2,252 matches
-
mea era mai speriată decât trebuia să fie. Miriam? Scumpo? Ești în regulă? Da, mamă! vocea îmi tremura. Ce s-a întâmplat? Cineva pe coastă a fost mușcat de rechin. Am vrut să văd dacă ești tu și...răsuflă ea ușurată...mă bucur că ești teafără. Vii acasă? vocea ei luase deja o notă veselă. Nu! Sunt la spital! Eu l-am scos pe tânăr din apă! Urmă o tăcere lungă întreruptă de sunetul respirației ei. Într-un final spuse: St
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
încă înainte de a-l ridica cu capul în sus. N-a fost nevoie de tuburile de aspirație pentru a curăța nasul și gura acestui copil. Toate au început să râdă, lacrimile le curgeau pe obraji și au respirat în sfârșit ușurate că nașterea se terminase. Și-au trecut copilul de una la alta în jurul cortului, l-au șters și l-au pupat, s-au minunat în fața membrelor lui, a torsului, a capului, a sexului micuț. Vorbeau toate în același timp, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și a început să-și bocească copilul ucis, iar corturile s-au golit ca să afle de ce se văita Lea. Dar Bilha m-a dezvelit și m-a ajutat să stau în picioare, în timp ce Lea se holba - la început îngrozită, apoi ușurată și până la urmă ca lovită de trăsnet. Și-a întins mâinile către mine, dar expresia feței mele a oprit-o. M-am întors, cu gândul să mă duc înapoi la Salem. Însă mamele mele m-au luat pe sus, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mine și am vorbit despre fiul meu cu mândrie și dragoste. N-a fost greu. A fost ca și cum aș fi fost arsă de soare și cineva mi-ar fi pus apă rece în gură. Am zis „Shalem” și am respirat ușurată după ce atâția ani fusesem amărâtă și nebună. I-am spus fiului meu „Bar-Shalem” și vechea apăsare din piept mi s-a risipit. Am recitat numele mamelor mele și am știut cu toată certitudinea că ele erau de-acum moarte. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
acolo unde se ridica și o statuie în memoria ei. Ritualurile aveau să țină trei zile. Nakht-re m-a întrebat dacă voiam să asist la înmormântare împreună cu el. I-am mulțumit, dar am spus nu. Cred că s-a simțit ușurat, pentru că știam amândoi că nu mi-aș fi găsit locul printre cei care făceau acele ritualuri. În zilele care au urmat morții lui Re-nefer, am blestemat-o tot atât cât am plâns-o. Fusese salvatoarea și temnicera mea. Mi-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adunat paie de trestie cât să aducem pe lume o mie de copii. Am împachetat ce aveam în cutia de la Benia, care se făcuse și mai frumoasă cu cât lemnul se decolorase cu timpul. Când am închis capacul, am răsuflat ușurată că scăpam de un viitor nefericit. În noaptea dinaintea plecării din casa lui Nakht-re, am stat în grădină, m-am plimbat în jurul bazinului, mi-am trecut mâna peste fiecare copac sau tufiș, am tras adânc în piept mirosul lotusului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și când i-a venit timpul în seara următoare, bărbatul ei a venit s-o caute pe moașa străină. Cu Meryt alături, am asistat la cea mai ușoară și normală naștere pe care am văzut-o vreodată. Ahouri a suspinat ușurată cu al treilea copil al pântecului ei în brațe, singurul dintre ei care se născuse respirând. Era un băiat voinic pe care l-a botezat Den-ouri, primul copil botezat în cinstea mea. Bărbatul ei, olar de meserie, mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dar eu tot n-am zis nimic, și atunci Romulus mi-a spus din nou să-l cred pe cuvânt, că mi-ar fi și mie mai bine dacă o spun cu voce tare, o să văd c-o să mă simt ușurat, iar când a tăcut, în clipa aia, am ghicit unde-i mingea, și-mi era ciudă că nu ghicisem mai repede, și am strigat tare că nu, nici de-al dracu’, și să crape amândoi, și mi-am tras repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și atunci, când am fost mai mult ca sigur că ne rătăcisem definitiv, am dat cu piciorul de ceva și m-am uitat în jos și am văzut că e treapta de la intrarea blocului nostru, și am fost atât de ușurat și de bucuros, că am și strigat, iată, am ajuns acasă, ajunsesem într-adevăr acasă, iar tata, de parcă nici nu mi-ar fi luat în seamă bucuria și ușurarea, continua să spună cum vaporul lui Amundsen, numit Gjoa, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
