2,780 matches
-
reflectă compromisuri cu realitatea, iar realitatea este mai dură cu unii decât cu alții. Săracul lipsit de speranță care își dorește doar să supraviețuiască, muncitorul fără nicio proprietate, care își concentrează eforturile doar pentru a-și putea asigura următoarea masă, servitorul suprasolicitat care nu își dorește decât câteva clipe de răgaz, gospodina subjugată care luptă pentru puțină individualitate, cu toții au învățat poate să-și păstreze dorințele în linie cu situația lor neplăcută. Lipsurile lor sunt cuprinse și integrate în matricea interpersonală
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]
-
a mitului. De adevărata identitate a lui Leporello, silf migrator în timp și spațiu, partener și rival diabolic, menit de ierarhii infernali să-l formeze și informeze pe Don Juan, se convinge, în fine, naratorul-martor, totul spre satisfacția cititorului. Așadar, servitorul supus, sucubul istoric al lui Don Juan, nu era altceva decât emisarul Iadului, cobaiul menit să se perfecționeze, o dată cu depozitarul său, în teologie, predestinare și liberul arbitru. Straniul menaj al lui Don Juan, al sufletului său cu acel Mefisto italian
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
oferea femeilor revelația dumnezeirii, harul și miracolul acesteia, păstrând pentru sine reversul faustic, polemic, trăirea spirituală în căutarea iubirii universale. Revenim în secolul XX la Paris. Leporello îl implică pe naratorul-actor să scrie epilogul parabolei lui Don Juan și a servitorului său nedesmințit. Se face apologia lui Don Juan, bineînțeles, dezvăluirile inedite modificând viziunea unor texte clasice. Elocința și actoria de tip Baudelaire sau Nietzsche în regia lui Leporello asigură farmecul lui Don Juan, acest sfânt cu o experiență exhaustivă a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
abolească haosul, iadul războiului și al spectrelor asimilării vieții cu bestiarul morții. Alexandru se întoarce în Metropolă, cu originile și rădăcinile anihilate. Familia sa oferă spectacolul jalnic al menajeriei Adams, varianta senilă. Casa unor gloriole sfărâmate, a unor inimi schimonosite. Servitorul Totoeste tipic pentru ceea ce înseamnă sodomizarea pe viață, autismul dobândit prin complexul miles gloriosus. Romanul se sfârșește printr-un lung priveghi al mortului, la care Alexandru participă detașat, spre a se destrăma ca personaj, în final, sub colajul frazeologiei delirante
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
totodată, o practică originală deosebit de apreciată în Franța. Francezii iubesc să primească oaspeți, pentru a face demonstrația diverselor lor calități. Este un ceremonial cu reguli precise, variate și copleșitoare, dirijat aproape în exclusivitate de femei: protocolul mesei, aranjamentul floral, dispunerea servitorilor și a argintăriei etc. Calitățile solicitate țin de gastronomie, de decorare, de diplomație și intendenta. "Elle était devenue toute jeune, une parfaite maîtresse de maison, sachant recevoir, sourire, causer, discerner leș gens, et distinguer ce qu'on devait dire à
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
copiilor a fost întotdeauna apanajul femeilor, nu însă și al Parizienelor, care nu sunt gata pentru sacrificiile maternității 291. Raporturile între Parizieni și copii sunt sociale și nu individuale. Copiii își văd puțin părinții, ei petrec mai mult timp cu servitorii, între membrii familiei nu există familiaritate, adresarea recomandată este "vous". Conținutul sentimental al acestui raport, în comparație cu alte țari sau timpuri, poate fi caracterizat că sărac 292. Exprimarea dragostei materne la aristocrați este codificata și corespunde rangului social. Problemă părinți/copii
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
face parte din farmecul modern 296. Iubirea pentru Pariziana se transformă într-o luptă a ambițiilor, ca în concepția modernă. Seducătoare cu renume, Pariziana face ravagii în lumea bărbaților, care devin prizonierii seducției sale297. Soarta bărbatului este de a rămâne servitorul nenumăratelor sale capricii 298. Alegerea iubitului este prioritatea Parizienei: "En tous cas, je vous préviens que, moi, je suiș incapable de m'éprendre vraiment de n'importe qui..." [Maupassant, Notre coeur, p.206]. Chiar și amantul perfect, care se oferă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
envers d'un théâtre, l'entrée des artistes, avec la rue louche et relativement tranquille (...), grouillent d'une clientèle spéciale, étrangement mêlée" [Zola, L'Argent, p.27]. Dineul imperial este un mare spectacol, în care este descris și rolul ultimului servitor: "manœuvre compliquée, cette confusion où le rôle du dernier valet était réglé à l'avance" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.195]. La redacția revistei La vie française mizanscena antrenează atât personalul, cât și vizitatorii. "Leș garçons de bureau, assis
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
