6,757 matches
-
În răstimpuri, o ploaie nisipoasă, Întreruptă de fâșii de senin. La o oră când bolta Înstelată era vizibilă, Dante Își ridicase ochii pentru a estima cât timp se scursese. În acel moment luceau pe cer Gemenii, semnul său natal. Dubla strălucire a lui Castor și Pollux părea să Îl călăuzească, insuflându-i tăria de a Învinge starea de rău care pusese stăpânire pe el. În mai multe rânduri, bargello propusese să se facă un răgaz, Încurajat de bombănelile oamenilor săi. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atunci s-a petrecut minunea, orbindu-i pe atacatori. Priviți puterea lui Dumnezeu! Dintr-o dată, predicatorul Își coborî mâinile, arătând cu dreapta spre statuie. După o clipă, Dante văzu clar cum pleoapele Fecioarei se ridicau, cu pupilele luminate de o strălucire. O tăcere uluită Înghețase sutele de persoane Înghesuite În naos. Apoi, totul se scufundă Într-un vuiet, toate gurile unindu-se Într-o aceeași exclamație de minunare. Poetul murmurase și el ceva, surprins, fascinat de relicva care continua să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Apoi Începu să coboare, trecând prin fața oamenilor așezați la masă, și se Îndreptă spre pata de lumină pe care o zărea dincolo de poartă. Fu nevoit să Își ferească ochii cu mâna făcută paravan, până să se obișnuiască din nou cu strălucirea de afară. 3 Dimineața zilei de 8 august, la Priorat - Iată informațiile pe care le-ai cerut despre oaspeții de la han, zise secretarul, prezentându-i lui Dante o foaie. Nu a fost ușor: a trebuit să Îi Întreb pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o durere bruscă. - Destinația mea e undeva În Africa, pe pământurile dușmănoase ale maurilor. Iar apoi mai la sud, pe tărâmurile manticorei, dincolo de Îndepărtatul ecuator, până sub noul cer austral, nemaivăzut de vreun ochi de creștin. Acolo se povestește despre strălucirea stelelor necunoscute și despre noi constelații care Întipăresc pe boltă semnele unor destine incredibile. Aceasta e marea lipsă a catalogului lui Hiparh, pe care sper să o dreg măcar În parte. În timp ce vorbea, fața astronomului se luminase, ca și când ochii minții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi ascuns Îndărătul lui. Iar lada ce conținea relicva și suportul era goală, fără Îndoială. Pe nesimțite, căscase gura de stupoare, ca ultimul țopârlan analfabet. Așadar, era Încă vremea miracolelor, Dumnezeu binevoia să le trimită oamenilor rătăciți un semn al strălucirii sale. Simțea o căldură neașteptată scăldându-i inima. În jurul priorului, mulțimea cădea În genunchi, și chiar și el Începu să Își Îndoaie genunchii. Glasul Fecioarei devenise dintr-o dată dulce și armonios. Își mișcă ușor capul În sus, ca și când și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
descoperire. Dar nu a vrut să Îmi dezvăluie ce compoziție are, stăruind numai asupra extremei sale periculozități. - Și cum funcționează? - Clondirul trebuie pus pe plită și Încălzit. Sunt de ajuns doar câteva momente ca să se aprindă și să emane o strălucire uimitoare, albă și lipsită de variații, ca aceea a soarelui. Din instinct, Dante Întinse mâna să apuce sticla, Însă Arrigo o retrase brusc. - Atenție, priorule. Simpla și ușoara căldură a mâinii este și ea suficientă ca să stimuleze amestecul. - Dar, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dinaintea ochilor Întreaga splendoare a acelui trup, până atunci doar ghicit pe sub veșminte. Se apropie Încetișor până când atinse patul. Lumina pâlpâitoare a lumânării parcă Însuflețea țesătura ușoară. Fremătând, Întinse o mână și Îi descoperi Încet trupul. Amara Îi apăru cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
O răsfoi cu iuțeală, parcurgând cu frenezie anii de fapte vitejești și de glorie. Nașterea lui aproape miraculoasă la Jesi, lupta pentru coroană. Intrarea triumfală În Ierusalimul cu o sută de turnuri, triumful și căderile, dorința neostoită de cunoaștere și strălucirea curții sale. Versurile lui... Sări la ultimele file. Proza solemnă a episcopului scanda sfârșitul Împăratului În tonurile unei drame antice. Chinul provocat de boală, speranțele Înșelătoare ale unei aparente Însănătoșiri. Tulburea Împletire de patimi și de rivalități din preajma patului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
