3,383 matches
-
trimis după Naji și care i-a dat a înțelege că, în America, s-ar putea să aibă mai multe de făcut, nu numai să-l aducă pe fratele lui acasă. „Să ucizi păgânii oriunde-i găsești”, i-a spus taică-su citând din Qur’an. Ahmad și-a făcut diverse legături în America, dar, după părerea lui, nici un grup nu mergea destul de departe. Bărbatul nu era sigur care era misiunea lui, dar era convins că ea nu se rezuma la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nu putea să facă nimic. Jina și-a masat pieptul - sub stern, avea un nod dureros. Pe ziua respectivă, respirase superficial de prea multe ori. Apoi s-a uitat la creatura murdară, curajoasă și plină de însuflețire, ca semăna cu taică-su din toate punctele de vedere, cu excepția unuia singur. Se părea că Danny avea totuși să supraviețuiască. Îți dai seama că în pădure sunt animale, i-a spus ea. Puștiul a ridicat din umeri, iar ea l-a prins de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
când a auzit ce calmă i-a sunat vocea. Ca și când l-ar fi întrebat la ce nivel a ajuns cu ceu mai recent joc video. Ca și când ar fi discutat despre lucruri fără nici o consecință. Cu un puști. Culegea zmeură pentru taică-su. Era o nebunie, era ridicol, dar în mintea Jinei a apărut Zach. Și l-a închipuit așa de clar de parcă bărbatul ar fi stat în fața ei, cu părul ciufulit căzut în ochi și cu brațele bălăngănindu-i-se agitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Privirea îi era așa de furioasă încât Zach n-ar fi îndrăznit nimic. Abia dacă putea să se uite în ochii ei. Să nu îndrăznești să-mi spui c-a tăcut ca să te apere pe tine. Am plecat acasă cu taică-tu, Zach. Iar el a murit crezând că singurul lui fiu s-a pierdut pe vecie. Zach a lăsat capul în piept și-a început să se legene la fel ca Andy. Clipele astea nu puteau să fie reale. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ce-și dorise; scăpase basma curată. Ahmad începuse să tremure nopțile. Când a scos lichidul de aprindere din buzunar s-a simțit însă mai stăpân pe el. La fel fusese și-atunci, cu mulți ani în urmă, lângă patul lui taică-su. Atacul reprezintă o formă de apărare privită din alt unghi. Cel puțin el a acționat, când oricine altcineva și-ar fi pierdut speranța. Acum Ahmad a auzit-o pe femeie mișcându-se prin cabană, apoi tăcerea s-a așternut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a inimii lui Jina, s-a frânt. Soțul ei era un băiețel într-o pădure; el nu se maturizase niciodată. Îi era încă frică să se așeze undeva pentru totdeauna, îi era încă frică să nu cumva s-ajungă ca taică-su, îi era încă frică să n-apară cineva care să-i strice planurile. Ah, a exclamat Jina frecându-și locul din piept unde o ardea. Tu nu poți să pleci nicăieri. Ești fericit cu situația asta. Fericit, a râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și să nu mă faci să-mi crape obrazul de rușine când o să mă revăd cu oamenii ăștia! Eu nu te-am crescut un derbedeu și sper din tot sufletul că nu ai de gând să calci pe urmele lui taică-tu. Să ai grijă să nu lipsești de la ore fiindcă purcica asta în halat o să caute să te dea afară din școală! Mi-a spus dirigintele tău ce putere de decizie are și e bine să te ferești de ea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
decât ceilalți, m-a ridicat în picioare și m-a mutat direct în ultima bancă, banca măgarilor. Mi-a fost atât de rușine (parcă destinul meu de măgar al clasei era deja pecetluit definitiv), încât nu i-am spus lui taică-meu nimic până la sfârșitul anului, când am luat premiul întâi. Am luat mereu premiul întâi, dar n-am nici o amintire plăcută legată de asta. Dimpotrivă. Parcă era un făcut, de fiecare dată maică-mea se enerva, ba că nu găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Înainte-mi, la doi pași, în ușă, cu gazornița în mână, sta o fată, o fată să tot fi avut douăzeci de ani. Ridicase lumina deasupra capului și cerca prin întuneric să deslușească pe cel ce strigase. —Cine-i acolo? Taica nu-i acasă... Apoi se opri. Mă văzuse bine. Voi să se tragă