1,712 matches
-
bine. Eu sper ca, după pregătirea de iarnă, evoluția noastră să urmeze o pantă ascendentă, fiindcă toți cei care compun lotul echipei sunt jucători de valoare. Vreau să mai spun că vestiarul de la FCM Bacău este unul bun, e un vestiar unit și sunt cele mai bune auspicii pentru a ajunge acolo unde ne-am propus. Chiar dacă la fotbal lucrurile par foarte ușoare, în spate sunt foarte multe lucruri: seriozitatea, vestiarul, dar și mâna domnului Poenaru, care a știut să facă
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
că vestiarul de la FCM Bacău este unul bun, e un vestiar unit și sunt cele mai bune auspicii pentru a ajunge acolo unde ne-am propus. Chiar dacă la fotbal lucrurile par foarte ușoare, în spate sunt foarte multe lucruri: seriozitatea, vestiarul, dar și mâna domnului Poenaru, care a știut să facă lucrurile să pară foarte ușoare.” Întrebat dacă ar da curs unei eventuale oferte de antrenorat, Fane Apostol a răspuns: „Cu siguranță că nu. Când am venit astă-vară aici, mi-am
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
Cristina Alexandrescu Trei tinere, dansatoare într-un restaurant libanez, au murit, arse de vii, după ce au rămas blocate în vestiarul localului, în timpul unui incendiu. Incendiul a izbucnit aseară, în jurul orei 22, la un restaurant cu specific libanez din centrul Constanței, în timp ce în local se aflau zeci de clienți. „A fost foarte mult fum, vizibilitate scăzută, nu s-a putut intra
Trei tinere, moarte într-un incendiu devastator by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/37999_a_39324]
-
din exterior", a declarat maiorul Ion Văduț, prim- adjunct inspectorului șef de la ISU Dobrogea. Din fericire, pompierii au reușit să îi scoată la timp pe clienții restaurantului. Nu au putut salva însă viața a trei dansatoare care se aflau în vestiar în momentul izbucnirii incendiului și nu au mai putut ieși. O altă colegă de-a lor a scăpat cu viață, dar este în stare gravă. „Sunt decedate din păcate, se află în interior. Poliția judiciară a chemat aparținatorii pentru a
Trei tinere, moarte într-un incendiu devastator by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/37999_a_39324]
-
circumciși, chiar și George Johnson, de la clubul local, care nu o lăsa pe soția mea să treacă pragul. Știam asta pentru că, înainte ca George să afle de Madeleine, mă invitase să joc golf acolo, și m-am uitat atent prin vestiar. Eram într-o societate bună. Cel puțin, nu eram singur. Acel subsol plin de abur - în care se împleteau mirosul de deodorant dulceag și cel de whisky fin cu cel al tachinărilor prietenoase - era departe de vagonul de vite, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
îmi pare că te văd! . . . E nepoata mea, adaogă abia la urmă, și poate numai fiindcă nepoata luase un aer dârz. ,, Ce fel ele nepoată!" gândi Mini, nu încă îndestul de liniștită. Intră apoi în primul vestibul, perfect ordonat ca vestiar. Antreul ocazional, mobilat din nou, strălucea de curățenie. Uși înalte, uleiate cu roz și cu dungi aurii supărătoare, stau închise, afară de aceea a biroului unde intrară. In birou erau mobilele cunoscute de Mini, dar înstrăinate și ele de planul schimbat
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
gotice, gangurile ei joase ne atrăgeau până în Ani de câine. De aceea, mai târziu mi-a fost ușor să-mi trimit eroii de roman, pe elevii prieteni și totodată dușmani Eddie Amsel și Walter Matern, să învețe acolo, pentru ca, din vestiarele sălii de gimnastică, să nimerească ușor în gangurile joase ale franciscanilor... Și nici atunci când, după câteva luni, profesorul meu de latină, monseniorul Stachnik, s-a întors și a continuat să predea la Sankt Johann, nu am pus întrebări incomode, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sfeclei de zahăr. Doar spre sud-vest se vălureau albăstrui, la orizont, dealurile ținutului Weser. Iar dintre suprafețele înverzite de începutul de vară se înălțau turnul de extracție al puțului minei, concasorul de piatră, sala cazanelor, cu baraca pentru dușuri și vestiare lipită de ea, apoi clădirea aducând a vilă a conducerii și, depășind totul în înălțime, dealurile de steril, în parte sub formă de conuri albe, în parte turtite și întinse mult în lungime, pe care zi de zi era descărcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
