1,548 matches
-
De altfel, în aceasta categorie, poate fi introdusă fără controverse doar trecerea Republicii Weimar la nazism 29. Dar și cea de a doua este la fel de discutabilă dacă ne gândim că, după o anumită experiență (chiar parțial democratică), care presupune mobilizarea variilor sectoare ale societății, se cedează cu dificultate armatei tot spațiul politic. Este mai probabilă situația în care, dată fiind intervenția cadrelor militare în politică, se ajunge la regimuri civil-militare (frecvente în America Latina). Regimurile militare urmează (de obicei) regimurilor tradiționale, anticipând
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
se ridică din cenușa celui vechi, prezintă structuri și norme similare, în mare parte, celor precedente, chiar dacă vechiul regim era autoritar și noul regim este unul democratic sau viceversa, adică chiar dacă cele două regimuri aparțin unor categorii distincte. Pot fi varii grade de continuitate sau discontinuitate în tranziție, în funcție de aderența la normele menționate. O continuitate/discontinuitate diversă între noul și vechiul regim poate exista în funcție de asemănările/deosebirile dintre structurile (și normele) noi și vechi. În tranziția discontinuă, care e precedată de
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
se remarcă prezența unor forme de neutralitate, mai puternice sau mai slabe 43. Aspectele evidențiate până în prezent se referă la existența unei societăți civile 44 mai mult sau mai puțin articulate, cu diferite tipuri de elite independente, non-politice, precum și cu varii rețele asociative, inclusiv grupuri de interese. Acestea sunt cele două fețe ale aceleiași monede. O societate civilă reală, a cărei existență este ușor de confirmat din punct de vedere empiric, implică un public activ, diferite tipuri de elite, prezența presei
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
străzii" în confruntarea directă cu liderii politici 88. Democrații lipsite de calitate sunt și democrațiile cu legitimitate slabă sau ilegitime care derivă din existența unei nemulțumiri generale, în care grupuri (mai mult sau mai puțin organizate) sfidează instituțiile, recurgând la varii forme de protest (greve, demonstrații). Mai presus de toate, legitimitatea scăzută determină democrațiile contestate să adopte măsuri de autoapărare, care au de obicei un impact negativ asupra libertății din aceste țări. Experiența mișcărilor teroriste și reacțiile regimurilor democratice italian și
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
două caracteristici pot asigura, în sens pozitiv, o mai mare calitate democratică în termeni de răspundere, pe "orizontală" sau pe verticală. Răspunderea "orizontală" e datorată alternanței, iar cea "verticală" separării și controlului reciproc al puterilor, așa cum se poate observa în varii cazuri de democrații majoritare. În plus, în contextul anumitor contestări și tradiții culturale, un model majoritar (în care se pune pe prim-plan individul, în detrimentul comunității) poate fi mai eficient pentru realizarea deplină a drepturilor civile și politice. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
în mișcare a unor proceduri care promovează eficacitatea și universalismul. Pe de altă parte, un sistem majoritar "saturat" de continua alternanță prezintă paradoxurile unei democrații "adversiale", semnalate de Finer (1975), în care deciziile și politicile implementate sunt ulterior negate de varii decizii și politici contrare în cazul în care partidul care s-a aflat anterior în opoziție câștigă succesiv alegerile. În consecință, democrația e eficientă în cazul unui mandat redus, dar ineficientă (pe termen mediu și lung) atunci când se revizuiesc radical
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
argumentările participanților; f) angajamentul de a evita practici incorecte. Din punctul de vedere al efectelor deliberării (dat fiind faptul că opiniile nu sunt exprimate a priori, ci formulate în cursul dezbaterii), sunt posibile: eliminarea argumentelor și a soluțiilor iraționale; evidențierea variilor aspecte ale problemei discutate într-o manieră prin care să se evite simplificări improprii; plasarea (în centrul discuției) a binelui public, în ciuda înțelesului unilateral; integrarea și, mai ales, dezvoltarea unei încrederi reciproce între participanți. Dacă unele aspecte sunt plauzibile din
[Corola-publishinghouse/Science/84945_a_85730]
-
două struc turi ale imaginarului opuse, anume ceea ce am numit limba "îngustă", "gîtul" pîlniei, cea care e percepută ca fiind castratoare și domina toare de către cei care o suportă, respectiv limba "evazată", cea care, dimpotrivă, permite unui prea-plin sufocat din varii motive să evadeze și să guste libertatea. Fluidul lingvistic e același, însă contururile și visele pe care le generează sunt variabile infinite, cu conotații multiple, însă asimilabile, în mare, celor doi poli menționați mai sus. Pe de o parte, avem
