KorAP: Find »[drukola/base=urbe & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...58 59 60 ...79 >

1,952 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876

în 1985 către Domnul. Ca să vezi: omul concret s-a făcut țărână, iar o plăsmuire izvodită de pix rămâne să viețuiască! Recunosc c-am fost adesea surprins de informația bogată, uneori inedită, tezaurizată în această carte de citire a trecutului urbei și nației. Poate fi vorba de "istorie gemă" iată, de pildă, ce aflăm despre Maria Obrenovici, adusă la "Eternitatea" de la Dresda, în 1876: fiul ei, Milan, va ajunge rege al Serbiei, ea va avea doi fii deloc... legitimi cu Al.

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
două capitale, Iașii și Suceava, dețin informații amănunțite cu privire la vechile zidiri, mai cu seamă cele religioase: ani de fundare, ctitori, încărcătură istorică, incendii, reconstruiri ș.a.m.d. Mult mai puține se cunosc despre viața de zi cu zi a cutărei urbe, despre existența cotidiană a străbunicilor noștri. Altfel spus, mai multe știm despre pietre decât despre oameni! Cartea lui Gane, "Trecute vieți de doamne și domnițe" coboară adânc în făptura veacurilor, "Umbrele" lui Aurel Leon revelează personalitățile începutului de secol XX

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
cutărui oraș. Editate cu banii municipalităților, vor conține ritualele firitiseli, glosări pe tema unicității târgului, o listă a personalităților apte să legitimeze existența bănuitului "spiritus loci", dacă nu chiar și a unui "genius loci", precum și înduioșate rememorări din tinerețea locuitorilor urbei. De curând lansată, antologia "Iașii de aproape și de departe", gospodărită de criticul Al. Dobrescu, e-o reală surpriză: tonul festivist și firesc-edulcorat al unor contribuții este echilibrat imediat de intervenții deloc entuziaste, chiar, s-ar putea zice, cu tentă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
fi să concluzionăm în fața unei atât de neobișnuite cărți-album (ce frumoasă și sugestivă este grafica lui Dan Hatmanu!), am face-o la modul solomonic: fiecare are dreptatea lui. Cu o singură precizare, esențială: ceea ce se petrece în viața culturală a urbei de pe cele șapte coline este valabil și pentru Cluj, Suceava ori Timișoara. Realitățile Iașului de azi nu-s altceva decât realitățile românești ale vremii. Rezonează mai puternic în cazul Iașului dată fiind încărcătura de amintiri atât de onorante, încât pur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
unul și la altul (atenție! n.n.) adunate într-o noapte, Dumnezeu știe cum, curat, în orice caz, nu." Nu vă lăsați înșelați de acuta actualitate a observației a fost scrisă în 1928! Sondajul din Albumul descoperit de Șuțu arată, în urbe, preocupări ceva mai înalte decât atestă consultările publice de astăzi, fiind interesat de eternul uman, nu de procentajele cutărui politicastru. Întrebarea "de ce ți-e frică mai mult?" n-avea în vedere, pe atunci, încălzirea globală, amenințarea Al Quaida, nici măcar criza

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
veacul ce-a trecut, trenul însemna, pentru români, ehei, mult mai mult decât reprezintă acum! Gările erau adevăratele centre vitale ale localităților binecuvântate cu tren. Nevasta șefului de gară își disputa legitim, cu soața primarului, rangul de primă doamnă a urbei. Trecerea acceleratului era evenimentul zilei, urmărit (vezi "Steaua fără nume") cu sufletul la gură de elevele cursului superior, dornice de evadare și visând ardent marea aventură. Într-un fel, trenul reprezenta posibila trăsătură de unire dintre măruntul univers local și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
adept al lui Descartes, ținând la lucrurile clare și distincte") dacă de o canava indubitabilă se agață trăsnăi de genul Sebastian "se îndrepta spre aeroport să ia avionul către New York" atunci când l-a zdrobit un camion (?!). De ce nu spre Ungheni, urbea dlui Crudu? D in nou, răsfoiesc culegeri de documente. În 1931, scriitorii ieșeni au organizat conferința "Despre prietenie", cu participarea lui Topârceanu, Sadoveanu, Demostene Botez, I.I. Mironescu, Panait Istrati, Otilia Cazimir, Gr.T. Popa, George Lesnea ș.m.a. Moto-ul conferinței l-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
începutul lunii, Caragiale murise, la Berlin, și nu-i total lipsită de temei supoziția că s-a așteptat decesul scriitorului pentru lansarea poezioarei fără riscul vreunei dezmințiri. Greu de crezut că, totuși, ar fi isprava vreunui ieșean, fiindcă literații din urbe cunoșteau prea bine geografia crâșmelor și n-aveau cum să inventeze un Cujbă doar din necesitățile... rimei. Dac-o fi scris-o chiar Caragiale?... Atât de cunoscute erau versurile din trei și patru silabe în târgul Ieșilor, c-au făcut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820

