2,974 matches
-
Își spune Khayyam, are două dimensiuni, lungimea după soare, adâncimea după patimi. Cadiul a pus capăt acestui moment binecuvântat Între toate; atinge ușor cu palma brațul lui Khayyam, care se Întoarce. Prea târziu, femeia a dispărut, deja e toată numai văluri. Abu Taher vrea să-și prezinte prietenul hanului, pregătește terenul: — Augustul dumneavoastră acoperiș Îl adăpostește astăzi pe cel mai mare savant din Khorasan, Omar Khayyam, pentru el plantele n-au taine, stelele n-au mistere. Nu e o Întâmplare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Înainte ca soarele să mă alunge. În Întunericul tot mai adânc, un Îndelung foșnet nelămurit de mătase, un parfum. Omar Își ține răsuflarea, pielea i se Înfioară; nu se poate Împiedica să nu Întrebe, cu naivitatea unui școlar: — Mai ai vălul pe tine? — Nu mai am alt văl decât noaptea. VI O femeie, un bărbat; pictorul anonim i-a zugrăvit din profil, stând Întinși, Îmbrățișați; a șters pereții pavilionului ca să le așteaptă un pat de ierburi presărat cu trandafiri și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Întunericul tot mai adânc, un Îndelung foșnet nelămurit de mătase, un parfum. Omar Își ține răsuflarea, pielea i se Înfioară; nu se poate Împiedica să nu Întrebe, cu naivitatea unui școlar: — Mai ai vălul pe tine? — Nu mai am alt văl decât noaptea. VI O femeie, un bărbat; pictorul anonim i-a zugrăvit din profil, stând Întinși, Îmbrățișați; a șters pereții pavilionului ca să le așteaptă un pat de ierburi presărat cu trandafiri și să facă să le curgă la picioare un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
califului. Acesta din urmă trebui să Înceteze lupta; „Întâlnirea“ avu, deci, loc. Prințesa se așeză pe un pat acoperit cu aur, Toghrul Beg intră În Încăpere, sărută pământul Înaintea ei, „apoi o cinsti“, scriu cronicarii, „fără ca ea să-și scoată vălul de pe față, fără să-i spună nimic, fără să-i pese de prezența lui“. De-atunci Înainte, el veni s-o vadă În fiecare zi, cu daruri bogate, o cinsti În fiecare zi, dar nici o singură dată ea nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
le recunoască, Omar rămâne sceptic, Întârzie cântărind diferite păreri, face arareori alegeri, Își etalează bucuros ignoranța. Pe buzele sale revin necontenit cuvintele: „Ce vrei să-ți spun, aceste lucruri sunt Învăluite, suntem, tu și cu mine, de aceeași parte a vălului, iar când acesta va cădea, nu vom mai fi acolo”. După o săptămână de drum, ajung la Isfahan. XII Esfahane, nesf-é djahane!, spun astăzi persanii. „Isfahan, mijlocul lumii!” Expresia s-a născut la multă vreme după epoca lui Khayyam, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dată, limba este persană, iar glasul l-ar recunoaște Khayyam și Într-un bazar, la ceasul Judecății. Ar striga, dar țipătul i se preschimbă Într-un murmur bucuros și tânguitor: — Djahane! Ea dă la o parte marginea draperiei, Își ridică vălul și zâmbește, dar Îl oprește, printr-un gest, să se apropie. — Sultana, spune ea, este Îngrijorată de lupta care se desfășoară În sânul divanului. Tulburarea se răspândește, se va vărsa sânge. Sultanul Însuși este foarte abătut din acest motiv, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
așezată ea, un fotoliu foarte englezesc În care să mă afund. Dar iată că privirea mea mătură covorul, se izbește de pantofii escarpin ai vizitatoarei, se ridică de-a lungul rochiei ei albastre-aurii, până la genunchi, la piept, la gât, până la văl. Lucru ciudat, totuși, nu de opreliștea unui văl mă izbesc, ci de o față deschisă, de niște ochi care se Încrucișează cu ai mei. Și de un zâmbet. Privirea mea fuge spre pământ, plutește din nou deasupra covorului, măsoară un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să mă afund. Dar iată că privirea mea mătură covorul, se izbește de pantofii escarpin ai vizitatoarei, se ridică de-a lungul rochiei ei albastre-aurii, până la genunchi, la piept, la gât, până la văl. Lucru ciudat, totuși, nu de opreliștea unui văl mă izbesc, ci de o față deschisă, de niște ochi care se Încrucișează cu ai mei. Și de un zâmbet. Privirea mea fuge spre pământ, plutește din nou deasupra covorului, măsoară un capăt de pardoseală, apoi urcă din nou spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ea, inexorabil, ca un dop de plută spre suprafața apei. Femeia avea părul acoperit cu un mindil de mătase fină, gata să fie lăsat peste față dacă s-ar fi ivit vreun străin. Dar străinul se afla chiar acolo, și vălul rămânea ridicat. De astă dată, ochii ei priveau În depărtare, Îmi oferea putința să-i contemplu profilul, pielea Întunecată de un pigment atât de pur. Dacă blândețea ar fi avut o nuanță, aceea ar fi fost a ei; dacă misterul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
