1,605 matches
-
sud și vest). La cetate se poate ajunge ușor, plecând din Teiuș, pe valea Stremțului, până în centrul comunei Stremț, iar de acolo, pe vale, până la cetate nu sunt mai mult de . În documente este cunoscută sub numele de cetatea Diodului, toponim derivat din numele satului vecin, Geoagiu de Sus, care în documentele medievale a suferit unele transformări și adaptări: Geoagiu, Gyógy, Tinod etc. Cetatea de la Stremț a fost întotdeauna o cetate nobiliară. Cu toate că primele știri documentare privind existența unei fortificații la
Cetatea medievală a Diodului () [Corola-website/Science/314352_a_315681]
-
Drubeta; Drobeta. Cât privește denumirea tardivă a Drobetei, Theodora, aceasta este atestată numai de Procopius de Cesareea ("De Aedif"., IV, 6, 15) fiind considerată drept o creație a împăratului Iustinian, în cinstea soției sale. M. Mirkovič acreditează în schimb proveniența toponimului Teodora de la soția lui Constantin cel Mare. M. Garačanin crede că acest toponim ar fi fost aplicat nu întregului castru creștin, ci numai unui sector al său. Dacă în sec. al IV-lea d.C. sunt folosite ambele denumiri (Drobeta și
Castrul roman Drobeta () [Corola-website/Science/314415_a_315744]
-
de Procopius de Cesareea ("De Aedif"., IV, 6, 15) fiind considerată drept o creație a împăratului Iustinian, în cinstea soției sale. M. Mirkovič acreditează în schimb proveniența toponimului Teodora de la soția lui Constantin cel Mare. M. Garačanin crede că acest toponim ar fi fost aplicat nu întregului castru creștin, ci numai unui sector al său. Dacă în sec. al IV-lea d.C. sunt folosite ambele denumiri (Drobeta și Teodora), în sec. al VI-lea se pare că a fost utilizată numai
Castrul roman Drobeta () [Corola-website/Science/314415_a_315744]
-
C4%83bli%C8%9Bele de la Sinaia Semnalarea și descrierea relativ precisă a acestui sit arheologic roman a fost făcută încă din 1856 de către M. J. Ackner, iar primele cercetări sistematice au fost efectuate de către Mihail Macrea în anul 1939. Cercetările arheologice și toponimul confirmă că înaintea costrucției castrului roman a existat o așezare a dacică, Comidava, a dacilor tini cumidavensis. În interiorul castrului un grup de arheologi au descoperit o inscripție de pe vremea împăratului roman Alexandru Sever (222-235), o lespede dedicată împărătesei Iulia Mamaea
Castrul roman Cumidava () [Corola-website/Science/314413_a_315742]
-
descoperite două fragmente de topoare de piatră, un fragment de râșniță, ceramică (vase piriforme, căni și cănițe, tăvi, castroane, amfore și strecurători) și un topor-lamă de bronz. În antichitatea clasică, pe Dealul Cetății, dacii cumidavens întemeiază o așezare, „Comidava”. Latinizat, toponimul a devenit ,Cumidava” și sub această formă apare pe un monument din timpul împăratului roman Alexander Severus (222-235 d.H.). Localitatea (Κομίδαυα) este amintită între „orașele strălucite ale Daciei” de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului (*ca.87d.H. probabil în
Castrul roman Cumidava () [Corola-website/Science/314413_a_315742]
-
Daciei” de către geograful Claudius Ptolemeu din Alexandria Egiptului (*ca.87d.H. probabil în Ptolemais Hermii - †ca.165 d.H. în Alexandria), în al său Îndreptar geografic. Geographia, lucrarea sa cea mai importantă face un inventar al lumii locuite cuprizând 8000 de toponime aliniate între Spania și China și încadrate într-o tramă de paralele și meridiane. Destinul acestei lucrări a fost fabulos, Europa medievală și renascentistă datorându-i o mare parte din modul de redactare al primelor hărți ale diverselor regiuni. Lucrarea
Castrul roman Cumidava () [Corola-website/Science/314413_a_315742]
-
