16,567 matches
-
mulți ani stăteam sub acoperișul părintesc. Era o experiență ciudată să mă întorc în recent nefamiliara casă, în acea suburbie care era jumătate oraș, jumătate sat și să-mi petrec multe dimineți stând la biroul din vechiul meu dormitor, privind peisajul care fusese odinioară întreaga măsură a experienței și a aspirațiilor mele, în timp ce mama rămânea la parter, încercând să-și găsească vreo treabă sau să completeze cu solemnitate unul dintre numeroasele careuri de cuvinte încrucișate din reviste sau ziare de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Nu mai condusesem de secole. Din fericire, în sudul Londrei nu era cine știe ce trafic, și în afară de o atingere la mustață cu un Sierra roșu și o ciocnire violentă de marginea unui sens giratoriu lângă Surbiton, am reușit să ieșim în peisajul rural fără incidente grave. Fiona se oferise să conducă, dar nici n-am vrut s-aud. Poate a fost o prostie din partea mea, pentru că se simțea (și arăta) mai bine decât arătase de câteva săptămâni și cred că eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mărturisi cuiva deveni brusc puternică. Sunt foarte îngrijorat, abia așteptam să-ți spun. Am încercat să aflăm câte ceva de la doctori, dar durează de luni de zile: febră, transpirații nocturne, dureri de gât cumplite. M-am gândit că o schimbare de peisaj i-ar prii - înțelegi, aer de mare, chestii de astea. Nu se plânge niciodată, dar ne-a terminat; și dacă se dovedește a fi ceva grav, nu știu cum o să fac față, zău nu știu. — Ce să zic? Norman oftă, își abătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ne-am adresat decât câteva vorbe mergând spre mașină. În drum spre casă, nedorind să pierdem ultima jumătate de oră de lumină, am sugerat o plimbare pe South Downs. Am mers braț la braț, îngropând în tăcere divergențele, într-un peisaj care ar fi fost atrăgător într-o zi însorită, dar acum, fiind frig și începând să se lase întunericul, părea sterp și amenințător. Fiona părea foarte obosită. De fapt, eram uimit că reușise să reziste atât și nu m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să ne întrerupă circulația și a ei este să se asigure că suntem morți de la gât în sus. Și uite-așa, ei stau acasă și se îngrașă din dobânzi și noi, iată cum stăm. Afacerile noastre eșuează, slujbele noastre dispar, peisajul rural se sufocă, spitalele se prăbușesc, casele noastre trec în proprietatea altora, corpurile noastre sunt otrăvite, mințile noastre se blochează, întregul spirit al țării este strivit și se luptă să respire. Urăsc familia Winshaw, Fiona. Uite ce ne-au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ar fi greu de stabilit la cincizeci de ani după eveniment, dar dovezile începeau să sugereze că acuzațiile cele mai grave ale Tabithei despre fratele ei și trădarea lui din timpul războiului erau foarte aproape de adevăr. În timp ce trenul gonea prin peisajul cenușiu, învăluit în ceață, lui Michael îi era tot mai greu să se concentreze asupra acestei dileme. Puse cartea jos și privi în gol pe fereastră. Vremea nu prea se schimbase în ultimele două săptămâni. Exact într-o asemenea după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
coaliție țintind vastul arsenal al lui Saddam. Nu avem nimic cu poporul irakian. Rugați-vă pentru siguranța nevinovaților prinși în acest conflict. Nu se va termina niciodată nebunia? Michael stă în cabina hidroavionului, întinzându-și capul în față ca să vadă peisajul din sudul Yorshire-ului desfășurându-se sub el Pilotul, ricându-se în scaun, fredonează un cântec: Vâslește, vâslește, blând, barcă, pe râu. Vocea pilotului pare neobișnuit de subțire și de melodioasă. Lumea nu mai poate aștepta. Avionul începe să urce abrupt. Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
