2,517 matches
-
bătălia Încetase, iar Între cele două tabere ce-și aruncau măscări se așezaseră țiganii cei negri, cu care nici rudarii, nici rumânii nu voiau să aibă a face. Țiganii, cu muieri și copii cu tot, Îi despărțeau pe bătăuși. Au vuit ziarele o săptămână pe seama acestor fapte. Jandarmii i-au cules pe cei câțiva morți și i-au trimis la morgă, au dus răniții sub escortă la spital și, Într-un bidon În care sfărâmaseră cu ciocanul un calup de gheață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau păretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: «Na, na! », și îndată‐mi trecea durerea... când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zic e că face a vânt și vreme rea, sau când țiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbește cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, și‐ l buchisa cu
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
retrageri, până se adunară patru sute treizeci și șapte de capete. La apropierea înserării, numărul apărătorilor se redusese vizibil, iar cei rămași erau acoperiți de răni. Aproape nimeni nu scăpase nevătămat. Din copacii aprinși care înconjurau castelul țâșneau în sus flăcări, vuind. Dușmanii începuseră deja să năvălească în fortăreață din toate direcțiile. Fără a clipi, Nobumori privea, de deasupra porții, ultimele clipe ale fiecărui luptător de-al său. — Stăpâne! Stăpâne! Unde sunteți? strigă un vasal, în timp ce alerga prin jurul porții. — Aici sunt, sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ovaționau nu știau că acel tablou nu era începutul unei campanii din apus, ci primul pas spre Kyoto. Cu excepția lui Mitsuhide și a unei duzini de oameni din statul lui major, nu știa nimeni. Curând avea să fie Ora Maimuței. Vuind prin soarele sângeriu de la apus, semnalele de corn răsunau înalte și joase, unul după altul. Militarii, care nu făcuseră mai nimic altceva decât să se înghesuie prin felurite campamente, se ridicară imediat pentru a se dispune în coloane. Rânduindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care a fost și elev al Liceul Militar din Iași, este inventatorul avionului cu reacție. --Este, părinte. Este. El a fost chiar cel care l-a și pilotat, la fel cum au făcut cu avioanele lor Aurel Vlaicu sau Traian Vuia. Avem priorități în multe domenii, sfințite, numai că în față au ieșit și ies alții... --Nu știi vorba care spune că obraznicul mănâncă praznicul? --Să-l mănânce sănătos, dar să ni se recunoască agerimea minții și îndrăznela, părinte! Odată cu aceste vorbe
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
suflarea în cabina de machiaj între acte, Zhang Min dă buzna. O îmbrățișează cu afecțiune, fără să spună un cuvânt. Ea știe că e mândru de ea, știe că a reușit să aibă succes. Această Nora are glasul unui comunist, vuiesc ziarele cu entuziasm. Un glas care atacă și mușcă din carnea guvernării noastre. Nora domnișoarei Lan Ping vorbește cu vocea poporului. Publicul se identifică cu ea. Ceea ce auzim în glasul Norei este un mesaj politic. Poporul chinez s-a săturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
practicarea unei meserii îndeobște dezagreabile. PAGINĂ NOUĂ 15 Galeria subterană, prin ecourile ei prelungi, amplifica râsetele și vorbăria invitaților. De Lăsata secului și în buna tradiție a Luminăției Sale, Nicolae își invitase prietenii și rudele la o serată fantastică. Bolțile vuiau și umbre mari se fugăreau de-a lungul pereților de la o făclie la alta. Bicigașii chiuiau, fluierau și se întreceau în mânuirea bicelor, gonind cu trăsuricile lor colorate prin orașul subteran. Luminăția Sa ridicase o reședință de vară pe malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
amintirile numai ale mele - În vârstă de cinci ani și aproape nouă luni. Amintiri adevărate: trudite de mine (Întru ținere de minte); succesiuni de Întâmplări, nu doar imagini statice, răzlețe; rezonând Îndelung, Îndelat, la atingere, ca bronzul clopotului Începând să vuiască doar suflând mai tărișor asupra lui (ca, de-o pildă, arderea cărților În curte, dansul tatei, gol pân-la brâu, cu o sticlă de rachiu Într-o mână, țopăind În jurul rugului de pe zăpadă și urlând cu veselia Înspăimântatului: «Trăiască Gutenberg!» - știind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
