2,115 matches
-
am dus la tata: - Ce-i, mânzule? m-a întrebat. Mâncând covrigul, i-am spus care-i baiul. - Bine, bine, spune-i mamei că vin de cum termin partida asta. Dar eu n-am plecat. Îmi plăcea să mă uit la uriașii aceștia care intrau, comandau ceva, consumau, unii plecau și alții se așezau, gânditori sau obosiți, la mese. Intrau muncitori, căruțași, țărani, samsari, fără ocupație, oameni simpli de tot felul, din popor, niciodată vreun funcționar, vreun proprietar sau comerciant. Dar era
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe lângă apă, malul era abrupt, nam mers mult și am dat de o limbă de pământ care intra ceva înspre apă. Am luminat cu lanterna în spatele nostru, se vedeau niște surpături de pământ, ca niște răni abia închise a nu știu cărui uriaș răpus în luptă și niște smocuri de buruieni pe ici pe colo. Pe atunci, locul numit, "la iarbă" nu prea era cunoscut de pescari, căci aici ne aflam. - Ei, de acum, am ajuns, spuse moș Bâcu încet, ca o taină
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
să-ți fiu călăuză. Îmi iau îngăduința să-ți spun că mă voi ruga în noaptea aceasta pentru liniștea domniei tale. Mergi în pace! Egumenul îl binecuvântă făcând deslușit asupra lui semnul crucii și rămase pe loc cu privirile spre uriașul de stâncă. Au mers spre nord-vest în lungul văii Ed Deir până când câmpia Er Rahah s-a deschis largă spre deșertul Sinaiului. Urcușul l-au început pe versantul nordic al masivului, în așa fel ca toată ziua să rămână apărați
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
dezbateri dintre el și Newton privind natura gravitației. Chiar dacă cei doi au ajuns să fie adversari înversunați, sunt memorabile cuvintele pe care Newton i le-a scris lui Hooke: pentru a vedea cât mai departe trebuie să stai pe umerii uriașilor. Robert Hooke a prezidat timp de 22 de ani Departamentul de Experimente al Societății Regale, fiind secretar al societatii pentru cinci ani. A fost o perioadă deosebit de vie și plină de evenimente, în care lumea științei era cutremurată de controverse
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
prezentate aceste evenimente. Această diferență constă nu doar în limbajul folosit. Deși au parcurs texte diferite, cititorii lui Tom Degețel cad ușor de acord asupra cui să țină partea. Ei îl laudă pe băiatul isteț și se bucură la necazurile uriașului. Cititorii nu-și fac scupule cînd Tom schimbă coroanele astfel încît uriașul să-i mănînce, fără să vrea, pe propriii lui copii totul, ca Tom să-i înfrîngă dușmanul. De fapt, cititorii sînt chiar încîntați de acest șiretlic. În mod
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
au parcurs texte diferite, cititorii lui Tom Degețel cad ușor de acord asupra cui să țină partea. Ei îl laudă pe băiatul isteț și se bucură la necazurile uriașului. Cititorii nu-și fac scupule cînd Tom schimbă coroanele astfel încît uriașul să-i mănînce, fără să vrea, pe propriii lui copii totul, ca Tom să-i înfrîngă dușmanul. De fapt, cititorii sînt chiar încîntați de acest șiretlic. În mod evident, această fabulă destul de crudă e prezentată într-o asemenea manieră în
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
toate acestea, timpul este adesea important pentru continuarea fabulei și merită, în consecință, să fie făcut sesizabil. Dacă Tom Degețel nu avea la dispoziție niște cizme de șapte coți, el n-ar fi fost niciodată în stare să scape de uriaș la timp. Diferența dintre timpul de care Tom Degețel are nevoie pentru a evada din prinsoarea uriașului și timpul de care uriașul are nevoie pentru a se trezi este, în acest caz, decisivă pentru deznodămîntul fabulei. Mai mult, întotdeauna se
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Dacă Tom Degețel nu avea la dispoziție niște cizme de șapte coți, el n-ar fi fost niciodată în stare să scape de uriaș la timp. Diferența dintre timpul de care Tom Degețel are nevoie pentru a evada din prinsoarea uriașului și timpul de care uriașul are nevoie pentru a se trezi este, în acest caz, decisivă pentru deznodămîntul fabulei. Mai mult, întotdeauna se întîmplă cîte ceva undeva, fie într-un loc care există într-adevăr (Amsterdam) sau într-un loc
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
la dispoziție niște cizme de șapte coți, el n-ar fi fost niciodată în stare să scape de uriaș la timp. Diferența dintre timpul de care Tom Degețel are nevoie pentru a evada din prinsoarea uriașului și timpul de care uriașul are nevoie pentru a se trezi este, în acest caz, decisivă pentru deznodămîntul fabulei. Mai mult, întotdeauna se întîmplă cîte ceva undeva, fie într-un loc care există într-adevăr (Amsterdam) sau într-un loc imaginar (Narnia lui C. S.
