2,208 matches
-
va îmbogăți pe cel întors din pribegie), răposase cu doar câteva zile înainte, dar pe Anița (fiica lui Toader Palade, cu rubedenii înalte) moartea lui Velicico (după ce l-a omorât, Vodă l-a învinuit și de corupție) a lăsat-o văduvă. Căsătoriile celor doi puse, verosimil, la cale și cu amestecul Saftei Coarteș, nepoată a lui Miron Vodă Barnovschi (sub care Iancu Costin și-a început cariera dregătorească), - văduvă, căci hatmanul murise prin 1650, în Polonia, unde fugise însoțindu-l pe
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Mare de patriarhul Nifon al II-lea (ca un alt Agapet sau patriarh Fotie) - „[...] să cade să îndereptezi pre cei strâmbi cu judecată tare și înfricoșată și dreaptă [...] Ce să nu fățărești nici a mic, nici a mare, nici a văduvă, nici a venetic, nici pre cel sărac să nu-l miluești cu judecata, nici de cel bogat să te rușinezi și să-i fățărești...” -, unii voievozi au extins comportarea dură și asupra „femeilor în negru”: temniță, torturi, bătăi, chinuri, rapt
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și nu numai boierilor făcea această strâmbătate, ci jupâneselor acestora...” -, cel care - am văzut - a trimis-o la închisoare pe văduva marelui medelnicer Gavril Bucium - acesta murea prin 1681-1682 -, fiindcă ea nu izbutea să-și plătească dările): despre „tratamentele” aplicate văduvei sărmane (întruchipare ce nu trebuie neapărat căutată doar în păturile de jos ale lumii românești) - [Mihnea al III-lea Radu] „pre jupânesele lor le muncea în tot feliul și le lua toată agoniseala” (ms. rom. nr. 4649 B.A.R.
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Răducan Cantacuzino, ale celor doi frați Cantacuzini, Matei și Pârvu, ale fiilor Dudescului, mutându-i de la o închisoare la alta și pe femeile lor și pe văduvele lor și ținându-le sub strajă”. N-a scăpat de pradă nici „ticăloasa văduvă a lui Constantin Brâncoveanu” (Banul Mihai Cantacuzino, Ghenealoghia Cantacuzinilor); - Constantin Hangerli, pentru bani „[...] pe alții-i lega cu mâinile dindărăt și cu spatele de garduri, și-i bătea cu bicele, pre alții legați-i băga cu picioarele goale în zăpada
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu mâinile dindărăt și cu spatele de garduri, și-i bătea cu bicele, pre alții legați-i băga cu picioarele goale în zăpada geroasă, așa chinuia pe creștini, o, amar de bieții creștini, că plângea și se văeta, și săracele văduve țipa de ger, dar nu era milostivire la varvarii de slujbași...” (Dionisie Eclesiarhul, Hronograful țărei Rumânești de la 1764 până la 1815). Nevoite, la rându-le, să se împrumute (după moartea lui Dan Danilovici, Vlada - sau Vlădaia -, văduva lui, „a căzut cu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
prin logofătul Gavrilaș Mateiaș - și îl roagă să plătească el cei 120 de galbeni pe care îi împrumutase de la marele logofăt Toderașco Ianovici și să ia el satul zălogit) și să-și vândă pământurile (de multe ori le cumpărau Domnii), văduvele suportau agresiuni (chiar dacă aparțineau elitelor: „[...] numai munca ce au făcut femeilor lor și înmei lui Șeptilici pentru avuțiile [îl critică Miron Costin pe Alexandru Vodă Iliaș] - au fostŭ peste pravilă, că pre légea direaptă nici fecior pentru fapta tătâne-său
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
pentru bani”. A închis-o Duca Vodă pe Ilinca, nevasta marelui comis Ștefan Brăescu (după ce acesta s-a prăpădit), fiindcă nu putea să-și plătească dările. La fel a procedat și cu soția (al cărei nume nu-l știm), rămasă văduvă, a marelui medelnicer Gavril Bucium (era o practică veche, căci și Ștefăniță Vodă, feciorul lui Vasile Lupu, a pus-o în furci - e drept, din pricini politice - pe Paraschiva Balș, soția marelui vornic Ion Prăjescu, căruia Vodă îi luase și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ancuța se va repatria mai târziu, prin 1640), întrucât le chemase Matei Basarab. Voievodul a căsătorit-o pe Ilinca, în cel mai scurt timp, cu Constantin Cantacuzino și - cum ziceam - s-a născut astfel „ramura” Cantacuzinilor din țara Românească. Uneori aceste văduve nu pregetau să facă gesturi radicale pentru recuperarea bunurilor. Astfel, soția vornicului Chiriac Sturza, rămasă văduvă, bate drumul Stanbulului pentru a-l reclama pe Dumitrașcu Cantacuzino, Domn abuziv care îi luase niște bani: „Și după ce s-au mazilit Dumitrașco-vodă, s-
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
