6,013 matches
-
la el, apoi a întors ochii către Salmon Falls. Și-a împins piciorul în față, aproape de marginea cascadei. Existau mai multe șanse să cadă de-acolo, decât atunci când era în barcă, în mijlocul râului. Existau mai multe posibilități să moară pe uscat decât pe apă. Zach, uită-te la vâltoarea asta, a insistat ea. Aproape că nu e apă deloc. Sunt numai bolovani. O să ne facem praf. Nu. Nu și dacă trecem pe-acolo. Vezi ? Canalul din stânga ? Putem să ne strecurăm pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și ancorate era același lucru cu a conduce un submarin. Știa exact ce trebuia să facă. Era ca și când cineva și-ar fi petrecut ultimii doisprezece ani învățându-l cum să reziste pe râuri. Ultima lecție, cum să găsească drumul pe uscat la fel de simplu ca pe apă, Danny o primise cu o zi înainte, când plânsese până când adormise în pădure și-l văzuse pe bărbatul din vise. Era același bărbat pe care-l văzuse în camera lui în fiecare noapte, adică tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
oprire până la Nixon Bar, adică zece kilometri în josul râului, după care se întorcea și înota înapoi. Era mai puternic decât curentul și asta îl speria. Nu era normal ca un om să se simtă mai bine în apă decât pe uscat, ca un om să nu se teamă de înec sau de frig. Zach a clipit și Jina a dispărut în pădure. Vocea lui Andy a plutit dinspre cabană - un chițăit încântat, atunci când a luat cartea cu Regina Zahărului. Andy și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
îmi vorbesc și eu tac ascultă un joc de chibrituri mâinile noastre înalță zmeie de lumină dai norii la o parte să vezi ți-am trimis forme de fluturi sărutul ne strânge cenușa rămasă din vise ținute în pod la uscat un om cu mâna la frunte streașină îl plouă cu gânduri funii aproape îngeri se spânzură-n doi pentru tine mi-am dat jumătate din viață pânzele pe care trebuia să le umflu un sfert dintre păsări se rugau să
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să te usuci de neiubire și ai să plângi în jet regretul neștiind că am rămas cuibărit în adn-ul tău când te privesc când te privesc am senzația că cerul s-a topit și a curs potop de azur peste uscat și peste mare înecându-mă când îmi zâmbești am impresia că s-a deschis vortex pleoapa timpului înghițindu-ne Romița Mălina CONSTANTIN <biography> Născută la 9 martie 1968 Domiciliul București Apariții în antologii : -Esențe de Primăvară apărută la editura Pamfilius
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o poartă a durerii știam că e ultima îi sfârtecase altcineva toate cele câteva inimi ea vindecase mâini picioare și câteodată suflete știa că nu moartea e cea mai fără de îngeri timpul își scoate uneori veșmintele cusute cu fir la uscat pe locul odăii am făcut grădină cine-a știut că și florile dor ca atunci în fereastra prispei sub umbra viței de vie se leagănă fața lui Dumnezeu venit la întâmpinare ce-ai face tu în locul meu, Doamne? uneori iubirea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și cerul se Întunecase. Sub bolta pestriță se Întindea orașul pe care eu Îl lăsasem În urmă acum o jumătate de oră și care-și Întindea din nou brațele În așteptarea mea. Eu eram piratul care Își Îndrepta nava spre uscat, tîlharul care se căiește... Ceea ce vedeam era oare doar Fata Morgana? Nu, nu era posibil... Deși nu aveam nici o dovadă pentru acest fapt, orașul din care plecasem cu puțină vreme În urmă nu era la fel cu cel În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fapte... Oricît ar fi sperat ea să plutească ca un embrion În lichidul gălbui, vorbind de una singură, cu berea ei, moartea protectorului, care constituia o crudă realitate, era ea Însăși tocmai această realitate. Se zbătea ca un pește pe uscat. — Dar mai sînt și economiile... și apoi nu m-am atins nici de banii de lichidare ai soțului... și banii de la asigurarea pe viață pe care am făcut-o Împreună cu soțul meu... — Aha! Mai e ceva. Îmi plăcea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Muzeului de artă. Locul e superb, iar schimbările pomilor de pe o săptămână pe alta sunt un regal de culoare. Acum sunt roșii-sângerii. Apoi înotăm în tăcere, ne auzim gândurile. După înot începe ceremonialul de duș, de spălat pe păr, de uscat și de povestit: azi despre expoziția de artă alexandrină. Săptămâna