47,628 matches
-
societăți îi ghiorăie mațele/ și-și ascute dinții...“), ca să ajungă a profera nedeghizate amenințări („Să scuipi pe stăpâni“), epurate cu tact în forma hotărâtă pentru publicare. Ceea ce nu înseamnă că se șterg definitiv orice tendințe de emancipare. Tonalitatea aspră a versurilor pune pe gânduri și atrage atenția asupra unei coincidențe; apăreau concomitent în „Azi“ tălmăcirile lui Zaharia Stancu din Esenin. Un transfer direct de atitudini nu intră în discuție, dar se cuvine remarcată o reminiscență sigură, ce va alimenta acel vers
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]
-
versurilor pune pe gânduri și atrage atenția asupra unei coincidențe; apăreau concomitent în „Azi“ tălmăcirile lui Zaharia Stancu din Esenin. Un transfer direct de atitudini nu intră în discuție, dar se cuvine remarcată o reminiscență sigură, ce va alimenta acel vers imprecativ Ție îți vorbesc Americă, existent întocmai la poetul rus. Pe fondul insatisfacțiilor mocnite, al inaderențelor, ia proporții de calvar reținerea de sine. Apar semnele exasperării: „Nu pot striga. Mi-e gura plină“ (Singură - mai întîi în „Azi“, 2/1933
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]
-
direct sau mascat în alegorie, ideile doctrinare sunt parodiate, pentru că realitatea ori nu le-a primit, ori le-a ruinat. Tratate ironic, idealurile umanitare, prea exaltate, sunt spulberate în aventura ridicolă a mulțimii. În fine, acum avem traducerea integrală, în versuri franceze. Inițiativa, mai mult decât lăudabilă, întrucât face un imens serviciu literaturii române, aparține domnului Valeriu Rusu, profesor de română la Aix-en-Provence. Este o ediție bilingvă, româno-franceză, de aceea utilă, deopotrivă, specialiștilor și cititorilor obișnuiți. Titlul și subtitlul lămuritor în privința
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
două edituri: Wallâda (France) și Biblioteca Bucureștilor. Traducerea din română în franceză, într-o primă formă, liberă, a fost făcută de Romanița, Aurelia și Valeriu Rusu, fiecare cu partea specifică de contribuție marcată în “Notă asupra textului”. Iar adaptarea în versuri franceze aparține chiar editoarei, Françoise Mingot-Tauran, ea însăși poetă, încurajată în această aventură de plăcerea pentru arhaisme și structurile epopeice. Tehnic vorbind, juxta este perfect realizată. Singura greșeală, din cauza căreia pierde mult tocmai originalitatea jucăuș-inteligentă a autorului, este scoaterea intervențiilor
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
de autor și atribuite unor critici cu nume sugestive, a notelor de traducător (n.t.). Era necesară și o tabelă de materii, oglindă a volumului impunător sub toate aspectele, de la prima până la ultima copertă. Avant-propos-ul semnat de autoarea adaptării în vers francez este prudent așezat sub scutul unui motto extras dintr-o frază mai dezvoltată, a lui Roman Jakobson, privind intraductibilitatea poeziei, ceea ce justifică libertatea creatoare a traducătorului: “Seule est possible la transposition créatrice”. E o formă de a preveni critica
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
extras dintr-o frază mai dezvoltată, a lui Roman Jakobson, privind intraductibilitatea poeziei, ceea ce justifică libertatea creatoare a traducătorului: “Seule est possible la transposition créatrice”. E o formă de a preveni critica traducerii, mai ales că adaptarea este realizată în versuri și nu traducere liberă. Nu facem acum decât să semnalăm evenimentul cultural, dar critica traducerii trebuie lăsată în seama specialiștilor. Sigur, ea se pregătește. Ca să ne facă plăcere, autoarea acestui cuvânt introductiv amintește de strălucite prezențe românești la Paris, începând
