2,637 matches
-
de a-și exhiba trăirile și de a le converti în meditație lirică. Cărțile conțin, așadar, o poezie în care stăruie îndelung semnele feminității pure, care își găsește corespondenți în regnuri și specii diferite, dar și în ritmurile sau hieroglifele transcendentului (a se vedea majoritatea poemelor, neintitulate, din Scrisori pe frunze, sau Ritmul pietrelor zvârlite, Lumea formelor, Sonata ce-alungă norii din Altarul de pelin). O feminitate ce speră să convertească întreg universul, prin credința într-o iubire solară, totală, care
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
schimb crede că războiul din Irak e pe cale de a fi cîștigat... Îmi place Obama. Cred că e singurul care poate restabili cît de cît imaginea Americii. Pare deasupra politicii obișnuite și aduce un aer mesianic, de erou simbolic, aproape transcendent. Știu că luptă împotriva unui întreg sistem și că e foarte posibil ca sistemul să-l înfrîngă într-un fel sau altul. Dar el e altceva și deja a demonstrat că se poate. Ca putere dominantă dar insuficientă, America trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ci se transformă cu adevărat în sacru prin adăugarea unei reprezentări intelectuale. Experiența ambivalentă a puterii misterioase este transcrisă într-un limbaj filosofic și teologic, vocabularul sacrului. "Numinosul servește deci ca matrice pentru semnificații destul de variate, cum este cea a transcendentului, a infinitului, a absolutului, a supranaturalului, într-un cuvânt, a divinului" (Wunenburger: 2000, pp.44-45). Întregul repertoriu de conotații ale divinului enumerate mai înainte se regăsește în proza eminesciană. În ceea ce privește sentimentul infinitului, incipitul kantian al nuvelei actualizează una din cele
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Montresor. E vorba despre maniera confesivă a relatării sale. El se adresează cuiva încă de la debutul povestirii. Spune personajul: "Tu, cel ce știi atît de bine natura sufletului meu..." Cine va fi fiind acest ascultător silențios al confesiunii? Din remarca transcendentă a naratorului putem imediat conchide că este chiar Dumnezeu. Numai El știe atît de bine natura sufletului unui păcătos! Putem merge totuși și pe o variantă mai concretă a acestei ipoteze. Interlocutorul tăcut ar putea fi înlcuitorul pămîntesc al divinității
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
celei cu nume julesvernian The Balloon Hoax/ Farsa cu balonul confirmă preocuparea ideologică a autorului pentru funcția reprezentațională a creației artistice. Diddling... este idubitabil un manifest estetic cu cifru, în care conținutului ficțional al literaturii i se atribuie necondiționat calități transcendente. Realitatea în sine rămîne o fenomenalitate neinteligibilă. Semnificațiile ei de profunzime pot fi revelate doar prin transfigurare, adică prin proiecția ipotetică într-un contur ficțional. Desigur, acesta corespunde zonei esteticului, ilustrînd astfel funcția majoră de mistificare a literaturii. Este indiscutabil
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Gwendolen creează impresia că ar păstra pentru ea anumite informații, determinîndu-l pe neajutoratul nostru reflector să bănuiască faptul că "revelația" desenului ar fi legată de paranormal și ar fi accesibilă numai celor căsătoriți, "îndrăgostiților" în general, "uniți suprem" în intensitatea transcendentă a dragostei. De aceea, după moartea lui Gwendolen, el îl întreabă pe Deane (complet în necunoștință de cauză!) dacă știe ceva, ofen-sîndu-l astfel cu sugestia că dispăruta lui soție ar fi ascuns un mister major. Anii trec, iar protagonistul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
numele tatălui său, Heathcliff și Linton sînt cei doi bărbați între care Catherine pendulează pînă la dezintegrarea propriei personalități. Aici apare de fapt o confuzie comună printre comentatori. Se crede, în general, că dragostea lui Cathy pentru Heathcliff are ceva transcendent (probabil și datorită finalului de factură melodramatic-ficțională, unde iubiții sînt reuniți post-mortem și, totodată, in aeternum), pe cînd legătura cu Linton păstrează mai mult aerul plat al conviețuirii domestice. În realitate, construcția personajului de-a lungul textului nu lasă loc
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
al naturii Juliei e mai puternic decît credea, existînd suspiciunea că niciodată ea nu se va putea împăca, pe termen lung, cu ateismul lui funciar. Apoi, eroul pare mișcat pentru prima dată în viață de un ritual catolic, cu implicații transcendente. Este vorba despre reacceptarea credinței de către lordul Marchmain, în ultima clipă a vieții, după ce refuzase cu înverșunare toată existența, chiar și în săptămînile de agonie ce preced momentul, să se supună oricărui ritual catolic, de pregătire pentru moarte. Deși confuz
