19,920 matches
-
cercuri”, punându-se în fond problema sprijinirii de către partea sovietică a eforturilor cercurilor de opoziție din România. „Aceste informații - conchide Medvedev - erau raportate de mine lui Gorbaciov. Hotărârea era să nu le dăm răspuns”. Replicând atât celor care l-au acuzat de „trădarea prietenilor”, cât și celor care l-au învinuit că a fost „prea tolerant față de activitatea lui Ceaușescu, Honecker, Jivkov și Husak, care și-au adus propriile state la marginea catastrofei”, M. Gorbaciov subliniază: „resping ferm aceste acuzații. Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ambii episcopi clandestini; Iosif Waltner, directorul Cancelariei Episcopiei de Timișoara; Ioan Heber, secretarul aceleiași Episcopii, „recrutați de către serviciul de spionaj al Vaticanului”. Din lot mai făceau parte doi cetățeni italieni, Eraldo Pintori și pr. Pietro Ernesto Clement Gatti, ultimul fiind acuzat de apartenență la „serviciul de spionaj al Vaticanului” și de faptul că “începând din octombrie 1950, a primit și transmis în străinătate, respectiv serviciului de spionaj al Vaticanului, prin intermediul curierului diplomatic al Legației Italiei din București, mai multe scrisori de la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și greco-catolică) recunoscută de Vatican era decapitată. „Singura atitudine în acord cu poziția Sfântului Scaun este cea a mons. Schubert”, scria în 1951 mons. Domenico Tardini Capitlului din București, într-un moment când episcopul clandestin invocat era deja arestat și acuzat că ar fi preluat de la Gerald Patrick O’Hara „agentura de spionaj organizată de Nunțiatură pe teritoriul RPR”. Succesorul lui Joseph Schubert, ca locțiitor de episcop, Hieronymus Menges, va fi și el arestat în 1952. Autoritățile comuniste i-au înlocuit
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
agită problema greco-catolicilor. Când a fost primit de președintele Gheorghe Nenciu, a pus problema așa: «ân chip neoficial, particular, ca un act de umanitate, vă rog să-mi permiteți să iau contact cu un episcop greco-catolic. Aceasta fiindcă greco-catolicii au acuzat Vaticanul că i-a părăsit și nu se interesează de ei». Aici sunt două aspecte: unul personal - prezentat tactic în discuții și altul instituțional (al Vaticanului) de largă strategie (cu implicații interne și externe de mare întindere în timp). Cine
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
comunist. De la Revoluția ungară din 1956 la Consfătuirea de la Moscova din noiembrie 1957 Pentru conducerea PMR, anul 1956 se desfășurase sub spectrul dezintegrării lagărului socialist și al pierderii controlului intern din cauza unei destalinizări excesive. Ridicând zăgazurile liberalizării în februarie 1956, acuzând falsitatea și teroarea regimului instituit de Stalin, N.S. Hrușciov privise, de fapt, spre trecut, fără a oferi un nou model de construcție socialistă și nici o perspectivă clară asupra relațiilor cu țările de democrație populară sau a raporturilor Est-Vest. Criza care
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
conducerea „cercurilor agresive ale puterilor imperialiste”. Aprecierile asupra politicii interne a guvernelor ungare, în special a celui condus de Imre Nagy, aveau însă ample conotații specific românești. „Greșelile” liderilor comuniști maghiari semănau în mod izbitor cu acelea de care fusese acuzată Ana Pauker în momentul îndepărtării ei, în 1952, precum și cu acelea de care erau învinuiți Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi, acum, în iunie 1957: deschiderea largă a porților partidului comunist și transformarea acestuia în partid de masă, „grave încălcări ale
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
staliniști” și „nestaliniști” (considerată o formă de amestec în treburile interne), identificarea lagărului socialist cu un bloc militaro-politic, reducând relațiile dintre statele socialiste „la simple reguli ale coexistenței pașnice” și scoțând din calcul internaționalismul proletar. Mai presus de toate erau acuzate încercările de a pune sub semnul întrebării unitatea lagărului socialist în frunte cu URSS, necesitatea și rolul acestuia. Potrivit cercetătorului britanic Maurice Pearton, iugoslavii au reacționat cu înțelegere la aceste luări de poziție, considerate „retorice”, din care lipseau atacurile personale
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
teza expusă de Mao, potrivit căreia, în cazul unui război nuclear între cele două lagăre, victoria va aparține lagărului socialist, chiar dacă se va solda cu uciderea a aproape jumătate din omenire, deoarece avea o populație mai numeroasă. Sovieticii îl vor acuza ulterior pe Mao de cinism, incitare la război, atitudine periculos de ușuratică, provenită din neînțelegerea de către liderul chinez a implicațiilor unui război nuclear, din moment ce el considera armele nucleare niște „tigri de hârtie”; chinezii vor răspunde că era vorba doar despre
