2,433 matches
-
oamenii, dar de la arendașul Cosma a sărit să-și tragă acasă trei porci cât vițeii. ― Hai la primărie! răcni Trifon Guju. Să-l întrebăm pe dom' primar cum de nu ne-a spus porunca lui vodă până azi? Porniră cu urlete de însuflețire, dar găsiră numai pe secretarul Chiriță și un agent de percepție, amărât și înfricoșat, crezând că au venit să-l omoare pe el, fiindcă el a umblat mai mult iarna trecută după biruri. Chiriță se încolți cu oamenii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Trifon, ridicând pumnul. ― Tu să dai în mine, măi Trifoane? Tu să-mi poruncești mie? făcu primarul cu o înflăcărare mânioasă și mândră. Ia poftim, Trifoane, dă! Trifon se repezi înjurînd, dar țăranii îl opriră. Urmă o hărțuială lungă, cu urlete și răcnete, la care luară parte toți câte puțin, ca să-l convingă pe primar să fie alături de oameni, nu împotriva lor, că nu șade bine, amenințîndu-l chiar că, altfel, nu va fi părtaș nici la pământuri. Ion Pravilă, și din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
chiar în aer ar fi fost numai dușmani. Geamurile ferestrelor țipau strident, sfărîmîndu-se. Mulțimea, frământată ca o baltă răscolită de o furtună năprasnică, se îndoia când încoace, când încolo, căutând parcă să-și descarce mai repede furia ce o sugruma. Urletele pe toate glasurile, înjurăturile îmbăiate se încrucișau într-un vuiet prelung, care înăbușea strigătele desperate ale celor câteva slujitoare de la curte... În izbucnirea de furie, descătușată într-o singură clipire, ca un trăsnet clocit mult între nori și căzut fără
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prăbuși peste tavanul etajului. Un nour uriaș de scântei răbufni brusc și se împrăștie în văzduhul roșu, urmat de un cârd de flăcări proaspete, desprinse din mormanul de jăratic. Din sute de piepturi porni, ca la o comandă supremă, un urlet prelung de mulțumire. Apoi, ca și când numai acest semn de izbândă deplină I-ar mai fi așteptat, țăranii se risipiră încetul cu încetul. Doar câțiva se încăpățînară a rămânea de teamă să nu se mai întîmple ceva și ei să lipsească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
n-ar fi fost de față, și toți spuneau același lucru și aproape cu aceleași cuvinte. Uneori, arar, se făcea liniște și atunci toți se simțeau cuprinși de o înfiorare apăsătoare, pe care încercau apoi să o alunge cu alte urlete mai năvalnice, parcă le-ar fi fost frică tuturor să nu se trezească dintr-o beție fericită. ― Uite-i că iar vin! strigară deodată câteva glasuri. Toate capetele se întoarseră spre Lespezi. Știau că iar vor veni, că trebuie să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că soldații se vor înfrăți cu țăranii și-l vor măcelări. Mulțimea de țărani începu deodată o mișcare pe loc ca o apă bătută de un vânt nehotărât. Era o legănare într-o parte și într-alta, căreia clocotul de urlete îi împrumuta o înfățișare războinică. ― Nu ne trebuie boieri! Ați venit să ne omorîți?... Noi nu ne speriem de soldați!... Destul ne-au batjocorit ciocoii!... Huo! huo!... Să nu trageți, fraților!... Prefectul împietrise pe șosea, privind vălmășagul de țărani și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că a rărit și risipit aerul, încît pe fața pământului n-a mai rămas decât un vid imens, chinuitor de suflete. În tăcerea aceasta goală, glasul lui Petre cădea ca o ploaie fierbinte, asmuțitoare. Din toate piepturile izbucni deodată un urlet care parcă aprinsese văzduhul mai violent ca salva de gloanțe de adineaori. Pe urmă glasurile se vălmășiră iar într-o larmă tulbure și cleioasă ca o băltoacă răscolită de grindină. ― Domnule maior! strigă prefectul Baloleanu cu pălăria pe ceafă, cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
alb reveniră în poziția orizontală. Trâmbița nu-și întrerupse deloc țipetele de aramă... Zdrențele zgomotului împușcăturilor încă nu se risipiră și nici șuierul gloanțelor încă nu apucase a se potoli când din vălmășagul de oameni țâșniră stropi de sânge și urlete de durere. Multe trupuri se prăbușiră, scormonind pământul, care cu unghiile, care cu dinții, toate zvârcolite de chinuri ca niște râme zdrobite: "Aoleu!..." "M-a omorât, mamă!..." "Aoleu, fraților!..." M-a împușcat, oameni buni!..." În același moment mulțimea se întoarse
