2,898 matches
-
clipa aceea se deschise departe, în fundal, ca în adâncimea timpului, un apus de soare imens, ca o lumină de o culoare nemaiântâlnită și niște porți înalte în linii zvelte cu dantelării în fier de-o suplă, rară frumusețe. Priveam uimit. Doamna Pavel nu vedea nimic și în clipa aceea, Keti se ivi lângă mine; purta o rochie albă, lungă, zâmbea, era strălucitoare - în fața noastră, un pod lung, foarte lung, până-n depărtări. - Ce e podul acesta?, întrebai. - Timpul!, îmi răspunse. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să închid ochii, amețit. Am înțeles! —Ai înțeles? zise greu Marin, răsărind lângă mine. Ochii rotunzi mă privesc și ard. Îi simt răsuflarea zgomotoasă. De ce mi-ai înșelat copila?... Eu, cu pușca în dreapta, cu stânga în lungul trupului, îl privesc uimit. Și ceva rece mă înfășură, ca un șarpe ce mi se încolăcește în jurul trupului. Mi-i gâtul uscat, limba grea. Nu pot rosti nici un cuvânt. Și înțeleg, înțeleg ce se va petrece! Îmi închipui și ce s-a petrecut. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nostru cel mare de la Cornul Caprei... Este acolo, zice, la hanul cel mare, o hangiță, măi Petrișor. Aș vrea, zice, să poposesc într-o noapte la hanul acela... Da’ bagă de samă la ungur, zice... Hangița zâmbi și Petrișor tăcu uimit. —Măi bădiță Petrișor, zise ea, ce are a face ungurul?... Slujbașul simțea că se desmeticește. Tăcu un timp, apoi vorbi, și despre ungur nu-și mai aducea deloc aminte: Apoi eu să-ți spun dumnitale. Boierul îmi zice: Măi Petrișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și de cu noapte mă scol, ca să mă duc să jupesc vitele la meserniță... Nici pe haham nu-l așteaptă cum mă așteaptă pe mine... Trebuie să muncească... Gândurile ei, ce folos mi-aduc mie? Mama și fata îl priveau uimite. De mulți ani nu rostise Leiba Sanis atâtea cuvinte. El știa atâta: când se înturna acasă de la abator, scotea de prin buzunări și de prin turetci bucăți de carne și le arunca pe leasa care aștepta sub tingirile de aramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
crâșma lui Zeilic Ornștain, poreclit Făluță Lapte-dulce. Ce ai în ia-sară? zise Rifca prelung, privindu-l cu mirare. Cineva mi-a făgăduit un mire pentru Haia... grăi Sanis ridicându-și în pod privirile șterse. —Un mire pentru Haia?... strigă femeia uimită. Și cine ți-a făgăduit un mire pentru Haia? —Hahamul... Rifca întoarse fața spre Sanis, dar se uita în alt parte, căzută deodată pe gânduri. Glasul Haiei porni deodată: —Mie nu-mi trebuie nuntă încă... Logodnicul meu a murit. Nici macar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași... zise într-o vreme humelnicul. Azi e sâmbătă, boierul trebuie să fie acasă. Sâmbăta vine mai devreme de pe câmp... Da’ are moșie mare? întrebă Lepădatu. —Cum? - Și moșneagul privi uimit pe flăcău. Cât vezi cu ochii, și încă și mai departe... Groaznică moșie are!... Cea mai mare moșie! Mai mare moșie nici nu se poate! Dac-a fi mai mare, cu ce-are s-o are și cu ce are s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu le mai dai de capăt... Și zicea că sunt mori cu mașini de foc, cum are și boierul la treier, da’ mori mari, de macină toate grâiele din țară... și spunea și de trinuri... Ce sunt acelea? întrebă fata uimită. — Nu știu, da’ am auzit că sunt așa un fel de căruțe care umblă cu mașini... și pe ploaie și pe ninsoare... da’ repede grozav... acu sunt aici, ș-acu nu le mai vezi... —Multe minuni! șopti fata; ca-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
unul din șpionii femeiești care dădeau târcoale de când începuse războiul, simți curând toată afacerea. Și cum înțeleseră deplin adevărul, madama Luța și madama Natalița avură grijă să se întâlnească cu Alexa Grecu și-și alăturară cu taină mare capetele lor uimite și spăriete de barba cea zbârlită. Și-n sara aceea vătaful veni acasă mai încet și așa, fără să se sinchisească de nimic, și-ndată după masă îl cuprinse un somn nebiruit. Cătră miezul nopții lumina lunii pătrunse ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
