3,225 matches
-
Europa, tipărită la Petersburg, în 1871. Danilevski se dovedea un filosof al geopoliticii pătrunzător, având o teorie proprie despre mesianismul rusesc în contrapondere cu lumea germană. Îi vedea pe germani moștenitorii Romei, iar pe slavi moștenitorii Bizanțului, aflați în rivalitate seculară decisivă pentru destinul Europei. În fața expansiunii noului imperiu romano-german, Rusia n-ar fi putut rezista "dacă providența însăși n-ar fi pus o stavilă puternică și neînlăturabilă agresiunei germanismului spre Orient". Această stavilă a fost Islamul, "chemat să puie un
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
tainice mijloace cari satisfac nevoile și poftele nemăsurate ale atâtor patrioți de meserie." La numai o zi, Eminescu dă această lecție de iubire pentru țară: "Noi o iubim așa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferințele seculare până în zilele noastre. O iubim sans phrases. În privința frazelor frumoase și protestațiunilor de uliță și de profesii de credință suntem atât de săraci, încât însuși d. Simeon Mihălescu și bancherul Warșawsky ne-ar putea da lecții de retorică; dar o
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
și la nivel instituționalizat. Pentru limba literară se adaugă și tradiția grafică, încît, în multe situații, deși se constată deficiențe ale sistemului de scriere, ele nu se pot uneori înlătura tocmai datorită presiunii tradiției. În cultura română, de exemplu, tradiția seculară a scrierii chirilice a întîrziat multe decenii triumful grafiei latine a cărei legitimitate era general recunoscută. Dintr-o altă perspectivă, cultura franceză se confruntă cu imposibilitatea reformării scrierii, deși de utilitatea unei astfel de întreprinderi, menite să ducă la simplificarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unor prefaceri permanente (dovadă este existența variantelor), fără ca autorii inovațiilor să fie determinabili. Cunoașterea și comunicarea sînt la nivel popular aproape în întregime tributare limbii, fiindcă aici alte limbaje au o întrebuințare redusă, deși limbajele nonverbale nu lipsesc. Înmagazinînd cunoașterea seculară, limba populară stabileș-te cea mai durabilă tradiție, nu numai în formele lingvistice, ci și în conținutul lor, încît devine deseori sursă principală iar, uneori, unică pentru atestarea elementelor culturii minore. Prin limba populară se pot atesta însă și elemente ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
invenții și experiențe/ Duc numai la cunoașterea mișcării/ Și niciodată la cunoașterea repaosului,/ Cunoașterea cuvântului, dar nu a tăcerii,/ Cunoașterea cuvintelor, dar ignorarea Cuvântului..." (trad. Aurel Covaci). Când vorba riscă să cadă în gol, un Blaga "în căutare, în mută seculară căutare", se retrage în ne-cuvânt; e modul de adâncire în Eu al slujitorilor lui Zamolxe și al isihaștilor creștini din pădurea sadoveniană. "Fiecare tembel se poate juca cu vorbele afirmă un personaj shakespearean. Cred că peste puțin darul duhului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Robbabu'tu (1483-1572) a descifrat Papirusul verde, atribuit tot lui Raul cel Bătrân, și astfel a putut dovedi că în ziua de 7 martie 6005 (după calendarul străbun), veții au eliberat țara între Munții Ron și Marea Portocalie de teroarea seculară a Triburilor Parte. Nici vorbă de podlii în acel manuscris! Așa că astăzi problema în discuție este dacă zeul tutelar Buru i-a adus pe podlii pe pământul sfânt al patriei înainte de data de 7 Martie 6005 (după calendarul străbun) sau
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
Istoria filosofiei este întoarsă cu susul în jos. Dacă de la Platon încoace, cel puțin era valorizată interioritatea, regăsirea sinelui, conștiința, iar primatul, sub o formă sau alta, era acordat mereu aceluiași, acum totul e orientat spre afară, în favoarea unei exteriorități seculare, dar pragmatice, șocogene. Se caută ce nu poate fi gîndit, raționat și nici exprimat cu ajutorul limbajului, se caută înafara umanului : forțe impersonale, morți, spirite, energii, ba am găsit și sintagma devenire-animal. În general, acestea sunt realități ce înspăimîntă, îmbolnăvesc, alienează
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lumii" : întreprinderea globală. 4.4.3. Întreprinderea globală înlocuiește Statul ? În anii 1970, întreprinderea globală era descrisă ca o hidră tentaculară, zdrobind sub greutatea ei din ce în ce mai mare statele din lumea a treia și nu numai și acționînd ca un braț secular al Statelor Unite, iar implicarea unor coloși ca ITT sau United Fruit în cîteva lovituri de stat în America centrală și latină avea să încarce cu un patos negativ însuși termenul de întreprindere multinațională. Treizeci de ani mai tîrziu însă, emoțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