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Angliei într-o mare putere europeană. Evlavioasă pe parcursul întregii sale vieți (și, mai ales, în copilărie, cînd se visează echivalentul britanic al Ioanei d'Arc aidoma Fecioarei din Orléans, speră să fie providențială pentru exis tența Regatului englez!), cu viziuni transcendente adesea, Margaret e forțată, totuși, de un univers brutal, unde femini tatea constituie un element periferic, să-și asume o iden titate luptătoare. Va reuși, printr-o inteligență politică nativă, să-și aducă fiul pe tronul Angliei (eliminîndu-l pe Richard
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Secret History, dar și din cel de-al doilea roman al autoarei, The Little Friend/Micul prieten, apărut în 2002 și la fel de bine primit de critică) nu se împacă deloc cu tăcerea absolută din jurul enigmei criminale, fiind împinși, de forțe transcendente către confesiune. Richard Papen, naratorul din The Secret History, cu rădăcini tipologice în Salinger, dar și în Dostoievski, scrie un roman unde dezvăluie, ultimativ, "crima perfectă", exorcizînd-o, în timp ce Harriet, o fetiță de doisprezece ani, din sudul măcinat de tensiuni al
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o fantă magică din interiorul unei stînci, genitoare, exclusiv, de ființe umane de sex feminin). "Marea Fisură" trădează totuși, la un moment dat, ritualul tradițional, născînd un băiat o "monstruozitate" în viziunea "fisurilor" care îl ucid aproape instantaneu. Fanta vaginală transcendentă continuă "să producă" însă "orori" masculine, menite, în ciuda efortu rilor disperate ale "fisurilor" de a le elimina, să supraviețu iască. Gradual, bărbații devin trib și își fac astfel, insolent, intrarea în istorie. Temele epice de acest tip, deși tratate remarcabil
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
despre pămîntul mirific de dincolo de ape. Într-un anume sens, nu doar perspectiva literaturizată asupra Americii precede America propriu-zisă, că însăși "literatura americană" (aceste texte) devansează istoria americanității ca atare. Cărțile în discuție vin să completeze o predispoziție colectivă pentru transcendent, apărută deja în mentalitatea colectivă europeană, odată cu intensifica rea mișcării protestante, cu precădere în Marea Britanie, unde conflictul dintre James Stuart și inflexibilii "puritani" se acutizează la începutul secolului al XVII-lea. Marile comunități religioase își găsesc refugiul în Olanda, cultivînd
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
identificare a textului artistic, structura sa bazică și indivizibilă, numită odinioară, de către formaliști, literaritate. Ce este literaritatea? Prozatorul răspunde indirect prin jocul simbolic al alternanței lumilor din roman că ar fi tocmai abilitatea de a investi realul anodin cu semnificații transcendente, de a atribui "fizicului" valențe "metafizice", de a transfigura materialitatea brută cu ajutorul învăluirilor eterice, derivate din spiritualitatea genuină. Personajele din 1Q84 sînt absorbite în "gaura neagră" a ficțiunii și încep să-și trăiască propria existență ca pe o "texistență" de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cele din urmă, este calea de comunicare cu nespusul creației. Ileana OANCEA, Timișoara, 15 octombrie 2015 Argument Sursă inepuizabilă de sensibilitate, poezia se desprinde de cadrele strâmte ale contingentului, dând naștere unei forme superioare de cunoaștere a lumii, orientată către transcendent. Deținând un statut special între celelalte modele literare, văzută fiind ca necesitate spirituală a lumii moderne și uzând de un limbaj aflat într-o sferă ascendentă, poezia se autopropulsează spre un nivel înalt al culturii, devenind o modalitate cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
favorizând un discurs "extra-contextual, atemporal, fapt ce permite o reconstituire a ideii de autor minor sau de opera mai puțin semnificative. Manolescu operează reierarhizări în interiorul operelor și reorganizează funcțiile valorice pe o scară interioară"23. Totuși, nefiind, în totalitate, nici un transcendent al literaturii, nici o creație a conștiinței creatoare a criticilor, canonul nu poate fi stabilit în totalitate nici după ierarhii diacronice, nici după ierarhii sincronice, nici după modele critice, el fiind articulat în multiple contexte, "devenind funcțional în perimetrul culturii, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca logos, ca sistem de cuvinte clar definite, de cuvinte-concept, purtătoare ale unor sensuri inteligibile și stabile. Statutul logic al conceptului e anulat în momentul în care cuvântul, devenit "termen" își dizolvă fixitatea determinată de raportarea lui la un sens transcendent și se lasă "țesut", "marcat" de alți termeni, perpetuu redefinit prin introducerea sa într-un sistem de relații: în textul înțeles ca "o rețea de referințe textuale, (...) fiecare așa-zis "termen simplu" e marcat de urma altui termen"46. Păstrând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