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vrut să-l omori, ai?... Tu ai fost capul ucigașilor! Trifon gemu ceva neînțeles. ― Dar plutonierului de ce i-ai smuls arma?... De ce I-ai lovit?... Spune, tîlharule! Îl plesni cu cravașa peste capul ciuruit de răni vii. Omul scoase un urlet înfiorător, ca și când i s-ar fi dezghiocat carnea, și se prăvăli ca o buturugă găunoasă. Mai furios, maiorul îl călcă în picioare, necontenind cu "hoțule" și "tîlharule". Apoi deodată se retrase câțiva pași și ordonă rece, tăios: ― Sergent!... Tu! Da
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
curând că are grăsime și la inimă. În orice caz obosea repede. Ca să nu-și pericliteze sănătatea cu bandiții, ordonă să se aplice fiecăruia din cei cinci câte o sută la spate. Ordinul tocmai se executa, indivizii se întreceau în urlete la fiece lovitură, când trăsura prefectului opri în uliță. În vreme ce bătaia continua, caporalul numărând cu glas tare loviturile, ca să nu se întîmple vreo lipsă, maiorul Tănăsescu se plânse prefectului și primului-procuror de încăpățînarea tâlharilor de a nu mărturisi și a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să nu-i plesnească vinele de atâta constrângere nervoasă. Se puse deci cu pumnii și cu cravașa pe Toader Strîmbu, îl umplu de sânge, îl călcă în picioare... Când obosi, porunci caporalului să continue cu parul pînă-i va zdrobi ciolanele. Urletele țăranului se transformau în gemete din ce în ce mai slabe și mai horcăite. ― Sergent! strigă în sfârșit maiorul. Ia-l și pe ăsta... În fundul grădinii!... Împușcat!... Repede, repede! Ordinul maiorului îl deșteptă brusc din toropeală, parcă ar fi turnat peste el o găleată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
taste speciale. ― O.K. Dă-i drumul la bandă. Atenție la volum. Navigatorul apăsă comutatorul. Sala se umplu de un șuierat ascuțit. Vorbeau stelele. Deodată un sunet terifiant explodă prin pasarelă. Kane se cocârjă și Ripley păli în mod rușinos. Urletul oribil ținu douăsprezece secunde, apoi energia statică îl acoperi. ― Dumnezeule, zise Kane, tremurând tot. Lambert deconectă difuzoarele. Pe punte se resimți puțină căldură omenească. ― Ce-ar putea fi? întrebă Ripley cu voce pierdută. (Avea privirea celei care a găsit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
o valvă de presiune hârâi și se topi. Lumina se stinse. Cei doi bâjbâiră în căutarea unor lanterne. Parker încercă să găsească butonul de declanșare a generatorului auxiliar care procura energie în absența mașinilor principale. Pe pasarelă domnea confuzia. Când urletele și exclamațiile se mai potoliră, Lambert proferă prima reflecție inteligentă. ― Generatorul secundar trebuie să fi fost branșat acum. Făcu un pas și se lovi cu genunchiul de marginea pupitrului. ― Atunci nu văd de ce n-avem lumină, zise Kane care, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Trei. Trei semnale regulate. ― Unde sunt? ― Aproape... foarte aproape. Se întorc cu pas regulat. Lent, dar înaintează. Este un semn bun. Nu fii sigur, își zise ea. Branșă imediat transmițătorul stației. ― Dallas... Dallas, poți să m-auzi? (Îi răspunse un urlet de energie statică pe care încercă să-l resoarbă.) Dallas, aici Ripley. Confirmă recepția! ― Ușor, Ripley. Te auzim. Venim acum. ― Ce s-a întâmplat? Ați dispărut de pe ecrane, v-am pierdut semnalele când ați intrat în epavă. Am văzut înregistrările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
în revistă locurile care nu fuseseră cercetate. În mișcarea pe care o făcu, atinse un panou. Un corp solid și țeapăn îi căzu pe umeri. Întoarse ochii și dădu peste niște degete scheletice și cabușonul cenușiu al unui ochi. Un urlet de groază îi ieși din gât. Cu pântecele strânse într-o convulsie de scârbă, se zbătu frenetic. Creatura se răsturnă greoaie pe punte și rămase nemișcată. Dallas și Ash se repeziră spre ea. Cei trei oameni se holbau la forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se crispară. Tot corpul îi tremura de parcă era cuprins de friguri, cu toată căldura care domnea în sală. ― Respiră adânc, de mai multe ori, îi recomandă Ash, pe când toți erau paralizați de stupoare. Kane se străduia. Inspirația îi smulse un urlet. ― Oh, doamne, mi-e așa de rău. Rău, rău! Se ridică cu stângăcie, corpul scuturându-se spasmodic, cu mâinile agățate de masă, de parcă-i era frică să-i dea drumul. ― Aaahh! ― Ce ai? întrebă Brett, neputincios. Ce te doare? Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Ceva din...! Agonia, vizibilă pe fața lui Kane, opri întrebarea lui Brett. "Execul" încercă să plece de la masă și căzu pe spate. Ochii i se plimbau prin orbite și din gât țâșni un strigăt pătrunzător care îi îngheță pe toți. Urletul se repercuta pe panourile popotei, sfredeli urechile echipajului perplex. ― Cămașa lui... murmură Ripley, paralizată ca și Kane, dar din motive diferite. Arăta cu degetul spre pieptul ofițerului. Pe tunica lui Kane apăruse o pată de sânge. Se întinse rapid, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