al Domnului Preaânalt, pogoară în vârful ceasului defect de lângă rondul de nisip. Un scrânciob, trei sârme care ies din pământ ca niște plante științificofantastice și mosorul uriaș rămas de la ora de lucru manual a regiei naționale a energiei electrice completează peisajul cu stâlp verzui unde stă ghemuit, fâlfâindu-și aripile sale uriașe, aurii, stăpânul depărtărilor. Ghemuit în vârful ceasului, cu obrazul în mâini și vârfurile ascuțite ale celor șase aripi desenând universul, zâmbește. Cât timp stă el așa zâmbind peste oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bolizi albastru-petrol care străpung oficial înserarea. Alături de el, un oficial al Ambasadei Marilor State la București, iar pe bancheta din față, alt oficial, de-al locului. În automobil e tăcere, ceața de afară neîngăduind nici un comentariu cât de cât al peisajului. Localnicul bănuiește sau își închipuie parcul înghețat pe lângă care trec, întunericul și liniștea în care tainice penelope brodează dantelăriile de brumă care mâine dimineață vor pieri prin același farmec spiridușesc. Câtă ghidușie, îi trece prin cap oficialului de pe Dâmbovița, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
înfățișând-o mititică și netedă, asemenea urechilor de cauciuc montate pe maimuțoii de pluș care fac atâta plăcere fetițelor. Tot în ureche se șoptesc vorbele-caramel, specialitatea seducătorilor, efect garantat. Undeva în creierul victimei, un baraj se rupe și apele inundă peisajul, dar e aproape sigur că nici unul nici cealaltă nu au habar care ingredient anume provoacă breșa. Ești a mea, îi spune Alexandru Iuliei, aflați amândoi într-un pat șubred într-o mansardă prin al cărei luminator se vede o bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
verde și adânc; un stol de ciori despică privirea, în lumina trandafiriu-cenușie. Străbătând câmpia care se adâncește în fund de căldare la orizont, pe drumușorul cenușiu de asfalt găurit, autobuzul mititel și roșu ca o vacă a Domnului pufăie prin peisajul nemărginit către capătul liniei. Dar autobuzul merge încet, nu se poate face nimic, chiar dacă șoferul, scăpat acum în linie dreaptă, gonește spre pauza de zece minute dintre două parcursuri. A trecut de ultimele bordeie de la mahala, de câinii cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
adunase pe suflet, așa cum un boxer se duce-n munți să se-antreneze ca să scape de grăsimea de pe trup. Ei Îi plăcuse ideea. Zicea că-i Încântată. Era moartă după tot ce era interesant, tot ce presupunea o schimbare de peisaj, oameni noi și lucruri plăcute. Și el se iluzionase la un moment dat că-i revine voința de-a munci. Și acum, dacă totul se termina așa, și știa bine că așa se termina, n-are de ce să se-ntoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mult mai comunii și mai puțin căliții cai. Cei mai mulți catâri morți pe care i-am văzut zăceau pe drumurile de munte sau la picioarele vreunei pante abrupte, unde fuseseră Împinși ca să se elibereze drumul. Păreau o imagine mai potrivită cu peisajul muntos, unde ești obișnuit cu prezența lor și unde păreau mai puțin incoerenți decât mai târziu, la Smyrna, unde grecii rupeau picioarele tuturor animalelor de povară pe care le aveau și le aruncau de pe chei ca să se Înece În apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
mari depozite ale memoriei, spusei, iar eu cred că geneza acestei memorii urcă sau coboară - pînă În părinți și dincolo, sau poate e anterioritatea altei vieți trăite cîndva, căci numai așa se explică ieșirea În conul de lumină a unor peisaje neîntîlnite vreodată și care simțim că nu sînt nici combinarea unora văzute altădată, locuri În care ne simțim la noi acasă, nemaiputînd reconstitui dacă am trăit acolo cu adevărat și cînd, dar, oricum, făcînd parte din ființa Însăși. - Naiba știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
eu și Ana stăteam lungiți pe verdele acela de vară, neștiutori, cu soarele În față, se auzeau broaștele În micul iaz comunal, satul nu aducea nici un zgomot, iar sora Anei nu era acolo, și iată că după douăzeci de ani peisajul rămăsese neclintit. Eu nu-mi dădusem seama, dar pentru ea timpul luminase neîncetat fiecare amănunt al acelei lumi, cu intensitatea avută, căci se mai Încălzea Încă la soarele uitat despre care Începu să pomenească cu vioiciune. Fiica Anei - și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nici un cuvînt ca să nu te deranjez. Suntem Învinși amîndoi, dar sunt cu tine”. „N-am știut niciodată!”