capăt În altul al Încăperii, cu mâinile făcute pâlure la gură? Să mă ridic? Să Înaintez spre ea? Să mă așez pe un fotoliu mai apropiat, să-mi asum riscul de a vedea dispărându-i surâsul și lăsându-i-se vălul ca o lamă de ghilotină? Privirile ni se Încrucișară din nou, ca din Întâmplare, apoi fugiră, ca Într-un joc. Pe care servitorul veni să-l Întrerupă. Prima dată, ca să-mi ofere ceai și țigări. După o clipă, aplecat până-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
când colonelul Kassakovski, comandant al brigăzii căzăcești, intervine ca să-l salveze. Sau, mai degrabă, ca să-l supună unui prim interogatoriu. Lucru curios, arma crimei a dispărut. Se spune că o femeie a ridicat-o de jos, a ascuns-o sub văl, nu va fi găsită niciodată. În schimb, este recuperată foaia de hârtie care a slujit la camuflarea ei. Bineînțeles, Fazel m-a scutit de toate aceste amănunte, rezumatul său a fost lapidar: — Nebunul de Mirza Reza l-a ucis pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
prins de ea, mă trase spre dânsa, Închise poarta În urma mea. Țineam ochii Închiși, de teamă, de epuizare, de neîncredere, de fericire. Afară, urmărirea continua. Trei perechi de ochi surâzători mă contemplau, trei femei al căror păr era ascuns sub văl, dar care aveau chipul descoperit și mă sorbeau din priviri ca pe un nou-născut. Cea mai vârstnică, la patruzeci de ani, Îmi făcu semn s-o urmez. În fundul grădinii În care intrasem, se găsea o căsuță unde mă așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
prin minune, totul a devenit simplu, limpede și pur. A spune că dorința era moartă ar Însemna să mint, totul, În relațiile noastre, era eminamente carnal, și totuși, o repet, eminamente pur. Așa am trăit, În intimitatea acelor femei, fără văluri și pudori excesive, În inima unui oraș În care eram, probabil, omul cel mai căutat, clipe de liniște firească. Odată cu trecerea timpului, privesc șederea printre acele femei ca pe un moment privilegiat, fără de care adeziunea mea la Orient ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îi șopti: „E la mine acasă!” Pe loc, Șirin părăsi ceremonia, Își chemă vizitiul și o așeză pe „mama” alături de ea. Ca să nu atragă bănuieli, cupeul cu Însemnele regale se opri În fața Hotelului Prévost, de unde cele două femei, acoperite cu văluri grele, Își continuară drumul pe jos. Revederea noastră se dovedi doar cu puțin mai Însuflețită decât prima Întâlnire. Prințesa mă măsură din priviri, cu un zâmbet În colțul buzelor. Dintr-odată, Îmi spuse: — Mâine, În zori, vizitiul meu va veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dovedi doar cu puțin mai Însuflețită decât prima Întâlnire. Prințesa mă măsură din priviri, cu un zâmbet În colțul buzelor. Dintr-odată, Îmi spuse: — Mâine, În zori, vizitiul meu va veni să vă caute, fiți gata, acoperiți-vă cu un văl și mergeți cu capul plecat! Eram convins că avea să mă conducă la legația mea. În momentul În care caleașca ei trecea de poarta orașului, am constatat eroarea. Ea Îmi explică: — Aș fi putut, Într-adevăr, să vă conduc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu gesturile lor milenare. Exista oare vreun detaliu al scenei care n-ar fi putut să Înfățișeze, ca atare, În vremea lui Khayyam? O adiere ușoară, nisipul Începe să se Învârtejească, hainele se umflă, Întreaga piață se acoperă cu un văl ireal. Împrejurul Reghistanului se ridică trei monumente, trei ansambluri gigantice, turnuri, cupole, portaluri, ziduri Înalte Împodobite În Întregime cu mozaicuri migăloase, cu arabescuri cu luciri de aur, de ametist, de turcoaz. Și cu Înscrisuri laborioase. Totul e Încă maiestuos, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pică, ai făcut ceea ce trebuia să faci și, Într-un fel, aveai dreptate. Dar lucrul de care mă temeam s-a Întâmplat, din păcate: rușii n-au părăsit niciodată Tabrizul, populația de acolo e supusă unor neajunsuri permanente, cazacii smulg vălurile femeilor pe stradă, fiii lui Adam sunt Întemnițați sub cel mai mic pretext. Cu toate acestea, există ceva și mai grav. Mai grav decât ocuparea Tabrizului, mai grav