aerul care stagna în sas, propulsă sicriul în neant. Fu o înmormântare rapidă. Dallas nu era dispus să prelungească acest ceremonial funebru. Kane, fie-i sufletul împăcat, dispăruse în hăul cosmic mai simplu decât trecuse de la viață la moarte. Ultimul urlet agonic răsuna încă în urechile căpitanului. Se adunară la popotă. Acolo, așezați în jurul mesei, puteau discuta fără constrângeri de primejdia care-i amenința. Dallas profită de ocazie pentru a le spune să curețe sala. ― Am verificat proviziile de aer, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
-i lucea de sudoare. Respiră adânc și puse jos detectorul. Cu mâna liberă, prinse mânerul tambuchiului. Era rece și lipicios pe palma udă. Rezemându-se pe peretele opus al coridorului, orientă tubul spre gura căscată și apăsă pe trăgaci, Un urlet foarte ascuțit sfâșie tăcerea. O mică creatură, cu ghearele scoase, țâșni de sus. Căzu exact în mijlocul plasei, pe care cei doi ingineri săriră imediat s-o strângă în jurul prăzii. Trebuia neapărat prinsă bine în rețeaua deasă a capcanei. ― Ține bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
încolăcise gâtul era deosebit de tenace. Luat în sus de acest braț colosal, curând se legăna în aer, pierzând contactul cu solul. Jones, o zbughi afară pe sub picioarele Brett. Zburlit de frică, se fofilă printre Ripley și Parker care alergaseră auzind urletul, Dădură buzna în antrepozit fără să mai stea de gânduri și văzură picioarele lui Brett cum se zbăteau în gol. Ridicând ochii avură o ultimă viziune fugitivă a două tălpi înghițite de întuneric. Deasupra formei neputincioase și chinuite a inginerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
facem proțăpiți aici? Aia poate să se întoarcă? Își luă arma cu amândouă mâinile și făcu cale-ntoarsă, întrebându-se prin ce minune o chestie atât de mică putea să ajungă un monstru de mărimea asta. Fugiră din atelier, ecoul ultimului urlet al colegului lor răsunându-le încă în urechi, definitiv imprimat în memoria lor. Parker îl cunoștea pe Brett de atâta amar de vreme, dar strigătul de groază pe care-l scosese îl îndemna să nu-și menajeze picioarele. Să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
așteptase să dea aici peste această înclinare, iar faptul că memoria nu-l înșelase îi dădu curaj. Trebuia totuși să aibă grijă să nu-și piardă echilibrul pe această pantă. Mai aruncă un jet de foc înainte. Nu urmară nici urlete, nici miros de carne calcinată. Creatura se ascundea, deci, foarte departe. Se întreba dacă și se târa spre o altă ieșire, poate înfuriată, poate înfricoșată. Și dacă îl aștepta la următorul colț, hotărâtă să se debaraseze de acest urmăritor iritant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
instalară în jurul ei. Era singură. Pe navă mai erau trei ființe vii. Entitatea, Jones și ea însăși. Dar trebuia să se asigure mai întâi. Trebuia așadar să-l părăsească pe Jones un moment. Nu-i era ușor, dar motanul auzise urletele și mieuna și zgâria pereții habitaclului său. Putea în orice moment să alerteze creatura, ceea ce Ripley nu-și dorea în nici un caz. Ajunse la nivelul B fără să dea peste nimic, strângând tare aruncătorul de flăcări. Antrepozitul de alimente se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ridicase, cu capra și iezii, cu porcul pe care-l creștea și cu găinile. A trăit liniștit în singurătatea lui pe care singur și-a ales-o până spre anii’90, când cineva a trecut pe cărare și a auzit urletul de jale al câinelui, ca un bocet, dar nu a lui Medor, care murise cu ceva timp în urmă. Omul a intrat în curte și l-a văzut pe Pustnic pe prispa casei, rezemat cu capul de perete. Nu mai
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
devenea și el vrăjitroacă, își lua o mască și urmărirea continua. Pe înserate, când deasupra turnurilor uriașe ale morii, pe cerul încă albastru, sticleau primele stele, rămânea de obicei un singur supraviețuitor, hăituit de o hoardă de vrăjitroace care scoteau urlete sinistre. Locatarii așteptau cu groază momentul ăsta, aruncau după noi, de la balcoane, cu cartofi sau morcovi, femeile de serviciu ieșeau cu mătura, dar degeaba. Vrăjitroacele nu se potoleau până nu capturau și ultima victimă, un copilaș care, văzând că se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]