că va fi În stare să pună salvarea fiului său mai presus de mînia pe care o simțea față de el. - Nu te neliniști, mă duc să-l previn pe Nico imediat, nu s-a clintit din cameră. Marie se simți ușurată auzind că Loïc se calmase. - Spune-i să nu iasă atîta timp cît n-am pus din nou mîna pe Yves, de acord? Loïc, cu telefonul la ureche, mergea deja pe coridorul care ducea la camera fiului său. Bătu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
i se adresă În primul rînd. - Comandantul Fersen a aflat că anexa cabin-cruise-ului a fost descoperită Într-un golf din Morgat. Nicolas a scăpat, adăugă ea ca să-și liniștească fratele. Cu coada ochiului, Îl văzu pe Christian că zîmbește scurt. Ușurat. - Scăpat? Loïc Întoarse spre ea ochii injectați de sînge și ricană. - PÎnă ce copoii au să pună gheara pe el, vrei să zici! - Esențial este că el e bine, pledă Marie, știind perfect că spunînd așa ceva Își tăia singură punțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
construcției. Atunci se ivi brusc din tumulus, cît pe ce să-i atingă obrazul, o mînă cadaverică. Lucas Își dădu pe dată seama despre ce era vorba Înțelese că Marie nu putuse depăși oroarea unei premoniții și se simți aproape ușurat că starea de inconștiență În care căzuse o cruța de sinistra descoperire. Trupul fără viață al lui Nicolas. * * * Din superstiție, nici un localnic nu voi să dea o mînă de ajutor jandarmilor ca să degajeze tumulusul. Fersen nu izbutea să se Îndepărteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Mariei cînd ea se lupta cu crabii În mașină. Lucas se văzu silit să admită că, În urma verificărilor, alibiurile lui Ryan stăteau incontestabil În picioare. Păcat, Ryan avea totuși profilul ideal, Își spuse el. CÎt despre Marie, ea se simți ușurată. Hotărît lucru, nu știa de ce omul acesta o Înduioșa. Îl Însoțiseră pa Ryan pînă la sit și se uitau În urma lui, În timp ce se Îndepărta mergînd spre far. - Treizeci și cinci de ani de Închisoare pentru un pumn dat cu ghinion, a plătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
scafandri care ieșeau din apă la cîțiva metri mai departe și care Îi adresară un gest de negație lui Fersen care Îi aștepta. Două zile de zadarnice scufundări. Nici urmă de trupul lui Ryan. În mod tainic, Marie se simți ușurată cînd Îl auzi pe Lucas declarînd că era inutil să mai continue căutările. Scotoci mașinal În buzunar și dădu peste obiectul rotund și neted pe care Ryan i-l strecurase În palmă chiar Înainte de a sări. Îl scoase și contemplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
le facem și în somn. Probabil că a fost sigur că i-am urmat instrucțiunile. S-a bazat pe mine. O, Iisuse. Frunzăresc iar paginile, mai rapid, căutând disperată o ieșire din situație. Vreo clauză la care să pot exclama ușurată „O, da, firește !”. Însă nu există. Strâng documentul în mână și simt că mă ia cu amețeală. Cum de s-a putut întâmpla așa ceva ? Oare l-am văzut măcar ? L-am pus deoparte, cu intenția de a mă ocupa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
De ce ? Urmează un moment de tăcere absolută. Până și Eddie pare interesat. — Am eu o teorie despre... ergonomicitatea... bucătăriei, improvizez. Deci doriți pâine prăjită la micul dejun, da ? adaug repede. Da, amândoi, spune Trish. Și cafea cu lapte. Imediat. Zâmbesc ușurată. Pot să fac pâine prăjită. În clipa în care îmi dau seama care dintre chestiile astea o fi toasterul. — Vi le aduc într-un minut, adaug încercând să-i trimit la plimbare. Doriți să luați masa în sufragerie ? În hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
progresezi, va trebui să zbârnâi. Va trebui să dai tot ce poți. — Am înțeles. Închid ochii și mintea începe să-mi proceseze. Am un interviu de angajare. Un nou început. Este soluția la coșmarul meu. De ce nu mă simt mai ușurată ? Mai fericită ? — Va trebui să muncești mai mult decât ai muncit la Carter Spink, continuă în urechea mea. Fără să te lași nici o clipă pe tânjeală. Fără nici un pic de răsfăț. Va trebui să faci un efort de două ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
