14,976 matches
-
în desfășurarea procesului, în cursul cărora părțile vor ocupa poziții diferite, iar în funcție de aceste poziții sarcina probațiunii va reveni când reclamantului, când pârâtului, după cum unul sau celălalt va ridica pretenții și respectiv apărări în fața instanței judecătorești. Se poate constata că legiuitorul a repartizat rațional sarcina probei, călăuzindu-se după principiul că fiecare parte trebuie să dovedească acele fapte pe care este mai în măsură decât adversarul său să le probeze. Cu ușoare modificări regula ce fundamentează sarcina probei este reiterată de
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
vânzare de la coproprietar la un terț, se fac numai două exemplare". Dar dacă se face un act de împărțeală, întrucât, de data aceasta părțile au interese contrare, (fiind vorba de coproprietari) vor fi necesare atâtea exemplare câți proprietari comuni sunt437. Legiuitorul a impus o asemenea condiție specială întrucât, existând obligații reciproce este normal ca fiecare dintre contractanți să posede dovada scrisă de care să se poată servi în ipoteza în care celălalt nu-și îndeplinește obligația. Dacă o asemenea regulă nu
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
valoare este derizorie, impunându-se o nouă reglementare, valoarea menționată nefiind modificată din 1952. Pentru astfel de acte nu era permisă dovada prin nici un alt mijloc de probă (martori, prezumții, alte înscrisuri)454. Aceste restricții își au explicația în neîncrederea legiuitorului față de acest mijloc de probă și în intenția sa de a îndemna părțile să-și preconstituie dovezi scrise pentru stabilirea raporturilor juridice pe care ele le creează prin acte juridice 455. Rezultă, din cele prezentate, că proba cu martori era
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
mărturisirii calificate și a celei complexe, pentru că în cazul celei simple nu este ce diviza. Cu privire la aspectul în discuție s-au conturat două opinii. Într-o primă opinie susținută și de practică 486 regula indivizibilității mărturisirii se aplică în continuare, legiuitorul păstrând neatinse dispozițiile art. 1206 din Codul civil de la 1864. Într-o altă opinie se apreciază, dimpotrivă, că regula indivizibilității mărturisirii, consacrată de art. 1206 din Codul civil de la 1864, trebuie subordonată celor două principii ale procesului civil: principiul aflării
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
VIII.2. Funcțiile prescripției extinctive Prescripția extinctivă este o instituție juridică cu un caracter complex, a cărei prezență printre instituțiile fundamentale ale dreptului civil se justifică prin rolul și funcțiile pe care le îndeplinește cât și prin scopul urmărit de legiuitor. Privită prin prisma funcțiilor ei sociale, prescripția extinctivă apare, în primul rând, ca un mijloc de apărare și întărire a legalității, întrucât asigură stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice prin stingerea drepturilor la acțiune care nu au fost exercitate în cadrul unor
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
funcțiilor ei sociale, prescripția extinctivă apare, în primul rând, ca un mijloc de apărare și întărire a legalității, întrucât asigură stabilitatea și certitudinea raporturilor juridice prin stingerea drepturilor la acțiune care nu au fost exercitate în cadrul unor termene considerate de legiuitor ca îndestulătoare. În al doilea rând, prescripția extinctivă se justifică prin nevoia asigurării unei certitudini a drepturilor pretinse, știut fiind faptul că, cu trecerea timpului, dovada drepturilor devine tot mai anevoioasă, din cauza posibilității dispariției unor probe. Se evită, astfel, aglomerarea
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
bună voie nu este admisibilă așa cum rezultă din interpretarea art. 1092 din Codul civil de la 1864550. Alineatul 2 al acestui articol prevede că: Repetițiunea nu este admisă în privința obligațiilor naturale, care au fost achitate de bună voie". În fața acestei situații, legiuitorul s-a văzut nevoit să intervină pentru a imprima un punct de vedere unitar literaturii și practicii din acest domeniu, care să corespundă finalității instituției și intereselor generale ale societății. A fost adoptat, astfel, Decretul nr. 167/1958 privind prescripția
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
procesual, acesta este imprescriptibil (nu se stinge, în principiu, niciodată). În susținerea ideii că prescripția extinctivă are ca efect general stingerea dreptului material la acțiune pot fi invocate mai multe argumente. Un prim argument este de ordin terminologic. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost să stingă dreptul subiectiv, nimic nu l-ar fi putut împiedica să folosească acest concept (cunoscând și controversa existentă în literatură și practică). Ori, tocmai pentru a pune capăt discuțiilor contradictorii decretul amintit folosește expresia "drept la
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
