KorAP: Find »[drukola/base=tăcut & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...276 >

6,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

ceară iertare, fiindcă m-am luat de soră-ta, am zis eu. Aș fi făcut-o atunci, Însă mi-ai spart gura Înainte să pot vorbi. Tomás și-a coborît privirea, rușinat. L-am observat pe acel uriaș timid și tăcut care rătăcea prin sălile de clasă și pe coridoarele colegiului ca un suflet fără stăpîn. Toți ceilalți băieți - eu În primul rînd - se temeau de el și nimeni nu-i vorbea și nu Îndrăznea să-i Întîlnească privirea. Cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
roșiți. — E vina mea. Eu am Întrebat. RÎse, nervoasă. Singurătatea emanată de femeia aceea ardea. — Dumneavoastră semănați un pic cu Julián, spuse ea dintr-o dată. La felul de a privi și la gesturi. Și el făcea ca și dumneavoastră. Rămînea tăcut, privindu-te fără să poți ști ce gîndea, și te duceai ca o toantă și-i povesteai lucruri pe care mai era mai bine să le treci sub tăcere... Vă pot oferi ceva? Cafea cu lapte? Nimic, mulțumesc. Nu vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

le amintească pronosticul său cu absenteismul care avea să țâșnească în săgeată și delegatul p.d.d. apăsă din nou coarda liniștitoare, alegătorii aveau toată ziua ca să voteze, trebuie că așteptau să se mai domolească furtuna. Delegatul p.d.s., însă, preferă să rămână tăcut, se gândea la figura tristă pe care ar face-o dacă ar fi lăsat să-i iasă din gură ceea ce spunea în momentul în care locțiitorul președintelui a intrat în sală, Patru picături amărâte de apă nu sunt de ajuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
creat de la bun început pentru cimitir și odihnă veșnică, și apoi se duse, ne referim la mașină, să planteze pomii și umbra lor în alt loc. Trei zile după atentat, dimineața devreme, oamenii au început să iasă pe străzi. Mergeau tăcuți, gravi, mulți purtau drapele albe, toți aveau o panglică albă pe brațul stâng, și să nu vină protocoliștii în ale funeraliilor să ne spună că un semn de doliu nu poate fi alb, când suntem informați că în această țară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
lipsă de respect pe care o importantă parte a populației capitalei a contrapus-o, în ultima vreme, autorității democratice legitime și constituționale. Au fost, prin urmare, simple și laice înmormântările, ceea ce nu înseamnă că ici și colo, câteva rugăciuni particulare tăcute nu s-au înălțat la diverse ceruri și n-au fost primite acolo cu binevoitoare simpatie. Gropile erau încă deschise când cineva, fără îndoială cu cea mai bună dintre intenții, încercă să țină un discurs, dar intenția a fost imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
trebuiască să se supună întrebărilor și examinărilor acum că toți ne-am recuperat vederea, cel mai bine era să uităm, să ne facem că nu s-a întâmplat nimic. Am respectat jurământul până azi, dar nu mai pot să rămân tăcut. Domnule președinte al republicii, vă rog să-mi permiteți să vă spun că m-aș simți jignit dacă această scrisoare ar fi citită ca un denunț, deși, pe de altă parte, poate că ar trebui să fie, întrucât, și nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Imaginează-ți, am uitat că mi l-ai dat deja, dacă mi se va șterge iar din memorie, domnul șef de cabinet se va însărcina să mi-o amintească, Da, domnule, spuseră cele două glasuri în același timp. Președintele rămase tăcut timp de câteva secunde, apoi întrebă, Să presupunem că mă duc să văd ce ai scris în registru, poți să mă scutești să mă ridic din acest scaun și să-mi spui ce voi găsi acolo, Un singur cuvânt, domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
asta, în general femeile sunt cele care vin să deschidă ușa, ar fi o idee excelentă dacă omul nostru ar locui singur, dar, dacă-mi amintesc bine ce scrie în scrisoare, e însurat, La naiba, exclamă, al doilea adjutant. Rămaseră tăcuți, uitându-se unii la alții, cei doi subalterni conștienți că, acum, cel mai sigur era ca superiorul să aibă o idee proprie. În principiu, erau dispuși s-o aplaude chiar dacă scârțâia din toate încheieturile. Șeful cântărea tot ce se spusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
vru să știe inspectorul pe un ton ironic, La țară, care să fie, Cea autentică, cea adevărată, se află de cealaltă parte a frontierei, de partea asta totul e oraș. Era adevărat. Agentul pierduse o ocazie bună de a rămâne tăcut, dar câștigase o lecție, aceea că, pe această cale, niciodată nu va ieși din bocancii de simplu agent. Se concentră asupra șofatului și își jură lui însuși că nu va mai deschide gura decât ca să răspundă la întrebări. Exact atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
citite cu mult interes de către destinatari, în special în punctul în care spuneți că o anumită femeie neidentificată a comis, acum patru ani, un asasinat. Nu exista nici o întrebare în frază, era doar o simplă reiterare, de aceea bărbatul rămase tăcut. Avea pe chip o expresie de confuzie, de dezorientare, nu pricepea de ce comisarul nu mergea direct la esența chestiunii în loc să piardă timpul cu un episod care fusese evocat doar pentru a întuneca umbrele unui portret, neliniștitor prin el însuși. Comisarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Comisarul simulă că lua notițe în carnet, dar de fapt nu-și dorea decât să câștige puțin timp, să se gândească la mutarea următoare. Dacă reacția femeii îl deconcertase, nu fusese atât prin faptul că mărturisise asasinatul, ci pentru că rămăsese tăcută imediat după aceea, ca și cum despre un asemenea subiect n-ar mai fi fost nimic de spus. Și, de fapt, gândi el, nu crima mă interesează. Presupun că îmi puteți da o bună justificare, se aventură el, În legătură cu ce, întrebă femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