e-un popă Și-n popă... rachiu." În cimitirul suedez contemporan pare să se fi realizat acea pace și egalitate la care visa odinioară Emmanuel Kant atunci când, plimbându-se seara pe străzile orașului său natal, Königsberg, când ajungea la periferia urbei se oprea și privea inscripția de la intrare în cimitir, pe care scria "Spre pacea eternă"... Meditând și visând la atât de necesara pace și pe pământ, Kant elabora un proiect ideal al unui organism mondial, de înțelegere, cooperare, armonie și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
de români, muzeu cercetat și lăudat de specialiștii epocii sale și de urmași. Cel ce a continuat, îmbogățit și desăvârșit opera începută de Vasile Ciurea, a fost un nefericit și erudit fiu al Basarabiei, refugiat și adoptat ca cetățean al urbei fălticenene, împătimit cercetător și cunoscător neîntrecut al istoriei orașului, care a cuprins și surprins într-o carte, cu o râvnă benedictină, întreaga arhivă vie a acestei așezări, Fălticeni orașul amintirilor. Același cercetător, muzeograf, ziarist și scriitor a completat aceste mărturii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
construcție, cea mai frumoasă și elegantă a orașului, spre a căpăta în locul funcției sale de partid și de stat, o destinație nouă în rândul instituțiilor culturale? 4 Maestrul a intervenit. A stăruit. A revenit. N-a fost tocmai ușor. Primarul urbei, Costică Artenie, un om vrednic, gospodar, răzbătător, care-a fost ales și reales în mai multe legislaturi, s-a lăsat înduplecat cel dintâi. Ba chiar s-a declarat entuziasmat de-o astfel de idee. Câte orașe din țară și chiar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
decenii de când s-a inaugurat și dat spre vizitare această instituție muzeală, bădia Eugen Dimitriu a rămas atât de obsedat de tot ce s-a aflat în târgul de pe Valea Șomuzului în care a fost adoptat ca fiu al acestei urbe la 12 ani că prin anul 2002 el s-a grăbit și "de bunăvoie și nesilit de nimeni" a declarat Fălticenii "locul copilăriei mele". E și în acest act de falsitate, un gest de dreptate târzie, voalată, blândă, fiindcă Basarabia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
înrămată a diplomei de înnobilare a negustorului francez Jean Cazaban din Carcassonne, datând de la 1697. În acest fel a pornit în prima "călătorie" pe urmele înaintașilor marelui actor fălticenean Jules Cazaban, contemporanul tot atât de celebrului Grigore Vasiliu poreclit Birlic, din aceeași urbe. Și, încet, încet, după ani de întrebări și căutări autorul Galeriei Oamenilor de seamă a identificat și prezentat, într-o suită de medalioane, scrise deopotrivă cu mintea și cu inima, nu mai puțin de 25 de personalități ale acestei familii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
tact și înțelegere. Omul umblase pe la mai multe secții, până-n 1956. Venise apoi acasă; și ocupase noua funcție și rezistase pe acest post și grație faptului că îl cunoștea pe Emil Bodnăraș care, atunci când venea pentru câteva zile în această urbe locuia într-o vilă, lângă casa sa. Directorul general de la Iași, Aurelian Tăutu, când îi înmânase decizia de numire, declarase: Îți propunem să ți-l iei adjunct pe Mândrilă. Să ți-l apropii. Omul are experiență. Bunăvoință. Dar, sub aspectul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Nădăjduim, însă, că vei proceda în așa fel încât vei câștiga încrederea celor în drept și ... Bițu nu comentase nici într-un fel precizarea șefului de cadre. Acum, lăsă în urmă gara și o porni spre partea de miazăzi a urbei, unde, pe o stradă periferică se afla, într-o clădire mare, cu trei etaje, Secția Regională de Drumuri și Poduri Câmpulung Moldovenesc. Trecu pe lângă Liceul "Dragoș Vodă". O citadelă a învățământului preuniversitar din Bucovina. Rememoră, în gând, fără să vrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Baia lui Dragoș-Vodă, dintr-un sat în care-au descălecat la începuturile întemeierii Moldovei, meșteșugari și negustori sași, de la Rodna și Bistrița de-aceea această așezare se și numea Sasca Bițu știa aproape despre tot ce-i oferea această străveche urbe, în plină afirmare. Și cum mergea să preia noua lui funcție, gândea la ceea ce avea de făcut. Își fixase câteva principii de la care era hotărât să nu se abată. Pe unele le învățase și le fixase în adâncurile ființei sale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
și joviali, cu un păr bogat și brumat de ani, strâns într-un coc ca o căpiță ușor țuguiată, vorbăreață și autoritară, umblată prin lume și foarte diplomată cu o soră în Austria și alta în Germania nemțoaică venită în urbe în anii stăpânirii habsburgice, dar fiind prima generație românizată și căsătorită cu un câmpulungean, coana Zitta vorbea o română impecabilă, iar limba etniei sale, germana, o folosea rar, doar atunci când se întâlnea cu câteva cunoștințe și rude, descendente și ele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
și mergea cu regularitate la biserica din centrul târgului, ridicată la vreun deceniu după instaurarea stăpânirii habsburgice. Coana Zitta era, în aparență, o româncă de la munte, perfect integrată obiceiurilor câmpulungene. Avea prietene și cunoștințe printre vecine și orășence în întreaga urbe de la poalele Rarăului. Dar, în realitate, părinții și înaintașii ei o zămisliseră și împodobiseră să fie o veritabilă nemțoaică, responsabilă în cadrul familiei cu cei patru "K": Küche bucătărie, Kemenate curățenie și treburile interne ale casei; Kinder grija copiilor și Kyrke

