1,530 matches
-
Că plîng și eu și cînt!” (G. Coșbuc) Plopii „se cutremur” (Eminescu), se „zbat („Și-atunci, lîngă mormînt,/ Plopi cu frunza rară/ S-au zbătut ușor în vînt,/ Zile lungi de vară” - Topîrceanu), vuiesc („Plopii începură să se clatine cu vuiet”- Vasile Demetrius), în rezumat, sînt imagini plastice ale sensibilității neliniștite; tulbură 8). Din cauza foșnetului său permanent, - spune o legendă de Petre Dulfu -, plopul a fost blestemat de Maica Domnului. Vrînd să nască sub el, n-a putut, și atunci „l
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ed. Minerva, 1975, p. 70. 8. „Dialog de iarnă”, în Opere, p. 119. 9. Op. cit., p. 54. 10. Ibidem, p. 169. 11. Ibidem, p. 187. 12. „Verset fantast”, op. cit., p. 298. La Arghezi: „Infinit! Infinit! Adună-ți bolțile deodată/ în vuiet prelungit./ Demonic Infinit!/ Descinde-n mine cum descind/ Tenebrele în schit” etc. (Versuri, ediția cit., p. 105-106) Scriitor 1. Opere alese, 2, ediția cit., p. 212. 2. „Liviu Rebreanu”, în Amalgam, ediția cit., p. 256. (Interviu de I. Valerian) 3
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
asemenea, că romanticii (Bernardin de Saint-Pierre, Rousseau, Senancour...) dau dovadă de o "sensibilitate auditivă" deosebită 15. (48) La gura acestei căldări, de unde ți se desfășoară o priveliște largă, ecourile muntelui repetă neîncetat freamătul pădurilor din preajmă, înfiorate de vînt și vuietul valurilor ce se sparg de stînci, în depărtare...** B. de Saint-Pierre, Paul și Virginia, p. 288 (49) Valea este scăldată în aburi, începe să se întunece. Spre miazăzi, peste lac, este întinsă noaptea: uriașele stînci care îl închid sînt o
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de notare: se acordă câte 1 punct pentru fiecare cerință corect rezolvată și 1 punct din oficiu. CAPITOLUL PERIOADA MODERNĂ Testul nr. 62 Rezolvă cerințele, cu privire la fragmentele de mai jos: MANOLE: Din singurătate am purces să clădesc, dar, veșnic în vuiet și larmă ropotul de copite subpământene vine cu noaptea - și în vârtej cărămidă de cărămidă se sfarmă. Cu uitătură din altă lume tu îmi șoptești aceeași povață: jertfa! Ci eu, părinte, nu pot, nu vreau și nu pot! Pentru a
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
memoriei îmi evocă noul aeroport din Montréal, Dorval, dotat cu un lung covor transportor flancat de panouri imense reprezentînd peisaje și meserii tradiționale canadiene, reflectate în gigantice oglinzi și acompaniate de mesaje sonore elocvente: susur de izvoare, bătăi de aripi, vuiet de valuri). Am ales aceste exemple extreme pentru a evidenția ponderea extraordinară a "imperiului semnelor", edificat în univers. Uneori stresante, invadatoare (mesajele publicitare, gadget-urile din cutia poștală), alteori indispensabile (codul rutier, codul lingvistic sau cel gestual), semnele ne introduc
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
un ciubăraș ca să crească. Prinde apoi atâta pește, încât se sperie. Se schimbase și casa feciorului, "cum venea acasă, găsea mâncarea caldă, rachiu tot ce-i trebuia". Se ascunde într-o zi și se uită pe borta cheii, aude un vuiet ca și cum ar fierbe apa la foc, apoi vede că sare peștișorul jos și "se transformă într-o doamnă frumoasă care face curat și pregătește de mâncare". El o prinde pe fată, iar ea îi reproșează că nu a mai avut
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
zestrei lui imaginare și poetul a avut conștiința solidarizării organice cu materia: „Dacă umblu și mă zbucium, laud munții și-i cutreier, Simt că sunt o-ncrețitură din giganticul lor creier.” (Căutătorul de comori) Din realitatea imediată: clocotul pădurii, suspinele copacilor, vuietul apelor, cerbii, căprioarele, poetul sare în universal, dezvăluind emoția creatorului, totdeauna proaspătă, mereu uluitoare: „... mă scăldam în pâraie cu ochii deschiși, Era o apă de cleștar și de stele Peștii alburii, palpitând ca-ntr-un vis, Lunecau lângă genele mele
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
maximi. Ideea propagandistică este prezenta rea „neajunsurilor” și „lipsurilor” din Sistem la scenă deschisă, în speranța că va fi diminuat astfel șușotitul pe la colțuri al oamenilor muncii. Or, începând cu 1977, șușotitul devenise murmur și amenința să se transforme în vuiet. Drept pentru care autocritica Sistemului atinge în Probleme personale cote nemaiîntâlnite. Secvența-„șoc” este vizita tovarășului prim-secretar la fabrica de aparate electrice. După primirea cu flori și lozinci de către conducerea unității, activistul cu nume predestinat, Cremene (nici nu aflăm
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