de unde l-a procurat. Am început să trăncănim despre recoltele de vinuri și despre tutun. Avocatul ne-a povestit un caz în care era angajat, iar colonelul ne-a vorbit despre polo. Nu aveam nimic de spus, așa că am rămas tăcut, încercând, cât mai politicos, să manifest interes pentru conversație. Și pentru că mi s-a părut că de mine nu-i pasă nimănui nici cât negru sub unghie, l-am cercetat în tihnă pe Strickland. Era mai voinic decât mă așteptasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
avea un fel de grație domestică. Îți amintește de un râușor molcom care șerpuiește blând printre pășuni verzi, umbrit de copaci frumoși până când, în cele din urmă, se varsă în marea imensă. Dar marea e atât de calmă, atât de tăcută, atât de indiferentă încât deodată te tulbură o vagă neliniște. Poate că doar o ciudățenie a caracterului - ce se manifesta puternic încă de pe atunci - mă făcea să simt ceva în neregulă într-o asemenea existență împărtășită de marea majoritate a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
a căsătorit cu Dirk Stroeve? Deși era englezoaică, nu puteam s-o categorisesc foarte exact și nu era evident cărei clase sociale îi aparține și nici ce fel de educație a primit sau cum a trăit înainte de căsătorie. Era foarte tăcută, dar când vorbea avea un glas plăcut și manierele ei erau foarte firești. L-am întrebat pe Stroeve dacă lucrează. — Dacă lucrez? Vai de mine, dar pictez mai bine ca oricând. Ne aflam în atelier și el a făcut semn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
în tăcere. Am simțit că din când în când mă privește, dar nu l-am băgat în seamă. Voiam să-l forțez să înceapă el conversația. — E ceva prin ziar? m-a întrebat când ne apropiam de sfârșitul cinei noastre tăcute. Am avut impresia că în tonul lui deslușesc o oarecare exasperare. Întotdeauna îmi place să citesc foiletonul teatral, i-am răspuns. Am împăturit ziarul și l-am pus alături. — Mi-a plăcut masa, a comentat el. — Atunci cred că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
casă și cu o sticlă de vin roșu. M-am mai împrietenit cu Blanche Stroeve și cred că - întrucât eram englez și ea cunoștea doar puțini englezi - se bucura să mă vadă. Era agreabilă și simplă, dar întotdeauna rămânea destul de tăcută și, fără să știu de ce, îmi dădea impresia că ascunde o taină. Însă m-am gândit că poate nu era decât felul ei rezervat de-a fi, scos în evidență de franchețea logoreică a soțului ei. Dirk nu ascundea niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
să plecăm, îmi spuse Stroeve, că altfel îl ucid pe individul ăsta! XXIII L-am văzut destul de des pe Strickland și din când în când făceam câte o partidă de șah cu el. Avea un temeperament destul de imprevizibil. Uneori ședea tăcut și dus pe gânduri fără să bage în seamă pe nimeni. Alteori, când era bine dispus, vorbea în felul său greoi, cu multe întreruperi. Niciodată nu spunea vreun lucru inteligent, avea o vână de sarcasm brutal care nu era lipsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
care locuia alături. Era o fetiță cu ochi albaștri și o codiță cânepie. Mi-ar fi ținut casa curată, strălucind ca soarele, și aș fi avut un băiat care să mă urmeze în aceeași meserie. Stroeve oftă puțin și rămase tăcut. Gândurile îi zăboveau printre imaginile a ceea ce ar fi putut să fie viața lui și siguranța acestui trai pe care-l refuzase îi umplea sufletul de dor. — Lumea e aspră și crudă. Suntem aici fără să știe vreunul dintre noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
ea ar dispărea brusc din fața ochilor tăi, care n-ar întâlni dinaintea lor decât singurătatea albastră a Pacificului. Tahiti e o insulă verde și măreață, cu niște falduri adânci și de un verde mai închis, în care ghicești niște văi tăcute. E un adevărat mister în adâncimile lor sumbre unde șopotesc și gâlgâie pâraie răcoroase și simți că în locurile acelea umbroase viața a decurs din timpuri imemoriale conform unor datini imemoriale. Chiar și aici e ceva trist și teribil. Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
eu de la o femeie.“ „Și nu regreți niciodată Europa? Nu tânjești uneori după lumina străzilor Parisului ori Londrei? După tovărășia prietenilor și egalilor dumitale? Que sais-je?, după teatre, și ziare, și uruitul omnibuzelor pe macadamul străzilor?“ Multă vreme a rămas tăcut, apoi mi-a răspuns: „Aici am să stau până mor.“ „Dar nu te plictisești niciodată de singurătate?“ l-am întrebat. A ricanat: „Mon pauvre ami“, mi-a spus, „se vede bine că habar n-ai ce înseamnă să fii artist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

