KorAP: Find »[drukola/base=academic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...590 591 592 ...633 >

15,810 matches

Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670

transformării lor. 5.4. Securitatea umană - un concept mobilizatortc "5.4. Securitatea umană - un concept mobilizator" O noțiune căreia i s-a dat și i se dă atenție, probabil În virtutea faptului că este foarte dezbătută, constituind subiectul a numeroase controverse academice și politice, este securitatea umană. Prin faptul că ea se referă În mod exclusiv la individ și deci trece de nivelul statului, această noțiune a primit multe definiții, variind În acoperire și detaliu. Elementele securității umane pot include orice, de la

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
este nevoia de a proteja viața umană la nivelul ei de bază, deși acest nivel nu este definit În mod clar. Interesant este că această idee s-a născut Într-un raport al PNUD, În 1994, și nu În mediile academice sau politice. ONU a definit-o pe larg ca freedom from want („eliberarea de nevoie”), dar, preluată de cercurile academice și politice, definiția a fost În general restrânsă la freedom from fear („eliberarea de teamă”), și astfel se concentrează pe

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
clar. Interesant este că această idee s-a născut Într-un raport al PNUD, În 1994, și nu În mediile academice sau politice. ONU a definit-o pe larg ca freedom from want („eliberarea de nevoie”), dar, preluată de cercurile academice și politice, definiția a fost În general restrânsă la freedom from fear („eliberarea de teamă”), și astfel se concentrează pe problematica violenței Înăuntrul și În afara statului. În această perspectivă, teoreticienii care se ocupă de securitatea umană avertizează Împotriva statului ca

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
cele din urmă, la una neoliberală (Stoicescu, 2003, pp. 87-89)1; ultima versiune (2006) a strategiei românești de securitate este diferită și inovatoare nu atât prin conținutul său, cât mai ales prin procesul consultativ cu reprezentanți ai societății civile și academice, care a introdus un factor până acum ignorat În elaborarea unui astfel de document 2. Dar elementul cel mai interesant În aceste documente nu este transformarea sau evoluția lor, ci faptul că realitatea securității În România nu a corespuns Întodeauna

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
o identifica. Noțiuni ca securitatea umană Își dovedesc utilitatea și necesitatea În astfel de circumstanțe. Cu privire la natura securității, este de reținut că, odată cu sfârșitul Războiului Rece, ea nu mai este considerată În termeni exclusivi militari. Este meritul atât al cercetătorilor academici, cât și al practicienilor care au fost capabili să recunoască faptul că globalizarea și interdependența au accentuat elementele economice, politice și sociale ale securității și au studiat felul În care acestea o pot Întări sau fragiliza, atât la nivelul statului

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
generalizare sau măcar anumite linii directoare despre ceea ce Înseamnă securitatea la un nivel mai ridicat decât cel al unui singur stat. Cu privire la acest lucru este regretabil că viziunea dominantă În acest domeniu rămâne cea elaborată În centrele de putere și academice din Occident, de multe ori adoptată fără o atitudine critică. Lecturi recomandate Buzan, Barry (2000), Popoarele, statele și teama: O agendă pentru studii de securitate internațională În epoca de după războiul rece, trad. de V. Săndulescu, Cartier, Chișinău. Krause, Keith; Williams

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
nivelul regional de analiză ar fi totuși unul inutil, din moment ce toate situațiile internaționale ar putea fi potențial reduse la Înțelegerea interesului național al statelor implicate. În prezent, cu excepția unor poziții extreme venind aproape exclusiv din spațiul politic, atât În mediul academic, cât și În cel decizional acest mod de reprezentare a actorilor și relațiilor dintre ei este din ce În ce mai puțin acceptat pentru că nu reflectă În mod satisfăcător realitatea internațională. În primul rând, interesul național nu este generat Într-un vid internațional și

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
mai multe studii de caz și evaluări ale unor zone de conflict indică necesitatea dezvoltării unor instrumente și cercetări aprofundate care să introducă dimensiunea identitară și nivelul regional În analiză. Date fiind tradiția și preocupările actuale ale mediului politic și academic american În ceea ce privește problematica securității, este mai probabil ca astfel de cercetări să apară În primul rând În Europa, unde există deja preocupare pentru subiect (Wæver, 2004). 6.3. Agenda cercetăriitc "6.3. Agenda cercetării" Dincolo de aceste abordări teoretice, direcția principală

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
Orientul Mijlociu", problema transportului de petrol de la Marea Caspică și noua vecinătate a Uniunii Europene (Pavliuk, 2001; Stribis, 2003). Dată fiind importanța acestor elemente În contextul internațional actual, este probabil ca În următorii ani regiunea să prezinte un interes politic și academic considerabil, ceea ce poate duce și la clarificarea naturii interdependențelor de securitate din zonă. De asemenea, din punctul de vedere al Uniunii Europene (UE), există două zone de securitate ce prezintă un interes special. Prima este regiunea Mării Nordice, unde centrale

