10,579 matches
-
să coboare coasta. Spre casă ar fi putut s-o ia de la Început pe alte trei poteci, dar a ales-o pe cea pe care venise și unde se Întîlnise astfel a doua oară cu jucăria cenușie. În curtea casei, zărind o teslă, a ridicat-o și s-a gîndit că n-ar fi rău să aleagă o bucată potri vită de lemn În care să sape un jgheab pentru un izvoraș din deal, În așa fel Încît să-l călăuzească
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
recunoscute pînă la urmă, iar dacă nu recu nos cute, măcar reconstituite. El afirmă, iar eu confirm că am Întîlnit lumina acestei lumi doar prin vreo nouă așezări, Între care cinci sate din ținutul Sătmarului. Din trei dintre acestea am zărit doar frînturi. Răteștii Însă Îi cunosc pe toate cusăturile și cred că mă descurc destul de bine și cu Pișcarii. Syrioții ar putea observa, cercetînd cristalele din capul meu, că de Rătești e legată culoarea verde, iar de Pișcari cea galbenă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În uniformă luase frica a ceva misterios și părăsea frontul onorabil, cît Încă putea s-o mai facă. Silviu Ruba se retrase În curte, dar nu intră și În casă. La scurt timp după plecarea milițianului, i se păru că zărește o lumi nă În biserică. Vitraliile nu Îngăduiau vederea din exterior, dar În Întunericul de după miezul nopții orice lumină dinăun tru devenea sesizabilă. Iar pe deasupra, lumina aceea se mișca, dispărea Într-un loc și apărea Într-altul. Nu trecu mult
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În tindă și rosti În gînd Născă toarea... Pe măsură ce se apropia de sfîrșitul scurtei rugăciuni, i se părea că aude tot mai tare glasul acela de femeie. Ieși din nou În grădină... Îl auzea cu adevărat. Îl auzeau și alții, zărise lămpi aprinse la două case de pe Ulița Mare și poate că și de cealaltă parte a bisericii s-or fi trezit alți creștini la Înălțimea glasului. Să se ducă pînă acolo? La gîndul de a trece la acel ceas prin fața
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
biserica lor Încă din acea sfîntă zi a Schimbării la Față. La fel și-n zilele următoare, plecau acasă după miezul nopții. Se rugau, cîntau pricesne, iar din cînd În cînd auzeai cîte o femeie că strigă... Vedea icoana lăcrămînd, zărea chipul Maicii Domnului pe unul dintre vitralii, i se părea că dă să coboare din icoană. Satul Începea să se umple de nou-veniți. Intrau cu de la ei putere În curți, dădeau binețe, deshămau caii sau vacile de la car și mărturiseau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de tot felul de prefaceri și de rătăciri pe fața lumii noaptea ori pe scăpătat, cînd tărîmul de jos suie prea mult, pînă unde nu-i e Îngăduit, Încercînd să soarbă din razele soarelui. Pe strigi Însă, Floare ba le zărea, ba le simțea prin preajmă. Le vedea noaptea În chip de luminițe chinuite, șovăitoare, lunecînd prin aer la Înălțimea ochilor omului, osîndite să bată nouă hotare pînă la vărsatul de ziuă. Lumînăruca aia era bobul de jar al sufletului lor
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
frumos pe o traistă de foi bine uscate. S-a așternut la drum pe la vreo trei ceasuri după miezul nopții, sub secera lunii, dar crede că a călcat Într-o urmă de strigă, numai asta putea fi, căci, fără a zări nimic În jur, s-a simțit luată pe sus, săltată ca pe un fel de butoi pe care blestemata aia Îl căra În spinare și purtată astfel cu iuțeală prin păduri, prin hățișuri pline de spini, peste punți și peste
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
seamă la pasul cailor ca nu cumva să piardă șirul urmelor pe care veniseră În aceeași dimineață. I se păru Într-o clipită că neaua prinde a bate În albăstrui și simți că ceva se petrece În aer. Ridicînd privirea, zări pe cer o rază verde, Îndată Încă una, urmate de o izvorîre de lumină Întinzîndu-se cu repeziciune, boltindu-se asupra cuprinsului, Învăpăindu-se apoi auriu și scăzînd În unde tulburi de amurg prelung. Slăbi fără voie hățurile și rămase cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și iar se auzeau de alte trei ori. Era un semnal, un răspuns la Împușcăturile lor. Trase și Za har trei gloanțe la același răstimp. Răspunsul nu Întîr zie. Oamenii aceia parcă se apropiau. Curînd le auziră chio tele și zăriră niște torțe În vîrfuri de prăjini. Era obiceiul nomazilor de a hălădui În nopțile lungi de iarnă cu ghemo toace de cîrpe și resturi de blană muiate În seu și aprinse la capătul unor pari spre a-și lumina calea