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de acea dulceață catifelată a Orientului, de acea spiritualitate sufi prin care plutesc efluvii de poeme de-ale lui Rumi, Hâfez, Khayyâm, din poezia populară a femeilor paștune, sau din romanele lui Khalil Gibran, dar și alte voci provenite din varii lecturi, care merg de la romantismul creștin înmuiat în gnosticism al lui Victor Hugo, pînă la Camus, Hemingway, Faulkner sau Duras, totul sublimat de privirea lucidă și tăioasă, deja multiculturală, pe care scriitorul o îndreaptă către realitățile țării sale, către legendele
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și protector temporar al mult mai celebrului François Villon. Să nu uităm, mai apoi, nici rolul de frunte jucat de literatură în consolidarea absolutismului (Voltaire scrie apologetic despre secolul lui Ludovic al XIV-lea, dar și Academia se întrece în varii elogii...), sau instuția Saloanelor literare, din secolele XVII-XVIII, saloane în care s-au născut și comentat multe texte remarcabile, dar s-au țesut și numeroase intrigi politice. A urmat o întreagă pleiadă de scriitori deveniți oameni politici, precum Chateaubriand, Hugo
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
mai e nedumerire, ci trăsătură definitorie a timpurilor noastre, e că atunci cînd vorbim de toamna literară pariziană (la rentrée), toată lumea se apucă să numere romanele proaspăt ieșite pe piață, cifre comparate apoi cu cele din anii precedenți și generînd varii speculații sociologice. Eseurile trec aproape neobservate, deși numărul lor nu e deloc neglijabil, cît despre poezie sau teatru, ce să mai vorbim?! Literatura contemporană pare să fi devenit sinonimă cu romanul, celelalte genuri trecînd drept epifenomene ce-i servesc acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în criză. De la antiroman la nou roman, roman-document, roman oulipian, auto-ficțiune etc., de la respingerea povestirii la revenirea ei grabnică, de la eliminarea personajelor, sau reducerea lor la o inițială, la revalorizarea lor cu asupra de măsură, de la spulberarea iluziei romanești la varii formule de interacțiune directă cu cititorul, romanul cunoaște probleme succesive, de o gravitate care îi înspăi mîntă și îi încîntă simultan pe criticii literari. Doar că niciodată nu a dus-o mai bine... Niciodată nu s-au publicat atîtea romane
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de Conrad. A obținut Premiul Femina în 1994 pentru Port-Soudan și Premiul France-Culture pentru Tigre en papier, în 2003. În căutarea unor rețete inedite, în care ficțiunea să ajungă un fel de mutant al realității, intrînd cu aceasta în combinații varii, cît se poate de atrăgătoare și eficiente din perspectivă narativă, deși, pe undeva, neliniștitoare. E cam același sentiment pe care îl trăim în fața unor filme ca Matrix, în care nu mai știi unde se termină virtualul, realitatea unui program de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Predica corsicană Bătălia pentru Premiul Goncourt 2012 s-a încheiat destul de spectaculos, cu victoria unui tînăr filosof corsican, Jérôme Ferrari, al cărui roman, Sermon sur la chute de Rome (Predica despre căderea Romei), deși solicitant și exigent, făcînd apel la varii competențe intelectuale ale cititorilor, a întrunit sufragiile unei academii obligată, totuși, să țină cont și de practicile de lectură ale publicului vizat. Ceea ce înseamnă, încă o dată, că în Franța se citește mult. Și bine. De fapt, nu cred că sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
vital. Roxane își menaja niște zone de tăcere, acel "sas de neant care trebuie cu orice preț creat și protejat în economiile de piață"! Ruperea ritmului și ierarhiilor cotidiene se realizează și la nivelul limbajului, autoarea navigînd cu abilitate printre varii jargoane și coduri, de la cel de birou de analist financiar, la cel al străzii, al prospectelor publicitare, al manualelor etc., pînă la finețurile romanești cele mai subtile. De la Roxane trecem la poveștile de amor virtual ale mamei sale, apoi, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
două, aflate, desigur, în ipostaze conflictuale. Cea mai frapantă caracteristică a lor rezidă în prenumele pe care le poartă, toate stranii, extrem de rare, cu rezonanțe simbolice, niciodată gratuite pentru cine stă bine cu formația literar-filosofică și poate astfel purcede la varii lecturi intertextuale ; de la celebrul Prétextat Tach (căpcăunul intelectual din primul roman, care a impus-o rapid pe piața literară), la sonorități grațioase sau neliniștitoare, precum Saturnine (protagonista din Barbe Bleue, 2012), pînă la bizarele Zoïle, Astrolabe sau Albumine. Evident, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și romancier catolic, sau ca un redutabil polemist, ci și ca o conștiință națională vie, mereu trează, a vremii sale. Îl urmăm deci de la primele volute ale unei inteligențe luminoase pînă în cele mai ascunse cotloane ale sufletului, trecînd prin varii emoții mînie, pasiune, ironie șfichiuitoare, îndoieli sau generoase elanuri de prietenie. Regăsim, la destinatari, minunata pleiadă a celor care au contat în literatura secolului XX, și nu numai: Maurice Barrès, Francis Jammes (nașii săi literari), Montherlant, Valéry, Proust, Cocteau, Paulhan
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