la înălțimea pieptului, cu un pulover obișnuit de lînă, deasupra, pantaloni scurți de lînă și încălțasem pantofii albaștri de tenis, de asemenea, noi. Un grup de băieți, cam zece dintre noi, ne adunaserăm pe debarcader. Băieții își schimbaseră hainele în vestiar, eu traversasem podul gata echipat. Hainele lor erau purtate, le primiseră de la frații mai mari ori de la tații lor, iar ei le purtau cu o nonșalantă lejeritate determinată de această folosință. Erau aici la fel de noi ca și mine, dar deja
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
devenind luni. Mai degrabă mă obișnuisem cu asta ca și cu echipamentul îmbibat cu apă peste care îmi încheiam jacheta ca să alerg, peste pod, acasă, cînd antrenamentul lua sfîrșit. Ceilalți, știam, se spălau laolaltă sub șirul de dușuri fierbinți în vestiarul bărbaților, al căror abur se împrăștia în aerul rece al iernii prin gurile de aerisire, după care beau o ceașcă de ceai în club, pentru cîțiva cenți. Nu mă țineam deoparte doar din pricina timidității. Simțeam, în primul rînd, că această
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cu carafe mari de vin roșu și bufet abundent. Uneori, un petrecăreț cobora pentru puțin timp, ademenit de zgomotele și lumina din partea liniștită a clădirii. Se făceau auzite comentarii afurisite. David rînjea și dădea o replică mult mai spirituală. În vestiar, apa era oprită, așa că, după ultimul exercițiu, plecam direct acasă. David își încăleca bicicleta englezească, și, în vreme ce se îndepărta, striga un scurt rămas-bun. Îmi puneam jacheta peste costumul din lînă și, strîngîndu-mi gulerul cu o mînă, mergeam de-a lungul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
era ca și cum o altă lumină ar fi fost aruncată asupra lucrurilor, era ca și cum chiar lucrurile ar fi început să radieze, ca și cum lumina venea dinăuntrul lor, revelîndu-le adevărata natură. Într-o după-amiază după antrenament stăteam așezat pe una din băncile din vestiar, cu capul în mîini, cu hainele ude aruncate într-un colț, cu fesele pe lemnul rugos. Prea obosit chiar și să văd plăcile dintre picioarele mele. Auzeam numai graba jetului de apă sub care se spăla David, mai întîi la
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ceea ce privea poziția mea în mersul lucrurilor, ori sentimentele, nu s-a schimbat. Mă vedeam în continuare oaspete în înalta societate, un outsider care vîslea cu vîslașii, nu parte a grupului strîns unit de oameni care se aflau acasă în vestiare, la bar ori pe terase și care se puteau recunoaște fără efort și oriunde în oraș, doar cu un cuvînt într-un limbaj care, chiar în afara clubului, îi distingea de alți oameni. Mie îmi păsa din ce în ce mai puțin. Eram preocupat numai
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
putut", a spus David, apărîndu-se. "Amîndoi am vîslit la fel de tare", l-am sprijinit. "Unsinn!" a spus Schneiderhahn. Atacul produce cu cincisprezece la sută mai multă putere. Este dovedit științific." S-a întors pe călcîie și a plecat. Sfîrșitul discuției. În vestiar am încercat să înțelegem ce spusese Schneiderhahn. David a construit o teorie. Pentru că vîslașul de la prora este mai aproape de capătul bărcii din direcția de deplasare, e mai ușor pentru el să rotească prora și să schimbe cursul. Omul din față
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Președintele a vorbit despre amenajare. Cu mîinile la spate, uneori cu cîte un singur gest expansiv. Ca și cum chiar el ar fi autorizat amplasamentul și ca și cum acesta ar fi fost deja configurat, iar nu săpat, cazma după cazma. A vorbit despre vestiarele spațioase, moderne și despre prospectările în vederea unei noi organizări a Jocurilor în orașul nostru. Ne-a urat succes. Abia dacă semăna vreun pic cu David, cu excepția zîmbetului din jurul gurii lui subțiri. Un zîmbet cu care puteai spune totul și care
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Cinci sute de metri. Un sfert e parcurs. Scările nu mai sînt acolo, dar în mintea mea încă le mai văd conducînd la ușile duble decorate cu valuri de lemn. Mînerul rotund de alamă. În spatele lui, coridorul cu ușa spre vestiar. Bănci din lemn neșlefuit, care au fost, de o mie de ori, udate și uscate la loc. O cămașă aruncată, murdară, măturată într-un colț. O bucată de săpun uscat. Abur strecurîndu-se prin fereastra îngustă. O amintire stăruie în aer
