4,979 matches
-
au convenit (prin obîrșia ta, modestă, prin umanismul tău... structural etc.), dar mi se pare absolut obligatoriu pentru un spirit cît de cît viu să-și dorească, la un moment dat, să facă și altceva. Radical altceva. După hidosul interstițiu totalitar, nu știu, dar spiritul parcă vrea ceva frumos, ceva un pic mai frumos, or, a merge, iată, la senectute, tot pe mîna social-democraților noștri de peste noapte mi se pare... inestetic. Pauză. Am mai dat un timp șuturi ușoare castanelor, după
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
patima. Vivat! zic și nu-mi pot dezlipi ochii de pe dezolanții pereți goi. Dar comunismul? N-a făcut și el tot un sezon? Dar ce sezon! Ițiți cu înverșunare golănească în urma tancurilor și ocrotiți de bodnărașii și dejii primului val totalitar, lumpenproletarii întorseseră demnul regal al României cu fundul în sus, mai și lipindu-i obraznic secera și ciocanul. Un sezon malefic, de jumătate de secol, alterînd ființa unei nații și așa greu încercată de istorie. Burdușiți cu marxism-leninism (second hand
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
precedentă, apoi mult mai important a aplica pe capitolul atît de important al istoriei noastre monarhia încă o tentă bagatelizatoare, de operetă, la care să fie invitată a asista o populație care-și pierduse oricum memoria în jumătatea de secol totalitar. Veselele noastre posturi t.v. n-au mai prididit cu picante amănunte din viața dispărutului rege, care mă rog a mai fost, printre altele, și un mecena al culturii, cu tensiunile sub care aventurosul și-a ținut, vai!, cumintea familie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
diversionistă a nostalgicilor postdecembriști, simplă marotă, că dictaturile noastre s-au întins dincolo de comunism în contul Regelui Carol al II-lea și al Mareșalului Antonescu și să operăm acolo unde este, într-adevăr, de operat: în lungul și tragicul interstițiu totalitar de inspirație moscovită. Cele două invocate dictaturi numai și prin scurtimea lor intrînd în cu totul alt unghi de interpretare. De precizat, inițial, gradația ce deosebește nu substanțial dictaturile comuniste de la invazia sovietică pînă azi. Dej întrupează perfect primitivismul bolșevic
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pomenit nobilul edificiu regal simbolizînd, pentru tăvălugul asiatic, ținta distrugerii. Și, iarăși, cu atît mai mult cu cît protagonistul manifestării nu provine din nu știu de pătură resentimentară, motivată cumva a-și revendica mentalități propagandistic înroșite în jumătatea de secol totalitar. Dimpotrivă, tînărul (și simpaticul) istoric Adrian Cioroianu oficiază, în scrisul său, în emisiunea deja amintită, un act înțelept de reformulare a istoriei în lungul și lugubrul interstițiu comunist. Aproape nimic din gestica lui intelectuală nu indică obscure servituți, cu atît
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pe verso-ul cărora am notat, extrem de laconic, momente consumate în acel capăt de lume, cîndva cosmopolit Porto Franco. În plin comunism, loc ideal pentru insolit refugiu. Unul cu atît mai regenerator, cu cît se voia lăsat la marginea zgomotului totalitar. De altfel, frazele sumare de pe dosul ilustratelor asta și intenționau: să se sustragă urgențelor asurzitoare și să se complacă (laș?) în solipsist gîngurit. Gînguritul insului evadînd din atelierul de pe Armeană, în ale cărui mari ferestre bătea insuportabilul toboșar al timpurilor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
astea? Ce bună e comoda somnolență, întreținută cu bună știință, ca remediu al lucidității tragice! Iată-i și aici, pe faleză, mișună, vorbesc mult, mult, de frică să nu se simtă singuri. (Puseul melancolic ar părea, cumva, replică la zumzetul totalitar, încercare de opunere. Nu. E doar lamento fără urmări; adn. 2004.) Știu bine că, la anul, voi reveni aici. Căutînd aceeași singurătate. Inegalabila singurătate a Sulinei. N-am mai revenit. N-am mai revăzut Sulina. Doar, iată, prin ricoșeu, cînd
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
între cărți și manuscrise subversive, de un Comarnescu, descurcîndu-se la limită și diplomatic supraviețuind constrîngerilor, de un Brezianu, reușind, prin nativa-i eleganță și discreție, să-și continue exegeza brâncușiană. Ar fi ipocrizie să nu recunoaștem că tot răul acesta totalitar a fost spre binele celor doi mari rămași, ei beneficiind astfel de atuul difuziunii mediatice occidentale și fiind, cel puțin pînă acum, cei mai cunoscuți români în lume. Cărora li se alătură în cu totul alte conjuncturi temporale Ionescu și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a unei definiții fenomenologice a noțiunii, au inclus printre trăsăturile distinctive ale totalitarismului hegemonia poliției politice. Împărtășind această optică și pornind de la ipoteza de lucru conform căreia poliția politică a fost un „ingredient” indispensabil în edificarea celorlalte componente ale regimului totalitar, am considerat că orice analiză a regimului comunist ar fi, fără îndoială, fragmentară și lipsită de comprehensibilitate în absența unei radiografii a raporturilor de putere dintre partidul unic și poliția politică. În opinia noastră, nici concentrarea puterii politice în mâinile
