190,155 matches
-
pe cadranul fizicii și metafizicii. Vedem asta și în burta mecanismului care își expune intimitatea. Aceasta-i pecetea anormalității normale în care trăim. Este însăși imaginea utopiei, definiția absurdului existenței - prizonieră a paradoxurilor, orgoliilor, imoralității, dezintegrării, putrefacției, nonsensului. Să rostești textul lui Eugène Ionesco este una din probele importante pentru un actor. Chiar și din Franța. Topica, filosofia ce circulă în voie prin spatele replicilor, tipul de imagini pe care acestea le adună abrupt sau elaborat, frazarea sînt dificile. Nici experiență
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
doar Irina Bîrlădeanu ca un contrapunct în Juliette, fata în casă, infirmiera și, atît cît rolul îi oferă, Marius Gâlea în Guard. Farmecul îi lipsește lui Marie (Gabriela Butuc) și nebunia cinică Doctorului (Viorel Păunescu) de la felul în care spun textul. Mai departe este, de multe ori, la nivelul de figurație atitudinea lor. Nu trebuie însă omis efortul pe care l-au făcut avînd în vedere că n-au mai lucrat de mult, că exercițiul contează, iar în acest spectacol e
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
un interval chinuitor, la care prea puțini dintre noi, spectatorii ne gîndim. Așa cum poate nu ne gîndim la truda și spaimele scriitorului care însoțesc nașterea operei. Mi se pare însă că în cazul acestui spectacol contribuția regizorului este minimă, că textul este lăsat să curgă de la sine, ca la o lectură și că patetismele (structurale) ale actriței Clara Flores nu au fost suficient temperate. Poate că lipsa de experiență și postura greu de imaginat pentru o actriță la început de drum
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
chiar simte nevoia unei asumări explicite a aceastei civilizații, dacă i se poate spune așa, a surpării și, în consecință, dublează mesajul plastic cu unul narativ, un gen de meditație-exegeză asupra existenței și asupra condiției umane. Fără a fi un text teoretic propriu-zis, pentru că în el se amestecă natural un plan reflexiv cu unul incantatoriu, preambulul narativ al lui Ciprian Paleologu, așa cum a fost el publicat în catalogul expoziției, măsoară exact starea, angoasa și revolta artistului în fața incoerenței și disfuncției umanului
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
și sentimente facile, fluide, alcătuind o suprapunere forțată a mai multor falii instabile, devine periculoasă în momentul producerii unei liniarizări de joasă frecvență a întregului ce ar trebui să reprezinte conceptul de UMAN''. Lăsînd la o parte construcția teoretică a textului și dicția lui epică, aspecte care nu interesează în acest context, se poate ușor observa preocuparea obsesivă a pictorului față de existența umană profundă, față de primejdiile golirii noastre de conținut și față de riscurile substitutelor facile. Această preocupare se regăsește, într-un
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
dacă e familiarizat cu problemele zonei - o cheie în plus și, să-i spunem, mai riscantă către înțelegerea operei sale. Nádas Péter, Sfîrșitul unui roman de familie, traducere și note de de Anamaria Pop, prefață de Daciana Branea, confruntarea cu textul original: dr. Danilo Zoltán, Iași, Polirom, col. A Treia Europă, 2001, 216 pag., 85 000 lei
Istoria într-o țară mică by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15212_a_16537]
-
volum conservă evenimentul, forța cu care Brook, Mnouchkine, Vassiliev, Penciulescu, de pildă, au abordat subiectul punînd în valoare, mai înainte de orice, raportul personal cu teatrul, cu actorul sau elevul-actor, cu genul de școală pe care îl practică sau îl cultivă. Textele publicate sînt tulburătoare. Poartă amprenta emoțională a întîlnirii atîtor energii speciale, atrase și stimulate, de ce nu, de personalitatea lui Georges Banu. Vom reveni cu o discuție aplicată, cu detalii despre numărul din Alternatives Théâtrales. Ne bucurăm să publicăm fragmente din
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
reperele majore ale școlii și teatrului românesc. Atît pentru cei creați și dirijați de Radu Penciulescu, cît și pentru generațiile tinere care cunosc cîte ceva despre acest mit din poveștile profesorilor sau marilor actori și oameni de teatru. Parcurgerea acestui text este un curs condensat al unei mari lecții de teatru, o confesiune pe care Radu Penciulescu i-a făcut-o lui George Banu în dialogul pe care l-au avut acum doi ani undeva, într-un loc liniștit din Franța
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
Cred că nu se poate înainta așa cum trebuie decât pas cu pas. De aceea, elevii se confruntă la început cu piese mai simple, de o abordare, să-i spunem, familiară, și de-abia într-un al doilea timp trec la textele mari. Atunci încep să lucreze asupra duratei acțiunii și a evoluției personajelor. * Eu propun ceva, dar nu știu ce vom găsi apoi. * La un moment dat, predarea regiei a încetat să mă mai intereseze. Să predai regia înseamnă să-i înveți pe