de cartea lui Iov. Modelul martiriului evoluează în timp pe parcursul crizelor. Iar acțiunile glorificate ale martirilor susțin, după moartea lor, credința comunităților pentru care s-au sacrificat. Pertinența acestui model, sub forme mai actuale, continuă să funcționeze în sanctificarea "eroilor" seculari. Cărțile Macabeilor, care n-au fost incluse în canonul Bibliei evreiești, povestesc faptele de rezistență ale macabeilor la elenizarea impusă de Antioh al IV-lea înainte de mijlocul secolului al II-lea î.Hr. Nimic nu atestă că aceste texte sunt contemporane
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
impus evreului în exil mai ales după distrugerea celui de-al Doilea Templu, studiu care preia într-un fel ștafeta cultului sacrificial întrerupt. Această gestionare foarte particulară a amintirii nenorocirii se dovedește de la început foarte diferită de atitudinea noastră contemporană seculară. În comemorarea ritualizată, suferința individuală face corp comun cu cea a colectivității. Odată trecut momentul de doliu, viața revine în înțelegerea ciclică a existenței de pe pământ. După deznădejde începe timpul consolării. În Numeri se spune: Atunci toată obștea a ridicat
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
cartea de caracterul ei liturgic, obiectivul principal fiind acela de a face cunoscute suferințele poporului evreu de-a lungul secolelor și de a sublinia prin contrast eliberarea adusă de emancipare și integrare, considerate drept sfârșitul istoriei (suferințelor) în accepția sa seculară. Chiar dacă evocă istoria post-biblică a poporului evreu, autorul Văii plângerii se supune totuși unor considerații teologice. Este vorba de o istorie edifiantă care relatează punerea la încercare a evreilor de către Dumnezeu în funcție de comportamentul lor. Nimic extraordinar în acest demers, de vreme ce
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
pe o antologie istorică și un studiu sociologic precoce al chestiunii evreiești. Dar, deși cercetează cauzele naturale ale expulzării, cauze legate de viața pe pământ a oamenilor, el nu concepe totuși istoria de suferință dintr-un punct de vedere strict secular. Panorama lui retrasează istoria generală a nenorocirilor evreiești și a celor legate de expulzare, ocupându-se mai îndeaproape de perioada de după pierderea independenței evreiești, în special de Evul Mediu. Inchiziția ocupă, de asemenea, un loc în acest lanț neîntrerupt al
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
este imperios să o suscităm la consumatorii de memorie? Este oare o cauză pierdută? Așa am putea crede, citindu-l bine pe Y. Yerushalmi: "Istoriografia evreiască contemporană, scrie el, nu va putea niciodată [...] să se substituie memoriei evreiești"63. Memoria seculară sacralizată a contemporanilor noștri, care poartă greaua povară a genocidului, va avea oare același viitor ca memoria suferinței transmisă în trecut credincioșilor din generație în generație? Odată dispăruți ultimii supraviețuitori, problema aceasta se va pune cu toată gravitatea. De unde, poate
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
posteritate ale cărei interogații identitare nu riscă să fie mai puțin acute decât ale noastre, și pentru ca și unii, și ceilalți să-i poată privi într-o zi pe evrei în globalitatea lor, și nu doar din unghiul nenorocirilor lor seculare. Prin relația deosebită pe care au întreținut-o cu discursul despre suferință, intelectualii și savanții evrei din secolul al XIX-lea au inițiat o mânuire nouă a ei, anunțând, prin anumite laturi, practicile contemporanilor noștri. Astfel, între secolul al XIX
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
nedepășit. Dar în primii ani de după război, înainte de fondarea statului Israel și de politizarea ulterioară a memoriei genocidului, modelul de revitalizare a amintirii marilor masacre, atunci când suferința evreilor era la apogeu, funcționa încă, într-un fel de liturgizare în cadru secular. Creând o continuitate între trecut și prezent, este solicitată din nou o memorie colectivă de suferință, care rezistă istoriei. Ca și cum istoria de ieri ar acționa ca un fel de antidot susceptibil să aline rănile prezentului. Acest efect de oglindă, această
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
aceștia se percepeau din ce în ce mai mult și în primul rând în calitate de cetățeni cu drepturi depline? Prin acest discurs istoricizat al suferinței, în continuare consolator, și sprijinindu-se pe el, evreul integrat, ieșit din ghetou, începe să-și construiască noua identitate evreiască seculară. Salo W. Baron a fost unul dintre primii istorici ai evreilor care au combătut viguros această concepție lacrimală asupra istoriei evreiești. El avea o altă viziune despre trecut, mult mai puțin doloristă. A refuzat astfel să preia postul vacant pe
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și asuprire, de suferințe fără număr". Și se lasă purtat de această notă încrezătoare: "În epocile cele mai dezastruoase au fost evreii persecutați cel mai mult; iar în epocile cele mai fericite au trăit liniștiți"81. Noua definire a iudaismului secular era în plină formulare pentru vremuri bune sau rele. Tot seculare, în alte zone se ridicau voci care nu mai așteptau salvare și sprijin de la schema clasică distrugere/izbăvire sau de la o intervenție divină. În poemul său despre pogromurile de la
