17,219 matches
-
Mă îngrozesc cînd îl văd cum își freacă apoi palmele ca să dispară umiditatea. Îmi imaginez că apoi va deschide o ușă și după aceea o voi deschide și eu. Brr! Deodată, de pe panou dispare scrisul. Ne uităm unii la alții. Alergăm la panoul general. Zborul nostru are scris cu roșu CANCELED, adică anulat. Ne uităm unii la alții. Unii înjură. Mă iau după ei (iertați-mă!) și mișc mărunt din buze. Mergem spre biroul de informații. Amicul de acolo nu știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
destul. Mai casc gura la vitrine să treacă timpul. Privesc tabloul și... surpriză. Zborul este la terminalul A, poarta 42. Micul nostru grup se amestecă cu celălalt care avea locurile rezervate pentru acel zbor. Din nou șoc. Se schimbă poarta. Alergăm la panoul general. Poarta 15. Bătrînii asiatici sînt mai cocîrjați. Ora plecării trece. Sîntem tot mai nervoși. Un imbecil aflat la poartă nu discută cu noi. În sfîrșit, la ora 17 vine echipa pentru îmbarcare. Ne anunță că va prelua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
soi de pîrîit și atletul hoț s-a izbit secerat de pămînt. Ortiz și-a dat seama că-i foarte grav. Îi ridică ușor capul și-l pipăie. Da, fractură gravă. S-a înfundat osul, poate muri în cîteva secunde. Aleargă la stradă. Face semn disperat la mașini. Nu oprește nimeni. Se așează în față, dar era cît pe ce să-l omoare. În sfîrșit, vede un polițist pe motocicletă. Acesta oprește. Am omorît un om... un hoț, ajutați-mă să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ce era vopsea lucea de-ți lua ochii. Iar sus, în șa, trona Héctor, care mișca tacticos pedalele și privea pigmeii din jur cu măreție și simpatie. Copii se uitau la dulcea minune cu admirație și, mai ales, cu jind. Alergau după el cîtiva metri și apoi se opreau să vadă zborul acelei mașinării imaginate de un orisha (zeu) inventiv și puternic. La Habana n-are pante mari și un biciclist plutește fără efort pe străzile nu prea intens circulate. Copaci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să-i sperii, răcnind nefiresc de tare: Mă, bandiților, măăă! În românește, dar ei au înțeles. Primul se aruncă din înaltul gardului în stradă. Dar cel cu punga, în care era recolta, cade lat, surprins total. Se ridică apoi și aleargă spre gard. Ajuns la gard, se cațără, dar este încurcat de pungă. Eu strig: Stai, stai, mă, banditule! Urcă precipitat și cînd era sus de tot, punga se rupe și recolta cade înapoi în grădină. Eroii ies din scenă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
O pun pe cap. Se oferă și vînzătoarea s-o îndese. O apasă cu foc. Pălăria pîrîie pe la îmbinări, dar tot nu merge. Așteptați puțin, mă roagă politicos. Fuge la un alt vînzător de pălării. Vorbesc între ei, caută și aleargă cu o pălărie în mînă. Aceasta este cea mai mare care se face în Cuba, spune cu un ton ciudos. O încerc, o îndesăm, o sucim și o răsucim, dar pălăria se dovedește a fi... prea mică. Vînzătorul vecin vine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai mult forțat decît firesc. Mă uit în oglindă. Cam moșnegit la față. Dar dantura? Casc gura. Hm, merge. Încă sînt toți acolo, mai plombați, mai cîrpiți, dar sînt. Mulțumesc doctorului Păruș. Deschid robinetul de apă. Fîss, fîs, apoi tace. Alerg jos, deschid capacul de la tancul cu apă. Gol, gol, ca o sticlă din containerul de gunoi. Ce s-a întîmplat?! Toți își dau cu părerea. Rafael a udat grădina din rezervorul cu apă. Strîng din dinți. Avem apă minerală. Merge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
se aude un iu, iu de două ori. Apoi tace. Insist și se mai aude un i... pauză... u... și gata. N-are cine să mă împingă și apoi nu doresc să mă dau în spectacol. Mă uit la ceas. Alerg și sun la serviciu. Țîr, țîr... Nu, nu răspunde nimeni. Un taxi, asta-i salvarea. Sun și o voce incoloră îmi spune să aștept la poartă. Nici bine n-am ieșit pe poartă și vine taxiul. Prompți, dom'le, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cît pot cu spatele mai spre pereți. Reuniunea se încheie, este bine, sînt mulțumit. Plec cu un nou tic nervos. Trag haina la spate. A venit costumul și mașina. Deja s-a pus o baterie nouă. Ce frumoasă este viața! Alerg la dejun, întîrzii puțin. Se servește supă cu niște linguri