1,505 matches
-
de către păgânii maghiari ce luptau împotriva creștinătății. La poalele dealului se află trei dintre numeroasele băi termale ale Budapestei. La nord est, în cartierul Tabán se află Băile medicinale Rác; la est, în imediata vecinătate a podului Elisabeta, între peretele stâncos al dealului și faleză Dunării se află Băile Rudas; faimosul Hotel Gellért și Băile Gellért se află în Piață Gellért, la poalele dealului, lângă Podul Libertății. Peșteră din dealul Gellért este situată pe partea sudică a dealului, orientată spre Hotelul
Dealul Gellért () [Corola-website/Science/328414_a_329743]
-
sanctuar și mormânt din vârful dealului a fost un loc de pelerinaj în secolul al XVII-lea. Denumirea improprie de "Muntele Gellért" (traducerea literala a denumirii oficiale: "Gellért-hegy") se datorează faptului că dealul, privit dinspre Dunăre, datorită versantului abrupt și stâncos amintește de un pisc de munte. Numele, grafiat prin "Gellérthegy" nu este identic cu numele dealului, ci desemnează cartierul care se întinde pe versanți și împrejurimi. În secolul al XVIII-lea terenurile de pe Dealul Gellért au fost acoperite cu vii
Dealul Gellért () [Corola-website/Science/328414_a_329743]
-
vedere administrativ, se găsește pe teritoriul sectorului XI., cu axa longitudinală orientată în direcția est-vest, și care formează un unghi de aproximativ 30 de grade cu direcția Dunării. Extremitatea estică a construcției se află la marginea terasei de deasupra abruptului stâncos al dealului, care coboră spre faleza Dunării; tot aici, pe o terasă artificială, este amplasată Statuia Libertății. Denumirea fortăreței vine de la cuvântul de origine italiană "citadella". În limba maghiară, ca și în limba română, este un italienism, însemnând "fortăreață" sau
Citadela din Budapesta () [Corola-website/Science/328487_a_329816]
-
Valea Galbenei, Valea Sighiștelului, Vârful Buteasa și Vârful Biserică Moțului. Aria protejată (încadrată în bioregiunea alpina a Munților Apuseni, grupa montană ce aparține lanțului carpatic al Occidentalilor) reprezintă o zonă muntoasă cu forme de relief diversificate: vârfuri (Biserică Moțului), abrupturi stâncoase (Pietrele Galbenei, Pietrele Albe), chei, văii (Valea Sighiștelului, Valea Galbenei), doline (Lumea Pierdută), măguri, lapiezuri, ponoare (Cetățile Ponorului), avene (Avenul cu Vacă), peșteri (Urșilor, Ciur Izbuc, Cetatea Rădesei, Ghețarul Focul Viu, Peșteră Smeilor de la Onceasa); cu suprafețe naturale acoperite cu
Munții Apuseni - Vlădeasa (sit SPA) () [Corola-website/Science/333506_a_334835]
-
poalele Subcarpaților de Curbură; ce conservă habitate naturale de tip: "Comunități pioniere din Sedo-Scleranthion sau din Sedo albi-Veronicion dilleni pe stâncării silicioase", "Pajiști uscate seminaturale și faciesuri cu tufărișuri pe substrat calcaros (Festuco Brometalia)", "Tufărișuri de foioase ponto-sarmatice" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase" și protejază o gamă variată de plante, dintre care unele foarte rare sau endemice pentru regiunea Munteniei. La baza desemnării sitului se află câteva specii floristice enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului
Stânca Tohani () [Corola-website/Science/330480_a_331809]
-
exemplu Sarcopoterium spinosum și Calicotome vilosa, care, cu florile lor galbene și aroma lor specifică, înfloresc în luna martie. De asemenea pamantul se acoperă cu soiuri de plante anuale și perene, precum brumărele cu dinți scurți, Echinops, iar pe locuri stâncoase cresc Teucrium comun,Chiliadenus iphionoides, și Pelinul de deșert (Artemisia herba alba). Se mai găsesc geofite, ca de pildă ceapa de mare (Drimia maritima) și Asphodelus ramosus. Între cerealele sălbatice din regiune se pot menționa ovăzul comun,Cirthopsis delileana (un