înapoi, ca înfricoșată de ceva. Eu făcui repede un pas înainte. Neica Marin nu-i acasă? Nu. Dumneata ești boierul de la Sărățeni?... Eu făcui un semn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îmi năvăli un roi de cuvinte îndrăznețe. Toată tinereța înflăcărată, c-o dragoste iute, izvorâtă din întuneric, din necunoscut, mă pornea ca o izbire de val spre fata ce sta înainte-mi și zâmbea. Ea vorbi, coborându-și deodată pleoapele: —Taica s-a dus pe Iezer. A văzut că plouă și a socotit că n-o să mai vii... Acuma s-a dus să cerce niște coșuri pe care le-a lăsat de cu sară la loc bun... Începeam să mă minunez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să mai spun? — Am să vorbesc cu neica Marin, să nu te mai ție așa ascunsă... Nu, nu! răspunse ea pripit; să nu-i spui nimic! Și în glas deodată i se deșteptase un fior de spaimă. —De ce? Mă ucide taica, când o afla că ți-am dat drumu-n casă... — Atunci de ce mi-ai dat drumul?... Ea parcă sta la îndoială. Dacă zici că te-a pătruns ploaia... Și ochii mari, întorși spre mine numai o clipită, luceau cu bunătate. —Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuprinsei tare, îi sărutai pleoapele. Ea tot își ferea fața. Și brusc îi simții buzele într-o arsură de foc, iute, pe când ochii i se aprinseră într-o văpaie neagră. Și-n glas dintrodată parcă-i tremura o durere: — Vine taica de-acum... Se face ziuă... Stăi! uite, i s-aude și glasul... Deschise grăbit ușa. Iezerul până în depărtări mari fumega aburi calzi în revărsarea umedă, posomorâtăa zilei. Un glas striga cine știe unde, prin luncile întinse - un răcnet prelung, înfiorător, care tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
floarea mărului. Voiam să mai spun ceva. Întinsei iar brațul, dar ea se trase scurt îndărăt. —Vin mâne dimineață! rostii eu cu glas tremurat. Ea nu răspunse îndată. Apoi șopti, fără să se uite la mine: —Mâne nu, e duminică; taica stă acasă... Atunci vin luni... tot pe astă vreme... Ea tăcu. Se întoarse și intră repede în casă. Închise ușa, puse cu zgomot zăvorul. Lumina se stânse. Iar în răsărit, prin îngrămădirile de nouri zdrențuiți, curgeau izvoarele de foc ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pieptului. Lăsai calul singur. Mă apropiai, mă oprii lângă ușă. Voii să strig. Pe cine să strig? Poate-i acasă pușcașul. Și nici n-aveam glas în gâtlej. Tresării deodată. Glasul Chivei întreba chiar lângă mine, îndărătul ușii: — Dumneata ești, taică? De-abia putui îngâna: — Nu, Chivo, eu sunt, deschide... Nici un răspuns. Poate sta la îndoială: poate se gândea să nu-mi dea drumul; și iar rostii rugător: — Nu mă cunoști, Chivo?... Atunci, scurt, zăvorul scrâșni; și deodată îmi răsări în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
năvălise în prag o dată cu ea. Era palidă, cu dinții strânși, ca în clipa când o sărutasem. Mă privea neclintită, nehotărâtă încă. Tremuram de tulburare. Întinsei mânile. Ea se trase îndărăt, brusc, ca izbită de ceva. Gemu încet: Are să te găsească taica! dar așa de încet, că de-abia auzii. Și când intrai în tindă, îmi puse mânile în piept și începu a mi se zbate în brațe. Apoi dintrodată se liniști, mi se lăsă pe piept, mă cuprinse de după gât ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dacă lumina era aprinsă, mă străbătea în suflet ca o undă de fericire. Veneam încet, pe jos, cu calul după mine, cu frâul trecut prin stânga, și glasul moale, înfiorat, întreba ca totdeauna, aproape, îndărătul ușii de brad: —Dumneata ești, taică? Și inima mi se zbătea tare în piept ca o pasere rănită. Pe urmă, tinereța noastră nu putu răbda diminețile când gazornița trebuia să rămână stânsă. Într-o coșcovă, subt o înfundătură de mal, între ierburi crescute pe pământul grămădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în brațe și se lipea strâns de mine. Totuși de multe ori obrazul îi era alb ca varul și înfiorat de răceală. O întrebam încet: —Ce ai, Chivo?... Și ea de-abia putea să-mi răspundă: Ah! de-ar afla taica... de-ar afla taica... ar fi amar de mine! Tare mă tem de mânia