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cu Iugoslavia „revizionistă” au contribuit la transformarea Ungariei într-un punct strategic important în planurile militare ale Kremlinului. După procesul lui L. Rajk și al tovarășilor săi din septembrie 1949 de la Budapesta, în cadrul căruia activiștii mișcării comuniste ungare au fost acuzați de activitate antistatală, în folosul „clicii lui Tito”, granița iugoslavo-ungară a devenit arena concentrării unui mare număr de unități și de tehnică militară, astfel apărând pericolul real de transformare a războiului psihologic într-un conflict militar cu urmări imprevizibile. Abia
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
se auzeau și din interior, mai ales din partea formațiunilor aflate la stânga eșichierului politic. Cu toate acestea, până la începutul lunii martie 1945 arestările nu au cunoscut o extindere deosebită, ceea ce avea să stârnească criticile sovieticilor în dese rânduri, autoritățile române fiind acuzate că îi protejează pe cei din extrema dreaptă. Abia instalarea guvernului Groza avea să ducă la luarea unor măsuri energice contra Mișcării Legionare, vizându-se distrugerea acesteia, cu sprijinul NKVD. în contextul bombardamentelor aeriene din 1944, în România se operaseră
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în noaptea de 27/28 februarie, câțiva militari sovietici fiind răniți în aceeași zonă și în aceeași noapte. Sovieticii nu puteau fi indiferenți la atacurile împotriva lor, având un interes direct în depistarea celor care li se împotriveau. Ei au acuzat autoritățile române (e vorba despre guvernul Rădescu) de „nepedepsirea sistematică a legionarilor și a altor agenți fasciști din România care și-au făcut aici cuiburi solide și care țineau legături regulate cu organizațiile fasciste din Germania”. Mai multe rapoarte cu privire la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fost dusă la Divin (Cehoslovacia), unde se afla comandamentul Armatei a 40-a sovietice, fiind arestați atât ei, cât și însoțitorii lor. Autorităților române nu li s-a dat nici o explicație privind motivele reținerii celor doi generali. Generalul Avramescu era acuzat de complicitate la trecerea de partea inamicului a ofițerilor din armată, iar șeful său de stat-major, generalul Dragomir, învinuit de tăinuirea actelor față de comandamentul sovietic. Pentru a completa imaginea operațiunilor represive ale sovieticilor, menționăm că în zilele de 2-3 martie
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ocupate de sovietici, lucrurile evoluează după programul stabilit [...]. în România, lucrurile sunt deja mai avansate. Acolo, activitatea Gărzii de Fier seamănă groază și provocări, iar sovieticii profită de asta pentru a rade totul. Se vorbește de insolența fascistă și sunt acuzați de acest păcat, capital, în jargonul sovietic, politicienii români care ar vrea, înainte de toate, să facă front comun cu englezii și americanii. Este adevărat că nu li se răspunde cu aceeași monedă, mai ales la Londra. Englezii sunt acum prea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care toată lumea îl cunoaște, mai întâi profesor universitar în Olanda, astăzi revenit în țară, foarte activ în mediile culturale și editoriale. După 1948, aproape toți membrii familiei mele trecuseră prin închisori. Bunica din partea tatei și mama mea, de exemplu, fuseseră acuzate de spionaj în favoarea englezilor, dat fiind că, foste proprietare de păduri, avuseseră niște contracte, pe vremuri, cu firme englezești care cumpărau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate și trebuia să se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai activi participați la activitatea exilului, Mircea Carp, susține că „românii din exil, din refugiu, din emigrație și-au strâns rândurile regional, continuând să ducă independent lupta de lămurire a opiniei publice”. însă nu numai sfera activității politice a fost acuzată de lipsă de unitate, ci exilul în ansamblul său, în multe dintre lucrările cercetate, acest aspect dobândind valoare axiomatică. Astfel, Traian Filip, evocând calitatea literaturii din exil, afirmă că „luptele dintre diferitele grupări nu sporeau conștiința artistică, ci doar vrajba
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
că „am venit în America în anul 1965, după ce am făcut 16 ani de închisoare politică în România, și eram amenințat să fiu iar arestat”. Altcineva, plecat din țară în 1972 și ajuns în America un an mai târziu, după ce acuza imposibilitatea de a călători și de a se informa, conchidea că, „din punct de vedere intelectual, mi se părea că am un capac pus deasupra. în plus, resimțeam acut lipsa de libertate. închistarea societății, existența anumitor legi și reguli rigide
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