trecută ne-a acompaniat și I. Era înaintea unei noi biopsii și după o nuntă pariziană. Am întrebat-o cum s-a îmbrăcat la nuntă, cum a pupat lumea pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fără să-mi fi explicat mie însumi, atunci sau mai târziu, resortul acelui moment, mă trezii vorbind: - Veniți de la București, doamnă? Întrebarea era banală, obișnuită în asemenea împrejurări, și nu obliga la vreo introducere sau prezentare. - Da, domnule, îmi răspunse uscat, făcând vizibilă însă, printr-un joc necontrolat al privirii, dorința unei conversații izvorâte din nevoia de alungare a plictisului. Continuai într-o doară: - Cum e timpul acolo? (Ceva mai imbecil nu puteam să întreb.) - Tot ca aici, zăpușeală... - Și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înșelaseră până atunci, fie a unei ușoare scrânteli „din ce în ce mai evidentă”. 10. Mijlocul lunii mai. Se împlinea o jumătate de an de la plecarea domnului Pavel. Zăpada trecuse, zilele se topiseră, vântul noii primăveri bătea ușor în rufele doamnei Pavel, întinse la uscat pe frânghia din curte, de la poartă până la cârligul din zidul magaziei. Era un vânt călduț, înnoitor peste copacii înverziți ai străzii. Doamna Pavel era plecată la una din vecinele ei care locuia peste drum de poartă; împlinea acolo, ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ofertei chiliene", propunând deplasarea unor experți pentru a aprofunda discuțiile. Până la plecarea mea definitivă, aceștia n-au apărut, iar după evenimentele din decembrie 1989, flota noastră a dispărut în "Triunghiul Bermudelor", zonă binecunoscută de căpitani, lupi de mare și de uscat, unde, datorită "paranormalului", s-a volatilizat pe veci, rămânând pentru urmași doar "Dosarul Flota", închis deocamdată "în coadă de pește"! Pentru a-mi reveni după nereușitele comerciale, datorate atât unor condiții nefavorabile din țara de reședință, dar mai ales incapacității
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
înapoi, în picioare. Um-Bassar turnă apă în vas și adăugă o picătură de ulei, peste care suflă de trei ori. Recită câteva formule de neînțeles, apoi privi atentă în vas, rostind cu voce cavernoasă: — Djinnii sunt aici, unii vin pe uscat, alții pe mare. Deodată, se întoarse spre mine și-mi făcu semn: — Vino mai aproape! Neîncrezător, nu m-am clintit din loc. — Vino, nu te teme! Mama mă liniști cu privirea. M-am apropiat cu pas temător. — Apleacă-te peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dăm ocol grajdurilor din cartier și să cumpărăm bălegarul adunat. Îl căraserăm în afara orașului, într-un loc pe care ni-l arătase. Ne aștepta acolo un om ca să ia în primire încărcătura; el era cel care punea prețioasa recoltă la uscat, ceea ce însemna o lună pe timp de vară și trei luni iarna. La înapoiere luam cu noi o grămadă de bălegar tare ca piatra și bun de ars. Cu asta era alimentat cazanul de la hammam. Asta mai însemna și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu excepția unui șef de poliție. Două zile mai târziu, ne aflam la Kina, un târg mare împrejmuit cu un zid de cărămizi nearse de care spânzurau trimfător trei sute de capete de crocodili. De acolo am pornit-o pe drum de uscat spre a ne duce în portul el-Kussair, la Marea Roșie, având cu noi burdufuri pline cu apă, căci de la Nil până pe coastă nu dai nici măcar de un izvor. Am avut nevoie de o săptămână încheiată spre a ajunge la Yanbuh, port
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Nur a avut parte la Djerba, o lună mai târziu. Însă, de data asta, n-am văzut-o plângând. Ne opriserăm pentru popasul de noapte și, nu fără neplăcere, părăsisem pentru o vreme scândurile mișcătoare ca să merg cu Abbad pe uscat. În plus, eram curios să cunosc un pic insula aceea a cărei viață plăcută îmi fusese mult lăudată. Ea a aparținut mult timp regilor din Tunis, însă locuitorii au hotărât, la sfârșitul veacului trecut, să-și proclame independența și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