de aproximativ 1 km. de monumentul în discuție, se află punctul denumit "La Răpaos", iar ceva mai încolo, locul numit "Stegăreasca", denumiri care după tradiția locală, pomenesc de o oaste care ar fi adăstat aici înainte sau după o luptă. Toponimul Seman pledează, considerăm pentru seimen și variantele sale: sămen sau simen. În susținerea ideii că oastea lui Gheorghe Rakoczi al II-lea (1648-1660), voievodul transilvan venit în ajutorul lui Const. Șerban, s-a odihnit o clipă pe aceste locuri, survin
Monumente istorice ale orașului Urlați () [Corola-website/Science/313827_a_315156]
-
Fachria" (azi Făclia), "Kobadin" (azi Cobadin), "Sarighiol" (azi Albești), "Groß Pallas" (azi Palazu Mare), Cogealac, "Malkotsch" (azi Malcoci) și "Kalfa" (azi Dobrevo, în Cadrilater) localități existente și astăzi, precum și satul "Kolelie" (ulterior Colelia), care a dispărut. (Atmagea, Ciucurova, Malcoci sunt toponime turcice.) Localitatea Schitu (care a purtat și numele turcesc de "Mangeanpunar") a fost întemeiată în 1897 de germani sub denumirea . În 1940 au fost strămutate în Germania 130 de persoane de etnie germană din Schitu, doar trei persoane mai rămânând
Germani dobrogeni () [Corola-website/Science/313887_a_315216]
-
o cățea numită Molda, care, sleită de puteri, se înecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace. În decursul istoriei numele Moldova a mai desemnat: De remarcat că în engleză și germană, numirea RSS Moldovenești se referea la toponimul „Moldavia”, „Moldau”, fiindcă neologismele „Moldova” și „Moldawien”, care în aceste limbi deosebesc Republica Moldova de Moldova românească, nu erau încă inventate. După cum reiese din arhivele sale, Sfatul Țării alesese numele de „Republica democratică a Moldovei” (și nu a „Basarabiei”) tocmai pentru
Principatul Moldovei () [Corola-website/Science/313919_a_315248]
-
populatie numeroasă. Este cunoscută numai din ceea ce s-a păstrat în notațiile aproximative din textele latinești și grecești (c. 100 de cuvinte izolate și 2200 de nume proprii). Materialul lingvistic păstrat este sărac: cele mai multe date sunt nume de persoane sau toponime. O inscripție pe un inel găsist la Ezerovo, Bulgaria, este unul dintre puținele materiale lingvistice păstrate în limba traca. Traca a constituit substratul limbii române. O serie de cuvinte românești provin din traca: „balaur”, „balega”, „cioară”, „copil”, „gușa”, „vatra” etc.
Limba tracă () [Corola-website/Science/313999_a_315328]
-
Salto d´o Roldán (în ). În Catalonia, Roland (sau "Rotllà") a devenit un uriaș legendar. Mai multe locuri din Catalonia (de nord și de sud) au nume legate de "Rotllà". În zona Pirineilor, bascul "Errolan" apare în multe legende și toponime legate de un uriaș puternic, de regulă păgân, care putea să arunce cu pietre mari. În Insulele Feroe Roland apare în balada "Runtsivalstríðið" (bătălia de la Roncevaux)] Mai recent, povestea lui Roland a fost exploatată de istoricii care studiază oglindirea culturii islamice
Roland () [Corola-website/Science/323422_a_324751]
-
de origine celtică) al actualului oraș Mainz (din Germania), fondat oficial în anul 13 î.Hr./12 î.Hr. de Nero Claudius Drusus, capitală Germaniei superior, începând din anul 40 d.Hr. Așezarea era totuși locuită cu mult timp înainte de sosirea romanilor. Toponimul "" / "Moguntiacum" este probabil de origine celtică, format din trei elemente: rădăcina "Mog-" are un sens obscur, sufixul celtic (?) cunoscut "-ontiu-" (Cf. Besançon < "Vesontio", pe preindoeuropeanul "*ves" „munte”; Ressons < "Rosontium"; Lyons-la-Forêt < "*Licontium") și sufixul celtic cu valoare localizantă "*-ăko-" devenit "-acum
Mogontiacum () [Corola-website/Science/322977_a_324306]
-
înger, biserica-basilica." Timp de aproape un mileniu (sec. III-XIII), actualul spațiu românesc a fost străbătut de popoarele migratoare. Între 275-566, au venit popoarele germanice și hunii. Între secolele V-VII, slavii au năvălit în Moldova, Muntenia și Transilvania. Au impus toponime, hidronime și modificări fonetice și de vocabular. Nu au modificat însă caracterul fundamental al limbii române, fiind 60% latin și dominat de structura gramaticală latină. După anul 602, slavii au staționat la sud de Dunăre, în Imperiul Bizantin. Aceștia, și