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
de față oferă o imagine de ansamblu asupra locului ocupat de studiile de strategie În cadrul literaturii relațiilor internaționale, subliniind caracterul multidimensional al strategiei. Într-o primă parte, sunt prezentate pe scurt evoluția gândirii strategice și apariția studiilor strategice ca disciplină academică. Această genealogie este urmată de situarea studiilor de strategie În contextul mai larg al relațiilor internaționale, invitând la o separare față de studiile de securitate, dar și față de analizele strict militare. În cea de-a doua parte, este discutată problematica definirii

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
strategiei este legat de tentativa de a identifica reguli, legi și principii universale În conducerea războiului. În același timp, strategia presupune integrarea și Înțelegerea unor factori imateriali, inclusiv a neprevăzutului. 7.2.1. Elemente de istorie a strategiei ca disciplină academică Ca multe discipline academice, și studiile de strategie se revendică drept moștenitoare ale unei tradiții nu doar bogate, ci și de lungă durată. Din biblioteca celui care studiază gândirea strategică nu pot lipsi materiale clasice precum Sun Tzuxe "Sun Tzu

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
tentativa de a identifica reguli, legi și principii universale În conducerea războiului. În același timp, strategia presupune integrarea și Înțelegerea unor factori imateriali, inclusiv a neprevăzutului. 7.2.1. Elemente de istorie a strategiei ca disciplină academică Ca multe discipline academice, și studiile de strategie se revendică drept moștenitoare ale unei tradiții nu doar bogate, ci și de lungă durată. Din biblioteca celui care studiază gândirea strategică nu pot lipsi materiale clasice precum Sun Tzuxe "Sun Tzu" (Artă a războiului, sec

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
descurajării (deterrence) În favoarea celei a constrângerii (coercion) marchează o reîntoarcere la importanța utilizării puterii aeriene la nivel strategic, materializată prin formularea doctrinei aeriene În varianta John Boyd și John Warden 2. Dincolo de elementele doctrinare menționate, profesionalizarea studiilor strategice ca disciplină academică este o dezvoltare mai degrabă recentă, acestea fiind introduse În curricula universitară Începând cu sfârșitul anilor ’50. Această etapă particulară a Războiului Rece, precum și interesul generat de tehnologia nucleară și echilibrul bipolar au avut ca rezultat nu doar elaborarea primelor

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
tradiție, scenariile au fost și sunt folosite pe scară largă În politica de securitate a SUA, fie prin studii mandatate de Congres, de Comunitatea de Informații sau de establishmentul militar, unele fiind realizate În cooperare cu societatea civilă și mediul academic. De exemplu, un asemenea studiu, New World Coming, cunoscut și ca „Hart-Rudman Commission”, și-a propus o evaluare comprehensivă a politicii de securitate națională a SUA, la sfârșitul secolului XX, pe baza anticipării mediului de securitate. Studiul făcea un inventar

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
alte analize despre viitor, precum scenariile, pentru președinte și leadership-ul politic american. Deși face parte din Comunitatea de Informații și reprezintă un centru de gândire strategică pentru guvern, multe dintre rapoarte, mai ales scenariile, sunt produse prin cooperarea cu mediul academic și institutele din societatea civilă. Un astfel de produs, realizat În 2004, este Mapping the Global Future (NIC, 2004). Importante nu sunt atât concluziile sale, mai ales procesul euristic și propedeutic al acestui raport. Acesta diferă de celelalte prin faptul

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
Tabelul 12.2. Abordări contemporane ale gestionării conflictelor 12.3.1. Identificarea, prognoza și analiza situațiilor conflictuale Această abordare pornește de la ideea că primul pas În soluționarea conflictelor este Înțelegerea factorilor și mecanismelor care contribuie la declanșarea lor. În mediul academic, cercetarea În domeniu se concentrează deci asupra identificării unor recurențe și similarități În datele istorice, precum și asupra elaborării de indicatori care să permită prognoza crizelor și a evoluției lor. Din punct de vedere al politicilor publice, aceasta Înseamnă o atenție

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
conflictelor, cercetarea participativă (action research), ca metodă de analiză și intervenție În conflicte, și dezvoltarea comunitară, ca metodă de intervenție În special pentru prevenirea situațiilor conflictuale. Cartografierea conflictelor are drept scop identificarea elementelor constitutive și a particularităților acestora. În mediul academic, aceasta se realizează, de regulă, prin analiză de documente. În schimb, În domeniul politicilor publice cartografierea este realizată În primul rând prin interacțiunea directă cu actorii implicați În conflict cu scopul de a modifica Însăși natura conflictului (cartografiere participativă). Indiferent