mici, mici de tot. Ridic lingura neatent și supa se revarsă în farfurie. Stropi grei sar pe cravată. Pe cravata mea albăstruie, dar și pe costum. Puneți un pic de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din piscină. Înghit apă, tușesc, dau din mîini și din picioare disperat. Simt că m-a cuprins panica și încerc să mă domin. Eram conștient de pericolul real și de consecințele unei frici nesăbuite și nejustificate. Ies din piscină și alerg pe margine să văd arătarea. Dumnezeule, era un păianjen enorm, o tarantulă cred, care avea diametrul cam de 12 cm. Cred că o rafală de vînt a dus-o în piscină și de acolo nu mai reușea să iasă. Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
voi desființa Ambasada de la Havana. Ce ne trebuie nouă, românilor, ambasador acolo? Hopa, îmi zic. Am descoperit, finul a fost cam cîinos cu mine și uite, îmi vrea răul. Deci, ăsta va ieși primar. Nu pot dormi. A doua zi alerg la omul meu, foarte agitat și aproape gîfîind. Îmi zîmbește amical. Ai aflat? Da. Dar este o nenorocire. Cum pot să împiedic să se îndeplinească oracolul? O, este foarte greu. Am mai încercat de două ori însă n-am reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
îndelete. A naibii zăpușeală! Stau cu ochii pe ușa mare și larg deschisă. De acolo...berea rece, condens pe paharul imens, viață. Pescărușii au dispărut. De ce? Doar pe sus, pe unde au ei treabă, mai este vînt. Uite, un norișor aleargă bezmetic. Întîi spre nord, apoi spre sud. Complet în derută, dar nu-și face griji. În fond, n-au nici o treabă toată ziua și chiar toată noaptea. În zare se vede o bărcuță. Treaba ei. Nici ea n-are grija
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
întreabă partea toropită de căldură. Păi, cînd ajungi acasă, ce ai în frigider? Ce am? răspund ilogic. Ei, în ușă, acolo, jos, în frigiderul mare... Da, bere, multă bere, rece, rece tare... Ei, ce zici? Tragem o fugă acasă? Tragem, alerg, fug, chiar acuma! Mă scol și mă îndrept spre mașină. Cu pas decis, ferm. Cînd ajung la poartă, mă mai uit încă o dată la ușa aia mare, deschisă larg. Nervii sînt întinși la maximum. Intru în mașină. De fapt, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și spunea de fiecare dată : bă, eu vă dau mingea, da‟ să fiu ales primul la echipa ieșită la bătaie. Și era ales. Deși nu strălucea nici în atac - dădea de multe ori cu bățul pe lângă minge -, nici la fugă - alerga ca un cocostârc împiedicat - și nici la prins mingea în apărare. Care nu încăpeau la hoină, jucau bunghii. adică nasturii. (nu era complicat, dar mai greu de descris). Sau jocul cu banul la perete. Care era întradevăr mai atractiv. Se
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
al efortului mântuitor, nici demagogia marxistă a muncii înțelese ca emblemă a umanității. Dar nici nu dormi tează mediteraneean, la umbră. Și, chiar dacă nu muncesc în sens tradițional, sunt activi: „se descurcă“, fac aranjamente, „se află-n treabă“, „au de alergat“. În ce mă privește, sunt îngrijorat mai curând de contrariul: când văd cum arată ziua de lucru a unui tânăr de azi, mă întreb care mai poate fi bilanțul lui de viață. Activitatea lucrativă asfixiază în asemenea măsură intervalul diurn
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
asupra binelui public și, prin aceasta, și asupra binelui tinerelor generații. Ceea ce face din bătrânețe o ocupație permanentă (a full-time job), din care nu ieși niciodată la pensie.“ „A fi bătrân e o aventură. Să ieși din cadă și să alergi la telefon, sau pur și simplu să cobori câteva trepte implică tot atâtea riscuri ca o călătorie prin deșertul Gobi călare pe o cămilă. Altădată, când ne ajutau picioarele, coboram scările rapid și eram de în dată la ușă. Acum
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pretutindeni. Și îi plac toate. O altă categorie e aceea a cititorului specializat. Nu mai citește de mult pentru plăcerea proprie. Trebuie să se țină la curent cu progresele domeniului său, drept care despoaie toate periodicele care îi vin la îndemână, aleargă pe internet, se spetește căutând să facă rost de monografiile cele mai proaspete. Candidă și, în fond, recomandabilă e lectura sistematică: se fac liste de cărți „obligatorii“, pe autori sau pe teme, și se trece la lucru, cu creionul în
