40,428 matches
-
este adus În puterea mea. El nu este Însă un drept real. Dreptul prin care un obiect exterior este posedat ca un lucru și este Întrebuințat ca o persoană, se numește drept personal În modalitate reală. Cele care intră În sfera legislativă a acestui drept sunt cele casnice. În acest caz se impune relația existentă Între membrii unei comunități (cămin), care se bazează pe principiul libertății exterioare. Achiziționarea nu se realizează nici printr-o faptă arbitrară și nici printr-un contract
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
persoană: „trebuind să fie un drept superior oricărui drept real și personal, anume este dreptul umanității În propria noastră persoană, care are drept consecință o lege naturală permisivă, prin a cărei favoare ne este posibilă o astfel de achiziționare”. În sfera acestei achiziționări se găsește dreptul domestic cu cele trei ramuri ale sale: dreptul matrimonial, dreptul părinților și dreptul capului de familie. În cazul relațiilor dintre soți, o persoană o dobândește pe cealaltă asemeni unui lucru, la fel fiind dobândită și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu este aplicabil delictelor pe care le comit supușii Între ei. În relațiile juridice dintre cetățean și patria sa, și Între cetățean și alte țări, filosoful german surprinde concis atât drepturile cetățeanului cât și pe cele ale suveranului, În această sferă internă și internațională. Astfel supusul (cetățeanul) are dreptul de emigrare, statul neputând să-l rețină ca pe proprietatea sa. Pe de altă parte, suveranul are dreptul să-i protejeze pe străinii care imigrează și-și creează așezări. Tot el are
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
plasează elementul psihologic al actului În primul plan. Din contră, Dreptul consideră și evaluează mereu comportamentul mai multor subiecți deodată, Între care stabilește un raport (nu e posibilă existența dreptului fără un raport juridic). Urmărește, așadar, În esență, să determine sfera comportamentului posibil din diverse părți, adică limita pretențiilor reciproce posibile ale lor. Din cauză că limita se găsește obligatoriu În natura fizică, Dreptul se preocupă Înainte de toate de elementul fizic al acțiunilor umane și chiar pleacă de la acel punct adică, de la elementul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sa logică - net distinct de caracterul său pozitiv. Pozitivitatea dreptului, ca și pozitivitatea moralei nu trebuie să fie confundate cu idealitatea lor. În ambele forme ale socialității există o lege absolută a cărei validitate deontologică se Întinde mai presus de sfera empirismului. Ar fi logic inadmisibil a se admite În morală un raport transcendental de acest gen, și de a-i nega existența În drept, atunci când ele au, și una și alta, aceeași bază și aceeași natură. Morala pozitivă cu caracterul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ordona. Deci ceea ce e o simplă afirmație sau observație nu are, de fapt, caracter juridic. În drept nu există modul indicativ, iar când e folosit În coduri, are În realitate un Înțeles imperativ. De asemeni sfaturile, simplele Îndemnuri, ies din sfera dreptului; toate formele atenuate de impunere, nu sunt de natură juridică. E foarte adevărat că adeseori găsim, mai cu seamă În legislațiile antice, enunțuri de fapte și opinii care nu sunt de natură imperativă. Dar aceasta nu trebuie să ne
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lua, Înainte de toate, o formă pozitivă sau negativă; de aici cea dintâi distincție a normelor juridice În preceptive și prohibitive. Sunt preceptive normele care impun Împlinirea unor acte determinate; sunt prohibitive cele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Această distrincție are Însă o importanță limitată, deoarece adeseori se reduce numai la un Înțeles filologic. Aceeași poruncă se poate traduce Într-o formă preceptivă sau prohibitivă (pozitivă sau negativă). E sigur Însă că, atunci când
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o normă juridică permisivă nu are rațiunea de a exista și nu poate fi Închipuită prin ea Însăși, ci poate avea un sens numai În acord cu altele de caracter imperativ, cărora le micșorează sau limitează, Într-un oarecare mod, sfera de aplicație. În unele cazuri, legiuitorul a preferat să determine obligația atribuind o facultate celeilalte părți: așa e, de ex., formula permisivă: „creditorul poate cere de la debitor Îndeplinirea obligației luate”; care În fond spune că Îndeplinirea e o obligație juridică
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
modificat prin convenții private”, e adevărat nu numai pentru dreptul public, ci pentru Întreg dreptul, fiind cuprins și cel privat, deoarece nu poate fi socotită ca o modificare a normelor dispozitive acea manifestare de voință a părților care, reintrând În sfera licitului juridic, atribuită de sistem părților Înseși,dă loc unei stări de fapt diferită de aceea față de care normele au vrut să intre În vigoare. Același adevăr Îl putem exprima Într-o altă formă, spunând că dreptul este, Într-un
