2,599 matches
-
acesta obișnuiește să-și mute victima de la locul crimei pentru a preveni descoperirea și o transportă foarte bine ascuns, ferit de privirile polițiștilor sau a altor persoane. Infractorii neorganizați sunt caracterizați, în mod obișnuit, de abilități intelectuale sub medie, este singuratic, necăsătorit, trăiește fie singur, fie cu o rudă, în vecinătatea locului crimei. Are semnificative dificultăți în stabilirea și menținerea relațiilor cu ceilalți și este descris ca un inadaptat social. Acesta acționează impulsiv și, în general, își selectează victima din proximitatea
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
a doi sau trei oameni care erau probabil clienții lui. Seara, uneori, se ducea la cinematograful care se afla în fața casei. Slujbașul observase chiar că acest Cottard părea să dea preferință filmelor cu gangsteri. În toate împrejurările, reprezentantul comercial rămânea singuratic și neîncrezător. Toate astea, după părerea lui Grand, se schimbaseră mult: Nu știu cum să spun, dar am impresia, știți, că ar căuta să-și atragă bunăvoința oamenilor, că vrea ca toată lumea să fie de partea lui. Îmi vorbește des, mă invită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
înfățișare ciudată. Obișnuita animație care făcea din el unul din primele porturi de pe coastă, se stinsese brusc. Câteva vase menținute în carantină, era tot ce se mai vedea. Dar pe cheiuri, macarale mari părăsite, vagoneții răsturnați pe o parte, grămezi singuratice de butoaie sau de saci constituiau o dovadă că și negoțul murise de ciumă. În ciuda acestor priveliști ieșite din comun, concetățenilor noștri le era, pe cât se pare, greu să înțeleagă ceea ce li se întâmpla. Existau sentimentele obișnuite ca despărțirea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fie imbecil. Rieux îi propune să meargă împreună până la un dispensar de centru, deoarece avea de dat câteva ordine. Au coborât străduțele din cartierul negru. Se apropia seara, dar orașul, atât de zgomotos altădată la ora asta, părea ciudat de singuratic. Câteva sunete de goarnă sub cerul încă auriu dovedeau doar că militarii voiau să pară că-și fac meseria. Între timp, de-a lungul străzilor abrupte, printre zidurile albăstrii, galben-roșcate și liliachii ale caselor maure, Rambert vorbea, foarte agitat. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
când vedea expresia lor de tristețe și, după ce citea pentru a suta oară firmele magazinelor din față, reclamele renumitelor aperitive care nici nu se mai serveau, se ridica și o lua la întâmplare pe străzile galbene ale orașului. Cu plimbările singuratice în cafenele, din cafenele în restaurante, venea astfel seara. Rieux l-a zărit, tocmai într-o seară, la ușa unei cafenele în care ziaristul șovăia să intre. În cele din urmă se hotărâse și s-a dus să se așeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
chemările și încurajările pe care lumea exterioară le trimitea orașului ciumat. O dată cu ajutoarele trimise pe calea aerului sau pe uscat, în fiecare seară, pe calea undelor sau prin presă, comentarii înduioșătoare sau admirative se abăteau asupra orașului de aici înainte singuratic. Și de fiecare dată tonul de epopee sau de discurs festiv îl irita pe medic. Desigur, el știa că această solicitudine nu era prefăcută. Dar ea nu putea fi exprimată decât în limbajul convențional prin care oamenii încearcă să exprime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
presupun că atunci când s-a simțit pe punctul de a vizita anumite fete, s-a abținut ca să nu-i facă un nume prost, care ar fi putut apoi să-i dăuneze. ÎNTR-UN CUVÂNT, CIUMA ÎI PRIEȘTE. DINTR-UN OM SINGURATIC ȘI CARE NU VOIA SĂ FIE SINGURATIC, EA FACE UN COMPLICE. CĂCI, ÎN MOD VIZIBIL, EL E UN COMPLICE ȘI ÎNCĂ UN COMPLICE CARE ESTE FASCINAT. E COMPLICE LA TOT CE VEDE, LA SUPERSTIȚII, LA SPAIMELE NEMOTIVATE, LA SUSCEPTIBILITĂȚILE ACESTOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