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
de sebkha sau malha cresc Arthrocnemum macrostachyum și specii de Suaeda. Dintre mamiferele erbivore în toate zonele Văii Iordanului se pot întâlni turme de antilope, de asemenea porcul spinos indian (Hystrix indica). În lunca Iordanului trăiesc și mistreți, în locurile stâncoase se pot găsi colonii de damani de stâncă, iar în regiunea șoselei Allon și în mlaștina Malha - iepuri de Cap (Lepus capensis). Pe tot cuprinsul văii sunt prezente și mamifere carnivore ca de exemplu vulpea, lupul și într-o măsură
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]
-
al râului Căian și include și rezervația naturală Calcarele din Dealul Măgura. „Măgurile Băiței” conservă patru habitate naturale de interes comunitar ("Păduri dacice de stejar și carpen, Păduri din Tilio-Acerion pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene, Fânețe montane" și "Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase") și protejază mai multe specii din fauna sălbatică și flora spontană aflate în arealul ecoregiunii sud-vestice a Apusenilor. Fauna sitului are în componență o gamă diversă de specii (mamifere, reptile, amfibieni, insecte), dintre care
Măgurile Băiței () [Corola-website/Science/331305_a_332634]
-
cu cinci dungi deschise și pileus brun uniform. Gușterul vărgat dobrogean trăiește în locuri mai xerofile (uscate) decât gușterul obișnuit ("Lacerta viridis viridis"), evitând luminișurile pădurilor sau lizierele, dar manifestă un anumit grad de petrofilie, fiind întâlnit adesea în zona stâncoasă. Cu toate că preferă locurile mai uscate, el este întotdeauna găsit în proximitatea apei (pârâu, baltă, lac). Gușterul vărgat dobrogean populează viroagele și râpele colinelor și dealurilor dobrogene, cu sol de loess depus peste aflorimentele de rocă (calcare triasice, sarmațiene, cretacice sau
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
sau în culturi și vii învecinate cu biotopul principal. Ca adăposturi servesc galeriile pe care le sapă la adăpostul vegetației de arbuști: tufelor de păducel ("Crataegus") sau chiar în masive de ciulini. Uneori folosește galeriile de rozătoare părăsite. În zonele stâncoase se adăpostește în fisuri și pe sub pietre. Gușterii vărgați dobrogeni se întâlnesc de obicei izolați, indivizii păstrând distanțe suficient de mari între ei, dar fiind însă destul de numeroși în biotopul respectiv. Hibernează din octombrie până în aprilie, fiind activi din aprilie
Gușter vărgat () [Corola-website/Science/334046_a_335375]
-
de faună fosilă (amoniți, cefalopode, scoici, crustacee; depozitate în substrate calcaroase) atribuită erei geologice a Triasicului Mijlociu. Aria protejată reprezintă o zonă naturală încadrată în bioregiunea stepică a Dealurilor Tulcei ("Dealurilor Beștepe-Mahmudia"), subunitate geomorfologică a Podișului Dobrogei, constituită din abrupturi stâncoase, păduri de foioase, pajiști naturale, pășuni, stepe, terenuri arabile cultivate, vii și livezi. Situl a fost instituit în scopul conservării unor specii de păsări aflate în migrație pe culoarul Via Pontica. Situl dispune de clase de habitate (păduri caducifoliate, tufărișuri
Beștepe - Mahmudia () [Corola-website/Science/334048_a_335377]
-
tropicale, cât și în cele temperate și reci. În Marea Neagră un singur gen, "Scorpaena". În România o singură specie, scorpia de mare ("Scorpaena porcus") întâlnită în tot lungul litoralului românesc al Mării Negre. i sunt pești bentonici și trăiesc pe fundul stâncos din regiunea litorală. De obicei, au un colorit viu. Majoritatea au spini veninoși. Toți sunt carnivori, hrana constă din pești mici și crustacee. Subordinul scorpenoidei conține 16 familii:
Scorpenoidei () [Corola-website/Science/335106_a_336435]
-
Peștele ventuză comun (Lepadogaster lepadogaster) este un pește carnivor marin din familia gobiesocide care trăiește pe fundul stâncos sau nisipos din vecinătatea țărmului, mișcându-se destul de greoi, printre alge. Este răspândit pe litoralul african și european al Oceanului Atlantic, Marea Mediterană, Marea Marmara și Marea Neagră. În România, a fost semnalat la Agigea. Este un pește mic, având o lungime de
Pește ventuză comun () [Corola-website/Science/335156_a_336485]
-
Peștele ventuză Candolle (Lepadogaster candolii) este un pește carnivor marin din familia gobiesocide care trăiește pe fundul stâncos din zona litorală printre alge, la 1-2 m adâncime. Este răspândit pe litoralul african și european al Oceanului Atlantic (de la insulele Canare până la țărmul Angliei), Marea Mediterană, Marea Neagră pe coastele Caucazului, Crimeei, Bulgariei, Turciei. Posibil să existe și pe litoralul românesc al
Pește ventuză Candolle () [Corola-website/Science/335165_a_336494]
-
colinele de la vest de Marea Moartă. După o promisiune a lui Allah, el nu avea să moară decât atunci când va intra el însuși de bună voie într-un mormânt. Odată văzând niște meșteri care săpau un cavou într-un loc stâncos, destinat, ziceau ei,comorii unui rege din părțile acelea. Musa, istovit, a cerut voie să intre acolo ca să-și odihnească oasele. În momentul în care s-a culcat a apărut îngerul mortii deghizat ca șef al acelor meșteri, și i-
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
Șureanu prezintă un microrelief carstic format în urma topirii ghețarilor (proces desfășurat cu milenii în urmă); depresiune circulară (căldare) ce adăpostește trei lacuri de origine glaciară (Iezerul Mare, Iezerul Mic și Iezerul Șureanu). Situl prezintă un relief ce alternează între abrupturi stâncoase în Munții Parâng și culmi domoale în Munții Cindrel ("Ouăjoara - Foltea - Strâmba Mare, Șerbota - Gungurezu - Oașa Mare, Niculești - Bătrâna - Măgura Cisnădiei"); vârfuri (Cindrel 2.245 m, Șteflești 2.242 m), circuri glaciare, platouri ("Șerbota - Frumoasa - Cindrel"), depresiuni de netezire ("Garnovita
Frumoasa (sit SCI) () [Corola-website/Science/332829_a_334158]
-
Pajiști montane de "Nardus" bogate în specii pe substraturi silicioase; Pajiști cu "Molinia" pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase ("Molinion caeruleae"); Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan și alpin; Turbării active și Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci silicioase. La baza desemnării sitului se află o gamă diversă de specii faunistice, dintre care unele protejate prin "Directiva Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor
Frumoasa (sit SCI) () [Corola-website/Science/332829_a_334158]
-
de o stație de vacuum. Sistemele de canalizare vacuumatică sunt recomandate în special în zonele de șes, cu pante mici unde canalizarea gravitaționala necesita săpături foarte adânci pentru șanțuri, în zonele unde pânza freatică este foarte aproape de suprafață, trenul nisipos, stâncos unde săpăturile sunt greu de efectuat. Sistemele de canalizare vacuumatică folosesc, pentru transportul apei uzate, diferența de presiune între presiunea atmosferica (1 bar) și presiunea negativă ( 0,5 - 0,7 bar) din canalul colector, fluidele putând fi transportate și în
Canalizare vacuumatică () [Corola-website/Science/333612_a_334941]
-
de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 2.613,30 hectare. Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în amestec, pășuni montane, fânețe, abrupturi stâncoase, grohotișuri) încadrată în bioregiunea alpină a sud-estului Munților Baiului (subunitate geomorfologică a Subcarpații de Curbură) și cea continentală a bazinului râului Doftana. prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât
Cheile Doftanei () [Corola-website/Science/333661_a_334990]
-
de tip "Asperulo-Fagetum"; Păduri dacice de stejar și carpen; Păduri de stejar cu carpen de tip "Galio-Carpinetum"; Păduri aluviale cu "Alnus glutinosa" și "Fraxinus excelsior" ("Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae"); Păduri din "Tilio-Acerion" pe versanți abrupți, grohotișuri și ravene; Versanți stâncoși cu vegetație chasmofitică pe roci calcaroase) ce adăpostesc o gamă diversă de floră și faună specifică lanțului carpatic de curbură. La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice (mamifere, reptile, amfibieni, insecte) enumerate în anexa I-a a
Cheile Doftanei () [Corola-website/Science/333661_a_334990]
-
scurmător de pădure, șoarece roșu, șoarece roșu de pădure este un mamifer rozător mic (din familia "Cricetidae", subfamilie "Arvicolinae") răspândit în regiunea palearctică a Europei și Asiei, care trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret, de pe versanții stâncoși ai munților. În România este răspândit în zona de munte din Transilvania și Muntenia. Este un rozător de talie mică. Lungimea corpului (cap + trunchi) este de 8-11 cm; a cozii de 4-6 cm; iar greutatea de 15-36 g. În stare
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
și Muntenia, fiind întâlnit în toate depresiunile și văile carpatice împădurite, la altitudini de 600-1 800 m (Masivul Ceahlău, Retezat, Ciucaș; Bucegi și Gârbova; Munții Godeanu și Făgăraș) Trăiește în zone împădurite, mai ales în cele cu subarboret, de pe versanții stâncoși ai munților: în pădurile de foioase în care predomină fagul și în cele de conifere, cu trunchiuri doborâte la sol, în luncile și văile cu pante însorite, dar cu bogat înveliș de vegetație. Preferă totuși rariștile din inima pădurii și
Șoarece scurmător () [Corola-website/Science/333702_a_335031]
-
("Orașul Nou"; uneori Shehr al Jedid sau "Yanghi Shehr") a fost un oraș tătăresc ridicat se presupune spre sfârșitul secolului al XIII-lea pe malul stâncos al Răutului (azi în preajma localității Trebujeni, Republica Moldova), în perioada de apogeu a Hoardei de Aur. Conform unor surse, în perioada 1363-65, Orheiul Vechi a fost reședința viitorului conducător al Hoardei, Abdullah han (1367-68). Orașul era înconjurat din trei părți de
Șehr al-Djedid () [Corola-website/Science/333776_a_335105]
-
Răutului (azi în preajma localității Trebujeni, Republica Moldova), în perioada de apogeu a Hoardei de Aur. Conform unor surse, în perioada 1363-65, Orheiul Vechi a fost reședința viitorului conducător al Hoardei, Abdullah han (1367-68). Orașul era înconjurat din trei părți de malul stâncos, înalt al Răutului, iar în cea de-a patra spre nord-vest, era apărat de două șanțuri adânci și valuri de pământ cu palisade. Centrul orașului era ocupat de clădiri mari din piatră pentru aristocrația feudală ori alte nevoi publice. Cetatea
Șehr al-Djedid () [Corola-website/Science/333776_a_335105]
-
Damascul, Palmyra, Mesopotamia, Golful Persic; "drumul egiptean" pornea din Alexandria, de-a lungul Nilului; "calea arabă" trecea prin Damasc, Bașra, Wădī-l Qură, Mecca, Yemen, Arabia de Sud. Într-un asemenea cadru, dominat în primul rând de asprimile deșertului, de munții stâncoși și pustiurile de lavă împietrită, s-a aflat "leagănul civilizației semiților", civilizație pentru care Arabia Felix ar da adevărata măsură a spiritului semit ( Renan, 1863 ). Într-adevăr, Arabia arhaică a fost "singura parte din Orientul Apropiat care a scăpat de
Poezia arabă în epoca preislamică, Ğāhilīya (secolele VI-VII) () [Corola-website/Science/333738_a_335067]