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
confortabilă, cu plajă la Popasul Mamaia, dincolo de Hanul Piraților, loc aflat pe atunci În deplină libertate, puteai să intri cu mașina pe nisip. Trecuserăm Într-o zi pe la vestigiile antice din Con stan ța și parcă la Mozaic, Nicole a zărit o piatră tombală cu un epitaf curios În elină, tradus alături. Mi l-a citit și l-am Înregistrat pe o casetă. Întors la București, În dimineața de luni, 25 august, pe la șase și jumătate, căutam de zor caseta. O
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Înaltă, mai dominatoare, pentru orb, datorită bunei funcționări a simțului său de ecolocație, ea a devenit o repre zentare generală a verticalității. Drept care bărbatul din Betsai da, la prima deschidere a ochilor asupra lumii, Înțelegînd pe semne mulțumită glasurilor că zărește niște oameni, nu altceva, a dedus, din deplasarea lor, doar lunecarea Înainte a unor profiluri erecte asimilabile trunchiurilor de arbori. Abia cînd Iisus i-a așezat a doua oară mîinile pe ochi Îndemnîndu-l să privească țintă, el a văzut deslușit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
una din ele am făcut dragoste, neputîndu-mi șterge din minte, nici În acele clipe, chipul ei din clasa a doua sau a treia. N-am văzut nici un mort, nici un tiran. Ultimul crîmpei de lume pe care cred că l-am zărit a fost marea. Nu Întinderea ei, nu valurile, ci reflectarea soarelui din oglinda apei. Stăteam mai tot timpul cu fața aproape lipită de fața liniștită a mării doar cît să prind cîteva resturi de răsfrîngeri. Întîl neam marea pentru Întîia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
așezat sub el și a început să se roage la Domnul atotstăpânitorul, zicând: „Dumnezeule al părinților noștri, binecuvântează-mă și împlinește-mi ruga precum ai binecuvântat pântecele Sarei și i-ai dăruit fiu pe Isaac!” Ridicându-și privirile spre cer, zări un cuib de vrăbiuțe în frunzișul dafinului și prinse a jeli de una singură, zicând: „Vai mie, nefericita, cine m-a născut? Din ce pântece am ieșit la lumină? Blestem am devenit în ochii fiilor lui Israel și cu batjocură
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la mijloc?» Îngerul îi răspunse: «A fost mântuit prin rugăciunea ta sfântă; un înger purtător de lumină l-a luat și l-a dus în rai»” (cap. XIV). În sfârșit, căindu-se de graba cu care-i pedepsise pe păcătoșii zăriți în timpul călătoriei sale extraterestre, patriarhul rostește o rugăciune și pentru sufletele lor, iar Dumnezeu îi reînvie, dându-le astfel prilejul de a se pocăi. Ultima viziune a lui Abraham este aceea a Morții, mai întâi într-o splendoare măsluită, apoi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
spiritualității ortodoxe. Un sector întins de preocupări, cele mai centrale, cele mai importante pentru înviorarea vieții creștine, a fost redat astfel din nou teologiei românești, atât de schematică (sic!) până la dânsul. Nichifor Crainic a lărgit cercul preocupărilor teologice, a deschis zări nouă, dar înnoirile sale nu sunt altceva decât o surpare a zăgazurilor care țineau teologia noastră închisă dinspre fluviul bogat și viu al Tradiției. Prin charisma, inteligența și talentul său pedagogic, Crainic și-a pus amprenta asupra mai multor generații
