1,691 matches
-
eruditului. Foarte recent, însă, am descoperit alte dimensiuni ale acestui om foarte interesant; ajungând să se identifice cu Virusul, "personajul" principal al activității sale (este creatorul virologiei, la Iași), se plasa, aș spune, "în relații amicale" cu obiectul cercetării, minuscula vietate care se implică atât de mult în istoria omenirii, încât doar dăruit cu filozofia omului de știință poți trata virusul ca pe un subiect literar. (Am întâlnit, însă, într-un institut de cercetări, la Paris, și altă dată, în alte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
rimă, prin colocvialitate și debit torențial. Iar Câinele de lângă pod rămâne o piesă care nu a pălit, un poem reflexiv axat pe ideea confruntării dramatice a omului cu sinele profund, cu acel alter ego neliniștitor, obsedant, întruchipat simbolic de „trista vietate“, câinele Degringo. Urmează poeziile din Nevoia de cercuri (1966), mai lirice decât... Aventurile lirice. Ele captează ecouri din spațiile intimității, ale erosului, cultivă tonul elegiac. Dar nu exclud nici sarcasmele, umorile negre, exasperările, furiile, pendularea între râs și plâns, în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
goală, obiectul nu interesa pe nimeni în afară de Wili, care-l examina cu atenție, netulburat de larma din jur. — Din asta facem cușcă pentru iepuri, l-am auzit. Hai s-o luăm. Avea (părinții aveau, mă rog) iepuri de Angora, niște vietăți simpatice, cu blăniță albă și ochi de un roșu intens, care-mi plăceau și mie foarte mult. Sigur că aveau cușca lor, dar Wili a decis că meritau o sporire de confort, iar eu am fost de acord îndată. Am
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
intrigi și de lingușiri; că pentru nimic în lume el nu va preferi aerul apăsător și otrăvit al Curței domnești, aerului liber și limpede de la țară unde poate duce viață fără programe, unde ca supuși are un întreg popor de vietăți ce nu-i cer slujbe. Ascultam aceste cuvinte ale lui rostite cu accentul sincerităței și mi se părea omul acesta atât pe suspus pe scara lumei, deoarece desprețuia o domnie, încât în ochii mei lua proporțiile unei ființi extraordinare, supraumane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
isteața lui privire, vesel parcă îmi zicea: Sunt și eu pe-aici, stăpâne, gata să-ți dau ajutor, Și vânatul ce împușca-vei să-l aduc l-al tău picior. Condus, deci, de-al meu tovarăș, urmărita-m în sudoare Vietățile viclene pe la miriști, prin mohoare; Când și când în cuibul tainic pitpalacul se vestea; Mierla-n frunză mistuită când și când îi răspundea. Iată că, ajuns pe-o culme, eu mă uit și văd în larg Pănă-n zări nemărginite a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
județul Suceava, proprietate a lui Alecu Millu, acum răposat. Ce frumusețe aveam dinaintea ochilor! Întreaga câmpie cât cuprindeam cu ochii, brăzdată ici colea cu arături, împestrițată cu fânațe, cu mohoare, cu lanuri de porumb și ovese, cu dumbrăvi pline de vietăți, se deștepta acum din somn și din sânul ei se înălța spre ceri prin ciripitul a mii de păseri, prin țârâitul a milioane de insecte, un concert de glasuri, o tainică simfonie, pentru a sărbători binefăcătoarea lumină ce se revarsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
sisteme, regeneratori ai omenirei, voi zice că în zadar caută ei să smulgă din inima omului cea mai firească simțire suptă odată cu laptele mumei. Când rândunica nu se va mai întoarce la locul unde și-a măistrit primul cuib, când vietățile codrului, oricât ar pribegi, nu se vor mai întoarce la culcușul lor statornic, atunci și sufletul omului nu se va întoarce spre locul natal. Și ce-am pribegit eu?... Nimica toată... Nici macar trei luni, și totuși cu câtă plăcere am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
asta, pe vremuri. Acum, după un Îndelungat exercițiu al rațiunii, folosește și, sau mai ales, medicamente sintetice. Atenție Însă: unele dintre astea nu sunt decât aparent sintetice: antibioticele de exemplu; sau vitaminele. Pentru că sunt produse, chiar dacă industrial, tot de niște vietăți. Avicena, cred că el, acum vreo mie de ani, recomanda mucegaiul de pâine, Penicillium, adică cel care produce penicilina. Astăzi o separăm de mucegai Înainte de a o folosi. Mai mult, facem același lucru și cu principiile active din plante. E
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