punctul de a vizita anumite fete, s-a abținut ca să nu-i facă un nume prost, care ar fi putut apoi să-i dăuneze. ÎNTR-UN CUVÂNT, CIUMA ÎI PRIEȘTE. DINTR-UN OM SINGURATIC ȘI CARE NU VOIA SĂ FIE SINGURATIC, EA FACE UN COMPLICE. CĂCI, ÎN MOD VIZIBIL, EL E UN COMPLICE ȘI ÎNCĂ UN COMPLICE CARE ESTE FASCINAT. E COMPLICE LA TOT CE VEDE, LA SUPERSTIȚII, LA SPAIMELE NEMOTIVATE, LA SUSCEPTIBILITĂȚILE ACESTOR SUFLETE ÎN ALARMĂ; LA MANIA LOR DE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rieux se răsucește, ajunge în dreptul prietenului său și înoată în același ritm. Tarrou înainta cu mai multă putere decât el și a trebuit să înoate mai repede. Timp de câteva minute, au înaintat în aceeași cadență și cu aceeași vigoare, singuratici, departe de lume, eliberați în sfârșit de oraș și de ciumă. Rieux s-a oprit cel dintâi și s-au întors alene, până într-un moment când au intrat într-un curent înghețat. Fără să zică nimic, și-au grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lumină, ciocolățile artificiale sau cutiile goale din vitrine, tramvaiele încărcate de chipuri întunecate, nimic nu mai amintea de Crăciunurile trecute. La această sărbătoare, în care toată lumea, săracă sau bogată, se reunea odinioară, nu mai era loc decât pentru câteva bucurii singuratice și rușinoase pe care cei privilegiați și le procurau, plătindu-le cu aur, din adâncul vreunei prăvălii jegoase. Bisericile erau pline mai degrabă de vaiete decât de rugăciuni de proslăvire. În orașul posomorât și înghețat mai alergau câțiva copii, încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe care o ducea înainte de epidemie. Trăia complet retras în apartamentul lui și i se aducea masa de la un restaurant vecin. Seara numai, ieșea pe furiș, cumpărându-și cele necesare, ieșind apoi din magazine pentru a fugi repede pe străzi singuratice. Dacă Tarrou îl întâlnea atunci, nu putea scoate de Ia el decât monosilabe. Apoi, fără trecere, redevenea sociabil, vorbind fără măsură despre ciumă, solicitând părerea fiecăruia și pierzându-se din nou în fiecare seară, bucuros, în valul mulțimii. ÎN ZIUA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai bine în primele străzi mărginașe, aproape pustii. Cei care, mulțumindu-se cu puținul pe care-l însemnau, nu doriseră decât să se întoarcă în casa iubirii lor, erau uneori răsplătiți. Desigur, unii dintre ei continuau să umble prin oraș singuratici, lipsiți de ființa pe care o așteptau. Fericiți erau și cei care nu fuseseră despărțiți de două ori, asemeni unora care, înainte de epidemie, nu-și putuseră realiza dintr-o dată iubirea urmărind timp de ani de zile, orbește, o înțelegere greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
amestece direct destăinuirea lui cu miile de voci ale ciumaților, era oprit de gândul că dintre suferințele lui nu exista nici una care să nu fie și a celorlalți și că, într-o lume în care durerea este atât de adesea singuratică, acesta este un avantaj. Hotărât, el trebuia să vorbească în numele tuturor. Dar există cel puțin un concetățean de-al nostru în numele căruia doctorul Rieux nu poate vorbi. E vorba într-adevăr de cel despre care Tarrou ii spusese într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în inima lui ceea ce îi făcea să moară pe copii și pe oameni. Restul îl înțeleg, dar acest lucru sunt obligat să i-l iert". Este drept ca această cronică să sfârșească cu el, căci avea o inimă neștiutoare, adică singuratică. După ce a ieșit din marile străzi zgomotoase ale sărbătorii și în clipa când a vrut s-o ia pe strada lui Grand și a lui Cottard, doctorul Rieux într-adevăr a fost oprit de un cordon de polițiști. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
indivizi în costume de protecție biologică. Arăta chiar mai rău decât se temuse. Reporterul care citea știrea, un lacheu al companiilor mari, rostea răspicat cuvintele cheie: Sanger era șomer. Era un ratat lipsit de educație. Era un fanatic și un singuratic, care avea materiale de inginerie genetică, în apartamentul lui înghesuit și murdar, și era considerat periculos pentru că se potrivea profilului clasic al teroristului biologic. Alături, un avocat bărbos din San Francisco, reprezentantul unui grup de protecție a mediului, spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o aud bârfind despre viața ta personală. Nu ar fi trebuit să facă asta. Îmi pare rău și Îmi cer scuze. Primul gând care-i trecu prin minte fu că vorbea ca Ashton, că era ca Ashton. Un bărbat liniștit, singuratic, de onoare, foarte manierat, discret, puritan. Al doilea gând Îi dădu fiori reci. Nu vorbise despre Desert Rose ca un bărbat Îndrăgostit, ci ca un bărbat care Își ascunsese antipatia doar ca să fie politicos, iar acum Își arăta adevăratele sentimente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În scaunul lui mare, negru, de piele și privea soarele roșiatic ce scălda În lumina lui orizontul, sub un strat jos de nori. Același soare pe care Îl privea și ea acum. Oare la ce se gândea În călătoria lui singuratică? La faptul că femeilor le place ideea asta naivă din finalul filmelor western de-a călări către soarele care apune Împreună cu bărbatul iubit, iar el prefera să plece singur, la răsărit? Sau poate la faptul că Își schimbase de-atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