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Daniel răspunse cu umilință printr-o întrebare: -Această taină a visului, cărturarii și astrologii palatului nu sunt în stare s-o descopere?Eu am descoperit taina. Tu împărate ai visat un chip mare, o statuie de-o strălucire fantastică. Acest uriaș stătea în picioare, în fața ta cu înfățișare sinistră. Capul acestuia era de aur, pieptul și brațele de argint, abdomenul și coapsele de bronz, picioa rele de fier și lut. Din munte un bolovan mare a alunecat și a lovit picioarele
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
absolute și surâdeam de blândețea și puritatea lui Gulliver; nu-l înțelegeam bine! Să câștigi de partea ta oameni pe care ai fi putut să-i strivești, fiind niște ticăloși, mi se părea desigur ușor de făcut când ești un uriaș conștient de forța ta, dar când adversarii sunt egali în putere, încearcă deci... Nu-i câștigi niciodată, încearcă să rămâi prieten cu un ticălos. Cu câți n-o făcusem (firește fără să știu ce zace în ei) și... Plecând în
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
roșie", cum mi s-a spus. Roșie? În primul număr era elogiat Baudelaire, de la care se luase titlul celebrei poezii, în care poetul era comparat cu albatrosul care înfruntă, sus, furtunile, dar exilat jos, în mijlocul huiduie- lilor, aripile lui de uriaș îl împiedică să meargă. Ce era roșu aici? Dar intrasem în război și pesemne muzele trebuiau să tacă. Să mă duc, mi-am spus, să-i mai fac o vizită. El cunoaște lumea presei și a redacțiilor literare, cine știe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
fi avut mâini ar mai fi rămas tot atât de mare artist? Printre ei Geo Dumitrescu, care m-a prezentat celorlalți astfel: "Un viitor colaborator la Albatros". Ceilalți erau acest Virgil Untaru (care avea sub braț Ulysse de Joyce), Marin Sîrbulescu, un uriaș și Tib Tretinescu, un băiat cu gâtul strâmb. "Și tu de ce umbli cu Joyce sub braț, l-a întrebat Geo, acasă nu poți să-l lași?" Nu pot să-l las din mână, i-a răspuns Virgil Untaru înroșindu-se
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
umor, deși umorul răzbătea, dar ai fi zis ca el n-avea chef de glume. Vrei să spui că nu-ți place? continuă. O să-i spun lui Miron să te pună chiar pe tine să scrii nota. - Și ce, zise uriașul, ai vrea s-o înjur? - Cum s-o înjuri dacă nici n-ai citit cartea! Avea o falsă uluire stăpânită și se uită la noi toți luîndu-ne martori: am zis că trebuie înjurată? Asta e cam într-o ureche, îți
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
un articol, încrețindu-și fruntea în semn că era stăpânit de cea mai sinceră obiectivitate, Geo Dumitrescu i se adresă lui Untaru: - Ei, cume?! - Interesant! zise acesta, dar se roși și izbucni în râs. - Ei, vezi?! se adresă Geo Dumitrescu uriașului, ai fi zis supărat, și era chiar supărat, dacă n-ai fi simțit în cuvintele lui nepăsarea. Amețeala după prima halba mi se împrăștie la a doua. Ni se aduse ceea ce grasul numea "chestie d-aia". Era mămăligă la cuptor
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că lui nu i-a ajuns nici pe-o măsea. Chemă chelnerul din proprie inițiativă și își desfăcu mîinile: avem aici, zise el, și clienți mai corpolenți, să mai aducă o chestie d-aia dacă nu cumva Sîrbu dorea altceva. Uriașul însă își dădu cuvântul că nu mai dorea nimic, numai bere. Auzi! Bere! Dar asta mai vroiam și noi! Apoi mi se adresă, ce fac, de ce n-aduc nuvela aceea să debutez? Dacă n-ar fi pierdut-o (adică pe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
această înțelegere a naturii umane, violentă, răzbunătoare, plină de prejudecăți, robită instinctelor, infamă, cum a înțeles-o nazarineanul. Dionisianul era prea inferior în isteria cu care exalta el instinctele, ca să nu înțeleg că nu le cunoștea deloc, cum le cunoștea uriașul de la Iasnaia Poliana, care luptase împotriva lor cu toată forța geniului său, ca să nu sucombe. Critica creștinismului și a oricărei morale era ușor de făcut și nu trebuia pentru asta un curaj colosal, cum declara Nietzsche. Dar pentru încrederea totală