-o pe Ilinca, în cel mai scurt timp, cu Constantin Cantacuzino și - cum ziceam - s-a născut astfel „ramura” Cantacuzinilor din țara Românească. Uneori aceste văduve nu pregetau să facă gesturi radicale pentru recuperarea bunurilor. Astfel, soția vornicului Chiriac Sturza, rămasă văduvă, bate drumul Stanbulului pentru a-l reclama pe Dumitrașcu Cantacuzino, Domn abuziv care îi luase niște bani: „Și după ce s-au mazilit Dumitrașco-vodă, s-au dus mașteha acestor boieri, vorniceasa lui Chiriiac Sturzii, la țarigrad, de au zăbovit giumătate de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Radu Vodă Șerban. Această femeie, strănepoată a vestitei Anca din Coiani, femeie dârză, demnă, robace, excelentă dirijuitoare a treburilor neamului Cantacuzinilor din țara Românească (pe care l-a și întemeiat împreună cu soțul ei) s-a arătat a fi, după ce a rămas văduvă, un foarte bun „cap de familie”. în istoria dregătorilor din țările Române, Constantin Cantacuzino a instituit o performanță unică: a ocupat rangul de mare postelnic (în legătură cu celelalte funcții, avute în Moldova sau în țara Românească, există încă discuții, căci informațiile din
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
stil vechi), când bătrâna s-a stins din viață, vegheată de Constantin Brâncoveanu („care pare să fi avut o mare influență asupră-i” - Nicolae Iorga), de surorile ei Stanca, Maria Logofeteasa, ce fusese măritată cu Radu Crețulescu și acum era văduvă, și de băneasa Ilinca, nevasta lui Vintilă Corbeanu (N. Iorga)328. „Cu limbă de moarte” - zice Nicolae Iorga - „Elina întări hotărârea ei din 1681, de mamă înțeleaptă și nepărtenitoare, prin care se feria averea din greu adunată, păstrată cu luptă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
așa-zisa diată din 1681, întărită în 1686, nu a fost auzită de nimeni ca viind din partea Elinei, ci a fost culeasă din șoaptele ei de Brâncoveanu ...”338. O văduvă își mărită fetele Despina Milița din neamul Brankovicilor a rămas văduvă în anul 1521. Neagoe Basarab murise, probabil de tuberculoză (lungoare), la 15 septembrie. După câteva luni de ședere pe tron (un tron prezervat de unchiul său, marele ban Pârvu Craiovescu: „după moartea lui Băsărab vodă s-au înălțat domn Preda
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și împodobită cu chiotori și sponciuri de argint aurite 340) a devenit - prin ianuarie 1526 - soția lui Radu de la Afumați (fiul lui Radu cel Mare) și Doamnă a țării Românești. Când a pețit-o pe Ruxandra, Radu de la Afumați era văduv de o bucată de vreme. Fusese însurat cu Voica, fiică a vornicului Vlaicu [Vladicul?]341, care îi făcuse trei copii - un băiat, Vlad, și două fete, Anca și Neacșa. Căsătoria aceasta - realizată cu învoiala Voievodului Transilvaniei, aliat atunci cu Radu
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Basarab”342. Și astfel Ștefan cel Tânăr al Moldovei nu a mai avut posibilitatea să aleagă. El a luat-o în căsătorie - prin iunie 1526 - pe Stana, sora Ruxandrei. Moldoveanul murea câteva luni mai târziu, în ianuarie 1527, iar tânăra văduvă (să fi participat ea la otrăvirea soțului pentru a răzbuna umilința suferită?343) s-a întors lângă maică-sa, în 1527, a intrat între monahii (luând numele de Sofronia) și a murit la 8 februarie 1531. S-a așezat, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vârstă doar de 26 de ani, a început o nouă viață de renegat, despărțindu-se de doamna Neaga și de fiii ei, reveniți în țară, cu excepția celui mai mare, Radu, «turcitț și el, ca și de iubita sa Vișa [două „văduve”!], cu copii ei, ulterior ajunși la Veneția, urmărind însă cu interes creșterea și progresele la învățătură ale fiului acesteia Radu Mihnea”345. Legături de familie, probabil, l-au ajutat pe Radu, fiul lui Mihnea Turcitul și nepot al lui Alexandru
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
imaginat), prostituția a fost una de tip clandestin, evident temporară 369, dincolo de lege. Prostituatele - românce, țigănci, evreice, dar și reprezentante ale altor neamuri balcanice -, fete nemăritate (care își pierduseră fecioria, în urma unor abuzuri, uneori la vârste fragede), femei despărțite ori văduve, persoane ce practicau profesii - slujnice prin hanuri, cârciumărese - ce le puteau împinge către o astfel de îndeletnicire, își făceau meseria, atingând un profesionalism notabil (Evlia Celebi era încântat de prestația hotinencelor), în orașele din Principate (doar prostituția este o excrescență
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
denumirea de „podărese” - puncte de trecere mereu frecventate, care, la București, ca și la Paris, le avantajau pe „acolisitoare”376, cârciumile, unde proxenetele asistau uneori la actul sexual, casele „specializate”, aflate la marginea orașului, cum era locuința acelei preotese [poate văduvă?] care își indigna vecinii poftind turci la „curvăsărie neastâmpărată”377, poate băile, cum ziceam - un cod de legi arăta că de o femeie „care, desfătându-se, mănâncă și bea sau se scaldă împreună cu alți străini fără de voia bărbatului ei” se
