17,663 matches
-
stăteam de vorbă cu Mircea Filip (colegul de facultate, Filip Leteanu, nu scriitorul) și nu mult după ce-i pomenisem numele, a apărut lîngă noi Sp.: arăta rău, încercănat, palid, cu o grimasă scîrbită, puțin aplecat de spate, înfrigurat. M-am despărțit de F. și am mers împreună cîțiva pași: el la o ședință, eu la redacție. „știi că au vrut să mă «lucreze»?” știam, dar am tăcut: n-am zis nici da, nici ba. S-a trezit tîrziu, mai bine zis
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
unul: „nu-i exclus ca la mijloc să fie și o «lucrătură» a lui Constantin Țoiu”. „Ce motive ar avea?”, l-am întrebat. N-a apucat să-mi răspundă. Ne-a salutat Ilie Boca. Discuția s a întrerupt. Ne-am despărțit și n-am mai reluat-o. *„Adie un vînt înmiresmat... / Rîzînd, glumind a și trecut viața”, cîntă Raju și Tanu, personajele din Prietenii mei, elefanții, film indian lung și cu de toate (o prăjitură cinematografică), la care m-am uitat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lui. „Trebuie să slujești unui singur stăpîn, lui Dumnezeu”, mi-a replicat el ferm. Cred că în privința abnegației, ca să nu zic habotniciei, nu-i prea trec prea mulți înainte. Mi-a mărturisit, îmbujorîndu-se, că în acești ani de cînd e despărțit, deși „a avut ocazia”, nu s-a atins de nici o altă femeie. „Cum aș fi putut să intru în altar și să pun mîna pe cele sfinte? Iar sîngele meu - a adăugat, nu fără rost - n-a fost sînge slab
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
că am putut să mă păstrez curat!” V.P. are ochii mici, dantură și veșminte de om care se neglijează, poartă o pălărie cu boruri largi, mai neagră decît sutana și o geantă veche, burdușită cu pîine și cărți. M-am despărțit de el cu un sentiment contradictoriu: de compătimire pentru inima sa îndărătnică, opacă, de admirație pentru cinstea sa sufletească, rară și în rîndurile cinului căruia îi aparține. *Am terminat de citit Călătorie la capătul nopții de Louis-Ferdinand Céline. E un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să-ți ții gura?” * Răspunsul lui Mihai la o anchetă a revistei „Dialog” (nr. 3/1979) despre anii de formare a tînărului scriitor a provocat replica lui D. Ignea, în ședința Asociației Scriitorilor din Iași. De ce? Pentru că M. nu se desparte de trecut rîzînd, ci acuzîndu-l. Ranchiuna sa e încă vie. Nu poate uita că a fost refuzat, cu anumite texte, de „Iașul literar”. Asta l-a obligat să iasă adesea în afara Dulcelui Tîrg. Și ori de cîte ori a reușit
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Aceste vorbe sînt, oare, numai o ofensă întoarsă, o reacție la criticile destul de aspre și repetate ale celor doi, care, în emisiunile lor de la „Europa liberă”, nu-l mai scot din „piosul cu duhul Pompiliu Marcea”? în centru, ne-am despărțit, el pornind să descopere Iașul, iar eu, împreună cu Trandafirii, plecînd în căutarea unei florării. *Va trebui să povestesc cîndva „micile umilințe infinitezimale” (Max Gallo) pe care le-am suferit în liceul militar, în școala de ofițeri, în facultate și după
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și întîmplat) din cauza vizitelor medicale sau a noilor referințe din dosar. Despre figurile malefice, obtuze și grotești de care m-am ciocnit mai bine de un deceniu: comandanți, profesori, colegi etc. Se va vedea atunci că am dreptul „să mă despart de trecut rîzînd” (un rîs nervos, în hî și ha, vorba poetului). *E locul să-l invoc din nou pe ghidul meu pentru aceste pagini: „Eu nu mă iubesc cu atîta zor și nu sînt legat și lipit de mine
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
altera pars... Am vizitat-o pe mătușa Marința. De data asta mi s-a părut bătrînă și obosită. M-a poftit în casă. Am trecut mai întîi prin tinda ticsită de obiecte vechi, fără importanță, de care refuză să se despartă. Camera în care locuiește nu arată nici ea mai bine; pereții sînt încă nevăruiți, fețuiala a început să se crape, aerul e vetust. Am cerut să ieșim afară, pe gang. De acolo am cercetat grădina. Florile au crescut dezordonat: un
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