medită pentru un scurt răstimp asupra acestor din urmă cuvinte. Apoi scutură din cap și, cu un gest mânios, izbi peste hârtiile din fața lui, aruncându-le pe jos. - Nu o lumină rece, priorule! strigă el. Ci un ecou nobil al strălucirii divine. Acea lumină care cheamă la ființare și numește lucrurile. Dinainte de glasul lui Adam. Dinainte de Facerea Însăși. Fiat lux, prima Sa faptă! În cădere, fascicolul se desprinsese, scoțând la iveală filele acoperite cu calcule și cu simboluri astronomice. De Îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fior, Dante Întrezări nebunia dinapoia acelui plan: Nero pusese să i se clădească un tron care urma mișcarea soarelui. Arrigo ar fi vrut să fie el Însuși soarele, nemișcat În centrul unui planetariu orbitor. Își redeschise ochii și, din nou, strălucirea cupei, pe care nu o lăsase din mână, i se impuse În minte. Se gândi la opera lui, Încă neterminată. Dovadă evidentă a limitelor sale de poet, Își zise cu amărăciune. Putea fi oare aceea soluția atât de căutată pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trebui să Îl informăm pe căpitanul de la Misericordia de toate astea. - Mâine. Mâine veți avea vreme pentru toate. Micul cortegiu funebru reapăru de sub portalul magaziei, trecând Încă o dată prin fața paznicului, care Încă mai tremura. În preajmă, bezna era Îmblânzită de strălucirea lunii. Dante indică direcția Baptisteriului. Cu o Îmbrâncitură, carul o porni pe urmele lui. La un colț de stradă, se opri dinaintea unui rond de cartier. La vederea oamenilor cu glugi, soldații se dădură grăbiți la o parte, făcându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
micul clondir. Praful alb se aprinse cu o străfulgerare incandescentă. Concentrată de pe scutul de alamă, raza păru să sară pe suprafața de sticlă. În jurul lor, o fantasmagorie luminoasă se aprinse de-a lungul pereților Baptisteriului, ca o cunună de flăcări. Strălucirea luminii lui Elia Înflăcăra pulberea fină, transformată de raze Într-o galaxie de stele. Sus, rămâneau, nedeslușite În umbră, chipul lui Cristos suveran și toate oștirile sale Îngerești, martori muți ai celor ce se petreceau. - Iată! strigă Dante către adversarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Din instinct, ridică un braț, ferindu-se de străfulgerarea care Îi izbea retina dureros. În timp ce Încerca să reacționeze la orbirea momentană, auzi un geamăt sufocat. Nedeslușit, Îl Întrezări pe Bonatti, care se zgâia năucit la fața lui, iluminată de acea strălucire. - Lumina lui Dumnezeu! strigă Dante, continuând să se ferească de valul lucitor. Se mișcă... așa cum totul se mișcă! Forma cerurilor, acea Împărăție a drepților atât de râvnită și pentru care nu găsise niciodată cuvintele, se afla acum acolo, În fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dumnezeu! strigă Dante, continuând să se ferească de valul lucitor. Se mișcă... așa cum totul se mișcă! Forma cerurilor, acea Împărăție a drepților atât de râvnită și pentru care nu găsise niciodată cuvintele, se afla acum acolo, În fața lui, plină de strălucirea cea dintâi. În ochii lui Încă orbiți, octogonul desenat de străfulgerări parcă dansa Într-o mișcare supranaturală. - Frederic avea dreptate! strigă el. Astrologul scutură din cap cu hotărâre, de mai multe ori. Își Închisese pleoapele, ca și când ar fi Încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e coroana mea! răspunse Dante, continuând să fixeze scânteierea, Îmbătat. Imaginea atât de Îndelung căutată a slavei cerurilor se afla acum acolo, În fața lui, iar Comedia Își găsea În sfârșit epilogul. - Asta a fost scris de Dumnezeu În natura imensei străluciri, asta va zugrăvi cuvântul meu pe pergamente, asta vor citi oamenii ca ultimă pildă! Guido Bonatti părea Împietrit. - Nu... nu e cu putință! bâigui, venind spre el. Bâjbâia cu mâinile În gol, ca și când ar fi vrut să prindă razele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