umplând spațiul, liniștind oameni și ziduri. Trecuse o lună de când fusesem închis la castel. După neplăcuta traversare și nenumărate popasuri, fusesem debarcat, fără Abbad, pe un chei din Neapole, cel mai populat oraș italian. Apoi dus singur la Roma pe uscat. N-aveam să-mi revăd tovarășul decât trei ani mai târziu, în niște împrejurări ciudate. Eram tot în lanțuri, dar, spre marea mea surpriză, Bovadiglia a socotit că e cazul să-și ceară scuze: — Suntem pe teritoriu spaniol. Dacă soldații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură întâmpinați de bărbați, femei și copii. Toți se adunară în jurul lor, vociferând veseli. În coliba lui Tarosh - solidă, din lemn, cu o latură ocupată în întregime de rufele puse la uscat -, câteva femei blonde, robuste îl înconjurară râzând pe Valerius când acesta intră într-o cadă și-i turnară apă caldă, să se spele. Îi frecară trupul cu perii din licheni, până când considerară că oaspetele - sacru pentru triburile acelea - era perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzu rețeaua de fire pornind din stâlpul de curent electric și pereții murdari, pătați, ai caselor care se înălțau mult în jurul său, și acoperișurile complicate și verandele lor; desișul lor de antene de televiziune, sârme întinse pentru pus rufele la uscat și curți pline de biciclete și plante zdrențuite și tot calabalâcul familiilor numeroase și zgomotoase. Rețeaua municipală de apă era pornită. Dinspre fiecare bucătărie și baie din Shahkot răzbătea sunetul pompelor de apă, șuvoaiele subțiri de apă scurgându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Gusturile lui Ammaji erau cu un secol în urmă și nici Sampath sau tatăl ei nu-i erau de ajutor. Era singură în încercarea de a-și păstra poziția în societatea din bazar. Costumațiile alese erau spălate și atârnate la uscat pe tufele de lantana, iar noaptea era lăsate sub cutii cilindrice din metal, ca să se netezească cât mai multe dintre cute. Când apărea în toată măreția eforturilor sale, arăta de parcă se pregătea să participe la o paradă de modă. Dupatta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
apucară să facă ziarele ferfeniță; șterpeliră pieptenele lui Ammaji și-l înfipseră sus într-o creangă, rupseră spițele de la umbrela lui Sampath, lăsând-o stricată și plină de găuri. Traseră jos rufele de pe tufele de lantana, unde fuseseră lăsate la uscat. Pinky scutură o creangă înfrunzită strigând: — Ticăloaselor! Duceți-vă înapoi în junglă, unde vă e locul, însă ele săreau în cercuri, pe jumătate drapate cu haine, trăgând sariuri și cearceafuri și piese de lenjerie după ele, rupând materialul în fâșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
-se în sus și-n jos. La patul său dureros de gol. Dar, stați! Pe pat zăceau un fruct de guava, un singur fruct care era mult, mult mai mare decât celelalte; mai rotund, cu baza în formă de stea, uscat... Era înconjurat de maimuțele argintii, care îl priveau cu fețele lor de cărbune. Pe o parte avea un semn maroniu, mai mult un semn din naștere... — Stai, chirăi Ammaji. Dă-mi fructul ăla. Stai! Sampath! Sampath! Dar Maimuța de la Cinema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
dacă am fost prea familiar. Am sorbit din șampanie și m-am uitat din nou la creația mea, fără să-mi vină să cred că îmi aparține. —E genială, a spus el, urmărindu-mi privirea. Totuși, pare un pește pe uscat. M-am întors să îl privesc atent pentru prima oară. —Ce te face să spui asta? —Ei bine... Părea jenat acum, dar continuă plin de curaj: — Stilurile sunt complet diferite, nu? Vreau să spun că locul ăsta e convențional până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
refer doar la bărbați. La telefon a răspuns o voce pisicoasă pe care nu mi-a fost greu să i-o atribui lui Miss Anemia 1997. Părea atât de udă, încât puteai să o scoți și să o atârni la uscat. Am întrebat dacă pot să vorbesc cu Tom. Din moment ce era telefonul lui Tom, era o cerere destul de firească; nu era nevoie să facă din asta un capăt de țară, de parcă i-aș fi cerut să vorbesc cu artistul cunoscut sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
racii cu scordolea nu merg decât c-o mămăligă d-aia din mălai de moară cu valț, nu din ăsta de ne-a dat Veturia. Am lăsat sarmalele, apoi am ieșit pe balcon. M-am strecurat pe sub rufele întinse la uscat și m-am rezemat de rama metalică. Veturia avea câteva ghivece mari de flori, un fel de chiupuri smălțuite, în care pusese un soi de arbuști care înfloriseră. Flori mici, galbene, dese, primele flori ale primăverii. Urca dinspre grădina din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]