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
măsură imensa carieră a cărții franceze traduse în România. Cu o politețe folosită în câștig, dezavuează atitudinea franceză, neglijentă față de literaturile străine, “profesată cu orgoliul regalității sale literare europene”. După ce ridică probleme legate de dificultatea traducerilor, mărturisește convingerea că transpunerea versurilor în proză e sterilizantă. De aceea își asumă riscul păstrării formei versificate. Influențată, probabil, de masca alegorică de coloratură etnică, și nu de mesajul european care privește, la urma urmei, nu numai umanitatea acelui timp, doamna Mingot-Tauran ține să ne
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
1995, a însemnat mai întâi pătrunderea în spiritul textului, iar mai apoi a fost stimulată de gândul că o ediție bilingvă asigură circulația unei opere care merită să fie cunoscută grație “geniului scriiturii”. Fără să cunoască româna, autoarea adaptării în versuri lasă să se înțeleagă, apărându-se și cu alte mari exemple, că munca i-a fost ușurată de traducerea literală, bine făcută, de profesorul Valeriu Rusu și colaboratoarele sale, între care doamna Aurelia Rusu, strălucit redactor al fostei Edituri “Minerva
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
unei epopei anume, cum e Virgile travesti, a lui Scarron. Spre a sublinia dificultățile traducerii, Valeriu Rusu invocă mărturia poetică a lui Blaga (Stihuitorul) de a fi tradus în limba română cântecul inimii, “îngânat suav în limba ei”. Deci, traducerea versului românesc într-o altă limbă e “o traducere de gradul al doilea”. Cele trei secvențe ale prefeței răspund curiozității lectorului francez de a se informa. Cea dintâi conturează personalitatea scriitorului, operele, epoca, problemele de limbă și istorie a provinciei natale
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
zece autori, pe care deja i-am trecut de cel puțin două ori prin sita sufletului. Dar pun filtre tot mai dese, recitirile sînt tot mai lente, mai atente, mai pline de neprevăzut. Adevărul e că atît timp cît scriam versuri, lectura nu era de adîncimea și intensitatea de acum. Uneori pîndeam, literalmente, zile întregi cîte un ajdectiv, neputînd face nimic altceva. De cîte ori nu am fost nevoit să abandonez o carte pentru că, tam-nesam, morișca versurilor pornea ca din senin
Cred că obiectele simt mai bine! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13340_a_14665]
-
atît timp cît scriam versuri, lectura nu era de adîncimea și intensitatea de acum. Uneori pîndeam, literalmente, zile întregi cîte un ajdectiv, neputînd face nimic altceva. De cîte ori nu am fost nevoit să abandonez o carte pentru că, tam-nesam, morișca versurilor pornea ca din senin. Iar dacă nu însemnam atunci, uitam definitiv tot. „Clipa cea repede!” Titlul lui Sorin Titel, atît de teoretic, a fost ani de zile o metodă de lucru pentru mine. Vroiam să prind secunda, oricît de ușoară
Cred că obiectele simt mai bine! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13340_a_14665]
-
Până departe./ Cei care vin în trecere pe la noi/ Cu ceasurile îngropate în mâna stângă/ Și umerii plini de bătrânețe/ Se minunează ca în paradis.” În Ca în paradis, Ioan Alexandru prezintă cimitirul din satul natal în trei grupe de versuri: întâia privește peisajul de la o modestă înălțime, apropiindu-ni-l grabnic; am lăsat de-o parte mențiunea unor hoți de cruci, pe care autorul îi învăluie într-un romantism nemeritat: ,,și vin niște bărbați ciudați/ pe iepe călătoare și le
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