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Se încurcaseră în apărători cum se apropiau de linia de finiș. Înainte de a ajunge la apă m-am mai întors o dată înspre club și am văzut că cea de a doua scară dispăruse. Ducea de la ponton la terasă și la vestiare. Era scara pe care uneori o găseam greu de urcat, după un antrenament solicitant. Era scara pe care l-am văzut pe Schneiderhahn pentru ultima oară, în ziua de după ultima noastră cursă, aceea din campionat. Faptul că și după acea
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
din ziar. „De parca asta ar îndrepta în vreun fel lucrurile. I-am spus: Dar noi știm că el nu-i orb. Asta nu contribuie oare la intensificarea suspansului voyeuristic? Nu-i asta oare visul fiecărui școlar: să fie invizibil în vestiarul fetelor? A La care Samuel Sharp a început să tragă cu coada ochiului spre oglindă de pe perete cu o frecvență îngrijorătoare.“ — Ai priceput, nu? spuse Șam. Vrea să mă desființeze. Întinse apoi mâna după ziar, insă Adrian continuă lectură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
pățania și a rămas ca ancheta să fie făcută de Barosanul, care urma să dea și pedepsele respective. La plecarea acasă, însă, după ultima oră, în care am avut și noi Gimnastica cu Cioc, când băieții s-au dus la vestiar, ca să se-mbrace, și-au găsit toți nasturii tăiați la paltoane! De-abia atunci ne-am dat seama de ce Noica a făcut gestul foarte puțin sportiv de a-și aere voie pîn-afară, în timpul exercițiilor la paralele! Printre cei mai chiulangii
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
a cărui bunică locuia pe o vale arsă de soare, și despre un proiect de sinucidere colectivă în care murim toți pe o plajă, ne dăm cu pantoful în cap. „Există totuși o compensație“, spuneam, „dar ea se află în vestiare, acolo unde dăm nume noi acelorași străvechi și jalnice erori“, și așa mai departe. Astfel vorbeam cu Maria și mă simțeam bine, golul acela cu demarcații vagi se umplea cu efluvii călduțe, mă ascultam ca pe un străin, nu totdeauna
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
este următoarea. Mă uit în jos la picioarele mele și-mi văd ghetuțele din picioare, în spate simt ghiozdanul care mă incomodează la mers. Și cum am intrat în prima casă de copii. Am coborât pe niște scări înspre un vestiar întunecos. Am stat până la 16 ani la casa de copii. Mama a încercat să mă ia de la internat însă eu nu m-am integrat în noua familie care și-o întemeiase și astfel am fost reinternat în alt orfelinat, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
și la parastas, nu? E-acasă la ei, Tinca săraca s-a pregătit cum a putut, au făcut femeile de toate. - Bogdaproste... Săru’ mâna, tanti Tinca... Blocul e undeva aproape de vechiul stadion muncitoresc. Cineva a îngrădit locul unde-au fost vestiarele și s-a mutat acolo. Câteva sârme pline de pelinci. Acolo dorm, îngrămădiți pe cartoane și cutii, de-a valma, cu câinii. Trecem peste Bahlui pe un soi de punte de metal. Apartamentul, la etajul șase, e ca și-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-ta să-i încălzească, că i-au crescut stalactite la pizdă de când nu ai mai futut-o. La industrial nr. 6, tovarășul director era un fel de Dumnezeu care tăia chitanțe, gusta ceaiul, împărțea slănina, făcea graficul, verifica programul, controla vestiarele și-l bagă în mă-sa pe fătălăul de pedagog. Aici eu sunt stăpânul vostru, ați înțeles? Eu sunt esență de Dumnezeu. El a plecat. Cine știe prin ce crâșmă doarme cu capul pe masă sau poate l-a călcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Avea privirea celui care exercitase o voință prea dură asupra lui însuși. Poate încercase doar să rămână în picioare. Poate că îi era frică de sânge. Tâmpitul. Am aruncat mănușile, am ieșit din sala de operații și am intrat în vestiar. M-am așezat pe bancă. Pe fereastră se vedea obișnuita priveliște a pavilionului vecin, ferestrele joase de pe scările interne, pe care trec picioarele celor care urcă sau coboară. Se văd doar treptele, doar picioarele, chipurile sunt acoperite de zid. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fi un deserviciu numai dacă te uitai la cașmirul de o finețe senzuală, la culoarea ciocolatie și la monograma E simplă și elegantă. Halatele erau ca să le îmbraci peste pijamale din flanel sau ca să păstrezi un pic de decență între vestiar și piscină. Dar acesta? Acesta era ca să se muleze sexy pe fiecare formă a corpului (sau, în cazul lui Emmy, să accentueze expert puținele forme pe care le avea), să se simtă ușor ca o mătase, dar cald de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]