comportamentală a doamnei Frankford care mai întîi îl respinge pe Wendoll, cu dispreț pentru avansurile lui nedemne, pentru ca mai apoi, în aceeași scenă, să-l accepte, cedînd, aparent, la iscusința discursivă a anglofonului Don Juan). Relația este descoperită de Nicholas, servitor loial lui John Frankford, și, în contextul unei înscenări similare vechii Commedia dell'arte, soțul își descoperă nevasta infidelă în brațele iubitului. Subtilitatea lui Heywood (dar și complexitatea mentalistă a perioadei cînd a fost scris textul) se revelă în faza
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
că a jurat răzbunare, alegînd Carnavalul drept decor al pedepsirii lui Fortunado. Să evităm să ne dorim prea mult de la parcimoniosul aristocrat! Oricum, ceea ce afirmă îți îngheață sîngele în vene și te lasă mut de înfiorare. Și-a trimis toți servitorii la distracție, astfel încît nici un martor nedorit să nu apară intempestiv. Castelul propriu îi stă la dispoziție pentru ce urmează să facă. Merge toată seara pe urma nefericitului Fortunado care, îmbrăcat ("mascat") în costum de Bufon, se amuză la Carnaval
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
constă însă acțiunea, remarcabilă prin ingeniozitatea ei? Deși caracterul ambiguu-fabulos al povestirii se opune relatării tradițional-omnisciente, păstrîndu-se mai curînd în aria translucidului narativ, un fir epic minimal poate fi reconstituit din diverse supoziții și sugestii. Personajul, în postură de posibil servitor al unui bătrîn bogat, dezvoltă o fixație neurotică, legată de constituția fizionomică a blîndului său stăpîn. Acesta are un ochi exoftalmic, asemănător cu al unui vultur, de un albastru deschis înfricoșător, care, ori de cîte ori se oprește asupra naratorului
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la care vorbitorul s-a referit de la începutul expunerii sale. Eficiența planului omuciderii, gîndit pînă la detalii infinitezimale, se vrea argumentul principal în favoarea rațiunii infailibile și, implicit, a sănătății psihice, mult prea des invocate în discurs. Timp de șapte nopți, servitorul urcă în camera stăpînului său, supraveghindu-l într-o tăcere patetică. În cea de-a opta seară, la strigătul înfiorat al bătrînului, trezit subit în miez de noapte, personajul face întuneric și rămîne nemișcat, în spațiul ușii întredeschise, timp de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
care auzise "geamătul spaimei de moarte", apare imprevizibil, pentru investigații urgente și necondiționate. Eficiența "rațională" a eroului depășește acum toate așteptările. Nici un semn al celei mai mici agresiuni nu este descoperit (Bătrînul fiind bănuit plecat din oraș, după spusele docilului servitor), iar oamenii legii, satisfăcuți de versiunea ucigașului disimulat (strigătul fusese al său, în convulsiile unui coșmar terifiant), se așează pe scaune pentru o discuție amicală. Mai întîi vag, apoi din ce în ce mai intens, naratorul plasat simbolic deasupra corpului dezmembrat aude distinct bătăile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
se arată a fi nici rodul unei minți bolnave, cu alunecări subite spre fabulos și haotic. Întocîndu-ne la conotațiile ei neașteptate, sîntem nevoiți să constatăm că motivul financiar ar fi putut fi foarte bine mobilul uciderii unui stăpîn bogat de către servitor și, intuindu-l, "psihopatul" lui Poe îl menționează îngrijorat, asemenea oricărui om perfect sănătos care încearcă să se disculpe. În al doilea rînd, un detaliu cronologic flagrant a scăpat incredibil meticulozității și minuțiozității personajului central. Strigătul (geamătul) de teroare mortală
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o seară, cînd prozatorul ar fi avut o conversație relaxantă cu el i-a relatat întîmplări ciudate, povestite cîndva de o doamnă (cam confuză) care fusese guvernantă la o familie importantă din Londra. În acele "întîmplări" stranii, apar fantomele unor servitori ai respectivilor aristocrați (servitori, evident, decedați cu mai mult timp înainte!) ce încearcă să comunice cu copiii familiei, aflați în grija naratoarei. Doamna se opune cu vehemență acestei, cum s-o numim, "întîlniri de gradul trei", și intră, fără voia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ar fi avut o conversație relaxantă cu el i-a relatat întîmplări ciudate, povestite cîndva de o doamnă (cam confuză) care fusese guvernantă la o familie importantă din Londra. În acele "întîmplări" stranii, apar fantomele unor servitori ai respectivilor aristocrați (servitori, evident, decedați cu mai mult timp înainte!) ce încearcă să comunice cu copiii familiei, aflați în grija naratoarei. Doamna se opune cu vehemență acestei, cum s-o numim, "întîlniri de gradul trei", și intră, fără voia ei, într-un joc
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