3). *Alexandru Davila - scrie Ioan Massoff în Actorul de la miezul nopții (Ed. Cartea Românească, 1974, p. 275) - își păstra manuscrisele în „cele cinci lădițe de zahăr, din acelea de 25 de kilograme, cum erau pe vremuri. Bolnav, nu se mai despărțea de ele.” Stric, oare, efectul frazei dacă adaug că zahărul provenea de la Fabrica „Danubiana” din Roman? *„Scrisul meu nu este trotuarul credințelor la modă și al ideilor en vogue”, afirma Léon Bloy, teribilul pamfletar, atunci cînd principiile păreau a-i
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Păsărescu - aproape de pensie, Hîncu. Doar morarul din Urziceni era tînăr. *Nicu mi-a vorbit, înăbușindu-și un oftat, despre „zidurile groase ale singurătății”. Deși poate să pară nefiresc, în aceeași zi (o zi, în rest, anostă) dau peste două texte despărțite de decenii, dar mustind de aceleași nemulțumiri, străbătute de ideea de laisser tomber. Pe primul l-am descoperit dimineață, deschizînd la întîmplare volumul 30 de ani (ESPLA, 1960), amintirile Aristizzei Romanescu, nu la mijloc, unde ar fi trebuit (căutam informația
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cele vechi. *Prezentîndu-și scuze că n-a putut să-mi spună „La revedere!” după vernisajul expoziției lui Ion Sălișteanu (de fapt, eu am părăsit primul sala), doamna B. mi-a spus cu cochetăria ei rară, de sărbătoare: „Iar ne-a despărțit lumea!” M-am făcut că nu remarc nici nuanța ironică, nici pe cea afectivă (dacă o fi fost) a frazei sale. *Expoziția lui Ion Sălișteanu i-a încîntat pe mulți dintre cei prezenți la vernisaj, printre care și pe doamna
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un alt medic reputat prin tratamentele contra cancerului), „Bunicul” repeta după aproape fiecare frază: „Slabă speranță!...”, „Slabă speranță!...”, „Atunci, slabă speranță!...” Pentru aceste vorbe pocite, aproape că l-am urît!... *Privesc rafturile de cărți. De care dintre ele să mă despart? Simt că unele mă incomodează. Cînd aveam mulțime de proiecte de lucrări, toate îmi păreau necesare. Acum proiectele mele s-au restrîns la cinci (esențiale) și cîteva mai mici. Ar trebui deci să le rețin numai pe cele ce au
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
rupă: e monogam de felul lui, în plus firea țărănească nu-i permite să fie brutal. Un altul, golan, i-ar fi spus: «A fost bine cît a fost, acuma, haide, fă pași pe covoraș!» Dar el nu se poate despărți!” Ironiile ei sînt dublate de melancolie: „Nu pot arunca la canal 15 ani de căsătorie!” în ciuda celor întîmplate speră să-l readucă la sine: „Sînt muiere tare, pot să lupt”. Dacă va trebui, îl va amenința că o să-i ia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
gustului public” (despre care autorul crede că e mediocru și facil). Acum, odată încheiată răfuiala cu „obsedantul deceniu”, alte mari conflicte nu se întrevăd. Prinde contur o proză cu aluzii vizibile doar la microscop, mai curînd umoristică decît gravă. *Ne despărțea doar biroul. I-am văzut oboseala de pe chip. Și un ennui copleșitor, paralizant. Era ca luna la periheliu: fascinantă, dar în același timp greu de privit. „Nu mai lucrez nimic”, mi-a spus. „N-am chef, nu mai pot. Ca să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
am întrebat: „De ce nu-i spui chiar tu?” Ba tu, tu trebuie să-i spui - a insistat el −, pentru că tu l-ai sprijinit de-a lungul anilor să publice. Și, uite, el a ajuns mare... Din cauza lui trebuie să mă despart de nevastă-mea. M-a distrus...” A început să plîngă. Lumea așezată la ghișee a început să se uite curioasă la noi. Atunci l-am poftit afară. Pe drum a reluat însă, de nenumărate ori, aceleași fraze compuse din insulte
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
căci sînt dur!... Ha, ha, ha! Vrea să fugă din tîrgul ăsta, dar n-are unde!...”, se amuza sadic. Aveam senzația că am nimerit într-un „happening”. Uneori îmi venea să rîd, alteori mă emoționam de anumite vorbe. M-am despărțit de el la intersecția de lîngă Policlinică, sfătuindu-l să se ducă acasă și să fie rezonabil. „Sînt sigur că M. nu-și va părăsi familia; are un nume și are treabă aci”, i-am spus, intuind că asta îl
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cîteva pagini. S-a nimerit să fie Despărțirea de Goethe: o „poveste” scrisă de un gînditor, care curge lent, asta pentru că sînt narate idei: „în orice mare despărțire este un dram de nebunie, spunea Goethe. De ce trebuie totuși să ne despărțim de el? Din două motive. Întîi, pentru că a invocat și impus, cu extraordinara sa magie, mitul lui Faust, un erou care nu este al lumii noastre. În al doilea rînd, pentru că a contrazis, cu restul creației sale, același mit care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