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scuturându-se din când în când, cu blana udă, mirosind a frig și ceață și alge ca orice câine care-și făcea veacul mai mult prin fiord decât pe lângă casă. Ea se așezase la fereastră, cu lumina stinsă, încercând să zărească ceva în noapte. Își strânse mai bine șalul în jurul umerilor. Întunericul era de nepătruns. Și, deodată, ca o părere, auzi ceva : o bătaie în ușă ? Câinele se repezi înaintea ei, dar se întoarse repede și se ascunse după ea. Bătaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sprijinindu-se într-o cârjă mai înaltă decât el, care stătea drept printre resturile de catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aprinse la fereastră: pentru ca toți să ne găsim drumul spre casă. Fiindcă nu moartea, ci viața are ultimul cuvânt. Întotdeauna. Crucea dintre sălcii Părea un loc uitat. Oamenii nu vorbeau niciodată de el ca și cum nici n-ar fi existat. Se zărea când treceai podul peste râu un pâlc de sălcii crescut pe malul apei. Dacă te uitai mai bine, vedeai și ceața care se ridica din apă uneori albăstruie ca fumul, alteori albă ca nourii verii, alteori roșiatică, în asfințit, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și umbrele noptatice ale copacilor începuse să se zărească ochiul de gheață. A înaintat spre mijlocul gheții. În adâncul ochiului întunecat, zăcea, încremenit, Soarele și alături de el dormeau somnul gheții făpturi cu chip de înger, de om, de păsări, de animale. A încercat să-și trimită răsuflarea fierbinte asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spre cealaltă, întinsă, împăcată, luminoasă și... la fel de tăcută. Între ele două, vii erau doar lacrimile și tăcerea fără sfârșit. Și lumina. Dar cum să vezi lumina în atâta mâhnire ? Era străină. N-o mai văzuserăm până atunci. Nimeni n-o zărise venind. Și nici portul nu-i era de pe la noi. Cine știe ce dureri or fi adus-o... Când a intrat, a văzut trupul întins la pământ, s-a uitat cu atâta uimire și disperare, de parcă toată viața ei s-ar fi prăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Te duc, i-am spus știu drumul. Am înțeles că-și lăsase mâna pe mine și deodată mi-a trecut și foamea, și setea, și oboseala. Trupul mi s-a făcut ușor, m-am ridicat deodată în picioare și am zărit în jur lumini de toate culorile, eram lângă soare și lumina lui nu mă ardea... eram îndestulat ca atunci, când mă privise el... M-am uitat în jos și am văzut că picioarele mele străluceau ca lumina... iar coama nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cel mai tânăr... uite la el, se clatină de parcă l-a lovit soarele în cap... De ! Cine i-a pus să urce ?! Unul singur parcă merge pe loc drept... mai stă din când în când și-i așteaptă... L-am zărit și eu când ăsta, al meu, de talpa căruia stăteam ca lipită, se așeză jos să se odihnească. Privea și el spre celălalt, dar nimeni nu scotea o vorbă. Mă uitam și eu : nu părea cine știe ce de capul lor : parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
credea la fel, dar numai fiu de rege nu sunt eu tot pescar, ca tata, o să ajung... îmi ziceam. Uite-i și pe ceilalți... au plecat aproape odată cu bătrânul... Femeia s-a întors să se uite după bătrân... așa am zărit-o... abia dacă era mai mare ca mine. Dar nu cu mult... Poate că doar o clipă s-a uitat după el, dar era atât de frumoasă, că am rămas cu ochii zgâiți la ea știu că nu se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să se ducă înainte, pe urmă m-am luat după ei. Nu prea era nevoie să mă feresc. Bine, nu mergeam eu chiar în rând cu ei, dar mă apropiasem cam la o zvârlitură de băț și ei nu mă zăriseră. Mergeau cu capul în jos, uitându-se parcă la umbra care se desena în drumul din fața lor și-și vorbeau arar. Mai mult mormăiau. Nu-i văzusem niciodată așa. Unchi-mio, mai ales, despre care toată lumea spunea că e tare frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de bancă și tăceam. Hai, spune ! Spune-odată! Oamenii mării nu-și pierd ușor răbdarea, dar când o fac, e de rău. Mi-am luat inima-n dinți, m-am uitat cam cât mai e până la mal aoleu, nu se mai zărea ! Am încurcat-o! mi-am zis. Dacă mă aruncă din barcă, ce mă fac ?! Și, cu jumătate de glas, îi zisei : Tu L-ai văzut pe Tata ? Că mi-ai spus că, deși ți-ai recăpătat vederea, pe Fiul Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]