lui... Și frica ei o încercam și eu, mai îndepărtată, mai slabă, ca o neliniște în fața necunoscutului. Iar pe fată o iubeam cu tot focul celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lipea strâns de mine. Totuși de multe ori obrazul îi era alb ca varul și înfiorat de răceală. O întrebam încet: —Ce ai, Chivo?... Și ea de-abia putea să-mi răspundă: Ah! de-ar afla taica... de-ar afla taica... ar fi amar de mine! Tare mă tem de mânia lui... Și frica ei o încercam și eu, mai îndepărtată, mai slabă, ca o neliniște în fața necunoscutului. Iar pe fată o iubeam cu tot focul celor douăzeci și doi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
surprinderi mari vorbele ei întretăiate, întunecate, sfioase, cu care-mi spunea acestea și mă făcea să înțeleg că n-aștepta nimic de la mine. Într-un rând, în zori, în ascunzișul pădurii de trestii și verdeață, îmi zise cu glas tulburat: Taica poate să și afle tot - parcă nu mă tem de nimic... Eu am să-i spun atunci, că altfel nu se putea... Când atunci? Când o afla... Mi-e frică tare, dar atunci poate n-o să mă mai tem... Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai târziu de inimă rea... Eram o copiliță mică tare, dar țin minte... Și de ce, Chivo? ce s-a întâmplat? — Eu am înțeles tot, răspunse fata, privindu-mă cu un zâmbet sfios. Mama a trăit cu boierul cel bătrân... Și taica striga că mă omoară și pe mine, că nu-s copilul lui, că sunt spurcată și mă dă la câni... Am înțeles tot. Și pe urmă maica a murit!... Eu o priveam cu neliniște. Înțelegeam acum și întunericul din sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai departe; întoarce-te... Și eu numai ca să-ți spun m-am repezit... Stam mut în încremenire. Ea mă privea prin întuneric, cu ochii lucind; parcă zâmbea, răsuflarea fierbinte îmi dogorea fața. — Ce s-a întâmplat, Chivo? Nu știu... Ieri taica a tăcut toată ziua și m-a cercetat cu ochii... Apoi, când puneam sara de mâncare, a zis deodată: — De ce ai slăbit tu așa? de ce ești trasă la față? Ce ai? — N-am nimic, taică, ce să am? Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întâmplat, Chivo? Nu știu... Ieri taica a tăcut toată ziua și m-a cercetat cu ochii... Apoi, când puneam sara de mâncare, a zis deodată: — De ce ai slăbit tu așa? de ce ești trasă la față? Ce ai? — N-am nimic, taică, ce să am? Și mi-a izbucnit în față sângele... Atunci a zbierat la mine: — Mâncare e asta, ori ce e? Și m-a plesnit peste obraji cu palma, m-a izbit cu pumnul în piept... Eu stam doborâtă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
meu. Ah! dacă află, dacă află - atunci mă zdrobește și pe mine cu cizma, ca pe maica... Se uita la mine cu sprâncenele lăsate pe lumina ochilor. Dacă află, mă ucide, mă aruncă în Iezer, Niculiță... Ah! nu cunoști pe taica, dar eu știu, eu am văzut!... Lacrimile ei îmi ardeau mânile. Voi să mai zică ceva; deodată o simții tresărind, îndreptându-se. Mă strânse de după cap, mă sărută repede de două ori pe ochi, cu geamătu-i ușor de durere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aducă aiasmă, m-aș bucura. —Nană Floare, îi dădu curaj Ieronim Dragu; în acea zi a Bobotezei se sfințesc singure de la Dumnezeu toate apele lumii. Dacă spuneți domniile voastre... zâmbi bătrâna. —Spun, nană Floare, căci și eu sunt puțintel preot; și taică-meu, fie-iertat, tot preot a fost. —A, da, se grăbi să încuviințeze nana Floarea, așa spunea și răposatul cantor Negoiță, dar tot aș dori aiasmă de la Iordan, de la noi din sat. Îmi mai aduc aminte de lume și de petrecerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îți strălucesc ochii. —Ei și ce dacă ți-a spus Rița? Apoi, nene Gogule, putea Rița să-mi spuie ori să nu-mi spuie, că eu de mult te cântăresc și te-am prețuit. Ajunge-mi nasu tău cât securea taichii, și nu-mi mai trebuiesc urechile tale cât lacatele de la pivnițele împărătești. În gura dumnitale ar intra barca lui uncheșu Mitrea, dar nu poate de dinți găunoși. Să dea Dumnezeu și Maica Domnului să ți se usuce buzele cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]