adia în amiaza pustiului. Vehiculele, căci vehicule cu motor trebuie că erau, după viteza cu care înaintau, lăsau în urma lor o urmă murdară de fum și pământ în aerul limpede al deșertului. După care urmă zumzetul ușor al motoarelor, ce vuiră apoi, speriind porumbeii sălbatici, fenecii și viperele, pentru a sfârși într-un scârțâit de frâne, glasuri învălmășite și ordine scuipate, când se opriră târând după sine praful și murdăria, la nu mai mult de cincisprezece metri de tabără. Orice semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dulce toropeală; amurgurile cu un cer roșu, când umbrele se prelungeau peste deșert ca și cum ar fi vrut să atingă marginea zării; și nopțile parfumate și dense, la lumina focului, repetând neobosit legende deja știute. Le era frică de harmatan, care vuia când sufla, și de secetă; iubeau întinderea fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârșit rămânea grea, plânsul celui mic, râsul celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cam bușit și la care țineam foarte mult, În ciuda aspectului părăginit - În fața garsonierei și-am coborât Încet, În creierul meu derulându-se Încă tot soiul de idei și scenarii. Ce bine că azi era joi. Mâine piața Camden avea să vuiască precum un stup de albine, iar eu voi avea ocazia de a-mi pune În aplicare planul. 9 Când m-am trezit a doua zi de dimineață, mi-a fost foarte greu să-mi dau seama cum era vremea afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
mea! i-am replicat Înțepată, observând prea târziu urma de rânjet aninată de colțurile gurii lui. Mi-am cam dat seama, zise el. Păi, succes. Am rămas o clipă În picioare lângă fereastră, privind la paharul gol din mână. Aerul vuia de râsete și voci ridicate care strigau „dragă“. La dracu’. Mi-am făcut drum până la masa cu băuturi și l-am pus pe Stanford să-mi mai toarne niște punch. 16 M-am trezit a doua zi dimineață și tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
predat. Brian Încuviință din cap cu o mină serioasă. I-am mulțumit, fiind mai degrabă curioasă decât Îngrijorată. Dar poate că m-aș fi Îngrijorat dacă mi-aș fi dat seama că mă urmărea. * * * Era sfârșit de săptămână și Camden vuia de activitate. În fața intrării unui autointitulat târg de antichități, pe care eu Îl bănuiam a fi mai degrabă o vânzare de vechituri direct din portbagaj, stătea un crainic, Îmbrăcat În ținuta de gală, inclusiv cu un tricorn pe cap, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pe cealaltă ție și Creatorului tău. Dacă vrei să-ți păstrezi ochii, urechile și limba, uită că ai ochi, urechi și limbă. Cadiul tace, tăcerea-i este aspră. Nu din acele tăceri care cheamă vorbele celuilalt, ci dintr-acelea care vuiesc și umplu spațiul. Omar așteaptă, cu privirea-n pământ, lăsându-l pe cadiu să aleagă dintre cuvintele care i se Îmbulzesc În minte. Dar Abu Taher respiră adânc și le dă oamenilor săi un ordin tăois. Aceștia se Îndepărtează. De Îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și prietenii lor. Ca la cinema, când rula Sandokan și forțoșii dădeau năvală în față. La școală, în schimb, toți dădeau năvală spre fundul clasei. Mai ales neastâmpărații și leneșii. Profesorii știau cum stă treaba și stricau tot aranjamentul. Duma, Vuia, Ziglinde, Tarhuna, Bosca au trebuit să se mute. Aveam opt profesori noi și o mulțime de lucruri de aflat despre obiceiurile și firea lor. În primul rând Pintea, dirigintele nostru, care-și mișca mâna mai iute ca John Wayne în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
să spună pe unde umblase toată ziua. Însă ea nu spunea niciodată nimic, uneori i se mișcau numai buzele, dar nu puteai înțelege nici un cuvânt. Nu-și lua privirile din podea, iar pe față avea un zâmbet ca al lui Vuia, când era ascultat și habar n-avea să răspundă. Profesorii își arătau disperarea, fiecare în felul său, și o trimiteau pe Ziglinde înapoi în bancă. Vuia era mărunțel, iar când se ridica la oră ca să spună ceva, cei din ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
-și lua privirile din podea, iar pe față avea un zâmbet ca al lui Vuia, când era ascultat și habar n-avea să răspundă. Profesorii își arătau disperarea, fiecare în felul său, și o trimiteau pe Ziglinde înapoi în bancă. Vuia era mărunțel, iar când se ridica la oră ca să spună ceva, cei din ultimele rânduri nu știau dacă stă în picioare ori așezat. În rest era mut, la fel ca Ziglinde și avcea același zâmbet șovăitor. Nu puteai ști niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