izotopic, net străin Vieții. Și, e cazul să băgăm plugul Într’o glastră? Tot ceea ce ați citit acum e menit a fi o pledoarie, pe lângă altele discutate la acel simpozion, pentru medicamentul natural sau biotehnologic, trecut deci prin “filtrul” unei vietăți Înainte de a ajunge la om. “Radiosfera”, 6 noiembrie 1995, ora 9,36 55. Război chimic, dar cu ghilimele Viața a apărut În ocean. Tot acolo au apărut și organismele pluricelulare. Uscatul a rămas Însă o tentație, nu doar din pricina “aglomerării
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
are dintr’ăia, iar nu dintre cei roșcați și iuți. Primii sunt ușor de ținut sub control și, totodată, Îi exclud pe ceilalți care, colac peste pupăză, sunt practic imposibil de controlat. Dar acel cineva nu accepta În casă nici o vietate. Aș mai zice eu, particularizând discuția de mai Înainte, că e neapărat nevoie ca În locuință să fie reconstituită un soi de biocenoză, cât mai complexă și, evident, apropiată de natură. Asta Înseamnă reducerea gradului de artificialitate, dar sub control
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
dacă n’avem pietre, nici o pagubă. Putem planta un gard viu, care nu-i altceva decât o negentropie care protejează o altă negentropie, În fața acțiunii negentropice pentru el, hoțul ori mistrețul, dar entropică pentru ogorașul nostru, adică firească pentru orice vietate. Dar negentropia depășește cadrul micului nostru ogoraș. Câmpia, Împărțită În atâtea parcele, reprezintă o stare negentropică În raport cu aceeași câmpie ca un ogor unic, oricâte probleme de mecanizare și chimizare ar ridica. Pentru natură e mai bine așa, cu condiția ca
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cu un mediu entropizat, nu din vina ei, iar adaptarea utilizarea surplusului de negentropie, sub aspectul ei informațional, Întru ajustarea după dorința ei a relațiilor cu mediul entropizat; chiar și pe acelea cu omul. Căci, altminteri, pisica are, ca orice vietate, o atitudine protectivă față de mediu. Sau, așa cum arată chiar exteriorul ei, “calcă ușor pe pământ”. Adică se ferește să lase urme. Similar cu păsările, care reciclează, prin consum, cojile propriilor ouă, pisica Își consumă placenta; dacă-mi este permisă o
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
și jumătate de ani a apărut oxigenul, un poluant În termenii Vieții de până atunci, pentru că n’a fost cine să pună toate organismele Într’o colivie, evoluția a căpătat un nou impuls ce a condus până la apariția noastră. Puținele vietăți ale epocii, ajunse În medii izolate, sunt regăsite și astăzi, dar nu mai pot trăi În mediul nostru ci doar vegeta prin zăcăminte de petrol. Un alt exemplu ni-l oferă istoria. Învins de romani, regele Mithridate a Încercat să
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pentru că mărirea ponderii hranei vegetale a Însemnat cuplarea omului mai spre baza lanțului trofic, deci accesul la o parte mai bogată În energie a acestuia. Și, Încă, la acest nivel, vegetal, omul poate consuma practic orice. Nu există, propriu-zis, nici o vietate toxică. E, până la urmă, vorba de o chestiune culturală căci, maniocul chiar, care asigură baza alimentației Într’o zonă foarte populată a lumii, e extrem de toxic ca atare; cutumele locale impun Însă o preparare anume, care evită intoxicația. Urmând tot
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
s au adus în Australia iepuri, care acum au invadat continentul și au devenit o plagă pentru agricultură, fără șanse de eliminare. Tot în Australia au mai adus oamenii specii străine de broaște uriașe care în loc să atace iepurii, atacă toate vietățile inclusive animale de casă, câini și chiar copii. Neavând dușmani naturali și beneficiind de o mare viteză și volum de reproducere, au scăpat și ele de sub control. Apicultorii din America, crezându se deștepți și urmărind sporirea profiturilor, au adus din
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
facultatea asta. Bine, și așteptările sunt destul de mari. Pronunți cuvântul jurnalist și îți apar în fața ochilor doar vedete și prezentatori de știri lucioși și cu creierii spălați. Cea mai mare tâmpenie mi se pare să-ți faci idol dintr-o vietate cu creier subdezvoltat pe care patinează musca. Noi, studenții, ne-am obișnuit să ne plângem de milă, măcar avem libertatea să ne băgăm picioarele în facultate, să-i înjurăm că ne-au luat banii pe pregătiri. Ne compătimim. La fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ezitant, atent. Când au ajuns la vreo cincisprezece metri de ceea ce li se păruse a fi o colină, s-au dumirit că aceasta era vie și pulsa încet, ritmic, ca și cum