16,850 matches
-
cumplitului regim al lui Lenin. În epoca nu mai puțin cumplitului Stalin, Ibsen a confundat creșterea cantitativă a cunoștințelor sale cu o schimbare calitativă a regimului sovietic. Lovitura de trăsnet provocată de epurările ce-i afectaseră pe „vechii bolșevici“, eroii tinereții lui, Îi produseseră un șoc salutar, pe care nu reușiseră să i-l producă pe vremea lui Lenin toate gemetele ce răzbăteau din lagărul de muncă forțată de la Solovki sau din temnița Lubianka. Rosti cutremurat de groază numele lui Ejov
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Lubianka. Rosti cutremurat de groază numele lui Ejov și Iagoda, dar uitase complet de predecesorii lor, Urițki și Dzerjinski. Deși odată cu trecerea timpului Învățase să judece mai corect problemele sovietice contemporane, nu se ostenea să-și reconsidere ideile preconcepute din tinerețe și Încă mai vedea În scurta domnie a lui Lenin, un fel de strălucitor quinquennium Neronis. S-a uitat la ceas, eu m-am uitat la al meu și ne-am despărțit, iar eu am hoinărit prin oraș pe ploaie
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
două săptămâni după bătălia cu noroc de la Podul Înalt). Muică! Ce i-am belit! Pilaf, ciulama i-am făcut! izbucnește, nemaiîncăpându-și în piele, Mihail, un tânăr pletos, vesel, bun de gură, neastâmpărat ca argintul viu, ajuns mare spătar, în ciuda tinereții sale. Fugeau mâncând pământul, și noi, din goana calului: Harști! Harști! râde el chicotind. Dracu' i-a pus să se ia cu moldovenii iștea zărghiți?! Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă; zicala asta o avem și la greci, spune Țamblac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ai?! "Afurisit"?... Ai?! Așa vorbești tu de Domnul și Stăpânul tău?... Un fleșculeț de țărișoară, a pus cu botu' pe labe "a mai mare, a mai tare împărăție de pe fața pământului", adaugă pârcălabul Luca Arbure, un bărbat trecut de prima tinerețe, uscat dar vânos, colțuros, cioplit parcă cu barda dintr-un trunchi de stejar cioturos. Ce palmă! Am plesnit-o! spune Ștefan. Să recunoaștem că ne-au ajutat și vecinii, nu pe cât am sperat -, oricum, cinci mii de secui, două mii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lor murdar! Vreau stârvurile lor împuțite!". Boierii parcă nici nu suflă. La război, ca la război! "Vae soli! Vae victis!" filozofează totuși Țamblac. Vae, boier Țamblac! Vae! Cerșesc milă! Dar lor le-a fost milă când mi-au secerat atâta tinerețe în floare?! Mă uit la plaiurile Moldovei 'nălbite cu vitejii mei ce stau cu țărna-n gură și mă cuprinde o jale sfâșietoare. Unde sunt flăcăii mei frumoși și veseli, și isteți, și viteji?... Să plătească! Să plătească! Ce-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
icoane; te-ai gălbejit, te-ai sfrijit de tot. Ce atâta pocăință, că doar ești curată ca lacrima. Prea multă sfințenie strică, te rupe de viață, uiți să râzi, uiți să iubești, uiți să trăiești, uiți că ești femeie! Și tinerețea-i trecătoare, se scutură ca florile câmpului... Dă-o dracului, explodează el, fii mai femeie, Maria! Asta-i!... Asta-i! încheie gâfâind ca după o luptă. Nu sunt "femeie"?! Și... și ce sunt atuncea?! se dezlănțuie ea jignită. Și... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de sfințenie! Doamne iartă-mă! Miroși a tămâie cale de-o poștă! Aruncă straiele cernite de parcă numai morți prohodești! Ești tânără! Uite-te în oglindă! Ești frumoasă! Ești inteligentă! Ești cultă! Ce mândrețe de femeie ești! Nu-i păcat de tinerețea ta? Trăiește! Puțin chinoroz pe obraji, nu vezi că te-ai gălbejit de tot? O rochiță mai acătării! O pieptănătură mai dichisită! Păcat de părul tău. Un zâmbet! O vorbă dulce, chiar puțin alintată! O căutătură pe sub genele astea lungi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ciocârlia din mână pe papagalul de pe gard, cu toate penele lui colorate. "Ce-i în mână, nu-i minciună". Aici, barem, știm ce avem. Avem dragostea... Și mai avem visul, și mai avem speranța... Sunt și copiii, și cerul, și tinerețea, și cântecul, și iarba verde de acasă... Și lacrima chiar... Dumnezeule, câte lucruri bune și frumoase avem!... De te gândești bine, "Raiul" ar putea fi chiar pe pământ. Iadul și Raiul sunt în noi. Toate acestea și câte încă... Păcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