executării nu știa că termenul de prescripție era împlinit". Dispozițiile enunțate nu pot fi interpretate decât în sensul supraviețuirii dreptului subiectiv pentru că numai astfel se justifică temeiurile instituției și funcția mobilizatoare și educativă a acesteia. Cum arătam mai sus, intenția legiuitorului a fost să-i stimuleze pe cei îndreptățiți la valorificarea drepturilor lor în cadrul unor termene mai scurte și nu să-i exonereze pe debitori de obligațiile pe care și le-au asumat. Un argument solid în susținerea ideii în discuție
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
acte juridice și fapte juridice. În literatura de specialitate, regula menționată este calificată a fi o regulă generală, întrucât se aplică ori de câte ori nu operează o regulă specială, prevăzută pentru un caz particular. Nevoile vieții practice, multitudinea situațiilor întâlnite, au determinat legiuitorul ca pe lângă această regulă generală, să instituie și anumite reguli speciale, privind începutul prescripției extinctive. Între regula generală și celelalte reguli speciale există un raport ce cade sub puterea dictonului "specialia generalibus derogant". Vizând o situație de excepție, fiecare regulă
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
prescripției (data cunoașterii pagubei și a autorului ei). Pe de altă parte, întrucât s-a considerat că "n-ar fi just ca din neglijența celui îndreptățit la repararea prejudiciului să se amâne momentul când începe să curgă termenul de prescripție", legiuitorul a stabilit și un termen obiectiv (determinat judecătorește și anume data când victima trebuia să cunoască paguba și pe cel ce răspunde de ea). Este un criteriu mobilizator pentru victima care trebuie să depună stăruințele necesare pentru a cunoaște paguba
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
În reglementarea anterioară erau stabilite expres și limitativ cauzele de suspendare a prescripției extinctive prin art. 13 și 14 din Decretul nr. 167/1958. Unele dintre cauze se refereau la toate raporturile juridice și constau în împrejurări obiective, pe care legiuitorul le considera că pun titularii de drepturi în imposibilitatea materială ori juridică de a-și exercita dreptul la acțiune. Alte cauze (subiective) se refereau numai la raporturile juridice dintre anumite persoane, fiind consecința situației speciale, în care se aflau acele
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
ori juridică de a-și exercita dreptul la acțiune. Alte cauze (subiective) se refereau numai la raporturile juridice dintre anumite persoane, fiind consecința situației speciale, în care se aflau acele persoane, unele față de altele. O asemenea situație era considerată de legiuitor ca fiind de natură să împiedice, în mod reciproc, exercitarea dreptului la acțiune între ele. 1. Cauze obiective de suspendare a prescripției extinctive Aceste cauze erau prevăzute de art. 13 din Decretul nr. 167/1958 care prevedea că, prescripția este
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
658 a acestora, pentru că legea suspendă cursul prescripției până la intrarea lor sub ocrotire legală. c) Art. 14 al. 3 din Decretul nr. 167/1958 prevedea că "prescripția este suspendată în raporturile dintre soți" (deci pe durata căsătoriei). Soluția adoptată de legiuitor se justifică prin aceea că raporturile pe care căsătoria le stabilește între soți, nu sunt compatibile cu valorificarea drepturilor subiective ale fiecăruia dintre ei, împotriva celuilalt, cu ajutorul constrângerii. În legătură cu aceste trei cazuri de suspendare prevăzute de art. 14 al. 1-3
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
motive de echitate sau care depind exclusiv de voința celui interesat. Ea apare ca o măsură excepțională. Subliniind importanța repunerii în termen, în literatura de specialitate se mai arată că: "Repunerea în termen, ca și suspendarea și întreruperea, demonstrează preocuparea legiuitorului de a conferi prescripției un caracter real, în sensul de a nu se produce efectul sancționator, ori de câte ori titularul dreptului la acțiune nu este în culpă. În cazul repunerii în termen, împiedicarea efectului extinctiv al prescripției se justifică prin existența cauzelor
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
111/1996, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare) care prevede că termenul de prescripție al acțiunii în despăgubire începe să curgă de la data la care victima trebuia să cunoască dauna și identitatea operatorului care răspunde de acea daună. 632 Legiuitorul s-a oprit asupra acestui moment întrucât, după această dată (încetarea violenței) victima violenței poate acționa. Deci, în cazul acesta prescripția are un singur moment de la care începe să curgă. 633 Este vorba de lipsa discernământului în momentul încheierii actului
Actul juridic civil by Elena Iftime [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
la rîndul său atașamentul pentru folclor, considerat expresia fundamentală a geniului național, precum și atașamentul la religia ortodoxă, considerată expresia spiritualității populare. Această dublă sublimare presupune și o orchestrație politică: după 1848, fiecare nou regim s-a adresat țărănimii, răsfățată de legiuitori în 1864, 1920, 1945 și 1991. Țărănimea este cîntată ca fiind pură, sufletul ei simplu este un refugiu salvator al românismului. Și cu toate acestea, țărănimea n-a încetat să decepționeze și să neliniștească cînd cu violența ei primitivă, cînd