-a aduc un elogiu patetic limbii prin executarea unei demonstrații de virtuozitate lirică: "Fiind bogată, armonioasă și frumoasă, limba română poate tălmăci cele mai înalte gînduri și cele mai gingașe simțiri ale oamenilor. În cuvintele ei se aude (sic!) parcă vuietul luptelor, foșnetul pădurilor, murmurul izvoarelor, legănarea holdelor, cîntecul mamei la leagănul copiilor" (Daicoviciu et al., 1992, p. 18). O altă expresie a unității totale românești este unificarea identitară a românilor transilvăneni, munteni și moldoveni prin românizarea acestora. Această românizare identitară
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
lagărului „Vapniarca”, materialele urmând a fi depuse într‐un muzeu din Israel, pentru a servi la „clarificarea și precizarea caracterului de luptători evrei antifasciști a foștilor întemnițați de la Vapniarca.” Dar iată și Vapniarca în poezia scrisă de Lebel Moshe: Un vuiet lugubru și aspru / În noapte răsună / Sun t vânturi și geruri ce bat împreună / Internatul lungit pe scândura / Ce pat se numește. / Se zbate, se zbate și nu ațipește / Mintea de gând uri mereu frământată, / Stomacul otrăvit de lintea mâncată
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
se mai zăresc vârfurile, iar altora le-a dispărut și cea mai mică urmă. S-au văzut case noi vârâte în pământ până la o distanță de mai bine de 100 metri. Acest accident trist a fost prevestit locuitorilor printr-un vuiet nădușit ce se auzea de sub pământ, în urma răspândirii zgomotului despre această întâmplare o mulțime de curioși au vizitat locul în ruină, însuși dl prefect al districtului, încunoștiințat de subprefectul plășii respective, a vizitat comuna și a făgăduit multe ajutoare nenorociților
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
an de zile n-are să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu are altă petrecere, decât bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă având motiv... și ce motiv, Fănică!... Ce vuiet! Ce scandal! Ce cronică infernală!... Și eu, Fănică, în timpul ăsta, ce să fac? Să mor? Să mor dacă voiești... pentru că după asta nu o să mai pot trăi.“ (Actul II, Scena V) Zoe se zbate să-și apere triunghiul conjugal. Datorită
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
miezul nopții când se dă dezlegare la magie!)... mă trezesc brusc... inițial, nu mi-am dat seama ce era... am început să realizez că, deși Zu lătra de mama focului, hărmălaia nu era doar de la el... se mai auzea un vuiet. deschid fereastra care dă spre stradă... era nemișcat totul chiar și luna aia grasă, însă era un vuiet infernal în jur... nu realizai de unde e, parcă stăteai sub motoarele unei rachete... ăla lătra în continuare ca disperatu... după vreun minut
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
era... am început să realizez că, deși Zu lătra de mama focului, hărmălaia nu era doar de la el... se mai auzea un vuiet. deschid fereastra care dă spre stradă... era nemișcat totul chiar și luna aia grasă, însă era un vuiet infernal în jur... nu realizai de unde e, parcă stăteai sub motoarele unei rachete... ăla lătra în continuare ca disperatu... după vreun minut de când am deschis fereastra (nu mi-a venit să ies în curte), zgomotul s-a oprit brusc.... o să
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
de slugi numite de ei înșiși, de regulă personaje șterse sau dubioase, fără niciun suport electoral. Rămân cu tupeu, privind scârbiți, cu coada ochiului, la reacția civică de pe trotuar. Nu o aud prin geamurile scumpe care nu lasă să treacă vuietul străzii. Cine-i ține, cine-i rabdă pe acești ciocoi de stil nou care au anunțat veseli mercurialul pentru posturile de directori numiți politic? Păi cine alții decât cei ce precuvântă în piață despre unire, despre toleranță, despre binele public
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
fix al Stelei Polare. Din ușa turnului, cu spatele lipit de pietrele tocite de trei sute de ani de vânt, soare și ploaie, Faulques nu putea zări marea, dar izbutea să distingă În depărtare licăririle farului de la Capul Rău și auzea vuietul mării jos, pe stânci, la picioarele crăpăturii spre care se Înclinau siluetele pinilor, aidoma unor sinucigași nehotărâți În contralumina lunii galbene În descreștere. Ținea În mâini paharul cu coniac, pe care Îl umpluse iar după ce musafirul plecase fără să-și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Faulques? - Perfect. Croatul a tăcut un moment. Jarul țigării a licărit ultima oară Înainte de a o stinge. - Sunt locuri din care nu te mai Întorci niciodată, a adăugat. A urmat altă pauză lungă. Prin ferestre, pictorul de război putea auzi vuietul mării care se năpustea la picioarele falezei. - Alaltăieri, a continuat Markovic pe același ton, eram Într-un hotel, mă uitam la televizor și mi-a venit o idee. Anticii priveau același peisaj toată viața, ori multă vreme. Până și călătorul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