șmecherie care te face să vezi cât de minunată poate fi viața. În durere chiar... Maria îl îmbrățișează cu duioșie: Bunul, dragul meu unchi. Mă rog să fim împreună cât mai mult timp. Ascultă-mi sfatul, fetițo: "Fugit irreparabile tempus!" Tinerețea! Doamne! Ce bogăție! Câtă bucurie! N-o risipi! Iubește! "Unde dragoste nu e, nimic nu e!" Cine a spus asta? Trăiască iubirea! Nu sunteți voi os din osul nostru? De prea mult elan se împiedică într-o blană de urs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fratele Soarelui, Umbra Universului, Împărat al Împăraților". Gloria lui Alexandru Machedon nu-l lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era să-ți pierzi capul? Țamblac izbucnește în hohote de râs: În naivitatea tinereții mele, m-a pus dracu' și l-am înfruntat. A bătut din palme și-a poruncit călăului să mă taie. M-au trecut toate nădușelile. Apoi, a râs. Mă speriase numai... La plecare, mi-a declarat: Ține minte, tinere, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
păsările călătoare, vin și turcii, spune și zâmbetul se transformă în încruntare. Turcii!... Turcii!... Mereu turcii!... oftează el și se întoarce spre Maria. Au plecat?... "Slobozenia"?... Unde să se ducă? Ea nu știe ce cere... Știai că "Frumosul Radu", la tinerețile lui, a fost "cadâna favorită" a sultanului? Știam. Era pribeag, ostatic, zălog de domnie la Înalta Poartă, tânăr, singur, părăsit, sub puterea Sultanului... "Poți să arunci piatra"? spune Maria blajin, cu înțelegere. Ești bună, Maria... Tocmai noi care am cunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
toate ființele au dorul aiesta. Trebuie să-l trăiești ca să-l înțelegi. "Dorul" nu vine oare de la durere? Te înstrăinezi cu trupul, dar inima ta rămâne acasă și te cheamă. L-am trăit cu vârf și îndesat dorul aista. Copilăria, tinerețea... tot fugind, pribeag. Ca păsările călătoare, visam întoarcerea la cuibul dintâi. Pribegia-i un surghiun. Așa e, povestește Stanciu. Pribeag fiind, am aflat că seva ne-o tragem din pământul pe care l-am călcat cu piciorușele, dintâi... Înstrăinat, rupt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a plecat ochii asupra mea, păcătoasa... Sunt atât de fericită și... și nefericită totodată! Mai... mai bine să mor! Să mor! și o îneacă plânsul. Voichiță! strigă Ștefan sever. Asemenea gânduri nebune nicicând nu voi să mai aud! Doamne! Atâta tinerețe! Ce comoară! Și tu vorbești de... Vorbești prostii! Voichița continuă înfrigurată, tremurând: "Voichițo! Înțelege! mi-a șoptit Sfânta. Pleacă! Pleacă, până nu-i prea târziu! Pleacă! Din inima ta nu va rămâne decât un pumn de cenușă" chiar așa mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pricepi la farmece de zăpăcit bărbații! Viperă, ai mușcat mâna ce te-a ocrotit! Asta ți-a fost recunoștința?! Nu! Nu!... strigă Voichița. Ba da! Ba da! Îți vei primi răsplata, curând-curând!... Ștefan e nestatornic în dragoste! Sătul de farmecele tinereții tale, te va lepăda ca pe-o treanță. Îl cunosc eu! N-ai fi nici prima, nici ultima ibovnică din viața lui. Voichița se îndreaptă cu mândrie, strigând: Nu! Nu-i adevărat! Nu-i sunt ibovnică! Ce nu?! Ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
posibil?!... Cum?!... Cine gândea ce va urma "Descălecatului blăstămat de la Direptate"?!... Cine gândea ce zace în tinerelul acela cu plete blonde și ochi mari, albaștri, ce nu ieșea din cuvântul boierilor: "Vă tare mulțămesc, boieri dumneavoastră îl maimuțărește el că tinerețea necoaptă a Domnului învață din înțelepciunea bătrână a credincioșilor săi sfetnici". În sinea lui, râdea de prostia noastră. Cutra! Fariseul! Măscăriciul! Cine gândea că-n frumușelul acela cu ochi albaștri, nevinovați, zac ascunse o vulpe șireată, un leu setos de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu'... Eu... eu am spus ce gândesc oamenii... A... apăi... dacă aiasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ceea ce în alte condiții nu s-ar fi întâmplat. De aceea, el scrie o frază care în alt context ar fi fost aberantă: „M-a îngrozit nu o dată gândul că accidentul din primăvara lui 1959, catastrofa politică și socială a tinereții mele, ar fi putut să nu se producă” (65). Natură complicată, scriitorul poate avea un coșmar liniștitor. În memoria lui stăruie imaginea unui soare uriaș pe pergamentul unei amintiri de groază. Se întâmplă ca o stare de bine să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cercul