decât soarta tovarășilor mei. Democrația noastră riscă să se prăbușească. Dl Russel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o curiozitate șovăielnică, femeile cu neliniște circumspectă, dar ea, ca o acvilă coborând rapid asupra mielului, nu are ochi decât pentru violoncelist. Cu o diferență, totuși. În privirea cesteilalte acvile care și-a prins Întotdeauna victimele e ceva ca un văl subțire de milă, acvilele, o știm bine, sunt obligate să ucidă, așa le impune firea lor, dar aceasta pe care o avem aici, În acest moment, poate că ar prefera, În fața mielului lipsit de apărare, să-și desfacă dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
acestea cântă ca și cum și-ar lua rămas-bun de la lume, spunând, În sfârșit, tot ceea ce nu spusese până acum, visele retezate, dorințele frustrate, viața, În fine. Ceilalți muzicieni Îl privesc cu uimire, dirijorul cu surprindere și respect, publicul se minunează, freamătă, vălul de milă care Încețoșa privirea ascuțită a acvilei este acum o lacrimă. Solo-ul s-a terminat, orchestra, ca o mare imensă și domoală, avansă și acoperi suav cântul violoncelului, Îl absorbi, Îl amplifică, ca și cum ar fi vrut să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
sa, esența tuturor cunoștințelor sale adunate zi de zi de-a lungul vieții, toată mândria sa erau adunate în lacul acela de mercur dens, care urca și cobora prin tub, și eu cu prosopul jilav înfășurat pe cap ca un văl de mireasă, cu ochii aproape orbi, în ziua nunții mele, mă târăsc până la bucătărie să îmi mai iau o lămâie, mâinile mele pipăie de jur-împrejur, până ce tot corpul îmi este cuprins de o amețeală puternică, dându-mi peste cap toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de tristețe își făcea cuib înăuntrul sufletului meu. Acum sunt aproape insensibilă, numai în fața unui bebeluș în cărucior mă sperii ca și când aș fi văzut o stafie, îl privesc ținându-mi răsuflarea, acesta ar putea fi Mikha cel micuț, cel adoptat, văluri de tristețe mă înfășoară și mă ascund în spatele unei cărți sau al unui ziar, ce o fi făcând ea acum, cum se acomodează cu pierderea, iar când mă gândesc la contribuția mea la coșmarul ei, mă copleșește durerea, dar lupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Sunetul surd al propriilor mei pași părea să vină din altă direcție, dar transformat într-un sunet ascuțit, dur, lăsând impresia că cineva umbla pe fundul mării. În spatele meu auzeam din când în când câte un pârâit sau foșnet. Un văl greu atârna deasupra pădurii, de parcă toate animalele nopții își țineau r\suflarea ca să pot trece eu. După ce am ieșit din pădure, m-am așezat în capătul unei pante pentru ca să privesc clădirea în care locuia Naoko. Mi-a fost ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ca pe o litanie propițiatorie: Aramă albă, Miel imaculat, Aibathest, Alborach, Apă binecuvântată, Mercur purificat, Auri Pigmentum, Azoch, Baurach, Cambar, Caspa, Ceruza, Ceară, Chaia, Comerison, Electră, Eufrată, Eva, Fada, Favonius, Fundament al Artei, Piatră prețioasă de Givinis, Diamant, Zibach, Ziva, Văl, Narcis, Crin, Hermafrodit, Hae, Ipostază, Hylé, Lapte de Fecioară, Piatră unică, Lună plină, Mamă, Ulei viu, Legumă, Ou, Flegmă, Punct, Rădăcină, Sare a Naturii, Pământ Înfrunzit, Tevos, Tincar, Abur, Stea a Serii, Vânt, Virago, Cupă a Faraonului, Urină de Copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
trupul schinguit de boală, îl duseră pe seară în orașul morților. A doua zi, dis-de-dimineață, întregul familion se îndrepta prin nămeți spre întâlnirea cu patriarhul care, pentru prima oară după ani, nu își petrecuse noaptea acasă. Presbitera, îndoliată și cu vălul cernit peste chipul plâns, deschidea drumul flancată de fiicele ei. Slăbită, distrusă, pășea cu demnitate. Toată viața Gicu îi spusese că ei doi vor muri deodată, ca doi stejari, iar acum o lăsase. Îi mai spunea că dacă el va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să se dea în spectacol ditamai profesorul. Dar când o prindea pe Teofana singură, fără asistență în jur n-o ierta.Așa s-a întâmplat când Teofana a intrat într-o cameră a restaurantului unde nașa trebuia să-i schimbe vălul de mireasă cu o basma, după datină. El a îmbrățișat-o ca s-o sărute, motivând: — Draga mea, scumpa mea, iubita mea, acum te sărut ca pe o mireasă, după aceea ca pe cea mai frumoasă soție din lume și
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]