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
politice în mâinile unei persoane, nici impunerea ideologiei oficiale și, cu atât mai puțin, distrugerea vechilor structuri formale și informale ale societății românești nu ar fi fost posibile fără un instrument precum Securitatea. Necesitatea acestei instituții derivă, în cazul regimul totalitar comunist, chiar din fundamentele ideologice ale acestuia. Potrivit teoriilor marxist-leniniste despre originea și rolul statului în societățile împărțite în clase, statul este instrumentul prin care clasa dominantă în plan economic și politic își exercită opresiunea asupra claselor exploatate. Îndeplinindu-și
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
de obținerea aprobării prealabile a conducerii partidului și limitată la cazurile unde era imperios necesară. Prin acest gen de prevederi se încerca un control cât mai strâns al activității profesionale a Securității de către organele de partid. Exponente ale unei ideologii totalitare, acestea nu puteau concepe ca o sferă a activității sociale, fie ea chiar una subordonată propriilor comandamente ideologice, să nu fie îndeaproape controlată. De altfel, nu întâmplător, încă de la început, conducerea organelor polițienești a fost încredințată unui important membru al
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
munca profesională (subl. ns.)”. O astfel de retorică era semnalul evident că evoluția Partidului și, implicit, a Securității intrase într-o etapă nouă, etapă caracterizată de o puternică ideologizare a oricărui domeniu de activitate și de o preeminență a liderului totalitar în trasarea liniilor de evoluție. În septembrie 1959, Comitetul de partid M.A.I., care avea drept de comitet raional, își extinde autoritatea și asupra Direcției I Informații Externe a Securității, prin constituirea unui comitet de partid (doc. nr. 83). În
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
intră într-o nouă etapă. În opinia noastră, perioada 1948-1958 a fost cea mai frământată, în acest interval petrecându-se profunde mutații în structura și rolul rezervat Securității de către conducerea de partid, precum și în raporturile dintre partidul comunist, ca partid totalitar, și Securitate, ca poliție politică. Folosită ca „buldozer” pentru dislocarea structurilor burghezo-democratice ale societății românești, Securitatea a încercat să-și asigure în această perioadă o cât mai largă autonomie în raport cu Partidul. Această tendință, combătută puternic de cadrele de partid, care
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
dacă am schimbat câteva fraze amiabile, pentru a reînnoi cunoștința în toamna anului 1957, când am devenit colegi la Institutul de Istorie al Filialei din Iași a Academiei. Doar un scurt interludiu, pentru că Al. Zub a fost zvârlit de regimul totalitar în temnițe și locuri de exterminare timp de peste 6 ani, plătind în acest fel curajul de a se fi ridicat în apărarea demnității naționale ultragiate. Și cât de mult amânată, după ispășire, cât de plină de peripeții și „chinuită” i-
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
ce fac să freamăte de aprobare mulțimile și culminează cu această incredibilă afirmație ce reia, fără s-o știe, un slogan leninist bine cunoscut: "Cine nu este cu noi este împotriva noastră!". Este interesant de subliniat inversiunea pe care gîndirea totalitară o operează în raport cu afirmația cunoscută din Noul Testament: "Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi" (Marcu 9:40). În Epistola sa către romani (8:31), Sfîntul Pavel explică sensul acestei afirmații: "Fraților, dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
afirmația cunoscută din Noul Testament: "Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi" (Marcu 9:40). În Epistola sa către romani (8:31), Sfîntul Pavel explică sensul acestei afirmații: "Fraților, dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră?". Gîndirea totalitară, chiar cea de natură religioasă 15, este o gîndire fără Dumnezeu. În numele lui Dumnezeu este ucis Dumnezeu. Acolo unde Noul Testament este inclusiv, totalitarismul este exclusiv 16. Aceasta este enorma miză contemporană a acceptării sau a neacceptării Terțului. Asasinarea transcendenței este
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Mentalul și corpul fizic cred numai în existența actualizării, au obsesia actualizării absolute. Dar, potrivit logicii antagonismului la Lupasco, a ține seama exclusiv de actualizare reduce Realitatea la o realitate trunchiată, aproximativă și conduce la iluzii și la utopie. Societățile totalitare, cu tendință omoge-nizantă, sunt construite pe credința în actualizarea absolută, pe voința de a transforma contra-dictoriile în contrarii. Aceste societăți nu știu că ele sunt dinainte sortite morții. Evident, dacă lumea este logică. Pe de altă parte, societățile democratice sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