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
În respectiva situație poate fi considerată cercetare participativă. În sens strict Însă, aceasta este doar o clasă de metode care identifică factorii de conflict social, Încercând În același timp să Îi elimine. Din acest punct de vedere, distincția dintre cercetarea academică și practica În domeniu este una pur didactică. Dezvoltarea comunitară apropie și mai mult preocupările teoretice de cele ale politicilor publice prin aceea că, propunându-și să elimine sau să diminueze potențialele conflicte prin crearea de structuri de dialog și

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
12.4. Activitățile caracteristice strategiei de stabilizare a conflictelor se Înscriu Într-o serie largă mergând de la măsuri non coercitive (misiuni de stabilire a faptelor, negociere, mediere etc.) până la măsuri mai constrângătoare, ca, de pildă, sancționarea și arbirtrajul. Printre contribuțiile academice cele mai importante În domeniu se numără Bercovitch (1984; 1996), Zartman (1995), Fisher și Ury (1981), precum și analizele generate În cadrul Programului de Negociere al Universității Harvard. Această strategie este utilă În primul rând pentru a pune capăt violențelor și pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
În care se desfășoară conflictul și, În același timp, acționează ca intermediari. Ei pot fi intermediari oficiali - negociatori profesioniști sau judecători, de exemplu - sau neoficiali, ca, de pildă, lideri ai mișcărilor politice, membri ai Parlamentului, jurnaliști și persoane din mediul academic (Chigas, 2003). Astfel de activități se pot derula În același timp cu cele desfășurate de tipul I de diplomație, dar se adresează unui alt grup-țintă. Atât În plan academic, cât și În practică cea mai frecvent dezvoltată activitate este cea

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
ai mișcărilor politice, membri ai Parlamentului, jurnaliști și persoane din mediul academic (Chigas, 2003). Astfel de activități se pot derula În același timp cu cele desfășurate de tipul I de diplomație, dar se adresează unui alt grup-țintă. Atât În plan academic, cât și În practică cea mai frecvent dezvoltată activitate este cea a atelierelor pentru rezolvarea unor probleme specifice (Burton, 1990). Această strategie permite o mai bună comunicare și cooperare Între părțile aflate În conflict. Wallensteen (2002) oferă un ghid cuprinzător

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
instituțională În domeniul intervențiilor umanitare. În astfel de acțiuni sunt implicați În special actori aparținând tipului III de diplomație, ca, de pildă, organizațiile nonguvernamentale locale sau internaționale care apără drepturile omului sau care oferă asistență umanitară. Din punct de vedere academic, una dintre cele mai influente contribuții aparține lui Galtung (1996), care oferă o serie de concepte fundamentale. De asemenea, Lederach (1995; 1997) dezvoltă semnificativ cadrul teoretic discutând pe larg relația dintre rezolvarea conflictelor și procesul de reconciliere. Dat fiind faptul

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
de gestionare a conflictelor și de menținere a păcii internaționale. Pentru aceasta, raportul propunea o serie de strategii cu privire la diplomația preventivă, precum și la realizarea, menținerea și consolidarea procesului de pace (ONU, 1992). Această perspectivă a fost recunoscută de majoritatea comunităților academice și de mediul politic drept una foarte utilă pentru analiza și intervenția În conflictele internaționale. De asemenea, transformările ce au caracterizat sistemul ONU de gestionare a conflictelor au fost realizate pe baza acestor idei. Ele integrează triada Reimann, adăugându-i

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
a evalua dinamica și problemele misiunilor ONU de menținere a păcii. În prezent, cea mai importantă contribuție din perspectiva politicilor publice este Raportul Brahimi (ONU, 2000), care propune unele măsuri pentru Îmbunătățirea acțiunilor Națiunilor Unite În acest domeniu. În mediul academic, astfel de preocupări sunt manifestate de Departamentul de Studii privind Pacea (Universitatea din Bradford, Marea Britanie), Henry L. Stimson Center (SUA), Consorțiul de Cercetare a Conflictelor (Universitatea din Colorado, SUA) și de Pearson Peacekeeping Centre (Canadaxe "Canada"). Durch (1993), precum și Woodhouse

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
mijloacele folosite În timpul conflictului sunt juste (jus in bellum) și că Încheierea conflictului se face În termeni corecți (jus post bellum). Dată fiind dificultatea de a ajunge la un consens În aceste privințe, inclusiv În cadrul juridic instituit de ONU, literatura academică a Încercat să reformuleze problema ordinii internaționale și a justiției din alte perspective (Roberts, 2003). Una dintre cele mai promițătoare tentative pare a fi doctrina mai recent elaborată a „păcii juste”. Conform acesteia, pacea poate fi stabilă dacă două sau

[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]