gândise că numele acelei nopți era Olvido; și știuse pe loc, cu precizia fugară a unei fotografii prinse Într-o clipă, că ea era singura pe care n-avea s-o uite nicicând. Prin ferestrele deschise ale turnului ajungea acum vuietul valurilor tot mai mari la picioarele falezei, iar pictorul de război privea vulcanul de pe perete. Alcoolul băut, penumbra ori un efect al luminii răspândite de felinarul cu gaz i-a trecut o umbră prin fața ochilor. Cutremurat, a căutat locul de pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
intre În Paradis, nu la Începutul Facerii, ci la sfârșit, chiar pe buza prăpastiei. Deși la asta n-ai să ajungi nicicând cu o poză mizerabilă.” Locul acesta se numește golful Arráez și a fost ascunzătoarea corsarilor berberi.... Vocea femeii, vuietul motoarelor și muzica șalupei cu turiști au sosit de pe mare la ora exactă. Faulques s-a oprit din lucru. Era ora unu, și Ivo Markovic nu se Întorsese. S-a gândit la asta când, după ce a ieșit afară și a
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
viață. — Era chiar să comit impertinența de a te Întreba dacă dormi singur, a adăugat Markovic. Locul acesta se numește golful Arráez, și aici se ascundeau corsarii berberi. Amplificate de megafoane, vocea femeii și muzica au ajuns de pe faleză, În vuietul motoarelor de pe șalupa care trecea plină cu turiști, ca În fiecare zi. Faulques și-a Întors fața spre fereastra prin care pătrundea sunetul. „În acest turn de pază locuiește acum un pictor cunoscut...”. A stat așa, nemișcat, până când ambarcațiunea s-
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe malul râului Arno, Învăluiți În amurgul melancolic al soarelui de toamnă toscan, care părea copiat dintr-un tablou de Claudio de Lorena. Apoi, În odaie, cu ferestrele deschise spre oraș și spre râul imediat, din care urca la ei vuietul curentului care depășea digurile, se iubiseră Îndelung și metodic, fără grabă, cu pauze foarte mici, ca să se odihnească doar câteva minute și s-o ia de la capăt, Înfruntându-se În penumbra fără altă lumină decât cea venită de-afară, suficientă
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
beau o Înghițitură, distrați, cu gesturi pe care situația, lumina roșiatică ciudată le făceau nemăsurat de lente, aproape artificiale. Din vreme În vreme, sufla zefirul dinspre nord-vest, o briză de coastă care aducea un miros intens de ars și un vuiet surd și sincopat, asemenea duruitului timbalelor ori al tunetului, care se prelungea monoton. Faulques și Olvido luau micul dejun cu cafea și pâine prăjită, privind coloanele de fum negru care urcau vertical din vechea Ragusa. Se trezise Într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
lucru. Dar să vedem cine-i frumosul care vede asta și-o pictează. Faulques a stins amintirea cu o sorbitură din berea pe care tocmai i-o adusese chelnerița. Apoi s-a uitat spre răsărit, unde molul ascundea marea. Un vuiet depărtat de motoare se apropia dinspre cealaltă parte a digului, și imediat un coș alb cu roșu s-a mișcat de-a lungul acestuia, spre felinarul de la intrarea În port. Puțin după aceea, șalupa cu turiști a traversat șenalul și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pinilor, pe care licăririle farului din depărtare le profilau din când În când pe cerul Încă spuzit de stele. Calmul era absolut; chiar și briza aceea ușoară se oprise. Faulques nu-și auzea decât pașii, scârțâitul greierilor printre copaci și vuietul resacăi, ce urca dinspre plaja cu pietricele, horcăind lung și surd, aproape omenește. Când a ajuns lângă pădurice, s-a oprit și a așteptat nemișcat printre măruntele urme luminoase ale licuricilor. Se simțea liniștit, cu mintea limpede. Cu memoria și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
-i vinovat. - Din contră. Suntem. Dumneata și cu mine. Soția și fiul dumitale. Toți suntem parte din monstrul care ne alege locul pe eșichier. O nouă tăcere. Apoi a sunat râsul stins al lui Markovic. De astă dată nu era vuietul mării pe pietrele de jos. - Soboli nebuni, a insistat croatul. - Asta-i - Faulques zâmbea strâmb. Bine ai spus dumneata deunăzi. Cu cât totul e mai evident, cu atât mai puțin sens pare să aibă. - Atunci, nu există nici o ieșire? - Există
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]