El nu le mai așteptă. —Ei, v-ați așezat? ori mai aveți mult? —Vai, băiete, cum grăiești tu așa de răstit! — Grăiesc cum trebuie; nu mai avem de ce aștepta. S-a stârnit împotriva mea o vrăjmășie. Nana Floarea stătu, prea uimită și înfricoșată de acest cuvânt. Ușile erau închise și la casa mare, și la bucătărie, și la grajd, însă fără lacată. Aveau ele un meșteșug de zăvoare pe dinlăuntru, pe care le putea purta, c-un cui de lemn, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cetit Negoiță îl cunosc. Se află acolo un semn al meu și un picuș de ceară. Am sărutat atunci rugăciunea aceea și a rămas o urmă de sânge de pe buză, unde se cunoaște și acuma semn de lovitură. Nicula asculta uimit. El nu știa nimic din toate aceste vechi întâmplări. Tatăl sau cantorul rămăsese o umbră nedeslușită în trecut. Nana Floarea se ridică din locul ei, păși lângă icoane și trase de pe poliță ciaslovul. Era o carte tipărită cu chirilice, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
National Enquirer - singura publicație pe care mă puteam concentra -, când, prin fereastra deschisă, a intrat în zbor un fluture. Era scandalos de frumos, cu aripile acoperite cu un model întortocheat în nuanțe de roșu, albastru și alb. În timp ce îl priveam uimită, a zburat prin cameră, așezându-se pe combină, pe un ghiveci - ca și cum mi-ar fi reamintit să-l ud! - și pe vechiul scaun al soțului meu. Apoi a zburat spre exemplarul meu din National Enquirer și s-a trântit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
temelie, în cele patru colțuri ale viitoarei construcții, talismane de preț și șuvițe de păr de copil, cu grijă tăiate de pe capul fetiței mele; devenisem dintr-odată sensibil la magie și la superstiții, lucru de care eu eram cel dintâi uimit. Asta e, desigur, ceea ce-i paște pe toți cei bogați și puternici: conștienți că avutul lor ține mai puțin de meritele lor cât mai mai degrabă de noroc, încep să-i facă o curte asiduă zeiței Fortuna, așa cum îi faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am slujit cu credință, dându-i o sumedenie de sfaturi, făcându-l să profite de experiența mea din Mediterana. A câștigat astfel atâta bănet, că după un an m-a eliberat și m-a luat asociat la negoț. Cum păream uimit că lucrurile fuseseră atât de simple, a dat din umeri. Când ai putut deveni bogat într-o țară, poți să redevii bogat pretutindeni și oriunde. Afacerea noastră este astăzi una dintre cele mai înfloritoare din Neapole. Alhamdulillah! Avem câte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Eu sunt Valerius. Nu sunt înarmat. Nu am nici măcar un pumnal. Eu nu folosesc arme. Am venit aici în căutarea lui Julius Civilis. Rămase sprijinit de trunchi, cu mâna pe capul lui Lurr. — Julius Civilis, celtul. Regele batavilor. — Gul? întrebă uimit celtul. Gul Sevil? — Gul, da... Julius, cum îi spun romanii. Îl cunosc, îmi e prieten... Adăugă că îl îngrijise pe Julius Civilis când acesta fusese rănit grav la piept în bătălia de pe Meno și că îi salvase viața, însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l vadă din nou alături de el. — Cum se apropie cineva, Lurr începe să mârâie. Cum l-ați luat din grajd? N-am auzit nimic. Nici un străin nu se poate apropia de noi. Bărbatul arătă spre fată. — Tu? întrebă Valerius, uimit. Cum ai făcut? Dormea lângă mine... Și cum se apropie cineva... Fata se aplecă să ațâțe focul. — Am aflat că la tavernă a sosit un călător... Un medic... Oamenii spuneau că ești foarte priceput. Nimeni nu trebuia să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îl înspăimânta perspectiva de a-l lua cu el pe gladiator, atât de grav rănit. „Frica mă face să fiu nemilos“, se gândi. Ea își coborî mâinile. — Și dacă ar fi Salix? Auzind numele acela, câinele înălță capul. — Salix? întrebă uimit Valerius. Ce știi tu despre Salix? — Ai vorbit mai înainte despre el aici, în fața focului... Îți aduci aminte? Te-am auzit. Dacă acolo, în locul lui, ar fi Salix? E prietenul tău... L-ai părăsi dacă ai ști că a fugit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiator, iar gărzile mele încă nu l-au adus înapoi. Era bun, foarte bun... Titus... Am cheltuit o grămadă de sesterți ca să cumpăr altul, la fel de bun ca el, dacă nu mai bun... Se numește Skorpius. — Skorpius! - Valens ridică din sprâncene, uimit. L-am văzut luptând la Vienne. E formidabil, crud și imbatabil. Soldații tăi vor fi entuziasmați... Le vei oferi