. „Nici n-ai fi putut să știi! Acum da, pentru că-ți vorbesc și mă vezi”. „Ce iarnă frumoasă!, exclamai, ce copaci sclipitori! Un peisaj ca din altă lume. Este minciuna cîtorva clipe, sau poate răsfrîngerea unei lumi externe, de care habar n-avem. Privind copacii aceștia, dar Într-un anume fel, am convingerea că i-am mai văzut o dată, de mult, nu știu unde. Suntem un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți se zăreau petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu malurile înzăpezite, pe care se zăreau niște urme. Erau urme de om. Ceva îi atrase atenția în stânga, aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sale și care era prețul pe care trebuia să-l plătească pentru a o atinge. Se înfioră, ca și cum s-ar fi aflat pe marginea unei prăpăstii pe care știa că trebuie s-o treacă. Își lăsă privirea să rătăcească peste peisajul estompat de fulgii deși. Velunda era aproape de el, mai aproape decât în scurtele apariții nocturne, când venea lângă el să-l sărute. Duse amuleta la buze. Alături, gladiatorul îl privea pe sub gluga de blană. Ochii îi străluceau pe chipul întunecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să-i facă loc lui Titus. Tăcuți, cei doi contemplară peisajul: câmpia imensă, care se întindea cât vedeai cu ochii sub cerul plumburiu și pe care se zăreau pete de zăpadă. Vântul spulberase ceața, iar în fața lor apărea, în lumina încă slabă, tabăra Legiunii Galbiana. Vedeau corturile dispuse în ordine, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în fața lui, în colibă - ultima colibă, ridicată lângă un stejar. Toată oboseala călătoriei avea să dispară și aveau să rămână doar privirea Velundei și felul în care ea îi trecea palma peste față, ca să-i dea energie. Valerius privi nerăbdător peisajul cunoscut; văzu cotul pe care-l făcea apa. Își desfăcu mantia la gât, căutând amuleta. O strânse în pumn. „Velunda“, gândi el. Chipul ei. Trupul ei, parfumul de verbină al pielii. Se gândi la riturile pe care Velunda le împlinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Illiria - Pannonia înainte de toate - se aliaseră cu Vespasianus, recunoscându-l ca împărat, iar acum pregăteau o insurecție. PARTEA A PATRA 33 Antonius Primus își opri calul lângă un copac. — Mai avem câteva mile, și am ajuns. Din vârful colinei, privi peisajul din fața sa. În lumina puternică de sfârșit de august - fusese o vară foarte călduroasă și secetoasă, în anul acela funest al războiului civil -, zări zidurile orașului Poetovium, cel mai frumos din Pannonia, ridicat pe malul de mizănoapte al Dravei. Râul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
numele ca și cum ar fi fost al unui zeu, într-un cânt ce se înălța spre cer împreună cu parfumul de tămâie. Toți își exprimau admirația pentru decorul din arenă și îi mulțumeau că-l construise. Se mai văzuse vreodată un asemenea peisaj, cu coline, râuri și copaci, în vreun amfiteatru? Poporul se întreba însă ce luptă putea fi demnă de un asemenea peisaj. Așezat la masa pe care Listarius aranja mâncărurile pregătite de el, Vitellius se întoarse spre Flavius Sabinus, căruia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își exprimau admirația pentru decorul din arenă și îi mulțumeau că-l construise. Se mai văzuse vreodată un asemenea peisaj, cu coline, râuri și copaci, în vreun amfiteatru? Poporul se întreba însă ce luptă putea fi demnă de un asemenea peisaj. Așezat la masa pe care Listarius aranja mâncărurile pregătite de el, Vitellius se întoarse spre Flavius Sabinus, căruia îi confirmase funcția de prefect al orașului și care stătea alături de el, cu o expresie îngrijorată. — Zâmbește... Noi, cei din pulvinar, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de o mișcare bruscă a platformei, dar, mai mult, de priveliștea ce se deschise în fața ochilor săi când platforma se opri. — Dar suntem în vârful unui deal! strigă tracul uimit. Jos se vedea amfiteatrul ce înconjura arena, transformată într-un peisaj cu coline înierbate printre care curgea un râu, cu tufișuri, copaci și pășuni. Dincolo de zidurile amfiteatrului se întindea Roma, cu strălucirea marmurei și casele cenușii cu trei niveluri din cartierele populare. Mai departe se vedeau câmpia încă verde și Mons
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]