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
demonstrează preponderența absolută a limbii latine în provincia Dacia. Latina era limba administrativă, vorbită și de armata și în comerț. Era limba comună, singurul mijloc de înțelegere pentru diferitele grupuri etnice din provincie și pentru comunicare cu exteriorul. Numeroase argumente: toponime și hidronime ce au rămas până astăzi (Donaris, Mariș, Alutus), mormintele cu inventar daco-român, cuptoarele de olărit, tezaurele monetare, obiectele paleocreștine sau studiul limbii române. Cercetările arheologice de la Țaga, Cluj, Cipău, Mureș și Moresul (Mureș), Brateiu, Sibiu au dovedit prezența
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
o mare intensitate în perioada stăpânirii romane și continuată chiar după retragerea aureliană. Ulterior, din cauza năvălirilor "barbare", administrația romană și armata au abandonat și evacuat Dacia. Nu au rămas urme materiale care să indice evacuarea populației. Sunt aduse argumentele filologice: toponimele latine ale râurilor (Argeș, Buzău, Criș, Dunărea, Mureș, Nistru, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș, Tisa etc., toate, nume atestate înainte de cucerirea romană), originea latină a multor cuvinte, numele "voloh" pe care slavii orientali l-au dat românilor, în timp ce slavii sudici
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
misionarii dominicani și franciscani. Demetrie Chalcocondil și cu Laonic Chalcocondil au expus știri despre români. Antonio Bonfinius a amintit în câteva locuri originea latină a românilor-românii urmașii coloniei și ai legiunilor romane din Dacia și invocă ruinele și inscripțiile române, toponimele, Corvineștii și numele poporului român. Cele mai vechi cronici maghiare păstrate (sec. XII-XIII) afirmă că atunci când maghiarii au sosit în Pannonia, zonele învecinate erau locuite de „blaki”, „blahi” sau „blazi” ("vlahi" = români). Istoricul Lucien Musset a scris că latinitatea Europei
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
mai populari scriitori ai literaturii franceze. este centrul unei Comunități Urbane care numără 322.000 de locuitori și are în componență 37 de comune. Numele roman sub care este atestată așezarea este "Divodurum Mediomatricorum", provenit prin sufixarea latină a unui toponim celtic, compus apoi din „divo” (divin, sacru) și „duro” (forum, piață) și „mediomatric”, trib local. Unii istorici stabilesc sensul de „divodorum” ca fiind acela de „colina magică”, denumire asociată cu Saint-Croix, dealul care constituie vatra așezării. Metz este atestat în
Metz () [Corola-website/Science/297312_a_298641]
-
sensul de „divodorum” ca fiind acela de „colina magică”, denumire asociată cu Saint-Croix, dealul care constituie vatra așezării. Metz este atestat în secolul III e.n. ca "Metensis", apoi "Civitas Mediomatricorum Mettis", apoi, în secolul VI, doar "Mettis". Evoluția medievală a toponimului este "Metze" (sec. XIII-XIV), "Mets", "Mes", "Mees" (sec. XVI). Elementul „metz” este dealtfel răspândit în toponimia franceză ("Jametz", "Limetz", "Gometz" etc.) Locuitorii orașului se numesc "messins" în franceză, "mesini" în traducere. Metz se află la intersecția unor importante axe europene
Metz () [Corola-website/Science/297312_a_298641]
-
în diferite așezări rusești, de-a lungul principalelor căi comerciale. Partea de jos a orașului Kiev era denumită în această perioadă prin etnonimul "Kozarî", ai cărui locuitori instruiți i-au propus principelui kievean Vladimir I (980-1015) trecerea la iudaism. Însuși toponimul Kiev este probabil de origine hazară. Numărul comunităților iudaice din statul kievean rus a crescut și datorită imigrării evreilor originari din Imperiul Bizantin, în timpul împăratului Romanos I Lakapenos (920-924), din cauza persecuțiilor la care au fost supuși. În cadrul unui proces istoric