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
această notă încrezătoare: "În epocile cele mai dezastruoase au fost evreii persecutați cel mai mult; iar în epocile cele mai fericite au trăit liniștiți"81. Noua definire a iudaismului secular era în plină formulare pentru vremuri bune sau rele. Tot seculare, în alte zone se ridicau voci care nu mai așteptau salvare și sprijin de la schema clasică distrugere/izbăvire sau de la o intervenție divină. În poemul său despre pogromurile de la Chișinău din 1903-1906, intitulat În orașul măcelului, marele scriitor ebraic Hayim
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Irving Greenberg, refondează doctrina suferinței necesare fără a legitima persecuția. Cel de-al doilea folosește modele extrase din Iov și Plângeri, susținând totodată că, după Auschwitz, afirmarea religioasă centrală este crearea vieții. Și el identifică statul Israel, în ciuda naturii lui seculare, cu o instituție religioasă și o consideră răspunsul suprem, generator de viață al poporului evreu la dorința celor care voiau să-l nimicească. În celebra sa carte The Face of God after Auschwitz, Ignaz Maybaum, rabin și teolog reformat, susține
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
în care, totuși, figurând alături de alte genocide și catastrofe, genocidul evreiesc putea câștiga în semnificație prin comparație și contextualizare. Dacă genocidul era unic, el le aparținea evreilor și numai lor. Această obsesie a unicității era, de fapt, o neplăcută versiune seculară a elecțiunii 21. Isaac Deutcher și Elie Wiesel recomandau tăcerea, considerând că exterminarea rămâne pentru totdeauna dincolo de puterea de cuprindere a inteligenței omenești. Într-adevăr, în anii 1950-1960, genocidul dobândește un statut de normativitate, iar proximitatea evenimentului contribuie la a
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
din cadrul lui istoric. Dacă adoptarea oficială în Israel și laicizarea lui au contribuit la ștergerea conotațiilor inițiale de "păcat" și "pedeapsă", el trimite totuși, fără voie, la una dintre lecturile teologice ortodoxe asupra suferinței din lagăre. Toate ingredientele unei teologii seculare a Holocaustului sunt astfel prezente deja în acest termen 23. Fără a uita că Lanzmann, respingând ficțiunea, excluzând chiar recurgerea la documente de arhivă, pare să-și însușească, în conceperea singurului film posibil despre genocid, interdicția biblică a reprezentării figuratezzzz
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
spațiul din Ierusalim dedicat memoriei genocidului, Yad Vashem, a cărui construcție se prelungește din anii 1950 până în 1980, poartă în engleză numele oficial de Holocaust Martyrs' and Heroes' Remembrance Authority, făcând o împărțire echilibrată între martirologiu și glorificarea eroismului. Acceptarea seculară a noțiunii de "martir" se înrudește, fără îndoială, cu o distorsiune culturală, dar ea introduce totodată victimele în sfera de înțelegere a ne-evreilor, furnizând un conținut suferinței și morții lor și reintroducând pe nesimțite elementul religios, căci ești martir
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
o cadență regulată, dezastrele trecutului? Aceste relatări ritualizate slujeau drept păstrătoare ale memoriei, eliberând totodată conștiința evreului de povara evenimentului și de datoria de a-l retrăi la nesfârșit. Despre acest fel de memorie vorbesc aici, iar nararea istorică, substitut secular al textului religios, poate iniția această trecere salutară. Jorge Semprun atribuie o anumită valoare uitării și adaugă: "La un nivel colectiv, este evident că există perioade de tranziție în cursul cărora uitarea se dovedește necesară, cu condiția să fie vorba
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Robbabu'tu (1483-1572) a descifrat Papirusul verde, atribuit tot lui Raul cel Bătrân, și astfel a putut dovedii că în ziua de 7 martie 6005 (după calendarul străbun), veții au eliberat țara între Munții Ron și Marea Portocalie de teroarea seculară a triburilor parte. Nici vorbă de podlii în acel manuscris! Așa că astăzi problema în discuție este dacă zeul tutelar Buru i-a adus pe podlii pe pământul sfânt al patriei înainte de data de 7 Martie 6005 (după calendarul străbun) sau
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
și abstinenței și cei ai teoriei adao sului. Dintre primii se remarcă von Wieser, care totuși nu a stabilit o legătură directă între productivitatea fizică a capitalului și capacitatea sa de a genera valoare. El a vorbit despre o "tendință seculară" de reducere a ratei dobînzii, însoțind tendința de scădere pe termen lung a randamentului marginal al investițiilor, datorită sporirii relative a acumulărilor de capital. Albert Aftalion a încercat să îmbunătățească această teorie, distingînd între trei tipuri de productivitate: globală, fizică
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]