iscusință extremă, ca să urce pe cursul râului și să ajungă până acolo. Cum ar fi putut face așa ceva cu un echipaj bolnav? Nu, cu siguranță, alta era cauza acelei hecatombe. Probabil că moartea dăduse târcoale la bord asemenea unui oaspete tăcut, trecându-și Îndelung ghearele pe deasupra prăzii, Înainte să lovească. Își ridică privirea, atras de scârțâitul steagului de pe vergă. Înainte ca drapelul să cadă moale la loc, apucă să zărească imaginea unui craniu, peste două oase În cruce. La mijlocul punții era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
frenetice și pasiuni de iubire. Nu mai aflase nimic despre ei de când plecase pentru a se dedica luptei politice din orașul lui. Iar acum reveneau, În compania morții. Moartea. De multă vreme devenise tovarășa lui de drum. Îi simțea pasul tăcut atunci când străbătea străzile Însorite ale Florenței, Îi simțea suflarea atunci când părul i se zburlea fără motiv, ca blana unui câine. Trăia În fiecare vers al viitoarei sale opere. Marele poem despre cer și pământ. Dialogul unui pelerin cu marile suflete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ieșise o femeie cu privirea obraznică, Îmbrăcată În culori țipătoare. - Lagia, mă aflu aici din alte motive. E o mută printre femeile tale, dacă Îmi aduc bine aminte. O fată care știe limbajul semnelor. Nici aceasta... continuă el, arătând spre tăcuta prezență acoperită de văl, nu poate vorbi. Am nevoie de ajutor ca să pot sta de vorbă cu ea. Și vreau discreție deplină, dată fiind condiția sa nobilă. - Dar pentru ce mi-o aduci așa, acoperită, de parcă ar fi o leproasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
e de important. - Mai dă-mi timp, priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat pe covoraș. Poetul se așeză pe un cufăr lângă bancul de lucru, Încrucișându-și mâinile sub bărbie și observându-l cu luare-aminte. Știa despre obișnuința maurilor de a se Îndrepta către Mecca, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
nu facă zgomot. Acum distanța se redusese la câțiva pași, Însă cei doi Încă nu dădeau semne că i-ar fi observat prezența. El, În schimb, zări umbra unui al treilea bărbat, care venea dinspre celălalt capăt al podului. Înainta tăcut, măturând pietrele cu marginea de jos a hainei. Înalt, cu pasul ușor legănat, doctorul Marcello apucase să urce rampa opusă, apropiindu-se cu repeziciune. Cei trei se Întâlniră la jumătatea podului fără vreun gest de surpriză, ca și când și-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]