celor care-i fuseseră alături, iar asta pentru că, în plan politic, gândea altfel decât ei. Așa cum afirmă, fără să generalizeze abuziv, nimeni nu i-a mai spus o vorbă bună. Trista realitate își găsea un corespondent în episodul din tinerețe când, într-o ședință politică, se răzvrătise împotriva excluderii unui coleg. Și atunci, și acum în 1990, a fost dezavuat de ceilalți colegi. În ambele situații, și-a dat seama că „e mai ușor să faci un gest spectaculos decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de spus” (adică, traducând, să mă înfund definitiv: „vedeam cum își taie singur craca de sub picioare”, avea să-i povestească după aceea d-na Tamara Gane, profesoara noastră de literatură rusă, unchiului meu, pe care îl cunoștea din copilăria și tinerețea lor basarabeană). Cu o îndrăzneală pe care de mult mi-am pierdut-o, am dat curs invitației și, în fața a două mii de ascultători, având în coastă un prezidiu firește ostil, am început să polemizez dezinvolt cu „asistentul” (așa i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dinspre Grădina Icoanei, al străzii I.L. Caragiale. Doar vreo două sute de pași mă despărțeau în spațiu de Doina. În timp - încă 5 ani. M-a îngrozit nu o dată gândul că accidentul din primăvara lui 1959, catastrofa politică și socială a tinereții mele, ar fi putut să nu se producă. Dacă în acea după-amiază de martie aș fi rămas acasă, așa cum, la un moment dat, plănuisem, și nu m-aș fi întors la ședința din sala „Dinamo” (balamucul zugrăvitului m-a proiectat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a observat că, în ciuda caracterului foarte mărunt, scrisul meu e cam... lăbărțat. Îmi recomanda să-l mai comprim! În dimineața aceea lucram la o cronică despre o carte de versuri a lui Marin Sorescu (cred că era vorba de volumul Tinerețea lui Don Quijote). Ceva-ceva scrisesem deja (cam o cincime de pagină), avansasem binișor spre miezul articolului, cafeaua aburea pe masă. (Convenisem de mult ca prima ceașcă să mi se servească numai atunci când și dacă o meritam - pe baza rezultatelor obținute, un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
literatură. * Cât de mult am regretat, în timp ce lucram la Spațiul în literatură, că nu pot folosi un exemplu anume - ce mă urmărea stăruitor - din Dumitru Țepeneag, interzis pe atunci, și multă vreme după aceea. În una din prozele sale de tinerețe, Țepeneag descoperea un original spațiu închis acolo unde - cu siguranță - nimeni nu s-ar fi așteptat: în cavitatea unor bomboane fără miez, cu pereți ca de sticlă, groși, translucizi, filtrând lumina zilei în funcție de culoarea lor, roză, verde, portocalie... A locui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
obraznică a rămas cea mai puternică. * Nichita era capabil, ca să citez dintr-un alt poet, de o delicatețe infinită. Aflându-se, într-o zi, în faimosul „acvariu”, fostul mini-bar din Piața Romană, în care plutesc nu puține amintiri din perioada tinereții mele literare (da, literare, căci despre literatură și muzică, despre moarte și Dumnezeu discutam noi acolo), a rostit, adresându-i-se lui Marcel Mihalaș, pentru care nutrea o afecțiune specială, această frază absolut genială (o reproduc, cu riscul de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la domiciliu, expresia feței i s-a schimbat, devenind, aș zice, redutabilă. Fusese o femeie trupeșă, voinică; în ultimii ani slăbise însă incredibil, de bătrânețe mai curând decât de o boală anume (deși boli avea destule, fiind suferindă încă din tinerețe); în vremea din urmă folosea bastonul chiar în deplasările prin casă, de unde, de altfel, nu mai ieșise de vreo 3-4 ani. Cu două săptămâni înainte, am cântărit-o: avea 48 de kilograme! Mă izbise însă atunci mai ales slăbiciunea feței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
1993. La Glina. Ceață și soare. Au trecut 12 ani. Lumânările ard liniștite. Crucea s-a lăsat vizibil într-o parte. La primăvară, de vorbit cu pietrarii, s-o îndrepte. * Abia acum îi înțeleg pe bătrânii „reacționari” care, pe vremea tinereții mele, se încăpățânau să-i spună parcului, rebotezat Libertății, pe vechiul lui nume, Carol. Ajuns la rândul meu bătrân și „reacționar” nu accept să-i spun parcului redevenit Carol altfel decât Libertății. Așa după cum am apucat, fiecare - și ei, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]