strigă din urmă; celălalt, Însă, nu părea să-l fi auzit. În jurul său, coroana de foc Își pierdea din vigoare pe măsură ce amestecul de fosfor Își epuiza forța. Mai rămăsese doar o umbră palidă a jerbei de lumină ce aprinsese de strălucire Baptisteriul. Dante ridică de pe jos arma Încă plină de sânge și de fărâme de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas aspru ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer Durante! Ce s-a Întâmplat? În jurul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o crimă stropită cu cidru într-un ținut îndepărtat. Iar de atunci am prins obiceiul să iau carabina cu mine, în plimbările mele duminicale, ajutându-mă de ea aproape ca de un băț. Cu trecerea anilor, țeava și-a pierdut strălucirea și a căpătat o nuanță întunecată care nu o prindea prea rău. Deviza gravată de Gachentard a dispărut mai mult sau mai puțin din cauză că nu a fost întreținută, și singurele cuvinte care se pot încă citi sunt Nu, vei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
treizeci de ani trecuse pe străzi cu căruța ei greoaie, strigând mereu: „piei de iepuri! piei de animale! piei de iepuri!“, căpătând astfel mirosul de carne crudă al cadavrelor și expresia animalelor sacrificate, pielea lor violacee, ochii lipsiți de orice strălucire, ea care altădată fusese drăguță ca o inimă. Pentru câteva monede, Josăphine, pe care copiii o strigau Pielea, îi dădea comorile ei lui Elphège Crochemort, care le tăbăcea într-o moară veche de pe malul râului Guerlantei la șase kilometri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
spune ceva evident, ceva ce nici nu merită discutat: — Dac-aș avea cratițe noi de aramă, la fel le-aș agăța, și asta ar avea același efect, impresia că lumea nu e atât de urâtă, că mai sunt și mici străluciri și că, în fond, viața nu e altceva decât o căutare a acestor fărâme de aur. I-am simțit mâna pe umărul meu. Apoi cealaltă mână, și în sfârșit căldura unei stofe de lână. — De ce te întorci aici, Dadais? Josăphine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
tău, care-mi persistă în minte. Acolo sus, un vânt puternic aducea cu el zgomotul tunurilor. Care băteau, băteau, băteau întruna... Am plâns știindu-te sub acel potop de fier și de foc, ale cărui sinistre jerbe de fum și străluciri le puteam zări. Unde ești, dragostea mea? Unde ești? Am rămas acolo multă vreme, ca de obicei, nu puteam să-mi desprind privirea de acest imens câmp de suferințe unde tu trăiești de luni bune. Brusc, am simțit o prezență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
popular cununițe. Tânăra râdea. Era îmbrăcată în haine de țară și toată eleganța ei era pusă în evidență de simplitatea îmbrăcăminții. O pălărie cu boruri largi arunca o umbră întunecată pe jumătate din chipul ei, dar ochii și surâsul ei, strălucirea soarelui pe mâna sa ce ținea marginea pălăriei ridicate de vânt, toate acestea îi dădeau acelui chip o grație fermecătoare. Era o adevărată regină a câmpurilor. Cea de-a doua fotografie fusese decupată, după cum o demonstrau marginile netede în stânga și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
trei portrete ale aceluiași chip, surprins la vârste diferite și în epoci variate. Belle de jour, Clălis, Lysia erau parcă trei întrupări ale aceluiași suflet, un suflet ce dăduse trupurilor care-l înveșmântaseră un zâmbet identic, o blândețe și o strălucire fără pereche. Aceeași frumusețe, pierdută și regăsită, născută și distrusă, apărută și dispărută. Văzându-le astfel, una lângă alta, te lua amețeala. Treceai de la una la alta, dar o regăseai pe aceeași. Era în asta ceva pur și diabolic, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Îți simțeam parfumul de heliotropi și mai simțeam miresmele râului, prospețimea și izul ierburilor acvatice. Apoi, te-ai întors pe neașteptate spre mine, mi-ai zâmbit și m-ai sărutat. Era pentru prima oară. Apa curgea pe sub pod. Lumea avea strălucirea duminicilor superbe. Timpul s-a oprit în loc. Ieri, am rămas mult timp pe Podul Hoților. Râul este același. Aceiași nuferi mari, aceleași alge pletoase, aceleași maluri de pământ argilos. Aceeași răcoare și aceeași mireasmă de ierburi amestecate, dar nicăieri parfumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
graseind, vino pe la cinci. Mă duc, nuuu? Bat, intră!, îi aud vocea, intru și o găsesc în pat, sub plapumă, se vedea doar capul tânăr și frumos, noi, la școală, o iubeam toți, nu era nevoie să facă nimic pentru strălucirea aia a ei... Uite-acolo microfonul, apeși pe butonul albastru, știu să mânuiesc un magnetofon!!!, mă cocoșesc eu, păi, dă-i drumul dacă știi, zice profa pisicindu-se, am simțit asta. Pân la buzișoare Pân la țâțișoare... Recitam și mă uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]