14,079 matches
-
Cristina; ieri, Maria..., ba chiar, mai demult, și Doinița, la care mă gîndeam ca la o posibilă legătură matrimonială, născută dintr-un crîmpei de gînd parșiv de parvenire rapidă. Cred că eu, ca bărbat, dincolo de caracterizarea vulgară că tot ce zboară se mănîncă întrunesc una din condițiile aristotelice necesare eroului tragic: consecvent în inconsecvență. Dar e vorba de inconsecvență? Pentru fiecare din aceste femei am nutrit intenții sincere, născute din speranța întîlnirii pe niște coordonate superioare, nu neapărat pe suprafața patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Vagine ce torceau cu un sunet electric și reconfortant, pielea de sub sâni netedă și caldă ca o piatră spălată de ape, sfârcuri atât de excitate că fiecare atingere atrăgea după sine un „aaah!“ și fâșii lungi de lenjerie răsucindu-se, zburând prin aer și aterizând pe covor. Iată cum ajunsese Alan: dependent de pornografia generată de propria-i minte îngustă. Un degustător de plăceri rafinat, cineva care se delectează cu buze de catifea, cu buze de satin, cu buze de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sub podul de cale ferată și privea către statuia stilizată a Indianului, amplasată pe acoperișul de la East Finchley Tube Station. Statuia încremenise pe veci lansând o săgeată către Highgate Tube Station. Ce s-ar fi întâmplat dacă săgeata ar fi zburat? medita Alan. Să fie lansată, descătușată. Cum ar fi dacă săgeții care caută tendonul lui Ahile i s-ar cere să caute gaura mărginită de tendoane? Este important să înțelegeți în acest moment că Alan suferea de trufie, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
sculptați doi discipoli ai săi într-o atitudine de venerație și pioșenie. Mai există un grup de călugări de o mare expresivitate, ce par să asculte cu seriozitate învățăturile din cărțile sfinte. Bolta grotei este pictată, desenele înfățișând zeițe ce zboară printre nori. Templul Fengxian este cea mai mare grotă de la Longmen, sculpturile de aici fiind reprezentate în stilul artistic al perioadei Tang (618-904 e.n). Încăperea de peste 30 m adăpostește un grup de sculpturi ce demonstrează un simț artistic desăvârșit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
e.n. Yue Zun, un călugăr budist a ajuns la Dunhuag în timpul unei călătorii și, căutând loc de popas, a avut parte de un spectacol feeric. În lumina asfințitului, Muntele Mingsha părea poleit în aur și mii de Buddha păreau că zboară în această atmosferă ireală. "Fără îndoială, aici este un loc sfânt", și-a spus Yue Zun. Astfel, el a chemat maiștri, artiști și pietrari să amenajeze și să sculpteze o prima grotă. Ulterior, numărul acestora a crescut, ajungând la peste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Ei îi plăceau pomii, iarba, florile și în special păsările, animalele și insectele. Se gândea că despărțirea cerului de pământ de către Pangu nu a fost desăvârșită. Trebuiau create alte vietăți pe lângă păsări, animale, pești și insecte. Într-o zi, Nüwa zbura de-a lungul Fluviului Galben. În clipa în care și-a văzut chipul frumos reflectat în apa fluviului, a știut ce trebuie să facă și a început să realizeze statuete din nămolul luat din albia fluviului, după imaginea sa, însă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
care locuiau mulți zei. În munții împăduriți trăiau păsări și animale ciudate de culoare albă. Fructele care creșteau în pomi erau jad și perle. Cei care le consumau trăiau veșnic. Zeii erau îmbrăcați în costume albe și aveau aripi. Ei zburau în voie sub bolta albastră a cerului, la fel ca păsările pe mare, între cei cinci munți sfinți, pentru a-și vizita rudele și prietenii. Cei cinci munți, însă, nu aveau rădăcini înfipte în adâncul pământului și pluteau pe mare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
băiatul era cocoțat pe acoperiș, tatăl lui dădu foc la hambar, cu intenția de a-l arde de viu. Din fericire, Shun avea două pălării de soare din paie la el. Le luă cu amândouă mâinile și reuși să coboare, zburând ca o pasăre. Bătrânul însă nu se lăsă și îi ceru lui Shun să-i curețe puțul. După ce băiatul coborî în puț, mama adoptivă, fratele și tatăl lui, începură să arunce cu bolovani în el, cu intenția de a-l
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