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
că nici un alt domeniu al dreptului comercial nu a fost supus cu mai multă presiune evoluției economice și sociale și necesității armonizării cu legislația europeană, ca societatea comercială. Lucrarea de față își propune să prezente insituția societății comerciale evidențiind intenția legiuitorului de adapta norma legală realității vieții sociale, eforturile jurisprudenței de a suplini lacunele legiuitorului și de a ajunge la pronunțarea unor soluții unitare în acest domeniu precum și ajutorul doctrinei în realizarea acestor deziderate. La momentul actual există tendințe și concepții
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
presiune evoluției economice și sociale și necesității armonizării cu legislația europeană, ca societatea comercială. Lucrarea de față își propune să prezente insituția societății comerciale evidențiind intenția legiuitorului de adapta norma legală realității vieții sociale, eforturile jurisprudenței de a suplini lacunele legiuitorului și de a ajunge la pronunțarea unor soluții unitare în acest domeniu precum și ajutorul doctrinei în realizarea acestor deziderate. La momentul actual există tendințe și concepții doctrinare (atât în România, cât și în străinătate) care tind la o tratare de
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
aportul are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal și se transmite dreptul de proprietate raporturile dintre societate și asociatul-transmițător sunt guvernate de reguli asemănătoare cu cele de la vânzare-cumpărare. Regula consacrată de doctrină a fost preluată de legiuitor prin dispozițiile art. 1896 C.civ.: asociatul care aportează proprietatea sau alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuare aportului întocmai ca un vânzător față de cumpărător. Momentul transmiterii proprietății și implicit a riscului pieirii fortuite a bunului diferă de
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
fi că stipulația contrară nu se referă la momentul transmiterii proprietății ci la dreptul care se transmite: dreptul de proprietate sau de folosință. Momentul transmiterii este întotdeauna acela al înmatriculării societății și implicit al dobândirii personalității juridice de către aceasta. Intenția legiuitorului este aceea de a proteja societatea, pentru ca aceasta să se constituie "întreagă" și nu lipsită de o parte din capitalul social, așa cum s-ar întâmpla dacă părțile ar deroga în sensul transmiterii proprietății și a riscului înaintea înmatricuării și deci
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
fi că părțile în conținutul contractului precizează în mod clar ce drept transmit pentru a putea fi evaluat. Pe de altă parte art. 65 alin. 1 din L.S.C. interpretat în întregime conduce la ideea că ceea ce a dorit să reglementeze legiuitorul a fost momentul transmiterii proprietății. În ce privește ideea de protecție a societății părțile pot prin voința lor, în cadrul contractului de societate să disocieze momentul transmiterii proprietății de momentul transmiterii riscurilor în sensul protejării societății. În această situație s-ar pune problema
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
sunt asimilate cu aportul în creanțe dar trebuie efectuate cu respectarea normelor referitoare la transmiterea fiecăreia din aceste categorii. Asociatul care aportează acțiuni sau părți sociale emise de o altă societate răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător față de cumpărător. Legiuitorul privește aceste tipuri de aporturi cu rezervă, chiar mai circumspect decât aporturile în natură întrucât pe lângă faptul că este amânată scadența, creanțele implică o doză de incertitudine sub aspectul valorii și realizării lor, iar uneori pot duce la fraudarea creditorilor
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
în care s-au aflat teoreticienii și practicienii dreptului s-a datorat în mare măsură faptului că, anterior datei de 1 octombrie 2011, în legislația română nu exista nici o prevedere care să vizeze această problematică. Receptiv la dificultățile semnalate actualul legiuitor și-a propus ca prin căteva articole cuprinse în noul Cod civil să acopere lacuna de reglementare. Întrucât majoritatea dintre societățile comerciale existente astăzi sunt constituite anterior intrării în vigoare a noului Cod civil ni se pare potrivit să abordăm
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]
-
aport numai o cotă-parte din acest drept și să păstreze pentru sine sau să transfere celelalte părți altor persoane. Din analiza comparativă a art. 83 și a art. 102 alin. 2, 3 și 4 din L.S.C.54 se apreciază că55 legiuitorul vizează, în cazul societății în nume colectiv și a societății în comandită simplă numai ipoteza în care bunurile aduse ca aport sunt proprietatea comună pe cote-părți fie a mai multor persoane care dobândesc calitatea de asociați fie a moștenitorilor unui
Dreptul societăţilor comerciale by Maria Dumitru [Corola-publishinghouse/Science/1418_a_2660]