vreo problemă. Cei doi copii (frate și soră), bizari, enigmatici, o vor atrage pe tînăra derutată în aventura vieții ei. Conform percepțiilor naratoarei, Miles și Flora comunică subliminal cu un oarecare Peter Quint și o oarecare domnișoară Jessel, doi foști servitori (Miss Jessel este chiar predecesoarea protagonistei!) decedați cu ceva vreme înainte. Guvernanta începe, ca atare, o adevărată cruciadă de ceea ce ea numește slavare a copiiilor (a căror inocență a fost, prezumtiv, "coruptă" de către maleficii mesageri). Lupta eroinei (niciodată vizibilă sau
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
doar pentru a sfîrși în "ficționalul" cel mai pur. În plus, în timp, comentatorii au găsit rațiuni la dilema "descrierii" lui Peter Quint. Singura care-i confirmă guvernantei că fizionomia strigoiului zărit de ea corespunde chiar cu cea a fostului servitor este doamna Grose, un personaj redundant (responsabilă, pînă la venirea naratoarei cu educația/ îngrijirea celor doi copii). Ea s-ar simiți marginalizată de venirea noii guvernante pe domeniu (cu atît mai mult cu cît nu are o familie proprie și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
început, de manierele liberale, neconvenționale, ale noului proprietar, făcînd eforturi să le înțeleagă și să le accepte. Între altele, Farraday îi oferă majordomului Ford-ul său pentru o excursie prin Anglia pe care muncind fără întrerupere între pereții Palatului Darlington bătrînul servitor nu o cunoaște prea bine. Aici se configurează, în fond, punctul de plecare al jurnalului-roman (de fapt, un manuscris memorialistic, în care amintirile subiective și, ca atare, nesistematizate, ale lui Stevens creionează un fragment de istorie personală și colectivă). Tot
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
-o peste ani, în călătoria oferită de Farraday, (domnișoara Kenton este acum căsătorită ca "doamna Benn" -, cu o fiică adolescentă), Stevens acceptă frustrarea senin ca pe o condiție inevitabilă a perfecțiunii profesionale, dovedind astfel că vine din marea școală a servitorilor nobiliari. Majordomul aristocraților tradiționali este, în esență, el însuși un aristocrat, lucru confirmat pe deplin de Mr. Stevens. Stilat pînă la pedanterie, sobru pînă la depersonalizare, rigid pînă la stoicism, diplomat pînă la perfecțiune și atent pînă la obsesie, protagonistul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
să ne îndoim. Stevens ar putea fi prin conștiința sa profesională exemplară un adevărat lider de comunități (faptul se și sugerează, la un moment dat, în roman printr-un joc subtil al confuziilor) și nu un waiter at the table/servitor la masă, cum se autoidentifică, plin de modestie. Caracterul lui e inflexibil, amintind de neclintirea stejarilor gigantici. El duce pe umeri un întreg univers, acoperind erorile și inadvertențele diletanților și amatorilor. Nu întîmplător i-am amintit pe aceștia din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
elitelor". În universul vîrfurilor, Joseph Knecht ajunge vîrful prin excelență, fiind ales magister ludi, maestrul absolut al "jocului" (deși rădăcina lud, în latină, poate trimite și la "școală", la un "maestru al inițierilor paideice", cum ar veni). Numele Knecht ("vasal", "servitor", "sclav", în germană) nu trebuie să inducă în eroare. Joseph se află în slujba contemplației, el e un servitor al rațiunii. Structura de Bildungsroman a lui Das Glaperlenspiel ni-l prezintă pe protagonist din copilărie pînă la maturitate parcurgînd, obedient
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
rădăcina lud, în latină, poate trimite și la "școală", la un "maestru al inițierilor paideice", cum ar veni). Numele Knecht ("vasal", "servitor", "sclav", în germană) nu trebuie să inducă în eroare. Joseph se află în slujba contemplației, el e un servitor al rațiunii. Structura de Bildungsroman a lui Das Glaperlenspiel ni-l prezintă pe protagonist din copilărie pînă la maturitate parcurgînd, obedient, toate treptele din ierarhia Ordinului, inclusiv poziția supremă de "maestru al jocului". Virtuțile sale inte lectuale și morale sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Lumea Guayaki e la fel de politizată ca și lumea noastră, numai că puterea nu e deținută de un șef, ci de întreaga societate care exercită un control foarte strict asupra tuturor membrilor săi. Controlat de societate, șeful nu este stăpînul, ci servitorul ei. Șeful, explică Clastres, este un "funcționar". Dacă începe să vrea să fie "șef" dacă dorința de prestigiu se transformă în sete de putere este părăsit, alungat, chiar ucis. În acest tip de lume, riturile de trecere către vîrsta adultă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
ANARHIE ORDONATĂ Bolnav, în timp ce așteaptă vaporul spre Europa, unde a hotarît să se întoarcă, le cere sătenilor să-i ducă bagajele pe malul fluviului. Refuză cu toții. "Le-ai cerut să-ți ducă bagajele. De asta au refuzat", îi explică tînărul servitor. Evans-Pritchard50 este etnolog englez. Scena se petrece în anii '30, la sfîrșitul primei sale călătorii în ținutul Nuerilor, o populație de păstori agricultori de două sute de mii de persoane la acea dată, trăind în Sud-Estul Sudanului, pe un teritoriu lung
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]