2,431 matches
-
Anne Dambicourt Malassé califica poziția lui Darwin drept „materialistă și atee“, iar neodarwinismul drept „o teorie materialistă atee a evoluției“. Autoarea le atribuia celor ce reprezintă astăzi știința darwiniană punctul de vedere că „știința a ajuns să demonstreze inexistența oricărei transcendențe“. În trecut, ca și azi, aceasta este o percepție răspândită asupra științei darwiniene. O întâlnim la tot pasul și în România zilelor noastre. Este ea oare îndreptățită? Depinde o asemenea percepție, și în ce fel anume depinde ea, de o
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
pătrunde toate lucrurile și, totodată, transcendent în sensul că nu poate fi cunoscut prin experiență. Dumnezeu este real în sensul că există, dar nu este, totuși, o realitate de natură factuală, accesibilă cunoașterii prin experiență. Küng afirmă că Dumnezeu reprezintă transcendența în imanență, eternitatea în temporalitate, prin urmare absolutul în relativ. Ceea ce cuprinde totul și pătrunde totul nu este un obiect, o entitate despre care se poate enunța ceva. În formulările lui Küng: „Teologul poate, desigur, să găsească un cuvânt care
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
îndoiala; gîndirea mitică și gîndirea critică; empirismul și raționalismul; existența și ideea; particularul și universalul; problematizarea și refondarea; filozofia și știința; cultura umanistă și cultura științifică; vechiul și noul; tradiția și evoluția; reacțiunea și revoluția; individul și colectivitatea; imanența și transcendența; pe Hamlet și pe Prometeu; pe Don Quijote și pe Sancho Panza etc. Desigur, în orice cultură există dialogică, însă în majoritatea culturilor această dialogică a fost mai mult sau mai puțin încorsetată de dogme și interdicții, iar desfășurarea sa a
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
și a facultății vizionare umane. Până în acest punct, am văzut că senzațiile, percepțiile, reprezentările și alte produse, din ce in ce mai rafinate, ale intelectului nu pot constitui agenți creditabili ai cunoașterii. Este la fel de evident că eul comun, deposedat de orice instrument de cunoaștere transcendență, pendulează constant între concepții antinomice, oferite de diverse școli filosofice. Impresiile trecătoare la care are acces nu se bazează pe nicio intuiție decisivă, astfel că, pentru acesta, realitatea nu este decât o sumă de reprezentări îndoielnice, un ansamblu de versiuni
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
rafinării conceptului în cauză, de la Descartes la reprezentanții idealismului clasic german. Evoluția și rafinarea intelectuală a eului i-au permis lui Blake să imagineze comportamentul eului în viziune, care este convertit într-o autoritate înzestrata cu o facultate de cunoaștere transcendență, legată de prezență sacrului. Totuși, postularea existenței eului este doar începutul a ceea ce se dezvăluie a fi o problemă dificilă a artei vizionare. Unitatea acestui eu cu acces la gnoza absolută poate fi un deziderat în teorie; în practică însă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
referință structuralista pentru a clarifica schemă): pe axa sintagmatica, el încearcă să pună la punct o formă de comunicare socială între oameni, în timp ce, pe axa paradigmatica, urmărește să stabilească o formă mai subtilă de comunicare, de data aceasta cu instanță transcendență. Leonard W. Deen consideră, la rându-i, ca "poetul, ca om, are drept scop o societate de gânditori independenți, o "republică" democratică, dar pe o scară de comunitate mai mică și mai intensă. Poetul, ca profet, caută să creeze o
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
de o parte, de facultatea imaginației, iar, pe de altă parte, de cea a inspirației. Imaginația este, precum voi arăta în continuare, o forță pur imanenta, avându-și originea în straturile psihologice intime ale eului, în timp ce inspirația este o putere transcendență, izvorând din elemente exterioare eului. Sunt două ipostaze ale inspirației: una în care furnizorul inspirației rămâne necunoscut sau nemenționat de recipient și alta în care acesta dobândește un statut distinct, chiar dacă incert din punct de vedere ontologic 51, precum este
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
lucrurile stau astfel doar la nivel teoretic, fiindcă, la nivel practic, se poate descoperi un soi de fuziune între imaginație, ca putere internă, si inspirație, că forța externă, prima contribuind la expansiunea și la intensificarea viziunii induse de o instanță transcendență. Acest scenariu se aplică atât în cazul viziunilor empirice (în care imaginația își apropriază și rafinează conținuturile vizionare generate de inspirație), cât și în cel al viziunilor estetizate (în care imaginația transforma eboșa artistică oferită de un agent extern). În
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
