3,885 matches
-
de ebrietate nu au o pornire necondiționată înspre conduite agresive și, cu atât mai mult, antisociale. Iar respectiva idee ar putea avea consecințe în reconsiderarea pedepselor mult mai blânde care se dau în cazul în care condamnatul era sub influența vădită a alcoolului. De asemenea, dacă în SUA, în locurile unde se consumă alcool, sunt anunțuri care atenționează asupra riscurilor acestuia pentru femeile însărcinate sau pentru cei care șofează, ar mai trebui adăugat și unul care menționează „Consumul de alcool crește
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
pildă, moartea suspectă a unei bătrâne, însingurată sufletește, tulbură adânc viețile celor din jur. Mânați de imboldul de a elucida cazul, câțiva se străduiesc zadarnic, fiecare închis în ipoteza lui. În Cortegiul (1969) și în Canionul (1975) protagoniștii - Iacob Stan, vădită autoproiecție auctorială, și un povestitor nenumit - își conștientizează singurătățile și le repudiază. Romanele Însemnările agentului Adam (1968) și Anchetă de iarnă (I-II, 1991) ori nuvela Urma (1972) dau curs propensiunii autorului spre intrigile proprii romanului polițist. Tematica, mediile și
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
al doilea volum, de astă dată de nuvele, intitulat Mătușa Matilda, pe lângă o admirabilă schiță, La bătălia de la Port Arthur, unde realismul lucid al scriitoarei a realizat o mică dramă de familie, aducea câteva bucăți de o nouă factură, cu vădite preocupări pentru proza analistă. Era și aci prezentă luciditatea sa obișnuită, dar ne aflam de fapt în fața unei căutări de sine. Adevărata afirmare, fără oscilări și aproape fără rezerve, a d-rei Stahl o găsim în romanul Steaua robilor, carte de
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
să fie altfel în era mediatică: o adevărată revoluție postmodernă. "Revoluția română a fost transformată într-un spectacol postmodern." (146). Autenticul era acoperit de fals, iar tragicul de farsă. Aparatul de partid trecut la rezervă fusese reactivat, cu un scop vădit prestabilit, în limitele unui vis gorbaciovist de resuscitare a sovietismului, aflat la limita picăturii chinezești... "A existat, a existat și o lovitură de stat, paralelă cu insurecția." (147). Despre revoluție și lovitură de stat se culeg multe mărturii și impresii
Istoria și înscenarea politicului by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/17173_a_18498]
-
tind să fragmenteze, după scheme minore, însăși realitatea. Sculptura și fotografia lui Peter Jacobi reprezintă, în sisteme de codificare diferite, perspective specifice asupra aceleiași existențe materiale și simbolice. Așa cum sculptura, în speță forma, se naște ca un act simbolic în vădită opoziție cu amorful substanței pe care o absoarbe spre a o redefini, fotografia este vehiculul prin care lumea reală, ezitantă și perisabilă în discursivitatea ei cotidiană, se proiectează în spații incoruptibile, înfrînge temporalitatea și respiră vizibil aburul transcendenței. Dacă prin
O sculptură în timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15005_a_16330]
-
episcop lămuriri în privința prophetis dictis siue predictis, fără a‑și expune propria părere. Augustin își mărturisește cu modestie nepriceperea și recomandă preotului lectura comentariului lui Ieronim la Cartea lui Daniel (Hieronymi hominis doctissimi expositiones), pe care îl aprobă în mod vădit. La rândul său, la sfârșitul lucrării, Augustin cere părerea corespondentului său, referitor la profețiile propriu‑zise (Dan. 9,24‑27) și la exegeza acestora propusă de Ieronim. Să ne reamintim că, în capitolul respectiv al Cărții lui Daniel, îngerul Gavriil
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scrierii (pp. 65‑66). Printre cele mai semnificative sunt: 1) diferența de stil între 1Tes. și 2Tes.: prima epistolă are un ton foarte cald, este directă, spontană, convingătoare în mod cu totul firesc; a doua este oficială, rezervată, cu o vădită preocupare persuasivă; 2) pasaje întregi din 1Tes. sunt reluate de autorul epistolei 2Tes.; intenția acestuia nu este de a anunța „vestea cea bună”, ci de a rezolva o problemă de doctrină (este vorba deci de un metadiscurs ideologic, foarte diferit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
despre mortul ucis de mai multe ori) sau grupându-și întâmplările în jurul personajului reprezentativ (tip ciclic - ciclul despre Păcală). Istorisită cel mai adesea în momentele de odihnă, s. este inspirată din realitatea cotidiană, surprinsă în aspectele ei comice, cu o vădită intenție satirică. Personajul ridiculizat este, de obicei, pus în situația de a-și dezvălui defectele fizice sau morale, comportamentul, de natură să îl caracterizeze, fiind acela care generează comicul. De la ironia îngăduitoare și inofensivă până la sarcasm, se parcurge o gamă
SNOAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289735_a_291064]
-