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și identitatea dintr-un corp în altul nu avea nevoie de o revoluție. În afară de asta, ar fi și imposibil. PRINCIPIUL DE GRUP COMBINAT CU LIBERA INIȚIATIVĂ ȘI IMPREGNAT CU NOI IDEI, LA FEL DE MĂREȚE, TOCMAI ÎNCEPEA SĂ SE EXTINDĂ. CA UN URIAȘ CARE CALCĂ CU PAȘI GIGANTICI, ÎNVINGEA ORICE REZISTENȚĂ ȘI ÎN ACELAȘI TIMP DĂDEA SPERANȚE. ÎN ASEMENEA MOMENTE, OAMENII NU PLEACĂ UȘOR URECHEA LA VOCI CARE ÎI AVERTIZEAZĂ ÎMPOTRIVA PERICOLELOR ÎNDEPĂRTATE SAU ÎI ÎNDEAMNĂ SĂ FIE MAI CREATIVI. DIN NOU MINTEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
mă lasă? Că eu mă scol. Hai, lasă, că avem treabă de acu’... om vide noi... să ajungem acum de’om sămăna. Carul se porni iar în legănatul spre pădure. Toată ziua nu mi-a stat gândul decât la tractor. Uriașul acela care brăzdează pământul, îl rupe bucată cu bucată și apoi îl pune la loc. Cum trebuie să fie să urci pe așa ceva? - Cade!!!..... Mă trezea din visare câte un strigăt de-al vre’unui tăietor. Nu știam cine
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
prietenoasă decât celelalte. Mergeam alături de Florin pe ogor. Venise acasă și îi ceruse voie tatei să mă plimbe cu tractorul. Numai el știe cum a scos-o la capăt și ce i-a îndrugat tatei. Nu am scos niciun cuvânt. Uriașul de fier cu motor ne aștepta la marginea tarlalei. - Hai, hopa sus, puștiule, să te văd dacă mai ești așa de bun de gură. Am zâmbit odată cu el și am reușit, cu greu, să urc singur în cabină. Brazdă după
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de fata lui Floarea a lui Costache de pe deal. Au măritat-o părinții după “băiet cu avere” și s-a ales cu norocul chior. Un bărbat care o bătea seară de seară. - Lasă, că știe ea de ce o bat, striga uriașul în timp ce îi cărăbănea pumni și picioare. O bat așa, că eu am cu ce, iar ea a venit cu cămașa pe ea de la mă-sa. La mă-sa să meargă să-și facă, nu la mine. Mariana
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
o largă mișcare de întuneric, semănată cu solzi strălucitori. Dincolo de ea, un întuneric mai dens, parcă închegat, fără îndoială, celălalt mal. Dacă te uitai bine, zăreai, totuși, pe acel mal încremenit, o lumină gălbuie care părea flacăra unei lanterne îndepărtate. Uriașul se întoarse către mașină și făcu un semn din cap. Șoferul stinse farurile, apoi le aprinse, începând să semnalizeze la intervale regulate. Pe povârniș, omul acum se ivea, acum dispărea, mai înalt și mai masiv cu fiecare înviere. Deodată, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pădurea întunecată, către mare și noapte. În aer plutea un miros veșted, venit din apă sau din cerul spongios. Se auzea clipocitul apelor grele sub bac și, de pe cele două maluri, în răstimpuri, chemarea broaștelor sau ciudate țipete de păsări. Uriașul se apropie de șofer. Acesta, mic și slab, sprijinit de unul din stâlpii de bambus, își înfundase mâinile în buzunarele unei salopete, cândva albastră, dar care acum era îmbâcsită de praful roșu ce le scrâșnise toată ziua între dinți. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine știut de sărăcie și de cenușă, ascultând cum urcă în el valul unei bucurii fără nume, tainice și nerăbdătoare. Când stăpânii colibei sosiră, îl găsiră pe d'Arrast în picioare, cu spatele rezemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fripturile. Suntem cam înghesuiți. Neagu își retrage scaunul : el nu mănâncă, bineînțeles. Pentru băutorii adevărați mâncarea e umilitoare... Partenera mea vine mai aproape : mâinile ei lungi și delicate, deasupra farfuriei. Profilul e palid. Pare con centrată, absentă. Neagu trece farfuria uriașului, care golește conținutul într-a sa, așezând-o apoi alături, fără nici un cuvânt. Totul se petrece rapid, după o regulă statornicită, care nu mai are nevoie de explicații. Paharul rămâne, însă, neatins. Sărbătoritul până la urmă se retrage spre noi, își
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]