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
un adulter descoperit, o pândea pauperitatea totală - zestrea și averea ei trecând în posesia copiilor și a rudelor fostului soț - și o viață de slugă 383) drept motiv al „vânzării” (bănuiesc că mai sus legea se referea la o mamă văduvă) atenua, dar nu anula culpa: „Nu vor putea să scape părinții să nu se pedepsească când vor zice c-au făcut supunerea dă nevoie pentru multă sărăcie, ce de pururea se vor certa”384. Legea îi dădea voie judecătorului să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Pravila lui Vasile Lupu îl condamna la temniță, pe o durată limitată, pe preotul seducător de văduve), în ciuda pedepselor cu care le amenința Puterea (pentru ignorarea normelor moralei se plătea „dușegubina”sau „gloaba pântecului”, care intra în încasările vorniciei 386), văduvele conturbau adesea „starea de moralitate”. Comunitatea românească tradițională (mai înțelegătoare, în genere, în cazul culpelor față de femeie, la care constata „neputința și slăbiciunea firei pentru care mai puțin să vor certa muierele decât bărbații” și o stare nativă - „iaste mai
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de lei de gloabă și câte 2 galbeni ciubotele, de la cei ce se vor afla în vină cu fete meri și câte 12 de gloabă și câte 2 galbeni ciubotele de la acei ce s-a afla în vină cu fămee văduvă, după obiceiul ce este așezat cu testament...” 389. încrederea înșelată. Dar nu numai atât... Nemulțumită de sentința dată de „dumnealor ispravnicii județului”, Zamfira, o văduvă din Ploiești, s-a adresat lui Vodă Ipsilanti în căutarea dreptății. Aflăm din anaforaua mitropolitului
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Ploiești, s-a adresat lui Vodă Ipsilanti în căutarea dreptății. Aflăm din anaforaua mitropolitului Grigore al Ungrovlahiei, căruia Voievodul îi remisese „cazul”, fiind vorba despre o abatere de la morală, conținutul reclamației: „După jalba ce au dat la măriia ta, Zamfira, văduvă de la Ploiești, pentru Dumitru bogasieru tot de acolo, că, fiind ea văduvă de trei ani, s-ar fi încărdoșit cu dânsa cu vorbă că o va lua-o de nevastă cu cununie și, făcând și păcatu curvii amândoi...” Văduva Zamfira
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
anaforaua mitropolitului Grigore al Ungrovlahiei, căruia Voievodul îi remisese „cazul”, fiind vorba despre o abatere de la morală, conținutul reclamației: „După jalba ce au dat la măriia ta, Zamfira, văduvă de la Ploiești, pentru Dumitru bogasieru tot de acolo, că, fiind ea văduvă de trei ani, s-ar fi încărdoșit cu dânsa cu vorbă că o va lua-o de nevastă cu cununie și, făcând și păcatu curvii amândoi...” Văduva Zamfira acceptase avansurile lui Dumitru bogasieru, nădăjduind o nouă căsătorie care să o
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de când familia Tudorei (ea, soțul - Ion Purcărea Vlășceanu, porcar de meserie - și copiii) venise de undeva din județul Vlașca sub munte și se angajase în gospodăria lui Dumitrache Georgică. Relația continuase și după ce Ion Purcărea murise, lăsând-o pe Tudora văduvă și scăpând-o de păcatul preacurviei pe care-l făptuise până atunci. S-ar zice că proveniența socială umilă (nevastă de porcar) a amantei îl irita foarte tare pe vistierul Neagu Drăgulinescu („neam de boier”, cum se autocaracterizează el). îl
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu se puteau naște suspiciuni privind conivența „părților”) - și cu un „autor” corect definit - „Răpitori se chiamă aceia ce vor apuca de vor răpi muiarea cuiva cea de cinste, de-ș vor râde de dânsa, sau vreo fată cucoană, sau văduvă, sau călugăriță, sau vreun copil, când vor lua pe fiecarii cu de-a sila și-i vor duce de într-acel loc unde va fi voia, de să vor mesteca trupéște...”394 - era pedepsită cu severitate (împăratul Constantin cel Mare
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lor de... luptă. Cele mai expuse acestor „experiențe” aducătoare de rușine și de dezechilibru (mă gândesc la opinia legiuitorului cu privire la agresor) erau văduvele. Poate și datorită „stării” lor „postconjugale” sau „interconjugale”. Pravila promulga: „Cela ce va face silă a muiare văduvă, acela se va certa cu banii după destoinicia acelui obraz”402. O „slugă domnească” ofensată Imposibilitatea de a reacționa consistent la violență în lipsa protectorului (des invocata fragilitate feminină agresată) și de a declanșa ulterior măsuri punitive substanțiale sporea vulnerabilitatea văduvelor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]