se fotografiau cu steagul roșu în care”. Azi trebuie să stea la coadă pentru o pîine, și i-i jenă, pentru că lumea ar putea să-i reproșeze: „Uite unde ne-ați adus!”, or el nu se consideră vinovat. Ne-am despărțit. Pe drum, imaginea sa mi s-a clarificat. Mi l-am amintit din cîteva ședințe: era un „abonat la cuvînt”, cu treceri de la tonul inchizitorial la cel pompieristic. Sentimentul de frustrare îi vine - m-a lămurit un coleg de-al
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vecină, lucrător la miliție, străbate aleea pășind cu mîinile la spate și bătînd ușor cu palmele, așa cum a văzut el la televizor că fac, în filme, boierii. E cineva... * Uneori „un pahar în plus”, în loc să-i apropie pe oameni, îi desparte. Numai un intrigant, un amator de discordii, se poate ruga: „Dă-le, Doamne, un gînd, să mai ceară un rînd!” I-aud pe unii și pe alții văicărindu se că nu-i cutare și cutare. Cîți dintre ei însă n-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
să dezvolt un atare subiect. Ca și cum n-ar fi auzit spusa mea, privindu-mă trist, adînc, m-a întrebat: „Ce vină am că m-am născut în acest spațiu și că trăiesc acum?” în dreptul „lemnelor” lui Alexandru Huțanu ne-am despărțit, ea probabil ceva mai ușurată sufletește, eu umilit de neputința de a răspunde neconvențional la o asemenea întrebare. * Uneori sînt tentat să gîndesc și așa: „Dezvăluie-ți inima în viața de zi cu zi, acoperă ți inima în scris!” La
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
actualitate frapantă: șoptitorul, adică „bîrfitorul, intrigantul, turnătorul” și Cel îndoit la limbă, „duplicitarul”: „șoptitoriul și pre cel îndoit la limbă să să bleasteme, pentru că pre mulți, împăcați fiind, i-au pierdut. Limba a treia pre mulți au clătit și au despărțit pre ei den limbă în limbă și cetăți tari au surpat și casele celor mari au surpat. Limba a treia muieri bărbate au izgonit și le-au lipsit pre eale de ostenealele lor. Cel ce va lua aminte la ea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
hohotind, că „nenea Jean” refuză să admită că a îmbătrînit. „Nu mă simt în nici într-un fel bătrîn”, susține el. La rîndul ei, „tanti Nina” declară că nu se dă pe una de douăzeci de ani! „Dacă m aș despărți de Jean, mi-aș găsi imediat bărbat tînăr”, și ochii îi sclipeau ca la pisici noaptea. Astea sînt bravuri, i-am spus. În literatura română contemporană, cei de felul lui Jean au un precursor: pe G. Călinescu, care, în cuvîntul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o întoarcere spre viața dezideologizată. Doi tineri superbi (El: bogat, viguros, impetuos; Ea: săracă, inteligentă, rafinată), studioși, nereligioși, liberi de prejudecăți sociale se iubesc la modul total. După un (prea) scurt timp însă, moartea (fata se îmbolnăvește de leucemie) îi desparte. Ceea ce face cea mai puternică impresie e integritatea și integralitatea cu care se oferă unul altuia. Fără acestea, drama n-ar mai avea pregnanța pe care o are. Filmul place atît tinerilor, cît și vîrstnicilor: primii descoperă în eroii lui
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ne-am cunoscut atunci. Ulterior, i-am făcut o vizită la Iași, În str. Talpalari, lângă Piața Unirii. 115 Nu prea am spus doamnei Maria Mihăescu adevăratul motiv al plecării mele din Fălticeni. Părăseam ceea ce făurisem cu dăruire totală, mă despărțeam de profesorul și scriitorul V.G. Popa, om de caracter și de aleasă cultură. Paharul se umpluse Însă și nu mai puteam Îndura umilințele „colegilor”, conduși de diabolicul Man și sfătuiți de eminența cenușie Vasile Toporan - replică fălticeneană a lui 594
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
soare, pe care... dincolo nu-l vom mai avea. E mai bine aici! 116 Maria Mihăescu se cunoștea cu familia sculptorului Irimescu, Încă din tinerețe, fiind fălticeneni. Cred că este subiectivă. Dacă ar fi fost așa, maestrul nu sar fi despărțit cu atâta ușurință de lucrări - unele capodopere, pe care ar fi putut Încasa milioane de lei. Le-a donat orașului copilăriei, constituindu-se Într-o „Colecție de prestigiu european”, cum afirma și profesorul universitar de la Düsseldorf, despre care am amintit
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]