cunoscut de nimic în nimic". "Extraordinar, e minunat..., a exclamat Lupasco. [...] Cunoașterea cunoașterii implică, așa cum am spus-o, cunoașterea necunoașterii. Necunoașterea, în fond, este un factor de evoluție și progres."6 Am abordat multe alte aspecte și îndeosebi destinul societăților totalitare. După Lupasco, societatea comunistă este o societate omogeni-zantă, fondată pe entropie și, deci, destinată morții. Să nu uităm că întrevederile noastre se desfășurau în 1984, cu cinci ani înainte de prăbușirea neașteptată a sistemului sovietic. Putem spune, fără umbră de ezitare
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
este, desigur, conștient de acest lucru. El scrie: Cînd îi citesc pe acești neobosiți despicători de fir în patru care sunt logicienii, se produce în mine o ruptură, echivalentă cu o crucificare"11. Pentru el, logica modernă este o logică totalitară care nu are nimic de a face cu lumea vieții 12. Jean Largeault emite o judecată similară, dar mai puțin abruptă: "raționamentul logic este sigur, dar orb, certitudinea se plătește cu cecitate"13. Să admitem, totuși, accepția cuvîntului "logic" în
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
cenzurii, spre tema crizei cuplului. Instaurarea în existență, în real a unei "idei de cal" (ceva ce nu e, dar credem că e deși știm că ne prefacem, că nu credem că e adevărat...) este o soluție absurdă, cu substanță totalitară, incapabilă să elimine disperarea, și mai ales cauzele ei, să suplinească autoritatea personală, echilibrul moral, identitatea individului amenințată să dispară, pe deoparte, iar pe de altă parte să rezolve un raport vicios al individului cu realitatea socio-politico-culturală, raport în care
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
mesajul fundamental. Și aici, totalitarismul nu ne apare doar ca distrugător politic, sau nu numai politic, ci ca o forță ce invadează cu cea mai mare brutalitate tocmai în zona cea mai puțin controlabilă a ființei umane dragostea. Forța politică totalitară nu se mulțumește cu supunerea fizică, și nici măcar cu cea morală. Ea se întinde, ca o pecingine, asupra ființei care nu se citește în nici un limbaj. Ea vrea să strivească libertatea în forma ei pură, primară, și argumentele pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
cea morală. Ea se întinde, ca o pecingine, asupra ființei care nu se citește în nici un limbaj. Ea vrea să strivească libertatea în forma ei pură, primară, și argumentele pe care și le ia sînt, doamne !, cu toate umaniste. Umanitarismul totalitar este privit de autor ca cea mai periculoasă formă de dictatură. Este o dictatură morală. Ea pune ordine, odată pentru totdeauna, în viața tulbure, plină de indecizii, de neprevăzut, de libertate în fond, a sentimentelor noastre. "Mașina de vînt", acordînd
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Constantin Paiu ("Opinia", nr. 451, 1991) Regulamentul de bloc În această seară, la ora 19, Teatrul Nașțional "Vasile Alecsandri" inaugurează stagiunea '91-'92 cu o premieră absolută: "Regulamentul de bloc" de Constantin Popa. Textul este parabola imixtiunii agresive a sistemului totalitar în trăirea individuală, a violării teritoriului propriu fiecăruia (și nu ne referim doar la spațiul fizic, material, ci și la mutilarea intelectuală și emoțională), a dizolvării personalității pînă la completa uniformizare. Năvălirea unor specimene de "homo canis, numit pe românește
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
la puterea N, instrument malefic al unei puteri oculte (ca să fim în clar: puterea comunistă), se ițește cînd nu te aștepți, cînd ici, cînd colo, furișînd insinuări despre "puritatea" conjugală ultragiată și invocînd la tot pasul cu argumente de substanță totalitară "ordinea și legea", care tolerează iubirea, dar, amendament monstruos: o "iubire cu limite". El 1: (în stupoare, ca într-o anticameră a spaimei, privește după Ea 2, apoi, cu un soi de grabă, adună manuscrise și le bagă în sertar
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
soția lui, față de care, de altfel, nu are nici un resentiment. "El la puterea N" este instrumentul puterii necruțătoare, a securității a tot văzătoare și a tot ascultătoare, este servitorul "mașinii de vînt", adică al forței distrugătoare care este un regim totalitar. Maleficul personaj știe perfect alfabetul distrugerii; el știe că stabilitatea, cîtă poate să fie, evident, este dată de echilibrul erotic; castrează-l pe om de iubire, și restul demolărilor e un fleac. Asta se întîmplă în "Mașina de vînt"; în numele
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]