activ și combatant în conflictele majore ale epocii sale, apărător al rebelilor și al revoluționarilor în timpul războiului din Spania, apoi sub Ocupație, în fine, în vremea războaielor coloniale. Altfel spus, corespondența întredeschide o ușă spre nebănuite resorturi de tandrețe și varii sentimente ale autorului Pustiului dragostei. Și trezește din nou interesul cititorului contemporan pentru o figură majoră a secolului trecut, pe care nici măcar premiul Nobel obținut în 1952 nu părea să o mai ferească de pulberea nimicitoare a uitării. E drept
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
evoluțiile istorice și administrativ-politice ale României și Franței și, mai ales, a influențelor pe care le-a cunoscut construcția instituțională a statului român după modelul celui francez. Nu poate fi neglijat nici impactul naționalismului francez și, respectiv, românesc, dezvoltat în varii forme de-a lungul timpului, de la construirea statelor națiune și apărarea granițelor acestora în timpul celor două războaie mondiale, până la instrumentalizarea lui în formele paranoice și schizoide ale manifestărilor naționaliste totalitare românești. Filofrancofonia, reprezentată și de cooperarea bogată și diversă dintre
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Procedeele, căutările inovatoare sunt mai evidente în Atrium. Construit prin aceleași mărci gramaticale ale viitorului potențial, romanul abordează realitatea prin măști ale personajului. O temă centrală este și aici criza de identitate a protagonistului (în desenul căruia pot fi detectate varii ipostaze autobiografice ale autorului), captiv al propriului eu. Acesta este supus unui autointerogatoriu insistent și chinuitor. Simbolistica numelui nu se oprește la titlu: romanul este „traversat” de un râu, sugestie a sinuozității itinerarului eului. Așadar, nu întâmplător următorul volum al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287978_a_289307]
-
fundamentale, Daniela Rovența-Frumușani apreciază că "genurile și discursurile nu constituie complexe impermeabile unele în raport cu celelalte, că enunțurile nu sunt niciodată monade, ci ochiurile unui lanț dialogic continuu, că textele se interreflectă, intercitează, sunt pline de rapeluri, ecouri și prefigurări de varii orizonturi"445. Rod al obișnuinței jurnalistului de a face trimiteri frecvente la alte texte, dimensiunea intertextuală a publicisticii eminesciene devine o trăsătură distinctă a scrisului său. Jurnalistul recurge constant în susținerea afirmațiilor la tehnica citatului ilustrativ: autoritatea unor personalități românești
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
cât și calitatea și fiabilitatea produselor finite. e) Centralizarea informațiilor privind calitatea produselor aprovizionate în scopul evaluării permanente a performanțelor furnizorilor, evaluării eficienței proprii, determinării cerințelor noi, a căror îndeplinire reclamă inițierea unor acțiuni viitoare. În situația în care, din varii motive, la un moment dat, furnizorii nu se ridică la nivelul exigentelor producătorului privind calitatea, se expun riscului de a fi eliminați de pe lista furnizorilor agreați. f) Inițierea acțiunilor corective care privesc furnizorii în vederea eliminării deficiențelor care pot apare la
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3154]
-
am fi legați cu funii nevă- zute, capetele strânse în pumnul lutului, dealul care ne lasă să ne paștem zilele, lunile, anii și viața". (Dealul, p. 110) Toate mitologiile străvechi ale umanității insită motivat asupra simbolismului teluric. Trimiterile sunt la varii și stranii divinități htoniene, mai toate cu diverse funcții cosmogonice. Așa cum demonstrează exemplar Mircea Eliade în Tratat de istorie a religiilor, matricea cosmogonică a fost cea dintâi hierogamie cosmică: nunta dintre Cer și Pământ. Acest fapt originar, de o ,,sacră
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
versiune la zi a mișcării New Age pe care o anticipează subtil Virgil Nemoianu atunci când definește respectiva mișcare ca fiind o ciudată combinație și un nedisimulat amestec de credințe arhaice precreștine cu un misticim difuz. La toate acestea se adaugă varii doze de esoterism și șamanism sud-american, totul având drept scop, printre altele, ,,proslăvirea pământului și a ambianței". Acest ultim aspect (,,proslăvirea pământului și a ambianței") mă trimite cu gândul la religiozitatea cosmică precreștină, excelent analizată de Mircea Eliade. Ea avea
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
bună dreptate Mirel Bănică. În aceste inedite expresii sociale ale faptului religios, identitatea socială se construiește și reconstruiește permanent, uneori în forme stranii, laxe și permisive, alteori în ipostaza unui ciudat new age ortodox. Mirel Bănică asociază comunitățile electronice cu varii expresii ale secularizării și superficializării mesajului creștin. Subscriu ideii, fiind însă atent și sensibil (și) la modul în care autentica Tradiție va răspunde noilor provocări aduse de tehnica modernă. Cred că problema este și de altă natură. Ea a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]