au drept locuințe bordeie și lucrează sub regimul unei exploatări nemiloase (Bordeenii). Disperați de abuzurile autorităților, oamenii își iau câmpii (Emigranți la Brazilia) ori țin calea persecutorilor și îi judecă ei singuri (O umbră). Hoți de codru vestiți, prezentați cu vădită simpatie idealizantă (Cosma Răcoare) și populând adesea narațiunile lui S., ba chiar unele romane târzii, ca Nopțile de Sânziene sau Paștele Blajinilor (1935), aparțin și ei „micului romantism” sămănătoristo-poporanist. Inițial narațiunile sadoveniene urmează aproape toate aceeași schemă: obsedat de „chestiunea
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
haine de ceremonie (care le ofereau prestigiu și fixau o ierarhie a vizualului), așa cum apar în tablourile votive din bisericile zidite de Domni - participau la concretizarea aparenței înveșmântate 303, un complex cu o incontestabilă capacitate de reprezentare, cu forță simbolică vădită. Vestimentația era unul dintre indiciile fundamentale ale ansamblului de conveniențe, hainele, semn stratificat al învelișului social, dar și spectacol pe care societatea și-l oferă, alcătuiesc o veritabilă „metaforă a unui corp social 304 reintrodus - prin fiecare trup - în niște
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Moldova au pus pe Alexandru vodă Iliaș...”), ctitorie a aceluia dintr-o domnie valahă (Mănăstirea Radu-Vodă - mărturisind, cu unica ei turlă pe naos, cu cele trei așezate pe pronaos și cu fațadele decorate cu arcaturi plasate în două registre, o vădită înrâurire argeșeană - l-a avut ca prim ctitor pe Alexandru al II-lea Mircea [1568-1577]; Radu Mihnea a reconstruit-o între 1620 și 1623 [căci în 1595 o ruinase Sinan Pașa] și a terminat-o, între 1623 și 1627, Alexandru
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o sursă occidentală), testatorii le privilegiau în operația de transmitere a bunurilor - guvernată, de regulă, de grija pentru păstrarea integralității patrimoniului - pe soții. Chiar atunci când formularea „întreaga avere” ascunde o „paupertate” ce-l așezase, până la moarte, pe testator într-o vădită stare de dependență de bunurile soției. Cum s-a întâmplat cu Gavriel, fiul lui Simion Movilă, nevoit să pribegească în Ardeal, după ce fusese Domn al țării Românești: „Deoarece după Dumnezeu nici tatăl meu, nici rudeniile mele nu mi-au fost
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vreme și după moartea lui Gheorghii Ștefan-vodă”. Plecând, Ilisafta a făgăduit că se întoarce, dar nu și-a ținut promisiunea; Vodă era de părere că soția sa „l-a făcut de toată ocara” prin acest gest, acoperit de o declarație vădit „protocolară”. Căci, în fapt, Doamna Safta își abandona soțul, iar Biserica îi încuviința gestul (Canonul 35 de Sfântului Vasile cel Mare, ocupându-se de „părăsirea bărbatului”, recomanda a „se ține seama de pricina părăsirii”). Un soț desfrânat putea fi părăsit
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de moralitate”. Comunitatea românească tradițională (mai înțelegătoare, în genere, în cazul culpelor față de femeie, la care constata „neputința și slăbiciunea firei pentru care mai puțin să vor certa muierele decât bărbații” și o stare nativă - „iaste mai proastă” - și predispoziții vădite - „mai lesne spre cădere”387 - spre comiterea păcatului) a repudiat, ascultând preceptele Ecclesiei, relațiile sexuale neîngăduite, relații a căror existență ne-ar putea spune câte ceva despre „starea de sensibilitate” ce guverna erotismul în lumea românească veche. Mai mult decât atât
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-o trece, toți să vadă Ca fost dragoste curată De la un june și-o fată. Rămas bun, măicuță dulce, Io cu nevasta m-oi duce!449. * „Măicuță bătrână” este o prezență (descrisă aproape stereotip) pentru care balada românească arată o vădită predilecție. Mama Voicăi și a celor nouă feciori: Cea maică bătrână, Cu brâul de lână, Cu iia de sârmă, Cu păr de cămilă Cu doi dinți în gură450, mama lui Din Costandin, „muma lui Vâlcan”, mama Kirei, mama lui Corbea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
mai cu seamă în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, elitele sociale - își pun pe hârtie ultimele dorințe, neuitând să medieze asupra sfârșitului ineluctabil (formulări laconice ținând de o cogitatio mortis deloc circumstanțială), iminența morții făcând emergent un vădit interes față de o eschatologie individuală (nu toate sunt, însă, testamente în articulo mortis). Marcând dreptul văduvelor (aflate, în sfârșit, în posesia unei identități după „anonimatul” conjugal) de a dirija bunurile pe care le stăpâneau și de a-și împărți averea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sfânta icoană [...]” - prezența între podoabele mănăstirii a icoanei lui Iisus Pantocrator, cunoscuta „icoană înjunghiată”, a cărei tradiție o relatează Gavriil Protul în Viața patriarhului Nifon. Inspirate sau nu din izvoare bizantino-slave, cele două „rugăciuni” aparțin acestei orații funebre și, prin vădita funcție de localizare ce le este încredințată, învățăturilor... și întregii opere a lui Neagoe Basarab. * Mai rezerv câteva rânduri unui alt discurs funebru (specia s-a arătat a fi productivă în literatura română) compus tot la înmormântarea unei femei (văduvă, se