lăsat de-o parte mențiunea unor hoți de cruci, pe care autorul îi învăluie într-un romantism nemeritat: ,,și vin niște bărbați ciudați/ pe iepe călătoare și le fură pentru/ focurile lor”... În a doua strofă (ca să desemnez astfel zece versuri albe), privirea se situează la nivelul sârmoasei ierbi căreia îi priește acest tip de teren. De la acest nivel zero, ghicim sub noi ,,etajele” mereu în surpare ale generațiilor, cu gropi noi săpate peste cele vechi. În ultimile opt versuri, imaginea
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
zece versuri albe), privirea se situează la nivelul sârmoasei ierbi căreia îi priește acest tip de teren. De la acest nivel zero, ghicim sub noi ,,etajele” mereu în surpare ale generațiilor, cu gropi noi săpate peste cele vechi. În ultimile opt versuri, imaginea se înalță din nou, la nivelul arborilor dar nu departe de florile mirositoare. O mărturie din afară este invocată pentru a dovedi frumusețea cimitirului sătesc, de care orășenii în trecere ,,se minunează ca în paradis”. Poemul meu favorit din
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
ar vrea să știe naratorul liric, mai ales când îl aude râzând ,,cu gura lui de roată dărâmată”... Curioasa comparație spune și ea ceva: insul din spate nu-și urmează, nici el, calea naturală - roata lui e ,,dărâmată”, indiferent dacă versul dă de înțeles și că râsul cu pricina scârțâie ca o roată de car în foarte rea stare. Tentația e mare de a vedea în celălalt un dublu al Eu-lui. Nu este însă și un călău, căci un gest creștinesc
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
un peisaj maritim ce se înalță spre ,,vămile” de peste viață: ,,Eu încotro? Spre obârșii, ori spre margini?/ Curg, asta știu, spre undeva, neliniștea mă duce/ Acolo unde se opresc încremeniți toți călătorii/ Și de unde cad apele pustiite-n dosul lumii.” Versul ultim, oricât de întunecos: ,,Și uite-aici e moartea și-ntâii zori de zi”, cuprinde o grandioasă deschidere - înrudit cu versul inițial al ultimei strofe din ,,Cimitirul marin”: Le vent se leve!... Il faut tenter de vivre. Cascada apelor pustiite
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
undeva, neliniștea mă duce/ Acolo unde se opresc încremeniți toți călătorii/ Și de unde cad apele pustiite-n dosul lumii.” Versul ultim, oricât de întunecos: ,,Și uite-aici e moartea și-ntâii zori de zi”, cuprinde o grandioasă deschidere - înrudit cu versul inițial al ultimei strofe din ,,Cimitirul marin”: Le vent se leve!... Il faut tenter de vivre. Cascada apelor pustiite care cad ,,în dosul” planetei îl varsă pe Eu în univers, în lumina întâilor zori de dincolo de moarte. Chiar conținând pasaje
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
mai izbutește să se facă auzită. Un înger nevăzut, zice autorul în trisagion: ,,stă acolo în lumină,/ și cântă singur bucuros/ un imn ce nu se mai termină”. Ba chiar: ,,cântă atât de tare că n-auzim nimic”... Primele șase versuri din Imnul iubirii țipă dezolanta, manieră: ,,patria credinței”, ,,tărâmurile nădăjduirii”, ,,facla iubirii”, ,,graiul dragostei”. Arareori, câte un fragment te bucură, în treacăt, precum, în origine, pământul văzut ca o roză răstignită: ,,La început a fost pustia/ Și în pustie era
Ioan Alexandru, în câteva poeme by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/13115_a_14440]
-
plecare posibil în lirica unor ermetici italieni, ca Ungaretti, Montale, Quasimodo, sau insolitul Saba, alături de traducerile acoperind mari arii culturale, inclusiv din literele europene occidentale, ne dau măsura unor degajări de presiunile ideologiei totalitare și a originalității unor volume de versuri semnate de A. E. Baconsky, Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Victor Felea. Primii doi mai hieratic-elaborați, pe linia pomenitului ermetism, epură a realului, Aurel Gurghianu mai campestru-elegiac, un fel de reînviat Giovanni Pascoli, iar Victor Felea, poate mai aproape de simplitatea concretă