punct de vedere genealogic, trebuie precizat că s-au cristalizat două mari teorii privitoare la originea inspirației. În timp ce prima susține că afflatus este o forță imanenta (avându-și originea în eul creator)68, ultima susține că inspirația este o forță transcendență (avându-și originea în afara eului creator, într-o instanța superioară acestuia)69. Prima teorie aduce în sprijinul său dovezi psihologice, iar ultima probe literare și antropologice 70. Oricum ar sta lucrurile, sunt de părere că "inspirația" este termenul care ar
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
doar un rol pasiv în procesul estetic.77 Spre deosebire de imaginație, care implică, în cel mai înalt grad, facultatea voinței, afflatus presupune restrângere și chiar anulare a voinței personale. Sarcina modificării estetice a conținuturilor vizionare este asumată fie de o forță transcendență indefinita, fie de una definită. După cum am precizat deja, inspirația trebuie înțeleasă în relația să strânsă, chiar interdependenta, cu imaginația. În acord cu propensiunea blakeană pentru fuziune dialectica, se pot descoperi rare instanțe de inspirație pură în opera să, după cum
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
termenul de "acheiropoieton" (pl. acheiropoieta, literal "nerealizat de mână omului") în relație cu opera lui Blake fiindcă poetul repeta în numeroase ocazii faptul că ea nu este creată de mână unui om decât în ceea ce privește execuția tehnică și că o autoritate transcendență este implicată direct și exclusiv. Ideea subliniază o atitudine radicală în privința inspirației divine, accentuând implicarea transcendentului până în punctul în care acesta devine unicul executant al operei, scoțând virtual complet din ecuație factorul antropic. Revin asupra execuției tehnice, fiindcă aici rezidă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
wrote & painted în ages of Eternity. before my mortal life [...]" (E: 710). În această schemă de interpretare, pare că, pentru a intra în posesia operelor eternului Blake, Blake cel muritor are nevoie de acțiunea conjugata a doi factori inductori: forță transcendență a inspirației trebuie să se conjuge cu puterea imanenta a imaginației. În al doilea rând, paradoxul viziunii rezidă în statutul binar al procesului de creație estetică (și, implicit, în aspectul dual al operei de artă). Precum am aratat, Blake susține
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
garden mild" (E: 20). Morse Peckham nu are, în opinia mea, dreptate atunci când afirmă, în chip tendențios, ca Blake nu face nimic altceva decât să revină la "un redempționism antic și epuizat, ascunzându-și față de sine eșecul de a obține transcendență culturală printr-o mitologie stângace și obsesiva" (1985, p. 55). Dacă Blake face apel la un scenariu milenarist, el procedează astfel tocmai pentru a se distanța de mediul burghez al secolului al XVIII-lea, nefiind, în acest caz, vorba despre
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Blake, odată ce viziunea atinge climaxul, determinațiile individuale sunt efasate, iar viața umană este percepută că unitate, nu ca diversitate. Tocmai de aceea cred că, în Jerusalem, nu ne confruntăm cu "o perpetuare a formelor de dominație tradiționale mașcate în binevoitoarea transcendență a diviziunii" (Aers, 1981, p. 42), ci doar cu o reorganizare a vietii individuale la o scară ontologica superioară, ca parte integrantă din Corpul Divin. În această rezidă și problema complexă a lui Mesia. Previzibil, figură paradigmatica decelabila la acest
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
care a durat din 1815 pînă în 1866 care s-au condus după țelul ambițios de a dezvolta un tip de guvernămînt suprastatal fondat pe un tratat, sau foedus, între state, ai căror conducători și supuși văd avantaje clare în transcendența practică a unui sistem anarhic de state suverane înclinate permanent spre război sau amenințări de război. Modelul Philadelphiei, apărut din lupta coloniștilor americani contra britanicilor și instituționalizat ca Statele Unite ale Americii între înființarea uniunii (1781-1789) și Războiul Civil (1861-1865), este
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
doi poli ai relației editoriale, "intențiile autorului", "încrederea editorului", sînt înscriși direct în paratext. Putem să-l intitulăm astfel: rețetă pentru redactarea sau citirea unui element de paratext editorial. Parodia este o formă a transtextualității studiată de G. Genette (1982), transcendența textuală definindu-se ca "tot ceea ce pune textul în legătură directă sau secretă cu alte texte" (1982, p. 7). G. Genette distinge cinci tipuri de relații transtextuale: intertextualitatea: prezența unui text în altul (citate, plagiate, aluzii...); paratextualitatea: plasarea unui text
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
săi sînt, chiar în vremea lor, în mod curios asociați, de către numeroși interpreți, teologi și mai ales preoți din parohiile sătești, unei Frânte străvechi tradiționale și creștine 54. Punctul de plecare ține în mod clar de un alt tip de transcendență. Dar față de "simplitatea veacurilor dintîi", lumea modernă aceea pe care o pun în mișcare marile puteri irezistibile ale capitalismului industrial și financiar, aceea pe care se străduiesc să o domine acești stăpîni din vremurile noi care sînt negustorul, bancherul, meșteșugarul