din două mișcări o aranjează la înălțimea care trebuie. Bănuiesc că ești învățată cu un alt model, adaugă înțeleaptă în timp ce clema se închide cu un țac. Fiecare dintre ele are propria lui șmecherie. — Categoric ! spun, prinzând din zbor această scuză, ușurată. Evident ! Sunt mult mai obișnuită să lucrez cu o... o... o Nimbus 2000. Trish mă scrutează ușor uimită. — Asta nu e mătura din Harry Potter ? Fuck. Știam eu c-o știu de undeva. — Ba da... așa e, spun într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
rău. Deschid telefonul și găsesc textul. E de la un număr pe care nu-l cunosc. Cine ? Cine naiba îmi dă SMS ? Cu un sentiment neplăcut, apăs OK pentru a-l citi. bună samantha, sunt nathaniel. Nathaniel ? Nathaniel ? Sunt atât de ușurată, că izbucnesc în râs. Sigur că da ! I-am dat ieri numărul de mobil, pentru mama lui. Apăs pe buton pentru a citi și restul mesajului. dacă te interesează, mama poate începe lecțiile de gătit cu tine azi. nat Lecțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
reacție chimică dintr-o eprubetă. — Să mergem la masă, spune Eddie în cele din urmă. Are dreptate Samantha. Ar trebui să mâncăm ceva bun. Să stăm jos la masă și să discutăm. Îmi aruncă o privire și eu zâmbesc larg, ușurată. Slavă Domnului. Cred că plătica încă mai e OK... Trebuie doar să torn sosul în sosieră... — Bine, hai. Trish își trage nasul. Samantha, în seara asta o să luăm masa în oraș. Simt că îmi îngheață surâsul pe față. Poftim ? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
închipui că nu poate fi chiar atât de idioată... — Nu știu ce i-ai făcut. Suflă un nor de fum și deschide ușa dormitorului. Dar arată minunat. Iar mica pată de cerneală de pe tiv a dispărut complet ! E ca nou ! — Da. Răsuflu ușurată. Păi... asta-i treaba mea, nu ? O urmez în dormitor, unde o femeie subțire cu păr blond înfoiat, jeanși albi și centură cu lanț de aur în talie îmi trage un scaun în mijlocul camerei. — Bună ! Ridică privirea, cu țigara în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
privește drept în ochi și trage aer în piept adânc. — Ai copii ? Sunt atât de uluită că preț de o clipă nu sunt în stare să zic nimic. Crede că am copii ? Nu mă pot abține și pufnesc în râs ușurată. — Nu, n-am copii ! Ce, credeai că am lăsat cinci guri flămânde în urma mea ? — Nu știu. Se încruntă, rușinat dar defensiv. De ce nu ? — Fiindcă... adică... vrei să zici că arăt ca și cum aș avea cinci copii ? Nu-mi pot reprima o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Lara zici că mai are puțin și face apoplexie. Dumnezeule ! Ce faci ? Cum îți merge ? Sunt bine, mersi. Foarte bine. Îmi înăbuș cu greu tremurul nervos. Am sunat fiindcă am aflat că Arnold pleacă. E adevărat ? — Da, este, spune Lara ușurată. Am rămas tablou când am auzit ! După cât se pare, Ketterman l-a invitat la masă și a încercat să-l facă să rămână, dar se hotărâse deja. Și fii atentă, se mută în Bahamas. — În Bahamas ? spun siderată. — Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
întreabă cineva : mă aflu la etajul ăsta pentru a-i pune domnului Saville această sticlă de șampanie în birou, ca o surpriză. Haide. Nu mai e timp de pierdut. Deschid încet ușa, pășesc pe holul cu mochetă albastră și răsuflu ușurată. E pustiu. Tot etajul pare destul de mort. Probabil că s-au dus cu toții la petrecere. Undeva la câțiva metri de mine aud pe cineva vorbind la telefon - dar, în timp ce pornesc stresată către biroul lui Arnold, toate birourile pe lângă care trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mă plimb întruna prin cameră. Peste tot văd chipuri familiare. Aud frânturi de conversație, care mă fac să ciulesc urechile. — Ketterman unde e ? întreabă cineva când trec pe lângă el. — E plecat la Dublin, vine diseară, răspunde Oliver Swan și răsuflu ușurată. Dacă ar fi aici, sunt sigură că ochii de laser ai lui Ketterman m-ar gini pe loc. — Eclere ! Mega ! Vreo opt mâini se avântă asupra tăvii mele simultan și mă opresc. E un grup de stagiari. Care bagă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]