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
intre În vigoare. Același adevăr Îl putem exprima Într-o altă formă, spunând că dreptul este, Într-un anumit sens, drept public, Întrucât elementul public e propriu și normelor așa zisului drept privat, domină Întotdeauna și depășește și În acestea sfera lăsată la aprecierea particularilor. Ar fi, desigur, o greșeală să ne bazăm pe distincția de mai sus Între norme taxative și dispozitive, pentru a găsi un criteriu de deosebire Între dreptul public și cel privat. Pentru a ne convinge de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care se referă normele. Această doctrină, deși are elemente de adevăr și reprezintă un progres față de celelalte doctrine combătute, totuși nu rezistă criticii, Într adevăr, nu numai Statul și instituțiile politice minore, Înzestrate cu jus imperii (subordonate Statului), intră În sfera dreptului public, ci și indivizii particulari, Întrucât și ei participă, prin anumite puteri, la exercițiul suveranității, În acest sens, se vorbește de categoria „drepturilor publice subiective”. Pe de altă parte, chiar și Statul și celelalte instituții publice minore pot intra
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Deoarece imperativul poate lua o formă pozitivă sau una negativă cea dintâi distincție deosebește normele juridice În: preceptive și prohibitive. Preceptive sunt normele care impun Împlinirea unor acte determinate. Prohibitive sunt normele care impun o omitere, Întotdeauna În corelație cu sfera de acțiune a altor obiecte. Deși complementare, cele două feluri de norme spun simplu că: atunci când Dreptul impune o atitudine, el interzice o atitudine incompatibilă cu cea dintâi, și reciproc. În Drept, există Întotdeauna o datorie pozitivă, datorie generică de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
juridic”. O normă permisivă nu are rațiunea de a exista și nu poate fi Închipuită prin ea Însăși, ci poate avea un sens numai În acord cu altele de caracter imperativ, cărora le micșorează sau limitează, Într-un fel oarecare sfera de aplicație. De ex. formulă permisivă: „Creditorul poate cere de la debitor Îndeplinirea obligației luate”. Sunt negări sau abrogări parțiale ale unui imperativ juridic. De asemenea, când se consideră special așa-numitul „drept excepțional”: când limitează sau definește Într-un mod
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de ex. dreptul electoral). Aceste norme și drepturile subiective care nasc din ele alcătuiesc domeniul așa-numitului «drept public»”. Juristul nostru mai precizează, Însă, că: „Ănu numai Statul și instituțiile politice minore, Înzestrate cu jus imperii (subordonate Statului) intră În sfera dreptului public, ci și indivizii particulari, Întrucât și ei participă, prin anumite puteri la exercițiul Suveranității. În acest sens se vorbește de categoria «drepturilor publice subiective» (Ă) participarea lor la raporturile juridice de natură privată nu modifică natura proprie a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sau nedrept nimic altceva În afară de ceea ce ordonă sau interzic legile pozitive, este tot una cu a spune că Înainte de a se fi trasat cercul, nu erau egale toate razele lui”. Universalitatea existenței legilor este probată de acțiunea lor la toate sferele și nivelele lumii fizice și animale. „Omul Însuși, ca ființă fizică, este guvernat ca și celelalte corpuri, de legi invariabile. Legile naturii premerg tuturor celorlalte legi”. Asfel, filosoful francez contestă lui Hobbes ideea dorinței de stăpânire și dominație ca fiind
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Întâi Într-un sens riguros și pur negativ: de unde anumiți autori au susținut că statul trebuie să-și reducă activitatea sa la minimum și să se abțină chiar de la a promova binele sau fericirea universală, pentru a nu invada larga sferă a libertății rezervată fiecărui particular. Neîncrederea față de formule ca «Stat providență» sau «regim paternalist», care tindeau să atribuie Statului o putere nelimitată, nu era desigur nejustificată, o lungă serie de experiențe n-a demonstrat prea clar, că aceste formule au
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
