1,592 matches
-
Vrăjmașii mei zic cu răutate despre mine: Când va muri? Când îi va pieri numele?" Dacă vine cineva să mă vadă, vorbește neadevăruri, strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău; și, când pleacă, mă vorbește de rău pe afară. Toți vrăjmașii mei șoptesc între ei împotriva mea și cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea. Este atins rău de tot - zic ei - iată-l culcat, n-are să se mai scoale!" Chiar și acela cu care trăiam în pace, în care
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Pun la cale nelegiuiri și zic: "Iată-ne gata, planul este făcut!" Cei ce mă urăsc fără temei sunt mai mulți decât perii capului meu; ce puternici sunt cei ce vor să mă piardă, cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași; trebuie să dau înapoi ce n-am furat. Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea, și greșelile mele nu-Ți sunt ascunse. Am ajuns un străin pentru frații mei și un necunoscut pentru fiii mamei mele. Căci râvna Casei Tale mă mănâncă
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
pentru fiii mamei mele. Căci râvna Casei Tale mă mănâncă, și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. Plâng și postesc, și ei mă ocărăsc. Mă îmbrac cu sac, și ei mă batjocoresc. Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmașii mei, ocrotește-mă de potrivnicii mei! Scapă-mă de răufăcători, izbăvește-mă de oamenii setoși de sânge! Căci iată-i că stau la pândă să-mi ia viața; niște oameni porniți la rău urzesc lucruri rele împotriva mea, fără să
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
legi atât de nedrepte care nu dă voie unui om harnic să dobândească pământ dacă nu este băștinaș . Doar și el și taică-su Ion au slujit cu credință țara, vărsându-și și sângele pentru a nu fi cotropită de vrăjmași. Gândi cum de a îngăduit Dumnezeu să i se întâmple asemenea mârșăvie, să fie furat pe față prin tot felul de manevre murdare. „Doamne iartă-mă, își spuse în gând, numai diavolul și Anticrist au putut să lucreze atât de
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
postura complet inofensivă a unui peripatetician lipsit de motivație politică. De la Stan Popescu se așteaptă să mențină ordi- nea, de la Prezident să țină un discurs, ceea ce acesta și face. Bravul Stan Popescu este unul dintre cei 1000 ai lui Garibaldi, „vrăjmaș jurat al tiranilor și frate pasionat al poporului”. Figura grandioasă a polițistului este sculptată la scara monumentală a unei retorici patetice care va guverna întreaga relatare a evenimentelor. Dilatarea siste- matică a afectelor corespunde unei sensibilități romantice unde grandoarea este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
chiar așa "nevinovat" sângele ticăloșilor; al jefuitorilor; al "hiclenilor" ce vindeau țara la Înalta Poartă; al boierilor ce jecmăneau țarina răzeșilor; al celor ce urzeau cu pumnalul, cu otrava să-l trimită cu picioarele înainte la gropnița de la Putna; sângele vrăjmașilor ce-i pârjoleau prin foc și sabie, țara, tot "nevinovat" era? "Să se știe! Moldova nu-i sat fără câini!" Ștefan Vodă n-a fost Țepeș Vodă. Era el iute la mânie, necruțător cu ticăloșii, dar niciodată fără dreptate. A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
stirpea ucigașului tatălui meu. Se îneacă, tușește, tușește... I s-au umezit ochii. De arșiță și de lacrimi, pereții, lumânările, totul îi joacă pe dinaintea ochilor... Daniil, copleșit, îngână: Mult chinuită țară... Moldova-i o jale! O ruină fumegândă! Jur împrejur, vrăjmașii colcăie! Mă împresoară întunericul! Nici o lumină... Nici o luminiță... Nici o mână întinsă... Singur!... Părăsit!... Trădat!... Ștefan se sufocă, nu-i mai ajunge aerul. Își desface larg cămașa. Se sprijină de speteaza scaunului. Plânge țara... Și eu... eu ce fac?! Daniil îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
maestru" renumit în miracole răsunătoare "gen Podul Înalt"! De Valea Albă nu mă întreabă nimeni?! O așa frumușică de "minune" am săvârșit acolo, de-o să mă cânte în letopiseți pentru o așa năzbâtie celebră! Cu drept cuvânt m-au botezat vrăjmașii: "Ucigător al neamului moldovenesc"! Se împiedică în cârpele ce-i oblojesc piciorul. Daniil, îmbufnat, bombăne ironizându-l: Alta acum! "Ucigător"... Da, mai stai locului, Măria ta! Faci vânt și-mi stingi lumânările! Poate... poate trebuia să las ifosele! Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Măria sa, tăt în chișoare cade, ca mâța! Da'... de Măria sa ai știre? E bine, sănătos? Sănătos, sănătos! Să-l fi văzut cum dădea iama cu sabia în turcime! Mamăăă!!... Când se-nfierbântă Măria sa la război, alelei, îi prăpădenie, taie la vrăjmași, ca-n curechi taie, de zici că-i un arhanghel nu alta!... Eu l-am văz't, c-am fost la tăte bătăliile lui. Umblă vorba că Domnul Ștefan ar fi fermecat de are "iarba fiarelor", ursitoarele i-au menit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu ulcelele înălțate către Domnul, cu glas mare: Să ne trăiești întru mulți ani, Măria ta!! răcnesc ei și, de prea mult foc, zidurile cetății se scutură mai dihai ca pe vremea când erau bătute cu pușcile cele mari de vrăjmași. În spătăria Cetății Suceava, o sală mare cu ogive, chei de boltă, pereții sculptați cu motive heraldice, "sală a tronului" e bucurie mare: Domnul cu Doamna, boieri mari, boieri mici, dregători, căpitani prăznuiesc "Strălucita izbândă de la Podul Înalt", prin "Ospățul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sufletului vostru..." Din scrisoarea Senatului venețian trimisă, la 6 martie 1475, către "Illustrissimul Stephano Voyvoda Moldaviae" după izbânda de la Podul Înalt-Vaslui, 10 ianuarie 1475 "Neasemuitul și preaputernicul atlet al lui Hristos... Faptele tale săvârșite cu vitejie și înțelepciune contra turcilor-păgâni, vrăjmașii noștri de moarte, au adus atâta faimă numelui tău și Moldovei, încât ești pe buzele tuturor și ești în unanimitate foarte lăudat." Din scrisoarea Sanctității sale Papa Sixt al IV-lea către "Illustrisimul Stephano Voyvoda Moldaviae" după izbânda de la Podul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe lângă mine... Să-i dea slobozenia! Vorbește-i! Doamnă, o imploră Voichița cu lacrimi în ochi, vă rog!... O să-l rog... Dar, știu eu? clatină din cap a îndoială. Sunteți prinse de război: soața și fiica lui Radu cel Frumos, vrăjmașul de moarte al lui Ștefan. De ce l-a alungat din tronul Țării Românești?! izbucnește furios Alexandru. Taica e acum un biet pribeag prin Transilvania, își șterge Voichița o lacrimă strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
citește el căutând cuvântul potrivit. "Neasemuitului și preaputernicului atlet al lui Hristos!" Îl ridică în slăvi: "Verus Christiani fidei athleta". "Sabia lui Hristos! Apărătorul Crucii! Eroul Creștinătății!" Vă tălmăcesc mai departe: "Faptele tale săvârșite cu vitejie și înțelepciune contra turcilor-păgâni, vrăjmașii noștri de moarte -, au adus atâta faimă numelui tău și Moldovei, încât ești pe buzele tuturor și ești în unanimitate foarte lăudat". Și, tot așa o ține cu osanalele: "Mergi înainte viteazule tot așa cum ai început -, că noi te vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spiritul de sacrificiu, disprețul față de moarte al acestor viteji "țărani proști" cum spui tu, Alexandre -, dar se cheamă și Ștefan, tactica și strategia, inteligența, "geniul lui"... Miracolul stă în dragostea moldovenilor pentru țara, pentru voievodul lor, se fudulește Sora. Și vrăjmașul care vine are a se înfrunta cu norodul întreg! Cum sare cloșca! o ironizează Isaia, care, până atunci nu scosese un cuvânt. De când muierile se pricep la "tactică și strategie"? Boier Isaia! îl apostrofează sever, Doamna Maria. Mă iartă, Slăvită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
întreabă sever Ștefan. Voichița rostește cu mândrie, ridicând capul: E fiica Domnului Țării Românești! "Fost", Domniță, "fost!" îi retează el vorba. Fost... îngână Voichița cu aripa frântă. Ești trufașă, Domniță! Tu, fiica Radului Vodă!... Știi cine-i acest prea frumos vrăjmaș al meu, de altfel, viteaz părinte al Domniei tale? Și... și încă, văr bun al lui Vodă-Ștefan? Văr bun? întreabă cu uimire Voichița. Nu... nu știam... Da' pe aiasta o știi, că am bătut război cu el! Știi cât sânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am lipit geană de geană. Cu folos însă... Altă drăcovenie, mormăie Stanciu în barbă. O "drăcovenie". Am născocit o capcană la poarta cetății. Am poreclit-o "capcana de șobolani". Iaca cum facem: mutăm lanțul podului în așa chip, încât, atunci când vrăjmașul s-o buluci să fărâme poarta, podul să cadă și să-l verse într-o groapă plină cu apă și țepușe bine ascuțite. Vă închipuiți bulucbășie?!... O grozăvenie! Altă "năzdrăvănie"! Năstrușnică! Diavolească! Ștefan râde, închipuindu-și "bulucbășia". Da' stați! Stați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tăcere... Ștefan dă o raită încăperii, se oprește în dreptul mitropolitului Teoctist ce tot frământa niște mătănii. Sfinția ta nu-i în toate apele lui. Ce te apasă? Melancolia toamnei, au niscai cucernice daraveri duhovnicești? Mă gândesc c-or veni iar vrăjmașii ce n-au nimic sfânt. Jefuiesc sfintele altare, topesc aurul icoanelor, din