KorAP: Find »[drukola/base=alerga & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...589 590 591 ...689 >

17,219 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

Dacă, mă rog, crapă Satana, eu zic să-l punem în locul lui pe Scaroțchi ăla de profesor. Este omul nostru! Bădie, te-ai prostit de tot, du-te după articolele de protocol. Vin oamenii ăia și să-i primim frumos. Alerg, nea Costică, alerg. Bădia a ajuns consilier municipal și era mai serios ca o mumie egipteană. Citise tot ce se putea citi despre noua sa poziție socială. Își însușise ticuri noi și-mi răspundea la telefon cam așa: Alo? Sînt

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
crapă Satana, eu zic să-l punem în locul lui pe Scaroțchi ăla de profesor. Este omul nostru! Bădie, te-ai prostit de tot, du-te după articolele de protocol. Vin oamenii ăia și să-i primim frumos. Alerg, nea Costică, alerg. Bădia a ajuns consilier municipal și era mai serios ca o mumie egipteană. Citise tot ce se putea citi despre noua sa poziție socială. Își însușise ticuri noi și-mi răspundea la telefon cam așa: Alo? Sînt consilier municipal...Bădia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Mai trebuie o dată. Acum s-a despicat. Jumătățile de butuc trebuie înjumătățite. Boc, trosc. Vecinul fluieră și icnește. Adorm dar ochii mi se deschid pe dinlăuntru și pătrund în lumea visului. O mașină vrea să întoarcă pe la poarta vecinului. Acesta aleargă cu toporul, sparge parbrizul și dă să-i spargă și capul șoferului. Ah... mă trezesc speriat. Beau puțină apă. Bocănitul se aude clar și nimeni nu țipă. Bun, hai la somn. Din nou toporul vrea să spargă o țeastă... Cred

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
curte vecinul cu o bîtă imensă: Tu-ți Dumnezeii mă-ti de animal! Ce cauți pe o proprietate privată, porcule? Doctorul nu înțelege și deschide geamul ca să se dumirească. Mă dobitocule, tu-ți.... Vecinul agită bîta. Din curte o fetiță aleargă ca să aducă un topor... Răgete, țipete, agitări de scule primitive. Doctorul, imperturbabil, întoarce mașina și ajunge în dreptul meu. Ăsta-i de-al meu, spune vesel luîndu-și bun rămas. Asta am vrut să știu. Este periculos? În anumite situații, da. Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Știam că este prea prost ca să înțeleagă. Se plînge ca o muiere? Îl învăț eu. Nu, nu se plînge, eu am venit să-l ajut. O să vezi și tu. Țipă nervos, iritat, spre mine: "la fîntînă, pas alergător, adunaa...rea!" Alerg la fîntînă. Aud: "la loc comanda!" și mă întorc. Apoi din nou "la fîntînă...." și iar "la loc comanda!" Uită de pauză și se ține de capul meu. Deodată îmi comandă să-mi pun masca pe figură. O pun și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
eu sînt gazda... Ne despărțim, la fel de natural cum ne-am cunoscut. Aveam certitudinea că ne vom revedea, că ne vom căuta. Și l-am văzut în direct. Avea o cameră de luat vederi în cîrcă. O fetiță cu un microfon alerga după un senator: De ce v-ați votat pensiile așa de mari? Senatorul fuge, apoi nervos o lovește peste microfon. Cum explicați votul? Un singur vot împotrivă... Senatorul fuge și fata fuge. Întreabă în gol. Un alt senator apare. Ăsta nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de vară și Dinu Feraru simțea o deosebită plăcere cînd o boare dinspre vest îi intra pe sub cămașa descheiată. Distanța între el și satul Ghireni se mărea văzînd cu ochii și pădurea din nordul satului, înspre Crasnaleuca, se apropia parcă alergînd spre el. Dinu trebuia să intre în satul de pe malul Prutului la lăsarea serii, ca să nu fie văzut de prea multă lume. Nu dorea nici el și nici Zînica să știe prostimea satului despre ce-i vorba. Erau intelectuali, ce naiba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-i vorba. Erau intelectuali, ce naiba, și trebuia să păstreze o anumită conduită. Casa fetii, Zînica, era ușor accesibilă pentru cei care se fereau de a fi văzuți, dar în casă era și bunica Zamfira, o zgripțuroaică extrem de vigilentă. Dinu aproape alerga și a apucat pe cărarea care tăia pădurea de la sud la nord-est. Dorea, așa cum am spus, să nu întîlnească prea multă lume că și așa au cam ieșit vorbe că ei doi... Într-o poiană înconjurată de cireși falnici, Dinu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
face cîțiva pași după el și vorbește: Mulțumesc, Dinule! Da, îmi mulțumești și apoi pa și pusi. Dar la mine nu te gîndești? Ești obligat, Dinule. Omenia obligă. De ce, mă rog, ți l-am făcut eu? Căprioara pleacă și Dinu aleargă. Doctorul tocmai se cinstea cu un vin roșu, împreună cu un amic. Are piciorușul rupt spune acesta. Lasă-l la mine, am eu grijă... Eu mă grăbesc. Du-te, Dinule! Băiatul reface drumul pe întuneric. Are vedenii și mereu se vede