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
moldovenesc Ceadîr (azi pe teritoriul raionului Leova). Dar, recent a fost găsit un document emis de Ecaterina a II-a a Rusiei în anul 1789 în care se menționează militarul Nedovu-Todorovici ca locuitor al coloniei Ceadîr-Lunga. Denumirea localității vine de la toponimul Ceadâr, care în limba turcă înseamnă "șatră" și Lunga, râul pe malul căreia se află localitatea. Recensămintele din prima jumătate a sec. al XIX-lea ne pun la dispoziție următoarele informații despre așezarea de pe râul Lunga: Noul Ceadîr - 46 de
Ceadîr-Lunga () [Corola-website/Science/297403_a_298732]
-
lui Ptolemeu: Dacă este așa, locațiile lor ar putea implică faptul că carpii au migrat treptat spre vest, în perioada 400 î.Hr. -. 140 AD, o vedere susținută de Kahrstedt.Aceste nume comune,elemente carp "apare frecvent în dacice și tracice toponime și nume de persoane.Dar nu există un consens că aceste grupuri sunt, de fapt, Carpi. Bichir sugerează că acestea au fost triburile traco-dacice îndepărtată legate de carpii. Potrivit lui Ptolemeu Geographia (cca publicat 140), carpii au ocupat o regiune între
Carpi () [Corola-website/Science/297407_a_298736]
-
ceangăi (Căminul Ceangău din Miercurea Ciuc), în care acestea sunt ajutați în studiile lor în limba maghiară de profesori de specialitate (lecții particulare) și de călugării piariști al orașului. Drept mărturie a prezenței ceangăilor de limbă maghiară în Moldova stau unele toponime românești păstrate până în prezent. Cele mai frecvente nume de familii ceangăi sunt: Andor, Ádám "(Adam)", Baka "(Baca, Boca ~ 'soldat')", Balázs "(Balazs, Blaj)", Balog "(Balogh, Bologh, Bolog, Bulug)", Bartha "(Barta)", Bálint "(Balint ~ 'Valentin')", Bilibók "(Biliboc)", Bodó, Budai "(~ '(cel) de la Buda')", Budó
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
dar cu denumirea - Teghenechiciu. O altă gramotă din 24 februarie 1452, denumirea localității este redată într-o formă mai apropiată de cea actuală - Teghinea . Deci, din a doua jumătate a secolului XV, așezarea e menționată cu denumirea de Tighina. Însuși toponimul pare să fie o denumire foarte veche, preistorică, de origine geto-dacă sau proto-românească . În 1538 cetatea Tighina este cucerită de turci, care o redenumesc Bender - cuvânt de origine persană ce semnifică: "„port”", "„oraș portuar”", "„oraș fluvial”", "„loc de acostare a
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
au prădat sate din sus de Tighina» etc. Miron Costin în cronica sa meționează despre moartea în 1661, «La Tighina», a domnitorului Ștefăniță Lupu și despre faptul că «birul țării era legatu la Tighina pre acele vremi...». Destul de frecvent utilizează toponimul Tighina Ion Neculce, cronica căruia se încheie în anul 1743. În letopisețul lui numărăm 68 de mențiuni . Numele vechi al localității îl întâlnim și în unele documente și publicații din străinătate apărute după 1538. De exemplu, în tratul rus de
Tighina () [Corola-website/Science/297400_a_298729]
-
Vechii Confederații Elvețiene. Numele a apărut ca exonim, fiind aplicat "pars pro toto" soldaților confederației. Elvețienii au început ei înșiși să folosească acest nume după Războiul Suab din 1499, alături de termenii "confederați", "Eidgenossen", utilizați încă din secolul al XIV-lea. Toponimul "Schwyz" este atestat din 972, în germana înaltă veche "Suittes", termen legat de "suedan" „a arde”, referindu-se la zona împădurită care fusese arsă pentru a fi construit orașul. Numele a fost extins întregii zone cantonale, iar după Războiul Suab
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]