clopote toarnă tunuri, pe călugări îi spânzură de barbă în livadă, pângăresc până și gropnițele voievozilor și oasele le aruncă la câini... Și multe alte batjocuri le-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o oaste de patruzeci de mii, spune Duma. Nicicând n-a fost Moldova mai puternică. Poporul mai e și după chipul și asemănarea celui ce-l ocârmuiește, adaugă Șendrea. Tu, Doamne, ne-ai dat speranța. O să mai creștem... Biruința contra vrăjmașului o câștigi într-o zi, în două, în nouă... Biruința asupra ta însuți o câștigi într-o viață și niciodată nu poți spune că te-ai biruit îndeajuns... Vreau să dau țării mele libertatea și liniștea, să ne găsim locul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tatarii, scoate racla, să-i alunge! Când nu plouă, scoate racla, să aducă ploaia! Când plouă peste măsură, scoate racla s-o oprească! Când arde Suceava, scoate racla să stingă focul! Mai greu când e vorba de vreo izbândă asupra vrăjmașilor; atunci îl hâțâne mai tare, de bucuria ce vine și din Cotnar... Nu se poate hodini omul nici în odihna de veci. Numai mucenic să nu fi... Boierii râd cu poftă. Ștefan le ține isonul: -Unde-i prăpăditu' cela de Negrilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în tine, țintesc în mine. Ochii în patru, Alexandre! Otrava în vin, e dulce... Lovitura de pumnal pe la spate e fulgerătoare, ca mușcătura de viperă... Orice aprod, orice cămăraș, pentru o pungă de galbeni, poate curma și viața unui Cezar. Vrăjmașul dinlăuntru, neștiut, e mai periculos, că mușcă pândiș, ca vipera. Junghiul zi și noapte tovarăș credincios să-ți fie! Și ochii în patru... Ai grijă de tine, mânzule... Să cuteze numai! se grozăvește Alexandru. Ștefan își scoate pumnalul de la brâu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
efendi?!" După Sfânta Sofia, va fi rândul Mirăuților. În locul clopotelor de vecernie, veți auzi glasul muezinului din minarete: "Alllalllah Allah, Allah!!" În loc de binețe, vă veți ploconi cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Aferim! Salamalec efendi!" "Prieten prietenului și vrăjmaș vrăjmașului!" Vor târî oastea Moldovei în războaiele de jaf și cotropire împotriva popoarelor pașnice... Casă, muiere, fiică, fiu... nimic din ce-i "al nostru" nu va mai fi "al nostru". Mereu te vei întreba: "Oare cel cu care întind în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
După Sfânta Sofia, va fi rândul Mirăuților. În locul clopotelor de vecernie, veți auzi glasul muezinului din minarete: "Alllalllah Allah, Allah!!" În loc de binețe, vă veți ploconi cu palma la frunte, la buze, la inimă: "Aferim! Salamalec efendi!" "Prieten prietenului și vrăjmaș vrăjmașului!" Vor târî oastea Moldovei în războaiele de jaf și cotropire împotriva popoarelor pașnice... Casă, muiere, fiică, fiu... nimic din ce-i "al nostru" nu va mai fi "al nostru". Mereu te vei întreba: "Oare cel cu care întind în blid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în sudori reci, răsuflă greu, își mușcă buza, își înăbușă mânia: Domol, Șendreo... Să le ascultăm păsul, spune el simțind un fior de gheață ce i se prelinge pe șira spinării. Oameni buni! Oameni buni, vă înțeleg. Au dat năvală vrăjmașii... Jur-împrejur... Le venim noi de hac într-un fel. Numa'... numa' de ne risipim oștirea, cu ce i-om zgorni?! Rămânem cu "Oastea de curte", puțin peste zece mii! sare Șendrea. Turcii, tatarii și muntenii, împreună, adună aproape două sute de mii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Maria, mângâie creștetul Olenei, iar Petru i s-a și cocoțat în spinare... Ștefan privește în jur, cu bucurie și durere totodată, îngână: Acasă... Și războiul aista... se întunecă el și oftează. Alexandru se luptă cu somnul și cu un vrăjmaș nevăzut, pe care, harcea-parcea, îl taie cu latul palmei: Mamăăăă!! Ce-am mai spârcuit la tătărâme, harști-harști, din goana calului! "Și ei lepădau armele, șeile, veșmintele și goi, goi, fugeau înspăimântați, doar, doar, și-or scăpa viața!" Ștefan șchioapătă. Carâmbul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am fost singuri, spune Ștefan cu durere. Mă întreb: de ce nu ne iubește nimeni? Suntem noi mai răi ca alții? Desigur, avem păcatele noastre... Domnul o să se îndure de noi și-o să ne ierte, că mult am suferit... Avem destui vrăjmași... Dar, uneori, nu știu cum se face, suntem proprii noștri vrăjmași... Ne-au învrăjbit necazurile... "Dezbinarea"!... Aiasta ne roade... Mereu loviți, mereu rupți, dezbinați de istorie am rămas cu melicul aista... De ne-am da mâna om cu om... De-am pune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]