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
aproape săptămânal. El avea un motiv în plus. Din 1967, eu terminasem facultatea și fusesem repartizat la Institutul Pedagogic din Suceava. Bițu și Corina ne erau și nași de cununie, nu numai el frate și ea cumnată. Prezența în aceeași urbe ne bucura. Ne da parcă aripi în plus. El era cu numai 4 ani mai mare. Dar însemna un ocrotitor și un confesor, un sfătuitor. De fapt, cu ani în urmă, îmi fusese chiar un salvator. Cum părinții avuseseră statutul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
o profundă influență. Am revenit în Suceava în anul 1990, dar atmosfera nu mai era aceeași. Orașul pare că și-a pierdut istoria, nu mai are acel caracter deosebit. Și așa a rămas până acum, deși tinerii par să însuflețească urbea". Cu timpul, Erich Beck și-a făcut, după relațiile fructuoase cu istoricul Teodor Bălan și inginerul George Taras Seghedin, mai multe cunoștințe și prieteni la Suceava. Printre ei este și istoricul literar, cărturarul și bibliograful Emil Satco de la Biblioteca Bucovinei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667

îngrozitoare pe care Medeea le-a săvârșit din iubire. Moartea la Tomis Poate că eu doar mă înșel și nu vreau să accept că mă amăgesc singur. Printr-o ruptură violentă față de tot trecutul meu, am decis să las brusc Urbea în care am cunoscut maximă plăcere și glorie. Acolo am fost numit, ca titlu de recunoaștere supremă, arbiter elegantiarum, ceea ce l-a supărat enorm pe Augustus. Am venit voluntar la Tomis ca să-nvăț să mor și aș vrea să pot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
simte nostalgia grea a spațiului originar, exact cum simțim nostalgia pântecului din care-am ieșit. Medeea Aș fi vrut să pot vorbi liber despre dureroasa iubire a Medeei, încă din vremea când trăiam la Roma, dar restricțiile ce domneau în Urbe făceau cu neputință acest lucru. N-aș fi putut să găsesc nici un model, nici un izvor de inspirație acolo: femeile din Roma, în fond, din exces de mondenitate, percep iubirea ca pe o voluptate exclusiv carnală, lipsită de sentimentele profunde legate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
știa foarte bine că scrisul, pentru mine, era mai important decât orice altceva. Sigur, îmi dădeam seama că sunt caraghios, dar speram ca „inspirația” mea spontană să cântărească în ochii ei cât o justificare demnă. Poate mă salvasem. Evitasem ca urbea să râdă de impotența mea. Preoteasă a lui Zalmoxis Aia e persoana cea mai ascultată din tot satul. Toți sunt foarte atenți să-i urmeze sfaturile în orice chestiune publică sau personală. Într-o zi am întrebat-o cărui fapt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
ei au dreptate, căci credința, nezdruncinată de nici o îndoială, e mai tare decât realitatea. Plecare Roma se transformase într-un depozit de murdării cu miros înspăimântător. Pare că toate maladiile Imperiului ajung în cele din urmă să se adune în Urbe, cu riscul de a deveni incurabile. Sau poate că și asta era doar o obsesie a mea. Cu toate astea, în acea zi, casa din Roma părea să se opună îndârjit plecării mele. Fiecare ungher și fiece lucru reprezentau tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
iau cu mine, călătoria era lungă și obositoare. Am plâns sfâșietor. Probabil că Fabia a înțeles întristarea mea și m-a privit rece: știa bine că lacrimile acelea nu erau pentru ea. Plictiseală Dar altceva m-a împins să părăsesc Urbea. A intervenit plictiseala. Brusc. În mod inexplicabil. Din cauza ei, o apăsare imensă și paralizantă pusese stăpânire pe mine. Apatia și indiferența totală sunt, în ceea ce mă privește, relele cele mai mari. Nu știu cum să mă apăr de ele. Nu-mi rămâne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]