lungă. Dar liliacul și de această dată a lipsit. La fel ca pasărea Phoenix, și Rinocerul l-a mustrat pentru necuviință. Liliacul însă a găsit o cale să se dezvinovățească din nou: Vedeți bine că eu am aripi și pot zbura! Fiind pasăre, de ce trebuia să vin oare de ziua ta la tine, rege al animalelor? Nu trecu multă vreme și pasărea Phoenix se întâlni cu Rinocerul. Cum aflară fiecare de nesocotirea pe care le-o adusese liliacul, oftară cu amar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
tău și apoi te poți sui la Palatul Ceresc pentru a-ți găsi nevasta." Până la urmă, neavând alternativă, Niulang făcu ce îi ceruse boul, cu lacrimi în ochi. Cu pielea acestuia pe umăr și cu cei doi copii în brațe, zbură spre Palatul Ceresc. Dar în lumea nemuritorilor, nimeni nu lua în seamă un om sărac venit de pe Pământ. Când ajunse în fața împăratului Ceresc, acesta îi refuză imediat cererea de a o revedea pe Zhinü. La repetatele rugăminți ale lui Niulang
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și mizeră ca o durere de măsea a dispărut din mine în vreme ce coboram treptele la Hollywood Multiplex ca să intru la După-amiaza unui torționar. În sălile alăturate Atacau Clonele, Stăpânul Inelelor își desfășura orgia de imagini computerizate până la idiotizare, Harry Potter zbura pe coadă de mătură peste câmpia desenată electronic, Brad Pitt mai scotea din buzunar încă o sculă inteligentă pentru spart bănci, coca și popcornul curgând în valuri păreau și ele crescute din spuma neoanelor... M-am așezat într-un fotoliu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
Crapul Gonflabil, scriitorul așa-zis „abisal”, așa-zis „disident”, în fapt un pește rotund de apă caldă și nămoloasă, mereu cu gura deschisă, capabil, după caz, să se aplatizeze ca un calcan sau să se umfle ca un guvid, să zboare sau să se târască pe uscat. Indiferent de regimul politic, regimul Crapului Gonflabil este neschimbat: caviar, cultură și căcat, stropite cu champagne. Ca să și-l asigure, Crapul Gonflabil i-a peștit pe toți, dintotdeauna, de la femei până la Ceaușescu, trecând prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
pot schimba viața/ că o pot face complicată/ ca un bilanț al unei firme prospere/ productivă și utilă ca o mașină de treierat - reîntâlnesc în aceste versuri aerul derapajului superb al lui Cristian Popescu alături de acel schior râzând în soare, zburând pe pante abrupte, survolând munți întregi - pe pachetul de Țigări Bucegi... Lolitele sunt mai mult decât înțepate, sunt tare supărate pe părinții lor. Ele sunt purtătoarele de cuvânt ale adolescenților care au ieșit în stradă în decembrie ’89 și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
nu mai era mult - nici n-aveau cum să le audă. Apoi am coborât și, evident, am uitat. Acum încerc să-mi amintesc tot, să-l iau pe Coșuță cu binișorul, numai că el, ca un făcut, a început să zboare dintr-un colț într-altul, să-mi facă cu mâna, să țipe și să scuipe. Iar asta, la drept vorbind, nu-i face cinste, cum, la fel de bine, în anii în care l-am cunoscut, nu-i stătea în obicei. Nu știu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la prima ocazie pe care aș fi avut-o. Nu-i spuneam însă nimic din toate astea lui Coșuță, iar el continua, uitând definitiv de verișorul lui, să-mi povestească cum l-a văzut pe Cristos la telejurnal prin R.F.G. zburând și omorând naziști, cum a aterizat pe urmă pe cel mai înalt vârf din lume, unul de 12.826 de metri, cum s-a întâlnit cu Lăcătuș și i-a cerut un autograf, cum l-a rugat Ceaușescu să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
l-am văzut pe Filip cu geanta pe umăr. Totul se terminase. Stafie a fost primul care și-a aruncat bâta și a dispărut. Felinarele se aprindeau unul câte unul. Era pe la ora când, după cum zicea Coșuță, Cristos începea să zboare. În loc de asta, în fața mea stătea Cristi și-și cerea iertare. Dâra aia de la avion dispăruse și ea demult. Nici umbră de pești pe cer. 2. Pantofi ciocați și șosete flaușate Acum, ce să zic, mare lucru nu-mi amintesc. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