studiul «cazului» românilor-americani au valoare pentru alcătuirea modelului de dezvoltare a națiunii americane în întregul ei”. Un neamerican, adică un englez, căruia i s-a decernat însă titlul de cetățean de onoare al SUA, deci unul care nu poate fi acuzat de un eventual parti pris, releva, fără complexe, că „trei sferturi din populația care se aude atât de des salutată ca formând marea «națiune americană» descind din imigranții din Asia și Africa și, mai ales, de pe continentul european. Au adus
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
acela întreprins de Marile Puteri pentru a-l determina pe N. Vogoride să ia de la capăt procedura de alegere a Divanului ad-hoc. Administrația Clinton, care, până atunci, fusese un aliat al lui Berisha, a început să-l critice cu vehemență, acuzându-i comportamentul autoritar. Revolta înarmată din martie 1997 a izbucnit nu atât din cauza crahului produs de jocurile piramidale, cât ca reacție la perspectiva de a-l avea pe Berisha încă cinci ani, pe baza celui de-al doilea mandat prezidențial
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a conlucrat extrem de util cu PRM, PUNR, iar membri marcanți ai guvernelor postdecembriste participaseră activ la campaniile de reabilitare a mareșalului Antonescu. Chiar în timpul campaniei electorale din 1996, Iliescu și partidul său au recurs la aluzii antisemite, Petre Roman fiind acuzat că „nu are rădăcini în tradițiile românești”. De asemenea, mai mulți membri ai PSD (PDSR) și-au afirmat deschis simpatia pentru dictatorul român, printre care Adrian Păunescu și Sergiu Nicolaescu (și exemplele ar putea continua), primul - trâmbițat poet de curte
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și colaboratorii săi s-au jucat pe degete cu fidelitatea față de partid ne face să credem că adevărata frustrare a stat de partea Securității. Acest lucru ni-l spune și un document chiar din volum. în acest material, Securitatea este acuzată că acțiunile ei au drept rezultat întărirea credinței creștine. BOR, de exemplu, prin glasul patriarhului Justinian oferă Securității un alt tip de frustrare; Justinian Marina rezolvă incompatibilitatea dintre materialismul dialectic și doctrina creștină, afirmând: „De aceea haideți să fim cinstiți
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
este surprinsă de „sursa Apollo” ca fiind foarte nervoasă, are loc o anchetă în care vinovat e găsit șoferul Poenaru, șeful garajului patriarhal. De ce? Tocmai pentru că acesta fusese angajat chiar de către Justinian Marina. Astfel, prin transfer simbolic al vinovăției este acuzată o persoană care făcea parte din anturajul patriarhului. în acest fel răzbunarea este considerată îndeplinită, iar onoarea spălată. Toată această comedie de prost-gust poartă totuși un mesaj destul de limpede: frustrările camarilei lui Dej erau reale. Patriarhul acționa ca un agresor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
prin încadrarea sa cu agenți sovietici pe care îi cunoscuse în detenție, și discreditându-și adversarii. Dej și-a construit legitimitatea pe supralicitarea participării la lovitura de stat de la 23 august 1944. Hotărât să-l înlăture pe Foriș, l-a acuzat de trădare. Față de Pătrășcanu nemulțumirile lui Dej erau generate de popularitatea lui crescândă și de poziția lui de intelectual, ceea ce îl făcea stimat între ceilalți oameni de carte din partid. Cu toate că Dej și alți lideri comuniști au jucat un rol
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
unde a participat și o delegație a PMR, din care făceau parte atât Dej, cât și Miron Constantinescu). La București, ca armă pentru obținerea puterii, cartea destalinizării a fost jucată de Miron Constantinescu și Iosif Chișinevski. Cei doi l-au acuzat pe Dej de stalinism, însă aveau să piardă lupta cu prim-secretarul PMR. Ei nu erau impulsionați de un antistalinism care să ducă la o reală destalinizare, ci urmăreau exploatarea contextului pentru a-l îndepărta pe Dej de la putere. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
stricat „utilaje sovietice” la Canal, deși acestea au ajuns în România defecte, după ce au fost exploatate ani buni în construcțiile „Marelui Frate” (pp. 141, 182). Chiar și un copil care culege de pe câmp un „snop de grâu” (p. 189) este acuzat de sabotaj. Această mărturie cutremurătoare ne face să privim mai cu detașare pedeapsa cu „cinci zile de izolare” pentru un deținut care a jucat „singur șah (construit din pâine)” (p. 357). Tragice erau și episoadele împușcării unor chiaburi (pp. 212-228
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
și mizerie, dar primejdioase întrucât, spunea Boris Suvarin, conține „atâtea greșeli voite, ca să nu spunem minciuni... încât mai totul ar fi meritat să fie rescris” (p. 96). Printre disidenții autentici Monica Lovinescu îi menționează pe Iuli Daniel și Andrei Siniavski, acuzați în „primul proces de opinie din Uniunea Sovietică din pricina atmosferei în care s-a desfășurat: o renunțare parțială la stalinism, o grupare embrionară a unei părți din intelighenția sovietică, o timidă liberalizare, pentru că inculpații au pledat nevinovat. Și prin reacțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]