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
un păhărel... Dă mai tare maneaua asta, spui excitat, cu ochii ieșiți din orbite. Și mie îmi place foarte mult, îmi merge la suflet zîmbește imbecilul. Cineva, în difuzor, rage ca mușcat de șarpe: M-ai lăsat la mititica, ai alergat la mămica, pușcăria m-a mîncat, să-ți fac ție un palat... Of, of, of. Te întorci complet refăcut acasă, desfaci bagajele și te bucuri. De la vecin vine fumul cu miros de grătar și maneaua plutește perfid spre timpanul tău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cu optimism capul. Ogrijinii din curte se uscau și aburii de primăvară se jucau de-a aerosolii. Orătăniile se plimbau cu și fără treabă prin curte, iar cocoșul întotdeauna găsea ceva de primă calitate. Cotcodăcea îmbietor și toată suflarea galină alerga să profite de generozitatea pintenatului. Cînd haremul roia în jurul său, cu o lipsă de caracter revoltătoare, cocoșul înghițea nada și profita nerușinat apoi de o prostuță de găină. Toți spun că totul se întîmplă cu acceptul găinii și că chestia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
era doar americană, filmele americane, chiar și deformatele stewardese vorbeau doar engleza. Anunțurile se făceau tot în străinește. Pe bluzele femeilor de serviciu de la Otopeni scrie "Airport". Dacă era scris "Aeroport" probabil că ar fi lucrat mai puțin eficient. Mașina aleargă printre munți și dealuri arse iar eu gîndesc o lucrare de referință intitulată "Servilismul la români". Ne-am propus astăzi să-i facem o vizită Sfîntului Andrei, la Catedrala Mitropolitană din Patras. Mi-am promis că de cîte ori Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
devenit stăpînii lor? Suedia ar fi devenit o Olandă mai mărișoară, dar cu aceeași evoluție. Pornim cu gîndul să reluăm discuția. Se indică pe semnalizarea rutieră, 30 km/h și mă uit la acul vitezometrului. Da, arată 30 km/h. Alergăm apoi prin tunele săpate în spațiul pădurilor. O crestătură a pădurii, croită delicat și numai acolo unde este necesar. Poieni curate, case cochete, animale ocrotite și super-productive. Stînci imense, piatră și iar piatră, ape și iar ape. Clare, albastre, frumoase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
necesar. Poieni curate, case cochete, animale ocrotite și super-productive. Stînci imense, piatră și iar piatră, ape și iar ape. Clare, albastre, frumoase. O fi pește în ele? Ioo!, confirmă amicul meu. Asfaltul străzilor, al drumurilor, n-are denivelări și mașina aleargă lin, plăcut. Nu e nici prea cald, nici prea frig. Telefonul mă cheamă din țară. Mă trezesc din reverie. Cîte grade sînt la noi? 40, răspunde fratele meu din Romînia. Au murit mulți oameni din cauza arșiței. Mașina plutește, n-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cm de limbă. Rîdem pe săturate și aflu că limba i-a crescut la loc după ce-a tratat-o cu glicerină. După vreo trei luni eram tot împreună și auzim mare zarvă pe imensul hol. Moare, țipau unele femei alergînd. Ieșim și noi și vedem îmbulzeală la apartamentul domnișoarei. Întrăm înăuntru și ce vedem este incredibil. Mă răcesc... mă răcesc... scîncea abia auzit domnișoara... Femeile o frecau cu spirt și în bucătărie forfotea o oală. Moare de foame, șușoteau gospodinele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Raluca, era mai cuconoasă și cam lăsa pe umerii soțului treburile ce de regulă i s-ar fi cuvenit. Ionică, puțină sare! striga Raluca spre bucătărie. Imediat, Raluca! se auzea vocea blîndă a soțului. Noi tăifăsuiam, mîncam, rîdeam și Ionică alerga mereu să aducă cîte ceva. Ca să ne simțim bine. Acum să nu se creadă că Raluca nu făcea chiar nimica. Făcea și ea o mulțime de lucruri. De exemplu, împletea o flanea. Împletea un spate de vreun metru jumătate și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
