ungar până la mijlocul secolul al XIII-lea, și anume continuitatea formelor tradiționale de organizare românească. O altă regiune românească, Țara Maramureșului, în secolele XIII-XIV, era înzestrată cu structuri cnezial-voievodale. La începutul secolului al XIII-lea, cu sprijinul secuilor, a coloniștilor germani și a cavalerilor teutoni, regatul ungar a depășit linia Carpaților și și-a extins dominația în regiunile de intensă locuire românească. Lumea românească, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, era bine închegată, structurată politic, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prima înregistrare în izvoarele scrise a românilor nord-dunăreni este legată de participarea unei formații militare românești, alături de cumani, la luptele dintre vlahi (Asănești) și bizantini (după Nicetas Choniates, FHDR, III). Nu mult după aceasta, românii din sudul Transilvaniei, alături de sași, secui și pecenegi, participau la expediția comitelui Ioachim de Sibiu în regiunea Vidinului din 1215. Formațiunile politice românești din Cumania și din teritoriile Episcopiei cumanilor erau prevăzute cu structuri militare și au înfruntat pe năvălitorii mongoli, la 1241, iar ulterior, după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]