zâmbet șovăitor. Nu puteai ști niciodată dacă până la urmă avea să scoată vreo vorbă sau nu și dacă trebuia să mai aștepți ori să-l întrerupi. „Cu unii ca tine, în veci nu construim noi comunismul”, zicea dirigintele. În general, Vuia n-avea scopuri în viață. Nu-și planifica decât chiulul, iar când începea să plouă cu palme, pe față i se întindea un zâmbet cudat. Însă, deopotrivă cu Duma, era și el bun la ceva: la cumpărături. Lui Vuia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
general, Vuia n-avea scopuri în viață. Nu-și planifica decât chiulul, iar când începea să plouă cu palme, pe față i se întindea un zâmbet cudat. Însă, deopotrivă cu Duma, era și el bun la ceva: la cumpărături. Lui Vuia nu-i păsa dacă întârzie la ore și îți dădea întotdeauna restul exact. Dacă erai nemulțumit și îi făceai reproșuri, puteai fi sigur că o să fii împroșcat cu înjurături. Enăchescu era anemică. Asta are legătură cu sîngele, ne-a explicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
însă nimeni nu considera că asta ar avea mare importanță. „Principalul e că se integrează în colectivul clasei”, aprecia Pintea. În majoritarea timpului nu era integrată, căci locul ei rămânea gol câte trei-patru săptămâni. Duma știa tot atât de puțin ca și Vuia, dar era guraliv și făcea strâmbături îndată ce profesorii îi întorceau spatele. Când se ridica, iute și hotărât, ai fi zis că răspunsul va veni într-o clipă, încât profesorii își opreau răsuflarea și noi la fel, dar când începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vreo armă, ei au inventat strângerea de mână.” Apoi doamna s-a așezat, punând un picior peste altul. A tras aer adânc în piept și sânii i s-au mișcat sub bluză. Tarhuna și-a înfipt cotul în coasta lui Vuia. Cu toții ne dădeam în vânt după picioarele doamnei. Ce era mai sus de ele, n-aveam habar, însă Tarhuna zicea că e ceva negru, care se umezește. Asta o auzise de la fratele lui. Ea a continuat: „În țara noastră, voievodul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mai fac cu tine! Se ridică furioasă și parcă ar vrea să deschidă gura mare și să mă înghită, însă mă dă afară din cameră și îmi trântește ușa în nas. Fac șocată câțiva pași înapoi privind ușa închisă, încă vuind, a camerei ei, apoi ușa tăcută a camerei lui, mă îndepărtez pas după pas, până ce spinarea mea se lipește de ușa de la intrare, o deschid și ies, mă așez pe scările reci, numai în cămașă de noapte, privesc ziua aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
androginilor, scârbiți de sub-specia care deviase din ei, mă face să mă-mbăt și să ies urlând pe străzile Parisului. Mă opresc în fața piramidei de la Louvru și țip până vin jandarmii să mă ducă acasă cu forța. A doua zi vuiește Sorbona: iarăși s-a matolit Beligrad! Deodată ochii lui încețoșați și demenți se aprind. Mă înșfacă de antebrațe. Mâinile încep să-i urce - îmi pipăie brațele, umerii, pieptul. - Ma foi, Michel, darr ai niște mușchi terribili. Cum ți i-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că și în infern îmi va fi greu la început, după care o să bântui bolgiile fără nici un scârț, fără să-mi pese de merele de aur bufnind din rai pe tabla de pe coșmelia lui Scaraoțchi. Începe școala. Noul liceu, „Traian Vuia”, se află tocmai pe Șoseaua Vitan-Bârzești, în sudul orașului. Mai bine aș face naveta în Bulgaria. Profilul e de metrologie. Sunt o mulțime de laboratoare cu instrumente antice de măsură. Inginerii sunt la mare stimă. De altfel și directoarea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sindicatul părinților își vedea pramatiile - care tot anul trăseseră la măsea și bătuseră cluburile de hip-hop - cu absențele motivate și cu nu mai mult de trei puncte scăzute la purtare. O singură dată a fost serios fisurat paradisul de la „Traian Vuia”. Într-o zi geroasă de februarie i-am văzut pe Gogoașă și pe Muianu alergând ca disperații peste câmpul care ducea spre liceu. Ce-i cu voi, mă? Profu’, e jale Ce-i, mă, ce naiba ați mai făcut? A trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]