O să mă descurc greu. Mă uit mai atent la tînăr. Mi se pare cunoscut, dar nu studentul cunoscut la curs, ci altul, neclar definit. Mă luminez: Nu cumva mata, atunci la Les Andaluses... Ba da, pune el capul în jos. Alerg la Rotaru, deschid ușa, nu dau bună ziua și strig: L-ai bușit pe tînărul care ți-a salvat fetița! Din cauza ta pierde bursa! Profesorul Rotaru împietrește. Doar mîinile și le frămîntă involuntar. Credeam că a uitat să vorbească. Într-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de băț. Dar n-a fost nimic. Liniștea apăsa și așteptarea exaspera. Pe înserate, din nou au sunat sirenele. De data aceasta avioanele au sosit și au împroșcat moartea și disperarea. Explozii imense luminau cerul, fum gros otrăvea văzduhuri. Vuk aleargă la postul de jandarmi pentru noutăți. Marița îl roagă să rămînă cu ea, dar Vuk n-aude. Un avion se retrage și mai aruncă o bombă spre ceea ce a rămas din "obiectiv". Mîncarea pentru praznic se amestecă cu resturile mesenilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
care l-a trîntit și l-a amețit. Doamne, putea să-i ... Se oprește holbat la fumul și praful înecăcios care se ridica pe locul unde a fost casa vecinilor. Vuk nu-și crede ochilor, apoi refuză să accepte realitatea. Aleargă nebun și nu simte că din picior sîngele curge țîșnind. Cade și întunericul îi învăluie întreaga ființă scufun dînd-o în abis. Vuk și-a revenit abia peste o zi. Era alb ca varul dar rana nu era gravă. Osul n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
timp. Povestesc molcom și în surdină. O ploaie rece ca gheața se pornește dintr-un nor de smoală venit dinspre muntele Caraiman. Pantalonii scurți și tricourile ușoare înghețau pe noi. Apoi s-a pornit potopul de bile de gheață. Încă alergam spre jnepeni cînd primele proiectile ne-au nimerit. Cu trupurile noastre apărăm copiii și ajungem după mult chin să ne tîrîm sub niște tufe mai răsărite. Dumnezeu ne-a salvat, dar cîte o bilă de gheață tot își mai făcea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ursului carpatin de la Mănăstirea Neamț. Am urcat cu Dominique pe munte. Ne-am despărțit puțin și m-am speriat cînd am văzut că-s singur. Am strigat din răsputeri: "Dominique!"... Un răspuns stins mi-a indicat direcția spre ea... Jean alerga și striga. Un răspuns din ce în ce mai slab venea de la iubita sa soție. Jean era sigur de următoarea imagine: Dominique într-o baltă de sînge, sfîrtecată de un urs, își dădea ușor duhul. Plîngea și alerga. Cînd ne-am întîlnit mai în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
a indicat direcția spre ea... Jean alerga și striga. Un răspuns din ce în ce mai slab venea de la iubita sa soție. Jean era sigur de următoarea imagine: Dominique într-o baltă de sînge, sfîrtecată de un urs, își dădea ușor duhul. Plîngea și alerga. Cînd ne-am întîlnit mai în vale, Jean mi-a cerut sticla cu "l'eau de vie". Trăgea din ea cu sete, deși era doar zece dimineața... Seara se lasă pe terasă și pînă tîrziu în noapte poveștile continuau să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
băieți blonzi stau pe scaune și orice tentativă a fetelor de a-i antrena la hîrjoană n-are succes. Din acest motiv este mare înghesuială la brunet. Deodată este observat un freamăt. Pe monitor nu mai scrie Bruxelles, ci Milano. Alergăm la panoul general. Bruxelles este la poarta 21. În pas vioi, plecăm agitați. Timpul de îmbarcare deja trecuse. Doi bătrîni asiatici țin pasul cu greu. Am ajuns la poarta 21, iar pe monitor scrie exact zborul nostru. Răsuflăm ușurați. O

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Bun și așa. Un băiat albineț și chior bine ne invită să cumpărăm bilete la loterie. Nefericirea lui este exploatată fără rușine. Ne anunță că poartă noroc. Poate, dar nu cumpăr. De pe monitor dispare zborul nostru și se anunță Tenerife. Alergăm spre panoul general. Bruxelles este anunțat la poarta 4, terminal B. O luăm la picior în regim alert. Bătrînii asiatici, cocîrjați și stresați încearcă să țină ritmul. Nu pot și devin necăjiți rău de tot. Unii aleargă. Ajungem și vedem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
se anunță Tenerife. Alergăm spre panoul general. Bruxelles este anunțat la poarta 4, terminal B. O luăm la picior în regim alert. Bătrînii asiatici, cocîrjați și stresați încearcă să țină ritmul. Nu pot și devin necăjiți rău de tot. Unii aleargă. Ajungem și vedem anunțat zborul. Răsuflu ușurat. Încă o întîrziere de o oră. Ne cunoaștem și bîrfim serviciile aeroportului, compania iberică și tot neamul lor. Se aud tot mai des cuvintele idioți, imbecili și altele asemenea. Așteptăm. Elevul negricios este

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]