blestemați, de autobuze parcate peste tot, o mizerie, dacă ar fi depins de el, toți trebuiau puși la zid, și că era mai bun un ocol. Făcuse practic turul Parisului, lăsându-mă În sfârșit la numărul șapte al unei străzi singuratice. Nu figura nici un doctor Wagner acolo. Atunci să fi fost șaptesprezece? Sau douăzeci și șapte? Am făcut două-trei Încercări, apoi mi-am venit În fire. Chiar dacă aș fi găsit ușa de la intrare, credeam eu oare că puteam să-l fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la cheliuța dintre coarnele Necuratului care este, fie vorba Între noi, cam scund. Vreau doar să mă lași În pace. Încearcă să-i trîntească Diavolului ușa În nas, dar Diavolul pusese deja o copită În prag. — Ok, deci ești un singuratic. Nu tu cineva drag, nu tu rude, nu tu animale de companie. Nimic pentru care să merite să trăiești, În afara cîtorva metehne. — N-am spus asta. Am o mulțime de prieteni. Vocea lui Wakefield sună șovăielnic. Fiica mea, Margot, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fi-vor lucrurile toate. Evaluează că propriul său atașament față de oameni, inclusiv față de Wakefield, este doar un moft, fără prea mari ecouri. Dacă oamenii Își pot alege perechea și prietenii, de ce n-ar putea și el, un burlac și un singuratic, a cărui infinită solitudine ar merita un dram de alinare? În plus, Diavolul nu vede nici un motiv pentru care risipa, corupția și confuzia ar trebui eliminate de dragul eficienței! Omenirea a făcut, de cînd se știe, ceea ce i-a cerut Universul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
trebuie să reprezinte un domeniu deosebit al preocupărilor noastre - s-au petrecut în afara criticii, ba chiar și în pofida criticii: Baudelaire și al său frisson nouveau, Rimbaud, după care aproape nimeni n-a întors capul, Mallarmé, lăsat în seama acelui tînăr singuratic care, în provincie, freamătă deasupra versurilor sale, cum îi spunea Valéry... exemple sînt de ajuns, și secolul al XIX-lea a desăvîrșit într-adevăr făcurirea marelui poet necunoscut, ca instituție estetică de prim ordin”. Văzînd în Poe, Baudelaire și Coleridge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
secolului al XX-lea. Pe calapodul fiziologiei moderne, O viață — mică proză hibridă cu titlu din Maupassant, publicată de (Alexandru) Claudian — prezintă o altă ipostază a derealizării lumii. De astă dată, „agentul fantastic” menit să o distrugă este un monstru singuratic, un mutant a cărui viață de o perfectă „uniformitate” e compensată printr-o interioritate sadică, printr-un demonism latent: „În odaia mică (...) visează întunecat sadisme. Singur, se înfundă în gîndurile sale, își rumegă himerele (...). Și astfel se clădește în juru-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Fanfara poliției și-a strâns instrumentele și a plecat. Au dispărut și pasagerii, precum și cei care i-au întâmpinat, cu fluturările lor de mână și cu îmbrățișări cu tot. Cheiul era acum ca o palmă albă, goală. Doar un pescăruș singuratic se mai învârtea deasupra valurilor. — Să mergem pe punte și să-l căutăm, sugeră Tomoe. — Da? N-avea cum să treacă pe lângă noi fără să-l observăm, spuse Takamori dezamăgit. Poate că nici nu a luat vaporul ăsta... Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
era. Și-a amintit că, la câtva timp după ce a început să-și recapete cunoștința, a simțit ceața umedă pe obraji și a deschis încet ochii. Un petic de cer era senin și a văzut zburând într-acolo o egretă singuratică, bătând din aripile ei albe ca zăpada. Dar a văzut-o nedeslușit. Era tot ce-și amintea, și nici de lucrul acesta nu era prea sigur. Avea impresia că văzuse totuși cerul albastru și aripile egretei de un alb imaculat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
imaginația ei luase o întorsătură mult mai practică. — Takamori, oare nu s-o fi întors Gaston la Tokyo? Poate-l găsim acasă când ajungem. Takamori zâmbi trist. O să-l înțeleagă ea vreodată pe Gaston cu-adevărat? — Uite egreta! O egretă singuratică zbura peste plantația de orez, urcând încet și grațios spre cerul albastru. — Gas-san, la revedere, îi șopti Takamori, încet, păsării. Era duminică dimineață. Pe floarea albă de magnolie din grădină s-a mai oprit un greieraș, vrând parcă să anunțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]