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
apoi elevul trebuie să zboare singur. Îmi place tare mult această relație între dependența inițială și autonomia finală. * În școala noastră, începem printr-o primă fază individuală care interzice orice obligație față de alții. Elevul nu are nici o obligație. Nici măcar față de text. Ceea ce contează este concentrarea asupra justeței relației cu sarcina propusă, hrănită de căutarea de sine, de căutarea propriilor mijloace. La acest nivel, cu riscul de a surprinde, se poate spune că scopul constă în a te servi de Shakespeare pentru
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
acolo, experiență pe care o analizează cu o luciditate uimitoare. După acest interval, începe faza a doua. Ea constă în lucrul asupra situației, ca material. Situația trebuie să fie "cărămida" clară pentru viitoarea construcție. Pentru aceasta, apelăm mai întâi la texte simple, apropiate de experiența cotidiană, apoi trecem la scene în aparență marginale, scene de "legătură" luate din Ibsen, din Wedekind. În ultima vreme, lucrez mai mult scene mici, care servesc ca articulații, ca punte între momentele importante. Aceasta îmi permite
Radu Penciulescu - O confesiune by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/15202_a_16527]
-
rarefiere și aglomerare are aici o componentă vizuală, amintind măiestritele efecte de clar-obscur din pictură. De asemenea, relația Unu-Multiplu patronează teoria sintaxei muzicale. Scris în anii '70, studiul "O teorie a sintaxei muzicale" a devenit în scurt timp un text canonic în muzicologia românească. Claritatea expunerii și bogăția ideilor au influențat generații întregi de compozitori și muzicologi. Cele patru categorii sintactice teoretizate de Niculescu (monodia, omofonia, polifonia și eterofonia) vin ca replică autohtonă la teoretizările din perspectivă serială ale lui
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
sunt susținute filosofic prin binomul Unu-Multiplu, după cum urmează: Unu (monodia), Multiplu (omofonia, polifonia), Unu-Multiplu (eterofonia). Presupozițiile acestei teorii sunt două: 1) că muzica este un limbaj și, ca atare, posedă o morfologie, o sintaxă și o teorie a textului (formele muzicale), 2) că se poate defini o logică a primitivelor sintaxei muzicale. Autorul nu se oprește însă aici, ci aprofundează tenace zona cvasi-necunoscută a eterofoniei, pe care o întemeiează epistemologic și o ilustrează constant în propria creație. Niculescu definește
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
cele mai multe ori însă, nu te duci la paharul de șampanie cu pișcot, pentru că pur și simplu nu merită: câteva rânduri de știre culturală le poți scrie și din birou, după un fax, și cum nu știi niciodată dacă-ți intră textul (spațiul se contrage zilnic, în funcție de reclame), decât să-ți strici relația personală cu prestigiosul autor, mai bine nu mergi la lansare și lucrurile rămân suspendate în ceață. La breviar, ediția a doua Înainte de toate, primești telefonul de rigoare de la o
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
și subtitlul, scrii în criză evidentă de timp, găsești unghiul publicistic să convingi șefii, insiști, te zbați, ai reușit, ajungi târziu acasă și le povestești alor tăi o frântură din eroismul câmpului tău zilnic de luptă. A doua zi apare textul: la breviar, ediția a doua (cu tiraj limitat), o coloniță marginală, din care s-a tăiat finalul cu citatele, din lipsă de spațiu! Vreun telefon de mulțumire, ceva? Peste o săptămână, primești, totuși, un telefon: am fost plecat din localitate
Singurătatea jurnalistului cultural by Ion Zubașcu () [Corola-journal/Journalistic/15210_a_16535]
-
Marius Chivu Cartea lui Ion Istrate se deschide cu o privire de ansamblu asupra contextului politico-cultural de la sfârșitul secolului al XV-lea marcat de căderea Bizanțului. Fără influența centrului cultural bizantin se constată nevoia de a se traduce textele sacre, scrierile canonice, hagiografii și lucrările marilor părinți ai ortodoxiei, fapt care duce în curând la o "autohtonizare prin provincializare" a culturii bizantine și care o obligă să își caute în spiritualitatea occidentală "multe din resursele propriei modernizări". Fenomenul de
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
în poemul Viiața lumii (1673) al lui Miron Costin și în Psaltirea în versuri (1693) a Mitropolitului Dosoftei (autor și al unei traduceri a prologului tragediei cretane Erofile, versiune care prezintă câteva - prea puține și neconcludente, aș zice - similitudini de text cu poemul cronicarului). Ne vom opri însă asupra părții a IV-a a studiului, Întâiul dramaturg român: Ion Budai-Deleanu, reprodusă cu mici modificări după capitolul O ciudățenie literară din teza de doctorat a cercetătorului Barocul literar românesc (Minerva, 1982). Piesa