șase goluri sau așa ceva, dintre care el vreo patru. Mi se pare însă trasă de păr partea cu pedepsirea gândacului ăluia zburător, care se-arunca de pe blocuri după asfințit împreună cu gașca lui. Nu contest că băieților le creșteau aripi și zburau în voie, tot ce se poate, în Drumul Taberei s-au văzut multe (ați auzit cred de Oltcitul roșu abandonat ani întregi prin față pe la Materna, din volanul căruia s-a născut o minune de fetiță, Mara parcă, după ce volanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aveam ce-i aia, un miracol. Primul. Vă spun vouă (profetică urmare) că lumea e plină de Știmi și Ștami gata să fie descoperiți. De căcate, de câini rotunzi, de luni care să se țină după voi. De Cristoși care zboară. De Setițe Kindo care se desprind de pe tricoul pe care au fost imprimate. De etaje patru pline de fantome, care te urmăresc pe stradă, ziua în amiaza mare, pe tine și pe Bebe, care te lovesc peste față și te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu ar spune că așa ceva e imposibil atât timp cât tovarășele au zis ce-au zis, mamele au plecat, iar oamenii nu pot merge răsturnați. De scorburi pe care furnicile le caută toată viața pentru ca, ajunse acolo, să capete aripi și să zboare. De măști africane sub care găsești dulciuri, fotografii, mașinuțe. De copii care se fac mari și uită tot. De copii care se fac mari și nu uită chiar tot, dar nu vor să mai știe de nimic, găsesc explicații, luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la al nouălea), a alunecat apoi la drumul opt sau poate la zece, prea se hăhăia cu ăia și nu era atentă, a țipat groaznic, nici n-a încercat să dea din brațe, cine știe, poate ar fi reușit să zboare, a aterizat foarte aproape de mine și de tata, direct în șpagat, cu un urlet care sigur nu era al victoriei. Fac această comparație pentru că mai târziu, în Drumul Taberei, de câte ori o vedeam pe Nadia aterizând, iar Țopescu urla ca scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din brațe, l-a ridicat către cer și a rostit niște vorbe memorabile despre viitor și după aceea a scris pe ecran koneț filma, în alfabetul slav, și eu, ca dinamovist aprig, cu lacrimi în ochi, am aflat că văzusem Zboară cocorii, și nu semifinala Cupei Campionilor Europeni. Ratarea lui Oneață Augustin și golul nesărat al lui Souness mă urmăresc datorită reluărilor televiziunii, iar scâncetul pe care mi s-a părut că-l aud în noaptea aia, spre sfârșitul filmului, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, o bucată de întuneric mișcătoare, cel mai bine e să-i ardem una peste bot, BauBau tâmpit, marș din scrisoarea asta în care Matei doarme în care cocorii încă mai zboară prin sufragerie în care Oneață Augustin nimerește bara fără să-l observe cineva în care Anglia e atât de departe printre cețuri și lumini de reflectoare, nu se poate altfel, nu putem începe altcumva, e clar că numai de moaca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
care nici măcar nu era magic, și nevrute: el care a adus pe lume un cutremur grozav doar pentru că l-a citit într-o carte, ca și cum Uca ți-ar spune o poveste despre păsări și ele ar începe, dintr-odată să zboare ca nebunele prin tot apartamentul 40 să se izbească de geamuri și pereți să găsească într-un târziu fereastra și să se ascundă, poate în plopii din curtea școlii, printre vrăbiile și guguștiucii ăștia din Drumul Taberei, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
din manualul de citire, aducând laolaltă trandafirii, hărnicia, gărgărițele (cu accent pe i), lanurile de grâu, partidul și cununile de pini de pe creste. S-a întâmplat apoi ca un muscoi negru-albăstrui să pice amețit în decolteul tovarășei învățătoare și să zboare pe-acolo, pe dedesubt, amețind, cred eu, și mai tare, pentru că razele soarelui, vă amintesc, păreau să fie tăieței, iar ceea ce se scurgea din ele părea să fie supă. Ce m-am mai bucurat! Ulăreasca n-a țipat, dar buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a fost un sacrificiu mulțumitor pentru trăinicia zidurilor. A fost nevoie de mai mult. Într-o zi, când mama întindea rufe pe balcon, a trecut hurdupăindu-se un camion, camionul era plin cu panouri, panourile au început să alunece și să zboare, unul a lovit în zbor o femeie, a strivit-o de trotuar și i-a retezat carotida, era tânără, țipa cumplit, a murit înainte să vină Salvarea. De fapt, C37 nu e un bloc obișnuit nici astăzi. Există, se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]