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
în grădina palatului de la Iași se aflau „duzi și mulți caiși, ca și migdali [...] [și] un pom mic cu rodii plantat într-un butoi, și lămâi dulci cultivați tot în hârdaie” - constata, la Mitropolia din Târgoviște, o amenajare cu un vădit caracter utilitar: „[...]. De acolo coborî într-o grădină mare pe care nu o poți vedea în toată lungimea ei și care este înconjurată de nuci mari. Jumătate este plantată cu viță de vie și trandafiri, iar cealaltă jumătate cu meri
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
peste rotirea a sute de cercuri, / În liniștea caldă și dulce de roade, / Copila mea-ngână duioase silabe...” (Silabe, în Marival, 1974). În Nevoia de alb (1996) poetul își antologhează creația, revizuind ușor unele poeme cenzurate sau databile, cu intenția vădită a concentrării lirismului și a transpunerii reflecției în gnomism moral, uneori în versuri memorabile. Singura lui piesă de teatru reprezentată - Iubesc pe al 7-lea, a stârnit interesul criticii de specialitate. Alte compuneri dramatice i-au rămas în reviste: Saltul
SOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289805_a_291134]
-
atâtea altele. Căci dacă Zerlendi și naratorul sunt Într-adevăr conectați la aceeași suprarealitate a Ïambhalei (cu cât distanța dintre experiențele lor se diminuează), atunci travaliul naratorului e cel puțin dublu. Când diferențele dintre personaje și direcțiile lor devin mai vădite, drumul naratorul se Îngustează vizibil, și numai o excepțională artă a ambiguității Îi salvează unitatea vocii. Cu cât experiențele yoghinice devin mai puternice și mai captivante, Înțelegi rostul pasivității acelor femei care conturează secretul rudei lor dispărute: soțul, tatăl și
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
explice ce presiune Îl implică În scrierea unei atare nuvele complicate. Un ocol - infructuos altfel decât literar - al unei enigme pe care nu o va putea dezvălui niciodată? Aș opta pentru acest răspuns dacă nu aș fi conștient de impotența vădită a secretului originar, atotcoerent și non-mistificabil pe care Îl propune. Eșecul naratorului e În fond reușita greu comprehensibilă și plină de prestigiu a unui personaj (Zerlendi În fața unui Honigberger ficționalizat) asupra propriului său creator, care este barat și consumat de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
care, de altfel, mulți au știut să le exploateze oportunist în beneficiul propriei cariere, ceea ce se vede clar din versurile apărute în S. Aparținând, adesea, unor poeți autentici, dar dispuși la compromis, textele au, în prima fază, o turnură proletcultistă vădită, pentru ca mai târziu, în a doua etapă, să tindă spre un militantism prosocialist și patriotard, iar în cea de-a treia să cadă cu totul în mrejele cultului personalității. E vorba de poeți din toate generațiile, de la cei afirmați înainte de
SCANTEIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289534_a_290863]
-
rând meditativ, invocativ, melancolic, el transferă în poezie nostalgia spațiului originar. Este, asemenea majorității poeților din generația căreia îi aparține, un calofil pentru care voința de modernitate a discursului se asociază cu sentimentalismul, cu o pasionalitate surdinizată, străină de prea vădite intenții de literaturizare. Truculent în limite rezonabile, S. e un autor din speța imagiștilor - agreabil prin prestațiile fanteziste, baroce -, un liric ce mizează pe suportul culturii. O anume luxurianță a imaginii și a metaforei, precum și derogările în manieră suprarealistă de la
SCOROBETE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289571_a_290900]
-
pentru poezia franceză de după 1880, considerând-o „bolnavă”, „rătăcită”, văzând în ea o molimă periculoasă pentru literatura română, cu toate că Émile Verhaeren, de pildă, îi inspira admirație. Ce detesta mai mult Iorga în simbolism era „destrăbălarea”, senzualismul morbid, ruptura de tradiție, vădită mai cu seamă în răsucirea arbitrară a limbii, în alambicarea expresiei, în lexicul extravagant - aspecte proprii, într-adevăr, unei părți a poeziei produse sub impulsul acestui curent, nu însă întregii lirici occidentale moderne. Osândind fără drept de apel aproape toată
SAMANATORISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289451_a_290780]
-
necesitatea de a avea un organ ca să-mi exprime părerile... scurt și cuprinzător”. Pe lângă viața politică, ale cărei tropisme sunt consemnate printr-un baleiaj continuu și pasionat al întregului eșichier, publicația atinge și chestiuni proprii doar literaturii. Sunt recenzate, cu vădită condescendență, volume de versuri de Florian I. Becescu sau Ion Gorun, dar și Poezii de Octavian Goga (Un nou poet, Octavian Goga, 122/1905), carte în care, deși sunt evidențiate Dăscălița, Oltul, Noi, criticul nu reușește să vadă mai mult
SAPTAMANA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289484_a_290813]