Despre începuturile literaturii românești by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15239_a_16564]
-
VIII, filosoful Philippe Artières, de la Centrul Michel Foucault din Paris, Bogdan Ghiu, Sorin Alexandrescu, Ciprian Mihali, Augustin Ioan, Ștefan Afloroaei, Aurel Codoban. Colocviul s-a încheiat cu un Festival al filmului psihiatric animat de doctorul Alain Bouvarel. Publicăm în exclusivitate textul comunicării lui Philippe Artière de la Colocviul Foucault - Deleuze. Într-un strălucit articol omagial, pe care Michel de Certeau l-a intitulat "Râsul lui Michel Foucault", istoricul consideră că râsul este semnătura filosofului Foucault în fața ironiei istoriei. De Certeau plasează la
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
Luce Giard în Histoire et psychanalyse entre science et fiction, Gallimard, 1987, p. 51). Hohotul de râs ca moment instaurator al activității filosofice. Pe prima pagină din prefața Cuvintelor și lucrurilor, Foucault precizează: "această carte își are rădăcina într-un text de Borges. în râsul care zdruncină la lectură toate familiaritățile gândirii, ale gândirii noastre: ale acelei gândiri care are vârsta și geografia noastră, făcând să se clatine toate suprafețele ordonate și toate planurile care îmblânzesc mișunarea ființelor, zguduind și neliniștind
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
nr. 29, 15 ian. 1977, reluat în Dits et ecrits). Nu are rost să continuăm aici exemplele, cu atât mai mult cu cât sunt numeroase aceste amestecuri de râs, spaime și stupefacție care îl însoțesc pe Foucault în lectura unui text sau a unei arhive; în articolul "M. Foucault et les archives de l'exclusion" (din volumul coordonat de E. Roudinesco, Penser la folie. Essais sur Michel Foucault, Galilée, 1992, p. 65), Arlette Farge a analizat foarte bine această vibrație psihică
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
pe care utilizarea acestui termen le presupune în ceea ce-l privește pe Foucault) are o arhivă, aceasta se află la Foucault în chiar opera lui. Arhiva unei opere Există la Foucault un refuz de a lăsa să se vadă cusătura textelor dar și o reală dorință de a da la citit gestul, mișcarea care le produce; este ceea ce îl determină să scrie că "nu ar fi probabil justificat să faci efortul de a construi cărți dacă acestea nu l-ar învăța
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
sau două excepții la Gallimard), alta este situația pentru ceea ce numim scrieri scurte. Lui Foucault îi plăcea să se rupă de munca sa, la început printr-o dispersie sistematică a arhivei. Mai este necesar să amintim de fragmentarea extremă a textelor sale? Foucault a presărat în întreaga lume elementele acestei arhive. Ce exemplu mai frumos decât cercetările sale despre universul carceral ar putea fi dat pentru a ilustra preocuparea lui Foucault de a dispersa arhiva pe suporturi total diferite? Pornind de la
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
sale? Foucault a presărat în întreaga lume elementele acestei arhive. Ce exemplu mai frumos decât cercetările sale despre universul carceral ar putea fi dat pentru a ilustra preocuparea lui Foucault de a dispersa arhiva pe suporturi total diferite? Pornind de la textul manifest din presă până la broșura cvasiautoeditată, trecând prin lucrarea colectivă publicată la Seuil și prin interviul acordat la Quebec la Radio Canada, Foucault a manifestat o plăcere imensă de a disemina, fapt ce nu este întâmplător. A diseminat într-atât
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
urmare, trebuie realizată o audiografie a lui Foucault. înregistrarea pe bandă magnetică este o tehnică relativ recentă ce a produs un nou tip de arhivă dar și o nouă serie de probleme, cum ar fi contextualizarea sau statutul arhivei în raport cu textele. După aproape 15 ani de la dispariția lui Michel Foucault, fondul arhivei sonore se îmbogățește constant cu documente primite de la Toronto, din Brazilia sau din Tunisia. Arhiva foucauldiană - arhiva celuilalt Dacă Foucault își distrugea manuscrisele, în schimb își păstra miile de
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]
-
1971 și decembrie 1972. împreună cu Jean-Marie Domenach, Gilles Deleuze, Jean Genet, dar și cu Claude Mauriac (Le Temps immobile este una dintre puținele cărți ce face cronica acestei acțiuni), Danielle Rancière și Daniel Defert, Foucault a redactat o serie de texte ce sunt uneori semnate, alteori anonime. Această arhivă este mai puțin o sumă de arhive individuale cît mai mult una comună, unde identitățile celor care au conceput-o dispar; e arhiva comună a unei lupte. Dorind să vorbească despre închisoare
Philippe Artière - Michel Foucault - arhiva râsului by Raluca Arsenie () [Corola-journal/Journalistic/15203_a_16528]