Semicentenarul unei reviste - La „Steaua“ care a răsărit by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/13044_a_14369]
-
mustind ca prunele mult prea coapte care plesnesc fără zgomot, cu sucuri și carne dulceagă de fruct doborât - dând buzna afară din pielița vineție în care așteptau ghemuite. Din aroganță mi-am zădărnicit mai vechea hotărâre de a mărturisi: ecoul versurilor pe care le-am smuls din sucurile și carnea micului animal doborât la marginea zidului de lut s-au spulberat într-un irepetabil joc de artificii în ziua când zăpada începuse a se topi de pe scheletul atât de schimbat al
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
osuar pentru combatanții lucizi. Poem de dragoste Și atunci, la ce bun să mă zbat, dacă ea e prinsă în odgonul liniștitoarelor obișnuințe casnice? Copioasă lenea asta erotică, îmi zic, iar comparația cu o reptilă nu e deloc deplasată: citind versul ăsta ea va râde (cu delicatețe, va hohoti o oră întreagă) de toată zarva pe care o fac, fără ca măcar să știe totul - fără să-i pese, în orice caz -, sub ferestrele acoperite cu draperii de culoarea purpurei. Adică, fiindcă
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
strofa să fi fost făcută de unul de vîrsta noastră. Prea multă înțelepciune, resemnare și, aș spune, fatalitate, se încheagă în cele patru rînduri. Și-apoi observați, vă rog, pudoarea cu care este dezvăluită „drama” moșului! Și cîtă finețe în versul al doilea! Ce eufemism delicios! * Culinare. Kirillov - mare băutor de ceai. „ - Îmi place ceaiul. Noaptea. Mult, zise el. Mă plimb prin cameră și beau ceai pînă-n zori. În străinătate, noaptea, n-ai cum să bei ceai! S-ar putea scrie
La popa la poartă stă o mîță moartă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13398_a_14723]
-
-și probeze calitatea începutului în public mai larg, Emilia Prisacaru și Eugen Constantin, remarcabil prin opțiunea lui de profundă cordialitate a manifestării din partea cenaclului literar Sburătorul. La fel și Felix Lupu care, din sfiiciune, deși autor al unui volum de versuri și poeme în proză, el fiind exponent al artelor plastice, a apelat la vocea tinerei actrițe, Rodica Lazăr, de la Teatrul Bulandra, ambii originari din Onești. Tot ca dezbatere și nu ca simplă expunere, s-a derulat întâlnirea în „universul călinescian
La Onești și la Tescani by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/13487_a_14812]
-
iubit de „ieșeni”. Din contră! Dan Laurențiu, redactor la Cronica, mi-a ținut poeziile 8 luni! N-am să uit asta toată viața. De-abia debutasem, aveam nevoie să fiu publicat. Transcendența din el s-a lovit sec de concretul versurilor mele. Ursachi mă înjură pe toate drumurile, sînt „poetul Bulion” etc... pentru Cezar Ivănescu nu exist, în 1980, în Iași. Vorbesc de ei pentru că, fără să-i cunosc pe atunci, m-am format în Iași, am respirat același aer în
Mi-am părăsit manuscrisele. Cu furie, cu ură, cu disperare by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13592_a_14917]
-
cum îl auzi/ pune bine urechea”. Sunt vagi irizații blagiene la mijloc, dimpreună cu un soi de romantism abstractizat. Alte poeme însă dezvoltă aceleași simboluri cu aceleași efecte sugestive: „pielea/verbul/cortul omului/în deșert.” Superbe, două poeme într-un vers, cu imagini la fel de blagiene, salvate însă de stilizarea extremă: „pădurea, hoață, pândea casa. Fremăta./ casa neclintită.” Al treilea fel de poezii Al treilea volum selectat pentru azi este pe jumătate o pastișă după Cărtărescu. Nu știm dacă intenționat, spre a
Lecturi la zi by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/13545_a_14870]