respira. Și-au dat seama că, de fapt, este o vietate, o ființă uriașă de lumină. Stătea cu fața în sus, cu ochii închiși, avea niște veșminte de in transparent și părea că doarme. Ai fi zis că este un om gigantic, atâta că, în plus, avea și aripi, niște aripi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu i se putea împotrivi, căci cu fiecare rând de găurele adăugat tivului de la gât, cămașa de noapte se transforma tot mai mult într-o rețea fină de gheață. Ogor aflat în tihna iernii, pe unde nu calcă picior de vietate, unde topirea și înghețul își țin cumpăna într-o splendoare fragilă. La marginea extremă, acolo unde câmpul se termină, zăpada e cea mai frumoasă. Soarele și luna mușcă din zăpadă ca din sticlă, făcându-i zimți asemănători cu niște degete
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ștextual: botul-broașteiț, iar în limbajul de la mine din sat, de-a dreptul „Quaken“ șorăcăieleț - totul reducându-se așadar la zarva făcută de broaște. N-ar putea exista diferență mai mare decât cea dintre lei și broaște, comparația dintre aceste două vietăți e de neînchipuit. În germana din Germania, gura-leului înseamnă o supraestimare grotescă a botului broaștei sau a orăcăitului ei. La fel mă supraestimase și pe mine florăreasa cu câteva minute mai târziu. De câte ori până acum n-a trebuit să răspund
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
al țărânilor Toader și Ileana Tiperciuc, din comuna Arbore județul Suceva. Familia mea și gospodăria părinteasca, până în anul 1939, au fost raiul în care am cunoscut fericirea: m-au iubit și m-au protejat părinții, bunicii, vecinii, copiii și toate vietățile din gospodărie. Jucăriile mele dar și “frații” mei erau: puișorii, pisoii, cățeii, mieii, vițeii, purceii și, în consecință părinții acestor ființe erau și “părinții” mei; ce ma iubeau și-mi tolerau, cu “înțelegere”, toate greșelile. Mi-am dat seama de
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93330]
-
vecinilor și atunci mai aruncam cu pietre să le alungăm. La un moment dat intră un cocoș arătos, eu pun mâna pe o bucățică de cărămidă plată, o arunc ca pe un bumerang și aceasta nimerește exact cocoșul în cap. Vietatea începe să se zbată de ceasul morții, eu mă sperii, nu mai știu ce să fac și până la urmă îl arunc peste gard. Bineînțeles că a doua zi s-a aflat, mama a plătit cocoșul vecinei, iar eu în tot
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
Ciconia nigra Bechst), Stârcul (Ardeacinerea L.) și Cârsteiul (Crex pratensis Bechst). Iar din familia Natatores avem: Rața sălbatecă (Anas boschas L., Anas crecca L. și Anas querquedula L.) În arealul satului nostru în fondul faunistic există și o serie de vietăți din clasa Reptilelor, între care cele cu care se întâlnește omul cel mai des se află: Șopârla (Lacerta agilis L.)), uneori , cu multe decenii în urmă, chiar Broasca țestoasă (Emys europaea), Șovrigariul (Lacerta viridis Daud), Șopârla verde (Lacerta murallis Merr
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
une question de peau". N-am prea înțeles formula aceasta, dar presupun că ceea ce ea vrea să exprime este existența, în relația pe care o invocă, a unei porniri instinctive la fel cu cea care în natură face ca unele vietăți să-și transmită dușmănia lor, organică, ireductibilă, din generație în generație. Am întâlnit undeva (cred că în Le Dantec, în "L'atéisme") opiniunea aceasta că, în regulă generală, omul nu devine ateu sau religios, ci că se naște așa; mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de sus; după care Începe iarăși dansul alb și ucigaș, deasupra mării. E aici tot ce m-ar putea emoționa și revolta și n-ar mai fi nevoie să apelez la Oedip pentru a afla că, peste o clipă, o vietate va muri și alta va slobozi din gușă un țipăt fericit. Și daca e adevărat că bucuria se naște din suferință, din ce tenebre au ieșit statuile de marmură fericită ale Greciei antice? Și cît datorează Elada propriei ei arte
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
despre cei doi o luase razna pe o câmpie plângând. Ajunsă de oboseală se așeză jos, își puse capul pe un bolovan și adormi. Nu observase mușuroiul de furnici de sub acel bolovan. Se trezi cu zeci de semne de la aceste vietăți. O jumătate de oră mai târziu se afla singură, tăcută în dormitorul ei, simțind nevoia de liniște și refuzând să comunice cu cineva. Un an de zile mai târziu, Carlina se îmbolnăvi de bronhopneumonie și aproape că era să se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]