specifică unui mod de comunicare original"40 sunt coordonatele definitorii ale noului tip de viziune poetică, de la care poeta nu se sustrage. Variabila care o individualizează o constituie, însă, sensibilitatea revărsată în literă, care îi înnobilează estetica, transportând-o spre transcendent. Rescriind ideea de romantism cald și diafan, pe care îl învestește cu sensurile unei purități severe sau cu sentimentul tainei, prin intermediul unei "poezii, care restabilește tăcerea"41, autoarea deschide porțile interiorului, comunicând cu lumea, prin prisma sufletului: "Am început, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rigoarea și cu conservatorismul, impus de studii de istorie literară și de dicționare de literatură. Considerat suficient privirii critice, cadrul strâmt al textului literar devine, totuși, neîncăpător pentru complexitatea ideii, pe care poetul vrea cu obstinație să o propulseze spre transcendent, raportând-o întregii sale sfere existențiale. Cuvântul, ca intermediar între exterior și interior, devine indispensabil odată cu modernitatea, el fiind mijloc și sursă, totodată, în crearea noului univers (poetic), care este poezia însăși. Dintre studiile autohtone aparținând criticii de dicționar, menționăm
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
prin rădăcinile ei istorice"146. În acest drum al transformării realității, al creării unei noi lumi, literatura poate să devină o piedică: "Urăsc uneori literatura, așa cum un podgorean ar putea urî vinul pentru insolența de a se socoti mesagerul în transcendent al viei, plătind vămile perfecțiunii cu adevărurile, uitate unul câte unul, ale butucilor"147. Poetica nouă pe care o promovează Ana Blandiana este, în consecință, o reiterare a poeticii anterioare stănesciene. Dar puțin altfel. Cuvintele care în modernitate sunt instrument
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care eul liric anticipează începutul rupturii sale de origini, fericirea fiind în descreștere, pe măsura înaintării sale biografice, într-o realitate diferită de cea esențială, marcată de lipsa unor valori comune, care pendulează între material și spiritual, între contingent și transcendent: "Vântul tânăr a furat hainele copacilor/ Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,/ Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,/ Să schelălăie tragic și tâmp...// Dar sub mângâierea savantă a ploii,/ Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
buni, îngeri mari, lăsați-l să creadă./ Nu-i spuneți nimic, nu-l tulburați/ Pe naivul meu tata,/ Pe tragicul Gheorghe". (Requiem) Nemaigăsind resurse suficiente, în interior, poeta caută refugiu în spiritualitate, singura punte statornică de legătură, între contingent și transcendent. Ca la majoritatea autorilor, însă, spiritualitatea se menține doar interioară, intimă, fără să se reverse și asupra trăirii propriu-zise, exterioare: "Iată, cocorii trădează, copacii renunță,/ Înțelepciunea se-ntinde./ Prevăzătorul meu tată,/ Vei fi mulțumit?/ Iată, vorbă cu vorbă/ Să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
viața anterioară, printr-o incandescentă regăsire interioară și printr-o investire cu sensuri noi, reconstruite. Dihotomia trup suflet reprezintă, de fapt, dihotomia exterior interior, care, prin iubire se anulează, într-o sacră contopire a carnalului cu spiritualul, a contingentului cu transcendentul. De fapt, "poemele acestui volum se înșiră lent, spunându-ne povestea unei călătorii. Este călătoria unui om prin viață, dar nu a unui om obișnuit, ci a unii om, ce caută și descoperă, rând pe rând, sensul și nonsensul universului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al intervenției; el se expune, deci, acelorași incertitudini, posibilități sau imposibilități, ca oricare alt gen de acțiune, acelorași exigențe, în orice caz: "Urăsc, uneori, literatura, așa cum un podgorean ar putea urî vinul, pentru insolența de a se socoti mesagerul în transcendent al viei, plătind vămile perfecțiunii cu adevărurile, uitate, unul câte unul, ale butucilor". (Ana Blandiana, Calitatea de martor, București, Editura Cartea Românească, 1970, p. 112)". 101"Poate că puritatea și eleganța discursului poetic blandian sunt în mare parte moștenite din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
upm.ro/facultati departamente/stiinte litere/conferinte/situl integrare europeana/Lucrari 2/Rodica%20Marian.pdf/accesat iunie 2011. 15Ibidem, p. 126. 16Nichita Stănescu, Sandaua lui Marc Aureliu în vol. Respirări, București, Editura Sport-Turism, 1982, p. 57. 17"Acesta are, la rândul său, calitatea sentimentului transcendent, comunicat la diferite trepte de intensitate, croindu-l pe poet în ipostaza unui brav Don Quijote, anacronic, a cărui percepție depășește cu mult cunoașterea și mentalitatea vremurilor care îl găzduiesc, sau cea a unei Iude revendicate, încercate de timiditate, păstrând ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să fie ceea ce ea este și o deosebește de alte ființe de alt fel. Dar ca investire de umanitate noi nu existăm decât În și prin relația cu Celălalt. În acest fel, umanul Își găsește esența dincolode-esență, prin raportare la transcendentul reprezentat de Celălalt. Într-adevăr, ca ființă biologică, omul Își este suficient sieși. Ca exprimare a umanului, Însă, el nu există decât prin Celălalt. Aceasta nu vrea să Însemne nicidecum de a face abstracție de ființă În definirea umanului din
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]