munera extraordinare, iar asta îți va spori faima în rândul lor. Ei mă iubesc deja - cu ochii la mâncare, Vitellius reluă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Va fi îmbulzeală, vor fi o mulțime de oameni pe străzi... Va fi sărbătoare, și nimeni nu va lua în seamă doi bărbați călare care pleacă din oraș. — Și unde mergem? — La Julius Civilis. — Regele batavilor? - Titus clătină din cap, uimit. Mi-ai spus că ți-e prieten, dar va accepta să găzduiască un gladiator fugar? — Da. În ținutul lui vei fi în siguranță. Oamenii lui Julius nu-i iubesc pe romani, zâmbi Valerius. Să se ducă la Julius Civilis însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
carelor mărșăluiau cele două centurii care formau manipulul. Inspectorii numărară fără chef cele douăzeci de rânduri de câte opt oameni, așezate într-un dreptunghi perfect. Părură că se trezesc doar când în fața lor apăru Antonius Primus. Se uitară la el uimiți. Tribunul stătea drept în șa și își ducea calul la pas, în urma soldaților; atitudinea lui degaja o energie și o eleganță pe care nimeni altcineva din castru nu le avea. În cele din urmă, inspectorii îi aruncară o privire distrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ei glasul lui hotărât: „Errius... acum!“ De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură cum manipulul se oprește deodată. Un centurion se îndreptă spre soldați și dădu niște ordine. Soldații își scoaseră bracae, tibiali și calcei. Se dezbracă? întrebă uimit Titus. Peste tunică au doar lorica, pe frigul ăsta? — Probabil că nu vor să-și ude hainele și încălțările, pentru că or să stea în zăpadă și în noroi. — Dar ce fac? Soldații își ungeau trupurile cu o pomadă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ce reprezentau? Dintr-odată își redobândi puterile și se ridică. Îi privi pe cei trei bărbați înarmați. Ei împiedicau ochiul să privească, ei aveau să-l împiedice și pe el să-și îndeplinească misiunea. Trebuia să-i doboare, imediat. Înaintă. Uimit, văzu că adversarii nu îl atacau; îl împungeau doar și se fereau de el. Daga lovea de fiecare dată în gol. Când unul dintre cei trei se afla în primejdie, altul îl ajuta, și în scurt timp Antonius să prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Augustus otrăvit de soția lui, pe curajosul Germanicus otrăvit la rându-i, pe Caligula înjunghiat, pe Seneca și Petronius, care-și tăiaseră venele deoarece Nero poruncise să fie uciși, pe Nero însuși, omorât de servitorul său și - tresări, speriat și uimit - privirea lui Galba în clipa când lama unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius pluti chipul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe masă un săculeț burdușit. Hector se uită înăuntru, apoi vârî săculețul sub haina de blană. — Galba a fost ucis. Hangiul, care mesteca într-o oală, întoarse o clipă capul, apoi își văzu în continuare de treabă. — Galba? exclamă Vitellius uimit, aproape înecându-se. Deodată își aminti viziunea pe care o avusese în pădure, mergând spre Velunda. Caesar, Augustus, Germanicus, Caligula, Nero... apoi Galba și lama care-i tăia capul. Bău repede câteva înghițituri de vin, apoi întrebă: — Ucis? Dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întindă o cupă. Vitellius o goli și o puse pe masă. — Omul ăsta... Își șterse gura cu dosul mâinii. Deodată chipul i se lumină. — I-l vând lui Manteus. — Manteus, lanistul? Vrei să ajungă la Ludi? Vrei să ajungă gladiator? Uimit, Vinicius Crulpus îi aruncă o scurtă privire lui Valerius. — El, gladiator? Vitellius se ridică. — Va ajunge în arenă. Omul ăsta nu e în stare să mânuiască o armă, e de-ajuns să te uiți la el ca să-ți dai seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
poți purta o discuție dureroasă. Nu mă întreba nimic. Nu eu sunt cea care trebuie să-ți răspundă. Se întoarseră la vilă. Calvia îl conduse pe Antonius într-o sală mică și se retrase repede, trăgând draperia purpurie de la intrare. Uimit, Antonius îl văzu în fața sa pe Titus; fu emoționat când îi strânse mâna - acesta era gestul specific al adepților lui Mithra. — Ești aici. Trăiești, spuse Titus, continuând să-i strângă mâna. Și tu... Am auzit că ai avut febră, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]