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
pe care îl înțelege numai pe jumătate și pe care îl uită de îndată ce l-a citit. O singură „mișcare“ e încurajată de statul la televizor: cea mijlocită de telecomandă. O invenție genială pentru a combina somnolența cu nerăbdarea. Stai și alergi. Posibilitatea de a tatona indefinit devine incapacitate de a te fixa. Te uiți și nu vezi. Te uiți cu degetele, ca într-un suprarealist exercițiu de lectură Braille. Televizorul se întoarce, paradoxal, împotriva lui însuși: toate programele devin simultane și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
a trebuit luat de la început. Între anii 1945-1952 am urmat Liceul « Eudoxiu Hurmuzachi ». Aviația era visul vieții mele și de câte ori auzeam bâzâind un avion lăsăm totul baltă și-l urmăream în înaltul cerului până dispărea sau daca ateriza prin apropiere alergăm într-un suflet și-l admirăm. Pe pilot îl considerăm un om cu calități deosebite, un erou. De câte ori intrăm în discuție cu ei se minunau de cunoștințele mele. Știam avionul de la vârful elicei până la coadă, pilotajul, aparate de zbor și
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93320]
-
dacă în 2005 nu ar fi decedat soția după 47 ani și câteva luni de căsnicie. Am pierdut un prieten și nădejdea mea. Până la 71 de ani am fost un om foarte sănătos, n-am știut de oboseală și am alergat și lucrat orice, atunci am ridicat un motor și de aici a pornit totul. Acum mă deplasez prin casă și în curte cu ajutorul a 2 bastoane. Mai vine la sfârșitul săptămânii fiica mea, care aduce și face de toate, îl
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93320]
-
internă doar; lupul dacic a ajuns la loc de cinste pe chiar friza monumentului triumfal de la Adamclisi... Lupul duce o viață grea; poate de asta albește la bătrânețe, dacă o ajunge... Cei chiar 70 km pe care trebuie să-i alerge Într’o singură noapte Îi cer hrană cât unui om care muncește din greu: până la 4.000 kcal. Și, chiar dacă-și completează hrana și cu cadavre - alt rol benefic, acela se “sanitar” - un lup are nevoie de o „moșie“ de
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pe om. În fond, se zice că este „chipul și asemănarea“ cuiva cu D mare... Chip și asemănare cam imperfectă din unghiul subiectului, ori prototipul nu-i nici el mai dihai, strecor eu pisicește... căci suntem destul de leneși. Poate pentru că alergăm pe două picioare. Corect, căci cu 6 picioare furnica fuge mai repede, dacă-i raportăm dimensiunile... Dar mi-aduc aminte de tot bipedul struț, dar pasăre, care nevând de ales ca ramură evolutivă Închisă, salvată doar prin diversificare/exacerbare a
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
titluri de proprietate, Își instituie propriul teritoriu, peste granițele cadastrale, pe care și-l dispută cu alți câini dar, atacând mai mult sau mai puțin demonstrativ pe proprietarul biped, obține uzufructul: oase ori pâine, pentru care nu mai trebuie să alerge. Dar dacă acest „tribut“ e de fapt ofranda pe care am cam uitat s’a aducem pe altarul Naturii, silind-o să și-o ia singură? Doar e „ale sale dintru ale sale“... Oricum, românul are o vorbă, când amintește
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
să-ți primească banii. Cum spui tu, birul pe bir. Dar, ca să scapi de umilință, fă și tu ca alții: Cere oricui vrea să te răsplătească nu o plată, ci un dar. Ai văzut vreun cerșetor la fisc? Și așa, alergând și după tărâță - birul la bir -, zapciul va scăpa din mână și făina - birul... „Meridian“, 10 august 2001, ora 12,52 38. „Crucea“ Iartă-mă, Cristi, dar de multe ori nu te Înțeleg. Și, În genere, pe voi, oamenii. Poate
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
atenție. Asta se cheamă bionică, iar soluțiile Naturii sunt cele mai bune, chiar dacă aparența e alta. Ca, de pildă, voi Înșivă vă sunteți cel mai bun vehicul, care merge oriunde, cea mai sofisticată mașină fiind cu totul primitivă. Că aceea aleargă cu mult mai repede, e o falsă percepție, un exemplu că nu de viteză aveți nevoie: multe mașini am văzut În șanț, nu și oameni; nu vă grăbiți contrazicând, căci acolo ajung bețivii, altceva adică. Vă puneți vouă Întrebarea cum
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]