numai o sancțiune civilă, ci de asemenea o consacrare religioasă.” Fără o respectare a integrității familiei - natural și legal constituită, de acord cu sentimentele cele mai profunde ale sufletului uman - Statul s ar sustrage de la sarcina și misiunea sa. Desigur, sfera autonomiei rezervată familiei, ca și aceea recunoscută individului și altor entități, nu scutește Statul de datoria de vigilență, de coordonare și de integrare, care Îi aparține: de a exercita peste tot unde se Întinde puterea sa legitimă. Chiar și față de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că această «descentralizare», cum se numește de obicei, facilitează prompta execuție de sarcini și diverse funcțiuni, ținând mai oportun seama de circumstanțele particulare și de nevoile locale, lucru care nu este posibil decât dacă acestor funcțiuni le este acordată o sferă de autonomie convenabilă”. Bineînțeles - ca peste tot la Giorgio del Vecchio! -, atâta vreme cât nu este amenințată „unitatea structurii Statului”, căci altfel „Statul ar Înceta să existe ca atare, pentru a face loc unei pluralități de alte mici State”. Echilibrul dinamic dintre
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
totodată baza organizării politice a unui Stat de drept.” Statul nu trebuie acceptat să devină „stăpânul absolut al individului”, după cum nici reciproca nu poate fi admisă, anume ca „Statul să depindă etic de puterea arbitrară a indivizilor”. Trebuie trecut dincolo de „sfera empirismului” - observa Del Vecchio - pentru a atinge sfera deontologiei, adică „sfera ideilor eterne”. Kantianismul critic al lui Giorgio del Vecchio consideră că distincția dintre elementul finit (l’homo phaenomenon) și elementul infinit din natura noastră (l’hommo noumenon), dintre subiectul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
drept.” Statul nu trebuie acceptat să devină „stăpânul absolut al individului”, după cum nici reciproca nu poate fi admisă, anume ca „Statul să depindă etic de puterea arbitrară a indivizilor”. Trebuie trecut dincolo de „sfera empirismului” - observa Del Vecchio - pentru a atinge sfera deontologiei, adică „sfera ideilor eterne”. Kantianismul critic al lui Giorgio del Vecchio consideră că distincția dintre elementul finit (l’homo phaenomenon) și elementul infinit din natura noastră (l’hommo noumenon), dintre subiectul empiric și subiectul universal, dintre ceea ce se realizează
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
trebuie acceptat să devină „stăpânul absolut al individului”, după cum nici reciproca nu poate fi admisă, anume ca „Statul să depindă etic de puterea arbitrară a indivizilor”. Trebuie trecut dincolo de „sfera empirismului” - observa Del Vecchio - pentru a atinge sfera deontologiei, adică „sfera ideilor eterne”. Kantianismul critic al lui Giorgio del Vecchio consideră că distincția dintre elementul finit (l’homo phaenomenon) și elementul infinit din natura noastră (l’hommo noumenon), dintre subiectul empiric și subiectul universal, dintre ceea ce se realizează În orice individ
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
diversificat decât Îl Înțelegea Kant. Noi Înțelegem că Statul trebuie să lucreze pe temeiul Dreptului și În forma Dreptului, iar nu În sensul că el trebuie să-și propună ca unic scop Dreptul. Statul poate, și trebuie să cuprindă, În sfera sa, orice activitate, și trebuie să Încurajeze Binele peste tot, dar Întotdeauna În forma Dreptului, astfel Încât fiecare act al său să se Întemeieze pe lege, care e manifestarea voinței generale. Antiteza empirică Între individ și Societate, tocmai În Stat Își
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
del Vecchio explica această situație de fapt (deși este antinomică): „El impune, Într adevăr, În mod imperativ, o anumită coordonare Între subiect și obiect: stabilește o pretenție, căreia Îi corespunde pe de altă parte o obligație; suntem deci incontestabil În sfera formei juridice a dreptului. Deci, din cauza numeroaselor echivocuri și chiar greșeli, care se leagă de cuvintele «drept natural», voim să evităm a da principiului acest nume; dacă preferăm a-l numi pur și simplu o presupunere rațională, sau un principiu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
să-i spună cum se derulase evenimentul aducerii pe lume a nepotului său, să o liniștească pe biata mamă. Aceasta bănuia că totul se terminase cu bine dar, ca orice mamă, mai purta încă îngrijorări ce veneau și din alte sfere ale existenței ei pe pământ. Olga ieși să o liniștească: - Gata, tanti Clemansa! Ina e mamă, dumneavoastră bunică! Aveți un nepot pe cinste! - Cum se simte Ina? - A fost o naștere mai dificilă, dar acum se simte bine. Mi-a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
mărturisit al domnului Victor Stamate. Olga subscrise cu sufletul ei însetat de o așezare, ce i se părea, după toate datele înscrise în fișa lapidară a expertului în finanțe, mai mult decât un noroc, coborât parcă din cele mai înalte sfere ale binelui ceresc. La finele sejurului, cei doi erau deja logodiți printr-un legământ solemn, într-o seară cu lună plină, în sclipirile argintii ale unei zăpezi de vis, urmând a perfecta curând toate formele cerute de pământeni la starea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]