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
din structurile lor organice, să fie revărsate dincolo de cadrul instituțional. După Saint-Simon, Auguste Comte și mulți alții, la începutul secolului, Durkheim insistase, la rîndul său, asupra necesității de a regăsi, de a redefmi și de a restaura noi forme de "transcendență socială", văzute drept condiții esențiale pentru a menține coeziunea în societățile occidentale. În societățile tradiționale, se știe, puterea n-a încetat să-și găsească legitimitatea în sacru. Întorcîndu-ne la fapta de altădată a Zeilor și Eroilor, care au făcut să
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
să reprezinte Vechea Franță... Și, fără îndoială, "ruptură inaugurală" fiind, revoluția a distrus, a făcut să dispară vechile practici ale farmecelor, ale vrăjitoriei, ale magiei. De îndată însă s-a putut observa instituindu-se, apoi dezvoltîndu-se un nou tip de "transcendență socială", acela despre care putem spune că ține și de un misticism laic, și de un pozitivism sacralizat. De fapt, prin ritual, prin simboluri, prin retorismul său, a apărut o nouă formă de religiozitate politică, reconstituită în jurul unui sistem relativ
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
ceea ce este miraculos, ceea ce ține de o străveche realitate legendară, ilustrațiile publicitare mobilizează tensiunile din visele unei întregi societăți, îi exaltă fantasmele, îi oferă forme, semne și simboluri noi. E adevărat totuși că, desprinsă din acel plan ascuns al adevăratei transcendențe, lipsindu-i dimensiunea sacrului, puterea socială are tendința de a se defini de-acum înainte numai pe baza criteriilor eficienței și raționalului. În mecanismele organizării colective, singura funcție îngăduită imaginarului este una strict formală, trecută fără pierderi în contul unor
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
o, nzuinț ctre nedeterminare și ca o aspirație spre absolut, întrucât, numai absolutul inform, general și infinit poate fi singura ipotez ontologic în care nici o epuizare, nici o moarte și nici o surpriz s nu o amenințe. Patru sunt caracterele nedeterminrii existențiale: transcendența, atemporalitatea, identitatea, inefabilitatea. Iar dac absolutul este înțeles ca scop, credința devine mijloc. Formele de relativism care trebuie depșite sunt scepticismul, pesimismul și individualismul, adevrate stigmate ale determinrii relativiste, cum le numește Ralea. Criticismul, socotit o varietate de scepticism, se
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
cu studiul cosmosului fizic a continuat în lucrările unor matematicieni precum Eudoxus și Arhimede, care erau în același timp și astronomi, și fizicieni matematicieni. Chiar și Platon, marele înaintaș în istoria omenirii pentru care matematica a fost o știință a transcendenței, i-a găsit, în al său Timaeus, un rol matematicii în formarea elementelor fizice și structura cerului. În perioada creativă a științelor fizice și matematice care a început în Europa de Vest în ultimii ani ai secolului al XVI-lea și a
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
și ne va ierta. Dumnezeu nu era pentru ei un Deus oțiosus, ci un Tată Bun care iartă. În figurile stilizate, hieratice ale sfinților din ramele icoanelor la care se Închinau, ei vedeau făpturi atinse de har care poartă Însăși Transcendența revărsată În ele. Satul nu a dat nici sfinți și nici călugări. Oamenii de aici socoteau că treaba lor e să lucreze pământul. Doar un călugăr a ajuns dintre oamenii din sat, acolo la Durău În munte, dar nu s-
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
eclipsa. Mai întâi, doar ca ipoteză: totul trebuie imaginat ca și cum "Dumnezeu nu ar exista" (etiamsi Deus non daretur). Apoi cu adevărat: totul trebuie regândit, în primul rând sensul existenței noastre, luând act de faptul că "Dumnezeu a murit". Așadar, atunci când transcendența își pierde forța constrângătoare și amuțește, omul abandonat sieși își revendică libertatea. Mai mult, nu îi mai rămâne decât să și-o însușească: omul este libertatea însăși întrucât, de acum încolo, nu mai este altceva decât ceea ce proiectează să fie
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
științific" potrivit căruia esența principiului divin este constitutiv incognoscibilă. Cu toate acestea, el reține că, dintr-un punct de vedere "regulativ", putem gândi originea lumii "ca și cum ar fi rezultatul unui act motivat de voință"61 sau rezultatul unei acțiuni a transcendenței, de altfel necunoscută și incognoscibilă pentru noi, și anume ca actul prin intermediul căruia transcendența, sau "supra-ființa" care stă deasupra ființei (Über-Sein) și precedă lumea, se dizolvă în imanența lumii, așadar în non-ființă (Nicht-Sein): geneza lumii își are originea în voința
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]